Virtutea de a fi crestin

Fiecare scrie ce doreşte şi discuta cu cine vrea, dar pe teme teologice (ce nu se încadrează la vreunul din compartimentele de mai sus)
Avatar utilizator
Rafael
Mesaje:6
Membru din:02 Mai 2009, 13:32
Confesiune:romano-catolic
Preocupări:credinta
Localitate:Iasi
Contact:
Virtutea de a fi crestin

Mesaj necititde Rafael » 02 Mai 2009, 14:54

Fiind un subiect foarte important ,rog webmasterul sa ma ierte ca am deschis cu acest mesaj scris si in alt topic ,un nou subiect.Doamne ajuta!



Este o obisnuinta in vocabularul crestinului ortodox sau catolic de a considera unul pe celalalt eretic .
Cine de cine sa desprins pana la urma ?
Acelasi raspuns ,fiecare spune de celalalt ca sa desprins de Biserica Primara,catolicii spun ca adevarul este in Biserica Catolica ,ortodocsii spun ca adevarul este numai in Biserica Ortodoxa si ca insusi numele de ortodox arata dreptatea acestei credinte.
Noi traim in aceste vremuri si luam ca drept adevaruri spusele celor de atunci.
Cand s-au desprins cele doua Biserici orientala si occidentala , Inalti ierarhii celor doua Biserici au impartit practic "puterea " pe care o iubeau atat de mult.
Orgoliul celor care conduceau Biserica crestina era atat de mare incat au sacrificat unitatea celor doua rituri latin si bizantin .
Ma uit ca acest orgoliu de a avea puterea de decizie la Inalti Ierarhii celor doua Biserici nu s a schimbat .
Biserica Catolica se confrunta cu miscari in interorul ei la fel cum si Biserica Ortodoxa autocefala are aceleasi probleme.
Este o problema umana puterea de a conduce ,puterea de a hotara sau puterea de a face dupa vointa proprie .
Citeam din scrisoarea I a catre Corinteni a sfantului apostolului Pavel si am vazut harul pe care il avea in a fi moderator .
Va rog sa-mi permiteti sa redactez cateva citate :
Intradevar Cuvantul Crucii este o nebunie pentru cei ce se pierd,dar noua,care ne mantuim,ne este o putere a Lui Dumnezeu.Este scris doar :"Voi nimici intelepciunea celor intelepti,iar desteptaciunea celor destepti o voi zadarnici."Unde-i inteleptul ? Unde-i carturarul ? Unde-i cugetatorul acestei lumi ?
N-a dovedit oare Dumnezeu de nebunie intelepciunea acestei lumi ?
Deoarece lumea prin intelepciunea ei nu l-a recunoscut pe Dumnezeu insusi in Intelepciunea Lui Dumnezeu ,Dumnezeu a gasit de cuviinta sa-i mantuiasca pe cei credinciosi prin nebunia predicii."
"Ia priviti chemarea voastra ,fratilor: nici multi intelepti in felul lumii,nici multi puternici,nici multi de vita.
Dimpotriva Dumnezeu a ales ceea ce era fara minte pe lume,ca sa-i faca de rusine pe cei intelepti si ceea ce
era slab pe lume a ales Dumnezeu ,ca sa-i dea de rusine pe cei puternici;ceea ce era de jos pe lume si dispretuit ,a ales Dumnezeu;cele ce nu sunt ,ca sa le nimiceasca pe cele ce sunt ,ca nici o faptura sa nu se mandreasca dinaintea Lui Dumnezeu....................."
" Da ,celor desavarsiti le vorbim de intelepciune,dar nu de o intelepciune a lumii acesteia sau a stapanitorilor acestei lumi,sortiti nimicirii.
Dimpotriva ,vorbim de ,intelepciunea Lui Dumnezeu ,tainica,ascunsa pe care Dumnezeu din vesnicie a hotarat-o spre marirea noastra.....
.Care dintre oameni cunoaste oare launtrul omului ,in afara de sufletul omului ,care este in el ? "

Fratii mei ,de Intelepciunea Lui Dumnezeu avem nevoie pentru a ne elibera de cuvantul "eretic "folosit intre cele doua mari confesiuni ortodoxa si catolica ",de Intelepciunea Lui Dumnezeu avem nevoie pentru a darui aproapelui nostru darul de a fi crestin si noi ce facem ?
Cand m-am inscris pe acest forum la rubrica religie am cautat cuvantul crestin ,dar eu am gasit catolic,ortodox .
Eu ma vad si ortodox si catolic de acea am cautat cuvantul crestin ,pentru ca un crestin trebuie sa fie drept si deschis tuturor.
Daca apostolul Pavel a fost unul dintre primii cotropitori a crestinilor si Dumnezeu la ales apostol al tuturor neamurilor ,eu de ce sa ma inchid si sa nu daruiesc si celorlati Cuvantul Lui Dumnezeu .
Noi ne-am vazut cu sacii in caruta ,adica ne-am nascut crestini de confesiune ortodoxa sau catolica si spun ca ce-mi pasa mie de celalalt ceea ce crede ,este problema lui ,daca nu crede ca mine sau ce ii spun eu este treaba lui ,nu am ce face .
Este o mentalitate egoista ca in pilda talantilor si vad in acest exemplu slujitorul caruia Dumnezeu i-a dat un talant si acela la ascuns in pamant pana la venirea Domnului .
Suntem egoisti si nu vedem ca am avut doar o sansa oferita in dar de Dumnezeu de a ne naste crestini .
A fi crestin este un har ,dar acest har ne-a fost daruit pentru al darui asemeni celorlati.
Suntem mandri de a fi crestini ,dar aceasta mandrie ne poate face egositi si plini de sine.
Spun acum un adevar pe care Dumnezeu la pus in inima mea ,acela ca cele doua mari confesiuni ortodoxa si catolica se vor reantregi ,unitatea va veni chiar foarte curand indiferent de gandirea umana pe care o au unii dintre noi.
"Nebunia predicii Lui Iisus Hristos " cum a spus sfantul apostol Pavel este adevarul unitatii tuturor oamenilor ca fiinta .
Credeti ca intr-un evreu sau musulman se afla un suflet diferit fata de al nostru ?
Toti oamenii suntem creati la fel .
Harul daruit este diferit de la om la om ,de la credinta pana la virtute.
Cred din tot sufletul in marea reaintregire a crestinatatii ,bineanteles in adevar ,si cred ca datoria crestinului este de a darui iubirea dumnezeiasca pe care el a primit-o de la Sfanta Treime aproapelui sau .
Voi sunteti bucurosi cand va impartasiti cu Hristosul ,Fiul Lui Dumnezeu si este intradevar o mare bucurie ,dar in acelasi timp trebuie sa fiti tristi pentru ca sunt milioane de oameni care nu au acest mare privilegiu de a se bucura de impartasirea cu Mantuitorul.
De cate ori v-ati rugat Lui Dumnezeu sa daruiasca harul credintei crestine si celorlalti oameni din lume ?
Va spun ca nu de multe ori sau chiar niciodata , pentru ca egoismul uman din noi a facut sa ne marturisim credinta doar unii altora .
Toate aceste cuvinte pe care le-am scris sunt scrise pentru contextul zilelor noastre de acum si nu de la inceputurile crestinismului ,pentru a fi inteles clar.
Am cerut Lui Dumnezeu sa-mi daruiasca raspuns la acest corolar al omenirii si raspusul l-am primit in inima mea daruindu-va si voua o parte .
Iubesc Biserica Ortodoxa din toata inima mea,din tot sufletul meu ,din tot cugetul meu ,din toate puterile mele ,dar iubesc la fel si Biserica Catolica si putinele neconcordante cu Biserica Primara se vor rezolva ,pentru ca Dumnezeu lucreaza,lucreaza,lucreaza.
Pana omul nu va renunta la mandrie sau orgoliu ,Intelepciunea Lui Dumnezeu va fi departe de el .
Dumnezeu sa ne binecuvanteze .
Hristos a inviat !
PUTEREA IUBIRII DIVINE MA VINDECA SI MA INTARESTE
PUTEREA IUBIRII DIVINE MA VINDECA SI MA INTARESTE

andr3y
Mesaje:184
Membru din:14 Dec 2009, 14:30
Confesiune:ortodox
Preocupări:ciclism, electronica, fizica, matematica
Localitate:Neamt, Romania
Contact:

Re: Virtutea de a fi crestin

Mesaj necititde andr3y » 15 Dec 2009, 19:13

Frumos scris!
Am sa incep de jos in sus! Cand vorbesti despre aceste doua religii e bine sa cercetezi istoriile (istoria bisericeasca a lui eusebiu de cezareea in doua volume, istoria tripartita a lui casiodor; chiar si istorici laici) si vei vedea care e cea dreapta si care nu.
Sa stii ca Biserica Ortodoxa face rugaciuni, in cadrul slujbelor randuite, atat pentru fii ei duhovnicesti cat si pentru ceilalti care inca nu sunt in impartasie cu ea. Exista si un canon de rugaciune (sau pomelnic) pe care este dator atat monahul cat si mireanul sa il citeasca in fiecare zi, si in care se afla o rugaciune pentru cei de alte credinte : "Uneste cu sfanta, apostoleasca si soborniceasca Ta Biserica pe cei ce s-au departat de la dreapta credinta si care intunecandu-se cu eresurile, se afla intru pierzare, luminandu-i cu stralucirea cunostintei Tale" (si se face si o inchinaciune) - deci rezulta ca Biserica nu poate fi considerata egoista si implicit crestinul de rand (ca e el nepasator si lenes, sau chiar cum zici tu egoist, e treaba lui Dumnezeu, il va judeca dupa faptele lui), nu intra in competenta Bisericii.
Nu poti sluji si lui Dumnezeu si lui Mamona; nu poti fi si ortodox si catolic (sau orice alta confesiune) (ORTODOXIA NU E O CONFESIUNE). Prin numele de crestin se subantelege urmator al lui Hristos, ori urmarea lui implica o dreapta credinta (fara inovatii, fara interpretari gresite si fara orgolii), o lepadare de sine, si o nemarginita dragoste atat pentru Dumnezeu cat si pentru aproapele. De aceea eu consider (si ma pot multi huidui ca sunt cam extremist) ca denumirea de "biserica", cat si de "crestin" este atribuita pe nedrept celorlalte credinte cat si celorlalti oameni din alte credinte. Biserica Ortodoxa nu poate fi acuzata de orgoliu, egoism si toate cele. Schisma din 1054 nu s-a infaftuit din pricina rasaritului, ci din pricina orgoliului unor episcopi din apus. (cerceteaza pricinile care au produs aceasta schisma) De ce de la aceasta schisma Biserica si-a luat atributul de "Ortodoxa"? Pentru ca nu a adus nici o inovatie invataturii primite de la Hristos si aparata de catre apostoli, sfinti, mucenici, preoti, si cestini de rand. Notiunea de Biserica Catolica, sau Biserica Adventista de ziua a saptea, e o notiune cu totul straina de Hristos; o singura Biserica a intemeiat Hristos, care culmea nu si-a pus nici un atribut special (catolica, adventista, si alte minunatii), ci pur si simplu "Ortodoxa" (biserica cea dreapta). Trebuie sa cercetam scripturile ca sa nu ratacim. Adevarul este Hristos, unde este Hristos acolo este si adevarul , si unde este adevarul acolo este si Hristos; pune in cumpana faptele fiecareia si sa vezi care si cum sta!
Fie ca Dumnezeu sa te lumineze si sa te ajute sa gasesti calea cea dreapta: ca strampta este calea cea dreapta si larga este calea pierzarii! Amin!


Înapoi la “ALTE SUBIECTE TEOLOGICE”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 83 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX