Mai departe:
- Ne complicam si mai mult daca e sa intram si sa vorbi,m si despre mitul androginului - care nu este un mit, la urma urmei. Vorbim insa numai despre alteritate, ca fundament ontologic al iubirii conjugale.
Ce gasesc eu f. interesant e atitudinea ortodoxa fata de relatia de cuplu barbat -femeie , care afirma ca aceasta polaritate nu e o VARIANTA a relatiilor inter=personale ci e necesitatea de a recunoaste pe celalat in implinirea de sine. Adica nu cauti la plezneala o alta persoana, in sens erotic, ci vedem polaritatea barbat -femeie ca pe o diferentiere care presupune si IMPOSIBILITATEA omului (fie el barbat, fie femeie) de a a-si avea toate conditiile activitatii sale in sine insusi, adica de a fi autentic uman fara accepatrea altei msniere de a exista. ASTA e alteritatea.
Dar e o alteriattea calitativa si exclude pluralitatea . Asta inseamna ca fiecare e UNIC, e singular si poate oferi un mesaj asemenea, un mesaj unic, pe care nimeni nu-l poate repeta.
- Sf. Ioan Hrisostom spune, mai simplu ca Dumnezeu este autorul casatoriei tocmai ca zideste pe om dualizat... ca fiinta in doi, nu ca pe o fiinta solitara - Facre 2, 18.
- sau si mai transant spus: crearea omului ca lucrare nu ajunge la implinire pana cand nu e creata si femeia. Eva n-a fost pusa in rai spre infrumusetare, spune sf. Chiril al Alexandriei - ci pt. a implini ceea ce lipsea in Eden!
Prin femeie Dumnezeu vorbeste barbatului intr-unmod deosebit, mai direct si mai intim; crearea femeii insasi este de fapt o revelatie a lumii divine. ADICA oiubirea dintre soti arata iubirea lui Dumnezeu.
Dar si mai profund este momentul scoaterii femeii din coasta lui Adam! Sf. Parinti vad aici un simbol al nasterii Bisericii