FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

După cum ştiţi, în primăvară am scris un studiu despre Nuntă şi Cununie şi care a fost plasat pe site-ul nostru.
Acest studiu a fost elaborat ca un material pt studenţi, dar publicarea lui în spaţiul virtual a dus la răspândirea lui şi în medii de oameni mai puţin pregătiţi şi care au ajuns la unele concluzii şi interpretări greşite.
Acum pregătim o altă variantă a acelui studiu şi sperăm ca în curând să-l postăm.
Vă vom ţine la curent cu toate!
Ne iertaţi pt sminteală. Nu am avut intenţia de a veni cu idei protestante şi eretice, dar... cel puţin aşa am fost catalogat.
Cartea despre Liturghie o puteţi cumpăra în linişte, că aia nu are idei revoluţionare.
Doamne ajută!
"Fiţi cu ochii pe noi!"

Din câte ştiu, mai mulţi preoţi şi merini nu au înţeles anumite idei din varianta veche a studiului şi au făcut furori!
Vă rugăm să definitivaţi noua variantă, pentru a închide gurile celor rău-voitori.

Lucrăm şi zi şi noapte.
În curând cred că va fi. Rugaţi-vă cu toţii să iasă bine.
Chestiunea e că ortodocşii (mai ales români) nu prea au scris istorii ale Slujbei Cununiei, iar datele pe care le avem, inclusiv cele de la Sf. Părinţi, sunt interpretabile. La noi lumea e ascultătoare de duhovnici şi dacă a zis părintele că e aşa, apoi aşa rămâne! Nu e rău!
Totuşi... trăgând mâţa de coadă mai multe generaţii la rând, riscăm să pierdem foarte mult din sensul primar al acestor slujbe. Deja am pierdut ceva f. important - împărtăşirea mirilor. Deci acest studiu este util şi chiar necesar.
Rugaţi-vă să ne lumineze Dumnezeu.

Continuând să studiez tot felul de scrieri în domeniu, constat că la o nouă redactare a studiului, nu am cum să fac o modificare "in principio", ci mai mult o schimbare de accente. Asta sigur voi face. E vorba despre nişte informaţii foarte vagi, pe care depinde cum le interpretezi.

Ca să dau un exemplu accesibil pt toată lumea: iată am recitit partea istorică a cărţii pr. Vasile Gavrilă, "Cununia - viaţa întru împărăţie" (pp. 76-118) şi autorul ajunge cam la aceleaşi concluzii la care am ajuns şi eu. Unele le spune chiar mai tranşant ca mine, iar pe altele le trage de păr, neavând nici un argument clar, pt a demonstra că chipurile totul este vechi şi de neclintit. Cred că mai mulţi au citit cartea, dar nu prea am văzut sau auzit că cineva să-i sară în cap pr. V.Gavrilă. La mine însă s-au dat toţi golanii de pe net, "sceptici" de însăşi existenţa lor.

Şi acum, pentru propria mea nedumerire, poate cineva ştie (vorbesc la modul cel mai sincer) să-mi explice 3 lucruri, dintre care 2, pr. Vasile Gavrilă le trece cu vederea:
a) de ce totuşi, izvoarele liturgice din sec. 3-5, care dau texte liturgice la diferite ierurgii neînsemnate, nu dau şi o rugăciunie de binecuvântare a nunţii (că despre "Slujba Cununiei" e clar că nu putea merge vorba);
b) de ce autorul Areopagiticelor (Pseudo-Dionisie), la sfârşitul sec. V enumeră ca Taine: Tunderea în monahism şi chiar Înmormântarea (!), dar nu şi Nunta/Cununia;
c) de ce absolut nici un Canon bisericesc de până la sec. IX (primul apare la Sf. Nichifor Mărturisitorul Canonul 34), nu califică căsătoria fără binecuvântarea Bisericii drept adulter sau păcat şi nu obligă pe nimeni pt a primi binecuvântarea Bisericii, deşi se ştie clar că astfel de căsătorii existau şi încă foarte multe. Însuşi Statul, conform tuturor legilor cunoscute de atunci, obliga pe toţi la căsătorie civilă, nu şi la cea religioasă (care, bineînţeles, exista de ceva timp). Tot în sec. IX (abia) binecuvântarea Nunţii de către Biserică va deveni obligatorie.

Chiar vă rog să vă expuneţi părerile în legătură cu aceste nedumeriri, pt că, ştiind concepţiile (sau mai degrabă preconcepţiile) majorităţii, mă tem să nu smintesc iarăşi pe cei slabi!
Mulţumesc! Doamne ajută!

a) de ce totuşi, izvoarele liturgice din sec. 3-5, care dau texte liturgice la diferite ierurgii neînsemnate, nu dau şi o rugăciunie de binecuvântare a nunţii (că despre "Slujba Cununiei" e clar că nu putea merge vorba);

simplu, pentru că nu existau. am înţeles că nunta celor doi era constituită de o "afişare", de o declarare a intenţiei celor doi de a se însoţi unul cu altul, intenţie care era "binecuvântată", validată prin chiar gestul de a se împărtăşi unul după altul (femeie după bărbat) din acelaşi trup (în vremea aceea, probabil) şi din acelaşi potir. gestul acesta de însoţire la împărtăşanie "instituia, iniţia" însoţirea conjugală, iar legitimitatea relaţiei era dată de "afişarea" acestei însoţiri în văzul bisericii. de aceea, purtatul inelului nu îşi mai avea sensul după nuntă, ci doar de la logodnă până la nuntă.

nu mă pot abţine să nu observ că exact miezul nunţii de demult (împărtăşirea mirilor "în însoţire", adică unul după altul) este astăzi total eradicat din cadrul slujbei cununiei şi înlocuit cu circul gustării din pahar şi din pişcot (cu fff multe e-uri de multe ori!) care, atenţie!!!, este numit totuşi, pahar de obşte, adică comun celor doi.

Chestia că nu existau rugăciuni de binecuvântare în primele secole, am spus-o şi eu. Am adus şi destule argumente. Ca urmare am fost numit "eretic". Pur şi simplu aşteptam să o spună şi alţii...

Iar ceea ce spui despre "paharul de obşte", rişti să cazi în greşeala în care a căzut şi pr. Vasile Gavrilă şi nu numai. Potirul euharistic (cu Daruri înainte sfinţite - în cazul dat) este una, iar "paharul comun" (care era zdrobit de pardoseala bisericii), cu rolul lui strict simbolic , a se vedea şi din rugăciunea corespunzătoare - e cu totul altceva.

Chestia că nu existau rugăciuni de binecuvântare în primele secole, am spus-o şi eu. Am adus şi destule argumente. Ca urmare am fost numit "eretic". Pur şi simplu aşteptam să o spună şi alţii...

nici o clipă nu am gândit că nu ştiai asta. eu am răspuns, pur şi simplu, făcându-ţi voia, nu încercând să îţi dau lecţii.

Iar ceea ce spui despre "paharul de obşte", rişti să cazi în greşeala în care a căzut şi pr. Vasile Gavrilă şi nu numai. Potirul euharistic (cu Daruri înainte sfinţite - în cazul dat)

cum adică, "mai înainte sfinţite"? adică nu se făcea cununia în cadrul liturghiei? mă tem că nu înţeleg.

Păi nici eu nu am perceput-o ca lecţie pt mine (şi nici nu mă ruşinez să primesc lecţii de la nimeni), dar sper să fie pt alţii...

iar "paharul comun" (care era zdrobit de pardoseala bisericii), cu rolul lui strict simbolic , a se vedea şi din rugăciunea corespunzătoare - e cu totul altceva.

adică beau din pahar şi apoi îl spărgeau de pardoseală? în ce perioadă?
ce rol strict simbolic?
ce zice rugăciunea, deci, din care reiese că ... chiar aşa, ce reiese? că îl spărgeau sau că nu era împărtăşanie în el?

adică beau din pahar şi apoi îl spărgeau de pardoseală? în ce perioadă? ce rol strict simbolic?

Da. În sec. 12-13, anumite izvoare menţionează stricarea acestui pahar de pardoseala bisericii. Consider că e o influenţă păgână pe care Biserica a înlăturat-o.

ce zice rugăciunea? ce reiese, că îl spărgeau sau că nu era împărtăşanie în el?

Rugăciunea numeşte acel pahar - "pahar de obşte", fără a face nici o referire la Euharistie (căci împărtăşirea se făcea puţin înainte de acest pahar). Faptul că paharul este binecuvântat (prin nişte cuvinte f. simple) arată clar că nu e vorba de Euharistie, căci asta se preface la Liturghie prin cuvintele Epiclezei.
Deci rolul acestui pahar este unul pur simbolic şi, după cum consideră unii specialişti, el marca începutul petrecerii de nuntă. De aceea, şi astăzi acest pahar este legat de troparele "Isaie, dănţuieşte..." la care se ieşea din biserică şi se revenea a opta zi.

Doamne ajuta!
Am si eu o intrebare in legatura cu simbolistica vereghetelor.
De fapt ma intereseaza de ce se pun pe mana stanga si nu pe dreapta.
Multumesc!

În Biserica Rusă se pun pe mâna dreaptă... şi aşa e corect. Expresia "inel în dreapta lui" arată că şi în vechime inelul era purtat doar la degetul inelar al mâinii drepte.
Despre simbol, cred că se ştie. Simbolul iubirii nesfârşite!

Doar in Biserica Rusa se pun in dreapta sau si in altele?

Molitfelnicul grecesc şi slavonesc vorbeşte despre o schimbare de trei ori a inelelor la Logodnă, dar nu precizează în ce constă această schimbare. Aşa era şi în vechile Molitfelnice româneşti şi abia acestea noi dau nişte detalii tehnice.
În Biserică rusă se face aşa: mirelui i se pune mai întâi inelul miresei şi invers, fără a le băga pe degete până la capăt (căci la mire nici nu încape inelul miresei) iar după 3 schimbări făcute de naşi, fiecare va avea inelul lui, dar tot pe mâna dreapta.
Românii au înţeles schimbarea inelelor de pe o mână pe alta, adică de pe dreapta pe stânga. Sincer să vă spun, nu ştiu cum e la greci (o să mă interesez), dar presupun că şi ei au inelele pe mâna dreaptă, aşa cum se obişnuia în antichitate punerea inelului în dreapta (precum am citat şi din Evanghelie, chiar dacă acolo nu e vorba despre nuntă; şi totuşi întoarcerea fiului risipitor este o "nuntă mistică").
Trebuie de văzut în lucrarea "Nunta la români" cum era în secolele anterioare la români.

Am avut dreptate. Grecii schimbă inelele între miri (cum fac şi ruşii), lăsându-le pe mâna dreapta. Ei mai schimbă şi cununiile între miri, aşa cum fac ruşii doar cu inelele.

Vedeţi aici (dar nu vă smitiţi de acea muzică; altă filmare nu am găsit).





Iată cum se face la ruşi, unde practic nu există naşi de cununie (ci doar martori la înscrierea căsătoriei civile, iar schimbarea inelelor o face chiar preotul).



Concluzia mea e că doar românii mută inelele pe mâna stângă. Nu vreau să învinuiesc pe nedrept, dar şi aici poate fi o influenţă papistaşă...

Ati auzit de Slujba Cununiei imbinata cu Sfanta Liturghie? La noi in Craiova se mai practica de catre unii preoti, iar mirii erau fie studenti la Facultatea de Teologie, fie ASCOR-isti. De curand a ajuns si la urechile IPS Irineu aceasta practica, pe care a interzis-o. As vrea sa stiu daca voi, ceilalti, fiecare pe unde sunteti, ati auzit sau vazut o asemenea slujba.

Florine, dar tu ai citit studiul meu despre Cununie?

Florine, dar tu ai citit studiul meu despre Cununie?

Astazi l-am citit. Astfel, am aflat ca Biserica greaca practica, nu de multa vreme, o astfel de Cununie incadrata in Liturghia Sf. Ioan Gura de Aur.