Îmi permit o paralelă: tot după 40 ani s-a despărţit definitiv şi Biserica de Israel, în anul 70, când Templul a fost dărîmat.Filioque, sec. 5-6 şi oficializat la 1014 (cu 40 de ani înainte de "Marea Schismă");
Pe de altă parte, nu Filioque a fost principala cauză a Schismei, ci primatul roman ce voia să se impună fără drept de apel. Odată cu papa Leon IX, devenit pontif în 1049, Roma aînceput o mişcare de reformă (numită mai târziu gregoriană) foarte radicală, centrată pe pretenţii de supremaţie exagerate chiar faţă de tradiţia de pînă atunci a Scaunului lui Petru, după cum arată istoricul Jacques Paul în cartea „Biserică şi cultură în Occident”. Cardinalul Humbert nu era un impulsiv care a determinat Schisma prin aroganţa lui, aşa cum se spune, ci un exponent principal (ba chiar un autor) al acestei Reforme care a fost susţinută cu perseverenţă de Curia romană timp de secole mai departe.
Bizanţul, aflat la apogeul puterii sale teritoriale şi culturale, nu putea înghiţi aceste pretenţii, şi Schisma a fost gata.
Dar roata istoriei a mers mai departe: peste doar 10 ani, invazia turcilor selgiucizi arunca Imperiul pe marginea prăpastiei, iar împăraţii au început să ceară sprijinul Apusului, promiţînd să supună papei Biserica Răsăritului. Această tendinţă a continuat vreme de 400 ani, pe măsură ce Bizanţul înregistra tot mai multe catastrofe. Procesul a fost reluat în 1920 de către Patriarhia ecumenică, într-un cadru mai larg, interreligios. Cei mai mulţi nu învaţă nimic din istorie.
Un profesor de la Teologie ne spunea că între Răsărit şi Apus s-a instalat de timpuriu o "schismă naturală" din pricina înstrăinării lingvistice (de pildă, Sfîntul Augustin a fost tradus în greceşte abia în sec. XIII ) şi a mentalităţilor foarte diferite şi suficiente, peste care s-au adăugat evoluţiile politice menţionate anterior. La sfîrşitul sec. V, cele două Biserici apucat pe drumuri divergente, cu toate eforturilor artizanilor Unităţii: papii Grigorie cel Mare, Martin I, Grigorie III, Ioan VIII şi sfinţii Maxim, Fotie, Chiril şi Metodiu ş.a. De altfel, în 484 se producea prima schismă între Biserici, iar Răsăritul a devenit prea puţin preocupat de Apus ca să dea vreo importanţă ereziilor pe care le semnalaţi. Ele au fost totuşi condamnate la Sinodul Trulan (canoanele 13, 55) şi în scrisoarea enciclică a Sf. Fotie, dar Sinodul din 880 a recunoscut obiceiurile şi tradiţiile fiecărei Biserici locale şi valabilitatea deciziilor acestora. :|
Aşadar, pe de-o parte Schisma a început încă din sec. V, dar pe de altă parte catolicismul a păstrat multe secole după 1054 un tezaur de ortodoxie care s-a exprimat prin Liturghia Romană, prin arta romanică, prin viaţa unor sfinţi şi prin credinţa poporului simplu.
Vechiul Testament nu ne vorbeşte despre Schisma dintre Iuda şi Israel, profeţii sfinţi fiind prezenţi în ambele tabere ? Iar Domnul Hristos nu dă iudeilor ca exemple de credincioşie pe unii samariteni, deşi schisma dintre ei era evidentă ?