Ioan Cr. si Pr. Protosinghel, nu inteleg de ce nu-l opriti pe Aletheia, Are, cred, 2 pseudonime, "inginerul" si "Aletheia". Nu tin sa-l "banati", ci doar sa va explicati aceasta absenta. Este fata primarului ? Nepotul decanului ? (Altfel, prezenta unui bufon ortodox este ceva improspatator; am o victima sigura).
în special la partea subliniată.Biet rudiment, (nu e insulta asta este doar descrierea a ceea ce pari sa fii).
Nu e un lucru care se latra in fata oricarei babe chioare, ortodoxa sau fascista, se tine ascuns, ceafa groasa. Se trateaza cu umilinta, cu discretie. Dumnezeu nu are treaba cu declaratiile voastre, cu pumnii in piept, cu fudulia voastra de "alesi" ai satanei.
Te-a apucat iar delirul
Nu ştiu dacă este chiar o vedere corectă aceasta, adică indiferent de contribuţia la forum, cu postări evident. Şi nu mă refer neapărat la numărul de postări, ci şi la ortodoxie, calitate, principialitate, valoare şi pot fi luate şi altele în consideraţie. Eu aş zice să cumpăniţi mai bine lucrurile, în general, nu cu vreo referinţă la mine. Chiar şi avertismentul pe care l-am primit (cu mai mult timp în urmă), l-am primit din alte motive decât "insultele". Dar mă abţin. Totuşi credeam că este vorba despre un forum de discuţii, din perspectivă creştină ortodoxă, dar de discuţii şi de atitudini. Eu spre exemplu am primit reclamaţii de la cineva că Ortodoxia ar trebui să facă mult mai mult decât să discute despre, spre exemplu, cum se cădeşte cu cădelniţa, cum se pune tămâia în cădelniţă, cum se ating veşmintele preotului, etc. Repet, este o reclamaţie pe care am primit-o şi sunt sigur că nu doar eu. Nu ţin să bat obrazul nimănui, dar ar trebui să mai şi deschidem ochii şi să vedem necesităţile (din ce în ce mai acute) ale lumii de astăzi.Dacă-mi cereţi să banez, veţi vedea că nu sunt subiectiv, indiferent de contribuţia pe forum a celui luat în "vizor".
celprost spune: e bine ca, in sfarsit, s-a lamurit cine conduce forumul!La ordinele dvs.! Acum nu mai am motive să-l mai ţin închis; s-au schimbat datele problemei.
Probabil că postările erau fără subiect. Se şterg cele care nu sunt la subiect ci atac la persoană, pentru a scuti membrii, vizitatorii prezenţi şi viitori de a-şi folosi timpul în detrimentul lor, citind răutăţi subiective.Observ că îmi cam dispar din postări pentru că unii mi le şterg.[...] Chiar azi am văzut că mi-au fost şterse 2 postări (atâta am văzut).
Iar vezi duşmani imaginari "aletheia". Eu ţi-am mai spus, vreau să ai o activitate lipsită de atac la persoană, sau fără "mici răutăţi".Şi aş vrea să ştiu dacă deranjez atâta, care este raţiunea pentru care nu ieşiţi cu argumente, ci vă strecuraţi ca şerpii în anonimatul "moderaţiei"?
Să înţeleg că trebuie să îmi spăl creierul după fiecare întrebuinţare.Dionysie, te rog să renunţi la prejudecăţi faţă de membri înainte de a citi şi scrie.
Am facut-o intentionat, in sensul ca am pus problema de buna voie, dar nu ca sa introduc pe cineva in eroare ci ca sa ies eu din dilema. Argumentele mele sunt scrise. Si ale lui kamadeva. Nu am o convingere in chestie, am doar o intrebare, pe care o vezi, de altfel. Citeam, la vremea aceea, textul in acel mod. (cred ca si acum l-as citi la fel, dar nu-mi mai sta mintea la asta). Am nevoie de "texte biblice" fireste, dar care sa nu se excluda intre ele.
Dar, dupa invierea lui christos, toti ne vom mantui. (Sf. pavel, 1 Cor. 3). Unii mai greu, unii mai usor, dupa faptele fiecaruia. Unii vor "arde" mai mult, altii mai putin. Daca nu ar fi asa, jertfa lui Christos si Invierea nu ar mai avea sens. asta este garantia noastra.
Nu este vorba doar despre "aceia care au ales deja să zidească pe temelia pusă de sfântul Paul," ci despre toti oamenii, caci in toti "locuieste suflul elohimilor (3.16)" ("zidirea lui Dumnezeu" in trad romaneasca). ai celelalte nuante in dialogul initial, inclusiv despre traducere.
Nu este "pozitia mea". Esti de o rea credinta inimaginabila. Pozitia mea e ambigua. Am spus-o mai devreme. Folosirea expresiei "suflul elohimilor" duce pe oricine la Facerea, astfel ca toti oamenii il au. Sigur ca se gasesc multe argumente impotriva; tocmai de aici ambiguitatea. Oamenii fac aceasta lectura a acestui text. Asta vine in contradictie cu propriul lor sentiment moral.
Pe de alta parte, pr. dimitrie, singurul pacat care nu se va ierta este hula impotriva duhului Sfant: „Toate păcatele şi toate hulele pe care le vor rosti fiii oamenilor li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta niciodată iertare, ci este vinovat de un păcat veşnic." (marcu, 3)
Ori acesta nu este un pacat prea frecvent, cel putin la prima vedere.
Deci majoritatea oamenilor vor fi iertati.
Nu stiu daca asta inseamna si ca se vor „mantui”....
Este de remarcat cum de unii moderatori se leagă, dar cum altfel?, de toate mărunţişurile dar le scapă astfel de jocuri cum face esenin în postările de mai sus în care nu reuşeşte decât să se contrazică pe sine însuşi la fiecare postare următoare în raport cu cea precedentă pentru a încerca să îşi mascheze erezia pe care o proferează cu o convingere pe care numai unul cu convingeri profund dogmatiste o poate avea. "Dar el nu are dogme"Nu, la judecata finala nu va fi nemilos si nedrept. Este "dreapta judecata", nu ? Altfel nu ne-am mantui TOTI. Vedeti aici: viewtopic.php?f=13&t=1405 unde se vede ca doar ceea ce e rau in om se va arde in om. Adventistii, de pilda sunt tot oameni, si nu vinete. Sigur ca adventistul se va arde cu brennerul, iar ortodoxul cu lumanarea, dar tot ardere se numeste
Nu mai pun la socoteală că dă trimitere la un fir de discuţii unde aberaţiile pe care le proferează cu fanatism dogmatic i-au fost contrazise bucată cu bucată.De ce ar trebui sa "cred intr-o revelatie"?. Pune intrebarea altcuiva, care "crede in revelatii".
Dl "esenin" contrazice idei că de asta e forum: să se discute. Dacă are idei greşite, "eretice", îi este permis căci este heterodox.Este de remarcat cum de unii moderatori se leagă, dar cum altfel?, de toate mărunţişurile dar le scapă astfel de jocuri cum face esenin în postările de mai sus în care nu reuşeşte decât să se contrazică pe sine însuşi la fiecare postare următoare în raport cu cea precedentă pentru a încerca să îşi mascheze erezia pe care o proferează cu o convingere pe care numai unul cu convingeri profund dogmatiste o poate avea.
Ai putea să-l speli, dar numai de răutăţi .Să înţeleg că trebuie să îmi spăl creierul după fiecare întrebuinţare.
Înapoi la “De la membri catre Echipa”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori