Multumesc pentru aceste cuvinte.Biserica ne invata ca necazurile ne pot mantui sau cel putin ne micsoreaza chinurile din iad. Rabdati si rugati-va. Cred ca la momentul potrivit Dumnezeu va va da din nou prieteni. Cuv. Paisie Aghioritul zicea: „Cei care sunt chinuiți pe nedrept urmează lui Hristos, iar cei care sunt chinuiți pentru păcatele lor sunt fericiți, deoarece își plătesc păcatele lor în această viață.” Nu disperati! Dreptul biblic Iov a suferit mari necazuri desi n-a făcut păcate, dar cu toate asta prietenii lui s-au purtat foarte neomenos cu el. Ganditi-va la el. Sf. Ioan Gura de Aur spunea ca multumi lui Dumnezeu in necaz este o fapta care singura ne poate mantui.
Avem nevoie de relaţionare cu oamenii, să iubim şi să fim iubiţi, dar nu trebuie ca această nevoie să o tranformăm în patimă, în dorinţă de posedare a celuilalt. Dacă, la un moment dat, omul, din diferite motive, se îndepărtează, respectă-i decizia şi iubeşte-l în continuare; dacă nu te respectă şi nu îţi acordă atenţia pe care o aştepţi, respectă-i atitudinea faţă de tine. Important este să fim în lume şi totuşi separaţi de ea (nealipiţi de ea). Nădejdea noastră să fie doar la Dumnezeu (recomand citirea din Pasaltire în fiecare seară, ajută consolidarea relaţiei cu Dumnezeu) şi atenţia spre noi şi greşelile noastre: să le corectăm, să facem lucrurile din ce în ce mai bine...Intotdeauna am cerut un gram de iubire, pacat ca nu am stiut de la cine sa il cer. Nu am stiut in cine sa am incredere.
Dacă, la un moment dat, omul, din diferite motive, se îndepărtează, respectă-i decizia şi iubeşte-l în continuare; dacă nu te respectă şi nu îţi acordă atenţia pe care o aştepţi, respectă-i atitudinea faţă de tine. Important este să fim în lume şi totuşi separaţi de ea (nealipiţi de ea). Nadejdea noastra sa fie doar la Dumnezeu şi atenţia spre noi şi greşelile noastre: să le corectăm, să facem lucrurile din ce în ce mai bine...
Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori