Am citit si invatat ca rugaciunea inimii si mintii ``nimiceste demonii si ii arde neintarziat``(Vedere duhovniceasca - Sfant athonit deznadajduit)
Aşa învaţă şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul în "Hrană duhovnicească". El ne face un "rezumat " de pe la Sfinţii Părinţi. Cine nu-l citeşte, se lipseşte de multe; pentru cei departe de casă, fiind un balsam pe inimă. Dacă aţi fi citit din această carte, nu aţi mai fi întrebat aproape nimic legat de acest lucru.
Totodata am aflat ca pentru a primii rugaciunea in inima noastra trebuie sa curatam inima, ca este nevoie de o pregatire a inimii inainte de a incepe aceasta rugaciune.
Rugăciunea neîncetată, e un dar, o încununare de la Dumnezeu. Însă, pentru a primi darul, stăm cu mâinile întinse şi cerşim, strigând mereu, după puterea noastră: "IIsuse Fiul lui Dumnezeu, fie-Ţi milă de mine!" asemenea orbului aceluia din Ierihon, că nu ştim când Domnul Se va milostivi de noi - ziua, noaptea, astăzi, mâine.
Dacă citim în viaţa Cuviosului Gheron Iosif, aflăm că darul rugăciunii neîcetate, l-a primit prin Maica Domnului, după mai mulţi ani de nevoinţă şi de rugăciuni "neîncetate" (cu "Doamne Iisuse", psalmi, etc.); Sfântul Siluan, după câteva sătămâni doar. Domnul Se uită la inimă, nu la mecanism când ne rugăm. Doar trebuie să conştientizăm nevoia acestei rugăciuni neîncetate, după cum Domnul spune: "Fără de Mine, nu puteţi face NIMIC".
A putea, înseamnă "cu El", adică "conectaţi" la El, prin: rugăciuni, fapte bune, lectură duhovnicească,ascultarea cuvântului lui Dumnezeu, propovăduirea Evangheliei cu fapta (la nevoie şi martiriu) şi cu vorba, primirea Sfintelor Taine: Botez, Mirungere, Euharistie - cea mai deplină formă de "cu El", Cununie ( că altfel nu pot "trăi" la un loc bărbatul şi femeia, şi să rămână "cu El"), Preoţie, Maslu (prin Maslu, mulţi se vindecă şi pot lucra iarăşi cu toate "motoarele", la opera de mântuire). Aici ne mai ajută mult şi toate ierurgiile Bisericii.
Însă, cea mai la îndemână formă, oricui, oricând, oriunde, oricum (mâncând, dormind, mergând, lucrând, în boală,...), şi mai necesară, e rugăciunea, după cum Sfinţii Părinţi ne învaţă. Rugăciunea "Doamne IIsuse", este o chintesenţă a tuturor rugăciunilor, şi de aici unul din motivele folosirii ei. Dar folosirea ei nu exclude celealate rugăciuni: rugăciuni de dimineaţă/seară, psalmi, acatiste şi Laudele în general. Lămuritor, în acest sens, este cuvântul Cuv.Dionisie de la Colciu (în unul din cele 2 vol. ce au apărut cu el). Mulţi Sfinţi, spuneau psalmi neîncetat (Părintele Porfirie ştia Psaltirea pe de rost). Cuvintele Sfinţilor: Vasile cel Mare, Ioan Hrisostom, Efrem Sirul, despre puterea şi importanţa Psalmilor (care de obicei însoţesc diferitele ediţii ale Psaltirii), sunt îndeajuns să ne lămurească şi să ne fortifice în acest sens.
Domnul ne-a chemat la existenţă, şi ne ţine în existenţă - îngeri, oameni, demoni, etc.. Dar a alege o existenţă fericită (în comuniune cu El) sau nefericită, a lăsat la alegerea noastră. El, lucrarea Sa de a ne ţine în existenţă, Şi-o face; însă libertatea de a ne alege modul în care să ne trăim existenţa - fericită sau nu, ne aparţine. Dar Fără El nu există nici un fel de existenţă; IAHVE fiind doar El.
Şi pentru că nu am avut posibilitatea de a ne "aproba" venirea în existenţă, ca act creator al Său, ne dă această posibilitate acum, prin a decide: cu sau fără El . Unii au decis: cu El - îngerii şi drepţii, prin asumarea a tot ce presupune A FI CU EL (după cum am dat unele exemple mai sus) . Alţii au decis: fără El - demonii şi toţi răzvrătiţii ( cei ce s-au împotrivit conştiinţei şi Lui - direct ori indirect ).
Deoarece împaratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decât orice curatenie, nu intra la întâmplare în inima murdara, nesocotita si nepregatita, pentru ca se spune: "In inima nesocotita Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi". (Vedere duhovniceasca)
Aceasta am inteles ca se face prin post permanent, prin nevointa trupului si umilinta.
Noi mirenii, care traim in mijlocul lumii, inseamna ca nu suntem vrednici de a rosti aceasta frumoasa rugaciune: ``Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma?
Nu există nevrednicie aici, obligaţie da. Al nostru este a rosti după putere această rugăciune; a ajunge la rostirea neîncetată este al Domnului. În baza cererii, ne vine şi darul.
Legat de acest lucru, unul din Sfinţii ruşi spune despre rugăciunea "Împărate ceresc", că Duhul Sfânt nu Se sălăşluieşte deplin în noi în mod automat şi deîndată ce spunem această rugăciune "Împărate ceresc,... vino şi Te sălăşluieşte întru noi...", ci aceasta se întâmplă treptat, concomitent cu eforturile noastre ascetice, în vederea curăţirii de patimi (putoarea/murdăria din vasul inimii). Rugăciunea "Doamne Iisuse..." rostită des , lucrează asemenea unui cuţit ori ierbicid, care taie, usucă patimile /buruienile satanei din inimă (ca să rezum înv. Sf. Ioan Iacob Hozevitul, din "Hrană duhovniceasă", legat de aceasta). Însă, desăvârşita rugăciune vine cu timpul, şi e un dar, nu un merit personal.
Intreb asta pentru ca a trai in lume, ajungem sa nu ne nevoim trupurile cum ar trebui, sa nu tinem post permanent (desi stiu ca asta e posibil) si astfel niciodata inima noastra sa fie pe deplin curatita. Si daca totusi ne rugam cu aceasta rugaciune savarsim noi o greseala, sau nu dobandim scopul adica acela de a ne ruga si de a reusi astfel sa ne ferim de ispite?
Noi oamenii, purtam pacate multe, suntem ispititi permanent si atunci este bine totusi sa nu spunem aceasta rugaciune? sa ne limitam la Tatal nostru, sau la rugaciunile stiute?
Astazi peste tot unde intorci capul vezi raul: deschizi televizorul si vezi rau, vrei sa vezi un film si auzi si o replica rea, iesi afara si trece pe langa tine un om care injura, nu ajunge ca te lupti cu tine, dar te lupti si cu lumea si atunci mai suntem noi vrednici de Rugaciunea inimii? Eu mi-am facut un obicei, ca la fiecare rau pe care il vad sau aud sa imi spun in minte rugaciunea inimii si marturisesc ca am ajuns sa o spun deseori din asta pricina. Gresesc?
Cateodata ma gandesc ca la cate pacate am nu ar trebui sa cutez , sa indraznesc la aceasta rugaciune . Gresesc?
va rog sa imi raspunda un preot ortodox nu un mirean, sau eterodox. Va multumesc
Soro, orice vedem, auzim, etc., ne poate ori ridica cu mintea în rugăciune la Dumnezeu, ori ne poate pogorî la iad; depinde de noi spre ce înclinăm. Vezi/auzi întâmplător nişte spurcăciuni (la tv., pe stradă,..), şi Dumnezeu le vede, şi Maica Domnului, şi Sfinţii, şi îngerii. Dar nici Maica Domnului, nici îngerii, nici sfinţii nu păcătuiesc în vreun fel văzându-le, ci fac lucrare duhovnicească. Sfântul Paisie cel Mare (paremi-se) a văzut o femeie şi un bărbat curvind, însă nu a păcătuit judecându-i (căci patimile tinereţii îi amorţiseră din pricina ascezei), ci smerindu-se, se prihănea şi se plângea pe sine zicând: "Aceştia, acum păcătuiesc, dar mâine, pocăindu-se se vor mântui. Însă eu voi păcătui mâine (fără darul lui Dumnezeu), şi nu mă voi pocăi, lipsindu-mă astfel de mântuire." Zicând el acestea, Îngerul Domnului arătându-i-se cu o sabie de foc în mână, i-a spus că dacă avea să-i judece pe cei ce i-a văzut păcătuind (cum ar fi:"măi ce oameni!", spus pe un ton dispreţuitor), cu acea sabie avea să îl taie în două.
Un alt exemplu îl dă Cuv. Paisie Aghioritul, cu medicul acela grec din America, pe care îl părăsise soţia, lăsându-l cu trei copii şi fără a şti ceva despre ea. După un timp, avea să afle de la un concetăţean întors de curând din Grecia, că soţia lui era desfrânată în Pireu. Cum a reacţionat omul nostru? oare judecâd-o, umplându-se de gelozie, etc.? Nu, ci a reacţionat creştineşte, căzând în genunchi, şi rugându-se lui Dumnezeu cu durere pentru ea:"Dumnezeul meu, ce va fi cu sufletul ei? Ai milă de ea!". Răspunsul lui Dumnezeu:deodată, lumina necreată a strălucit împrejurul lui,....
ATENŢIE: Părintele Paisie spune că acel medic grec, poate nici Sfânta zi de Vineri nu o postea, şi cu toate acestea s-a învrednicit de la Dumnezeu de ce nu se învrednicesc unii călugări decât poate la sfârşitul vieţii lor. Apoi, tot Părintele Paisie Aghioritul mai spune de un tânăr, care plecând în pelerinaj în Patmos, din lucrarea diavolului i s-a aruncat de gât o fată, spre a-l trage la păcat, pe care el a împins-o cu putere reufuzând păcatul. Mai apoi zicea în sine:"Dumnezeul meu, pentru prostii am venit eu până aici?" Seara, pe când se afla la hotel, Însuşi Domnul i S-a arătat. Şi de atunci şi sfinţii i se arătau mângâindu-l în ispite şi necazuri.
(Şi)În acestea, se împlinesc cuvintele Sfinţilor Părinţi care spun că: "De la fratele îţi vin ori mântuirea ori pierzarea."
Îmi iertaţi neajunsurile! Sunt alţii care pot vorbi mult mai bine, dar am cutezat să scriu eu, văzând că răspunsurile întârzie.