Minoritatea creştină ortodoxă română

Probleme ce vizează strict situaţia BOR.
Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"
Minoritatea creştină ortodoxă română

Mesaj necititde Dionysie » 03 Mar 2011, 18:56

Deşi statistic ar putea să pară că românii creştini ortodocşi ar reprezenta o majoritate în rândul românilor, adevărul este acela că românii creştini ortodocşi reprezintă o minoritate în rândul românilor. Iar această evidenţă primează şi este dovedită de practica vieţii de zi cu zi. Evident este vorba nu doar despre românii din România, ci şi despre cei din Basarabia şi despre cei plecaţi în diferite ţări străine. Minoritatea creştină ortodoxă română este marginalizată şi ţinută de marginală şi nesemnificativă în general pentru români (cei desacralizaţi), şi în special pentru autorităţile statului, şi asta s-a văzut din dispreţul total pe care preşedintele azi în funcţie, traian b. , (şi nu doar el, ci şi întreaga clasă politică românească) l-a manifestat faţă de iniţiativele unor grupări ortodoxe pentru un referendum cu privire la actele cu cipuri, precum şi pentru acordarea unor alternative la cardurile cu cipuri care vor fi introduse în sistemul public de sănătate. S-a observat dispreţul total, profund şi evident pe care toţi factorii politici din România l-au manifestat faţă de sensibilităţile religioase ale creştinilor ortodocşi români. Iar dacă azi această minoritate este tratată cu atâta dispreţ şi indiferenţă, ne putem aştepta ca mâine să fie tratată cu prigoană şi ucidere, deşi prigoana este evident că a şi început doar că încă nu a luat forma unei politici oficiale.

De ce, în condiţiile minorităţii creştine ortodoxe, Biserica şi slujbaşii ei le acordă servicii religioase, şi mă refer în primul rând la botezuri, cununii, înmormântări multor oameni care nu fac parte din această minoritate şi care în viaţa lor prin faptele şi gândirea lor nu manifestă deloc valenţele care caracterizează creştinismul ? Ştie multă lume de tot felul de mondeni care fac publice trecerile lor "pe la biserică" pentru a îndeplini formalităţile religioase, pentru că pentru ei sunt nişte simple formalităţi spectaculare şi care dau bine la public, însă în viaţa lor Hristos şi Biserica nu au de fapt nici o valoare sau doar o valoare marginală, lipsită de prezenţă. Iar "mondenii" nu reprezintă decât vărful aisbergului. De ce Biserica şi slujbaşii ei nu se rezumă la minoritatea pe care de facto o reprezintă şi îşi consumă atâtea resurse, şi în primul rând de timp, pentru a se pune la dispoziţia majorităţii neortodoxe (dar formal ortodoxe) ? Bineînţeles, nu mă refer aici la misiune, pe care dar-ar Dumnezeu să o mai şi facă preoţii şi episcopii BOR !!! (evident că nu mă refer la excepţiile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit), ci la riturile pe care indiferenţii le tratează ca pe nişte simple formalităţi cerute de uzanţă, de cutuma socială, şi în nici un caz, în ceea ce îi priveşte, de Dumnezeu. De ce se tolerează de către slujbaşii principali ai Bisericii această stare de lucruri infectă şi nefericită şi până unde va mai merge această nefericită de toleranţă, pentru Dumnezeu ?!? Cât cred cei de pe scaune că va mai răbda Dumnezeu această nefericită toleranţă în Sfânta Biserică ? De ce minoritatea creştină ortodoxă este marginalizată şi desconsiderată chiar în lăuntrul Bisericii şi de către unii dintre slujbaşii acesteia ?

Dacă în ziua de astăzi în ţara noastră "faci greşeala" să fii şi să te comporţi creştineşte, să fii iubitor al adevărului şi nu al compromisurilor, minciunii şi laşităţii, imediat eşti izolat şi tratat discriminatoriu, pe baza convingerilor religioase şi morale, de către majoritatea neortodoxă (dar formal ortodoxă, şi care culmea îşi mai face încă botezurile şi cununiile, câte mai sunt, la biserică) deşi bineînţeles nu ţi se spune niciodată care este adevăratul motiv al discriminării, marginalizării şi dispreţului şi desconsiderării. Motivul însă este apartenenţa de facto la creştinism, aderenţa de facto la Hristos şi la Evanghelie, şi acest motiv este ţinut tăinuit de discriminatorii care permanent îşi văd privilegiile puse în pericol de verticalitatea şi puterea creştină, şi nu doar privilegiile ci şi tradiţiie şi concepţiile lipsite de Viaţă, cu care se identifică şi care le garantează un anume succes social şi o recunoaştere lumească, fără de care aceştia nu ar putea trăi pentru că nu îşi găsesc sensul în Dumnezeu. De ce în această situaţie Biserica nu adoptă o măsură de apărare, la nivel general şi nu doar la nivelul acelor nuclee de rezistenţă, faţă de lumea formalistă dar care este de fapt necreştină sau fals creştină, şi de ce se tolerează în continuare această stare de lucruri cvasi-adulteră în relaţia cu Dumnezeul Cel Viu ? De ce Sfânta Biserică nu discriminează, în lăuntrul graniţelor sale ecleziale şi nu în afara acestora, lumea formalistă şi necreştină sau fals creştină dar care marginalizează şi discriminează sistematic prezenţa şi rezistenţa creştină pentru că nu pot să suporte adevărul şi adevăratele cerinţe ale lui Dumnezeu (dar în schimb pretind ritualuri pentru ca să îi vadă lumea) ?
Ultima oară modificat 01 Mai 2012, 10:29 de către Dionysie, modificat de 3 ori în total.

DANIEL78
Mesaje:18
Membru din:09 Mar 2011, 05:22
Confesiune:ortodox
Localitate:PLOIESTI

Re: Minoritatea creştină ortodoxă română

Mesaj necititde DANIEL78 » 11 Mar 2011, 08:45

Salutari si numai bine.
Ai mai mult decat dreptate si de aceea am deschis subiectul cu rolul BOR.Oare nu este cazul sa fim mai transanti.
Iubesc Romania Crestin Ortodoxa.Oare nu suntem obligati sa luam atitudine si sa salvam ceva....
Cu respect,Daniel.


Înapoi la “BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron