Alain Besancon, Dilemele MîntuiriiSuntem somați azi să ne cerem iertare pentru cruciade, în numele ”prieteniei islamo-creștine”. Dar, dimpotrivă, a fost una din rarele perioade de bună-înțelegere, pentru că sentimentul diferenței religioase se ștergea în fața sentimentului unei egalități de vitejie, curaj, loialitate. Cidului nu-i era rușine să treacă din slujba unui prinț aragonez în serviciul unui stăpîn maurdin Valencia, după cum trubadurii nu respingeau inspirația din formele poetice arabe, iar Sfîntul Toma îl studia pe Avicena. Cine n-ar prefera, în locul atmosferei lacrimogene a pretinselor ”dialoguri” islamo-creștine, frumoasele lovituri de spadă prin care Saladin și Richard Inimă de Leu, prieteni, se întreceau în fapte cavalerești ?
Interesant... Oare cum ar fi arătat acum lumea?Dacă forțele Răsăritului s-ar fi alăturat Apusului, altul ar fi fost succesul Cruciadelor. Dar, deja de pe atunci, lumea putea trăi și fără ortodocși.
Deci, diferenţa dintre războaiele creştine şi cele musulmane este că cele musulmane işi găsesc suport în religia lor, pe când cele creştine nu. Şi totuşi în acele războaie a fost prezentă BC, călcând în picioare principiile creştine, spun duşmanii creştinismului. In ce măsura a participat BC la aceste cruciade? Faptul că a căpătat înapoi câteva biserici nu justifică mijloacele, vorba dvs. Biserici se mai construiesc, dar o viaţă luată este iremediabil pierdută.În toate acestea însă trebuie să facem o diferenţă între "războiul sfânt islamic" fundamentat pe "revelaţia musulmană", şi abuzurile samovolnice contrare revelaţiei creştine..
BC a inspirat și a binecuvîntat cele 9 Cruciade pe care le cunoaștem, și a vrut să mai organizeze și altele după 1270, dar nu a mai găsit resurse suficiente. Ultima cruciadă semnificativă a fost în 1571, cînd turcii au fost înfrînți pentru prima dată de către puterile occidentale, în bătălia navală de la Lepanto.Deci, diferenţa dintre războaiele creştine şi cele musulmane este că cele musulmane işi găsesc suport în religia lor, pe când cele creştine nu. Şi totuşi în acele războaie a fost prezentă BC, călcând în picioare principiile creştine, spun duşmanii creştinismului. In ce măsura a participat BC la aceste cruciade? Faptul că a căpătat înapoi câteva biserici nu justifică mijloacele, vorba dvs. Biserici se mai construiesc, dar o viaţă luată este iremediabil pierdută.
Deci, o campanie perfect justificată, cel puţin din punct de vedere politic..1. papalitatea a răspuns unor apeluri disperate ale creștinilor din Orient (de cele mai multe ori, ortodocși) și a vrut să mobilizeze forțele Apusului, care oricum se băteau între ele, pentru o cauză mai nobilă, chiar dacă nu mereu sfîntă.
2. nu era vorba de ceva biserici, ci de Locurile Sfinte în care a trăit și în care va reveni Mîntuitorul. Pentru creștinii apuseni, aceste locuri erau cu adevărat un Regat al Cerului, și o mărturie a Întrupării Domnului. Soarta lor nu le era deloc indiferentă.
3. Papalitatea era singura forță care putea organiza și motiva astfel de campanii. Încă din secolul V, ei știau că soarta Occidentului a rămas în mâinile lor, și de aceea au fost nevoiți să elaboreze teoria celor două săbii - puterea spirituală și puterea politică în aceeași mână. Ei credeau că cea mai bună apărare este atacul: dacă musulmanii nu erau învinși în patria lor (Palestina), Apusul va fi atacat în inima sa.
Acest lucru s-a și întîmplat, în parte. Dovadă, zecile de milioane de musulmani care s-au așezat în Occident și nu încetează să îngrijoreze o societate dez-orientată.
Îmi puteţi spune dacă le pot găsi în româneşte, sau sunt numai în engleză? Asta este tot ce am găsit...Dar, dacă vreți istorie adevărată, volumele lui Steven Runciman vă așteaptă !
Cum a arătat şi până să înceapă a se apăra. Sângele martirilor a devenit paradoxal samânţa pentru alţi creştini. Apărându-ne, însă, am rămas mulţi, dar nominali. Căci cine caută să-şi scape viaţa o va pierde. Se pare însă că de atunci creştinismul era deja mai mult nominal, aşa că apărarea armată era cel mai bun lucru pe care îl puteau face. Personal sunt perfect de acord cu părintele Dimitrie.Dar oare cum arata lumea de astazi daca crestinii nu se aparau in nici un fel?
Și nu numai. Dar politica de atunci nu putea fi despărțită de Biserică. Nouă acum, ne este foarte ușor să judecăm și să ne dezicem de faptele politicienilor. Dar pe de altă parte, foarte puțini ne mai iau în serios. Încercați să faceți efortul de a evalua Cruciadele din perspectiva creștinilor Evului Mediu, nu din cea a creștinilor căldicei din zilele noastre.Deci, o campanie perfect justificată, cel puţin din punct de vedere politic..
Cred că doar în engleză.Îmi puteţi spune dacă le pot găsi în româneşte, sau sunt numai în engleză? Asta este tot ce am găsit...
Hai să ne gîndim la creștinii din Orient și la martiriul lor aproape continuu. Cei care pot scăpa se refugiază în Occident, unde persecuția creștinilor este subiect tabu. Iar cei care mor, mor pentru Domnul, dar musulmanii nu dau înapoi în fața jertfei lor. Ce mai putem spune despre genocidul armenilor din 1915 ? Un popor întreg a fost nimicit în cîteva luni, și istoria lor creștină de peste 1600 de ani aruncată în aer. Iar despre vecinii lor, creștinii asirieni, care au avut o soartă identică, nici măcar nu s-a auzit în conștiința publică.Sângele martirilor a devenit paradoxal samânţa pentru alţi creştini. Apărându-ne, însă, am rămas mulţi, dar nominali. Căci cine caută să-şi scape viaţa o va pierde. Se pare însă că de atunci creştinismul era deja mai mult nominal, aşa că apărarea armată era cel mai bun lucru pe care îl puteau face.
Este ușor să fim pacifiști, moraliști și evanghelici în România de azi și oriunde în Occident. Aici însă vorbim despre Istorie, care este condusă de alte legi decît de cele lăuntrice ale pocăinței.Eu văd în ideea de cruciade o reacție omenească, iar nu una creștinească. Văd felul (unicul) în care mai înțelege să reacționeze o Biserică apostată.
Oamenii nu mai înțeleg adevărata cauză ce generează războiul - PĂCATUL, și nici faptul că focul războiului are ca antidot (nesângeros) lacrimile pocăinței.
Nici nu mai intru în Istoria Bisericii spre a întări cu exemple cele mai sus afirmate, ci este suficient să amintesc cuvintele Sf.Ioan Iacob Hozevitul
Privind înapoi în istorie, putem spune ca s-a meritat? Numărul creştinilor salvaţi de cruciade a fost vizibil mai mare decât al celor ucişi, fie ei atacatori, atacaţi sau victime colaterale?Scopul inițial al Cruciadelor a fost o mână întinsă către acești creștini oropsiți. Deci cruciații nu au vrut să-și scape viața lor, ci și-au pus sufletul pentru aproapele lor, iar mai mare dragoste ca aceasta nu este.
Răspunsul este nu.Privind înapoi în istorie, putem spune ca s-a meritat? Numărul creştinilor salvaţi de cruciade a fost vizibil mai mare decât al celor ucişi, fie ei atacatori, atacaţi sau victime colaterale?
Înapoi la “SFINŢI PĂRINŢI şi ISTORIE BISERICEASCĂ”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 4 vizitatori