Pastorala de Pasti a IPS Laurentiu al Ardealului

Probleme ce vizează strict situaţia BOR.
Petre C
Mesaje:606
Membru din:24 Noi 2008, 21:42
Confesiune:ortodox
Localitate:Bucuresti
Contact:
Pastorala de Pasti a IPS Laurentiu al Ardealului

Mesaj necititde Petre C » 15 Apr 2009, 19:10

‡ L A U R E N Ţ I U

DIN MILA LUI DUMNEZEU,

ARHIEPISCOP AL SIBILUI ŞI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!

„Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm şi aşa să strigăm: «Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!»” (Stihiră din Canonul Învierii)
HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Imnele înălţătoare ale Canonului Învierii Domnului ne umplu inimile de bucurie sfântă în această noapte de taină plină de lumină a Sfintelor Paşti. Ele sunt inspirate din cuvântul sfânt al Evangheliei, care ne împărtăşeşte peste veacuri marea bucurie a Învierii Domnului. Când se lumina de ziua întâi a săptămânii, un înger ca un fulger de lumină s-a arătat femeilor mironosiţe venite la mormântul Mântuitorului să-I ungă trupul cu miresme. Poruncindu-le să nu se teamă, glasul său le-a adus vestea plină de nădejde că Iisus cel răstignit pe care-L căutau nu Se mai afla acolo, ci S-a sculat din morţi. Şi pe când alergau ele cu frică şi emoţie de la mormânt ca să ducă această veste apostolilor şi ucenicilor, Însuşi Iisus cel Înviat le-a întâmpinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 1-9). După aceea, arătându-Se şi apostolilor Săi, i-a încredinţat pe ei, şi prin ei pe noi, pe toţi, prin cuvântul cel plin de mângâiere şi nădejde: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Mt. 28, 20).

Şi într-adevăr, Hristos Domnul cel Înviat este prezent cu noi cei adunaţi la acest praznic dumnezeiesc. Ridicat din groapa mormântului de puterea iubirii Sale faţă de Tatăl şi a Tatălui faţă de El, Hristos stă în mijlocul nostru, al creştinilor, cu duhul, adevărul şi puterea cerească a Evangheliei Lui, în care se cuprind cuvintele vieţii veşnice. Această prezenţă a Sa iubitoare, prin cuvântul mântuitor, ne pregăteşte pentru primirea prezenţei Sale dăruitoare din Jertfa Euharistică, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Scumpul Său Sânge. Noi, cei din Biserică, suntem fericiţi că putem primi această prezenţă şi trăim în şi din puterea Învierii Domnului. Ea ne arată că, deşi în lume este mult rău, multă durere, suferinţă, ură, nedreptate şi moarte, totuşi binele, iubirea, dreptatea, bucuria şi viaţa sunt cele ce vor avea ultimul cuvânt, prin Dumnezeu. Ştim că din voinţa lui Dumnezeu, manifestată întâi în creaţie, această lume e menită să fie o lume a vieţii şi a luminii, nu a morţii şi a întunericului. Prin Iisus Hristos cel Înviat ştim că Dumnezeu - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt este Viaţă, Iubire şi Lumină (1 In 1, 8; 4, 8 şi 1, 5). Tot praznicul Învierii ne învaţă, prin Evanghelia de la Sfânta Liturghie, că Viaţa noastră era din veci în Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, Care era dintru început la Dumnezeu. Această viaţă era „lumina oamenilor”; ea s-a arătat în Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, şi ni se arată, prin Biserică, de atunci, ca „Lumina care luminează în întuneric”, fără ca întunericul s-o poată cuprinde şi stinge (In 1, 4-5). Deşi „Lumina a venit în lume”, totuşi prin faptele rele ale necredinţei „oamenii au iubit” şi iubesc „mai mult întunericul decât Lumina”. „Iar aceasta este judecata” (In 3, 19) lor, „căci cel ce crede în El nu mai este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut” (In 3, 18).

Iubiţi credincioşi,

Să nu uităm că primul răspuns al majorităţii contemporanilor lui Iisus la vestea cea bună a iubirii şi vieţii noi, dumnezeieşti, pe care Acesta le-a adus-o a fost acela al necredinţei şi urii, care au culminat în răstignirea Sa pe crucea ridicată pe dealul Căpăţânii. Aşa cum le-a spus dinainte Iisus oamenilor cărora le-a încredinţat „via” acestei lumi, Dumnezeu - Tatăl L-a trimis la urmă pe Fiul Său, zicând: „Se vor ruşina de Fiul Meu!”. Dar lucrătorii viei, văzându-L pe Fiul, şi-au zis între ei: Acesta e moştenitorul. Veniţi să-L omorâm şi să avem noi moştenirea Lui. Şi punând mâna pe El, l-au scos afară din vie şi l-au omorât.” (Mt. 21, 37-39). Dar, deşi omorât pe cruce cu moartea cea mai cumplită, Fiul a murit iubindu-i fără margini, atât pe cei care-L batjocoreau şi ucideau, cât şi pe Tatăl Său, Care L-a trimis în lume. Iar răspunsul Tatălui la dragostea Fiului Său pe Cruce a fost Învierea Lui din morţi şi în El învierea noastră. Crucea şi Învierea lui Hristos arată cât de mult a iubit şi iubeşte Dumnezeu lumea (In 3, 16), dar şi cât de mult se poate dărui prin iubire omul lui Dumnezeu.

Din puterea Învierii s-a ivit şi a crescut în lume Biserica lui Hristos, alcătuită din martorii Învierii Domnului grupaţi în jurul Apostolilor, al Maicii Domnului, al mironosiţelor şi al celorlalţi ucenici ai Mântuitorului. Neînfricoşaţi de duşmănia şi persecuţiile iudeilor, grecilor sau romanilor, creştinii, odată cu Înălţarea la cer a Mântuitorului şi cu venirea Sfântului Duh, au descoperit o viaţă nouă, uimitoare, al cărei secret era trăirea plină de râvnă şi bucurie în duhul Învierii Domnului. Aşa cum ne arată cartea Faptele Apostolilor: „Apostolii mărturiseau cu mare putere învierea Domnului Iisus Hristos şi mare har era peste ei toţi” (Fapte 4, 33). Expresia credinţei în Înviere a primilor creştini era iubirea, iar iubirea se manifesta printr-o deplină libertate, egalitate şi frăţietate: „inima şi sufletul mulţimilor celor ce credeau erau una şi nici unul nu zicea că e al său ceva şi toate ale lor le erau de obşte” (Fapte 4, 32). Toţi cei care primiseră în Ierusalim cuvântul Apostolilor: „stăruiau în învăţătura Apostolilor, în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciune” (Fapte 2, 41). Bucuria Învierii îi făcea, aşadar, pe primii creştini să ducă în Biserică o viaţă nouă, de iubire deplină faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, arătate într-o comuniune desăvârşită întru toate cele ale vieţii lor, atât spirituale, cât şi materiale. Viaţa şi iubirea creştinilor până la sacrificiu era o lumină a lumii, pentru că izvora din iubirea lui Dumnezeu, dusă până la jertfă. De aproape două mii de ani această lumină a iubirii jertfitoare luminează în întunericul istoriei, care încearcă mereu s-o cuprindă.

Iubiţi credincioşi,

După sângeroasele prigoane ale Imperiului roman, care au durat sute de ani, lumea Europei a dorit să primească, pentru o mie de ani, lumina lui Hristos. După aceea, însă, oamenii au început să uite de Hristos şi să se depărteze de Biserică; au început să-şi organizeze cunoaşterea şi viaţa socială şi individuală în afara lui Hristos. În ultimele veacuri s-a ivit astfel o ştiinţă, o cultură, o politică şi o economie fără Dumnezeu. Călăuzite de poftele curiozităţii, ale controlului şi ale dominaţiei lăcomiei fără nici un fel de oprelişti, ele s-au ridicat nu numai împotriva lui Dumnezeu, pe Care au încercat şi încearcă să-L scoată din minţile şi inimile oamenilor, ci s-au ridicat cu tot mai multă violenţă chiar împotriva oamenilor, a libertăţii şi demnităţii lor.

Nici noi, românii, n-am fost scutiţi în ultimul veac de aceste încercări cumplite, care, în războaie mondiale şi dictaturi totalitare şi ateiste au secerat sute de mii de vieţi omeneşti şi au mutilat destinele a zeci de milioane.

Anul acesta se împlinesc douăzeci de ani de la prăbuşirea în sânge a regimului dictatorial comunist, care a stăpânit România timp de patru decenii. Comunismul a vrut să impună prin teroare şi violenţă un model de societate bazat pe egalitatea forţată a oamenilor. Din mijlocul oamenilor a vrut să-L scoată pe Dumnezeu şi tradiţiile creştine, pentru a le înlocui cu ideologia şi politica unui partid absolutist. Rezultatul a fost doar umilirea oamenilor prin frică şi sărăcie. Puterea credinţei în Hristos cel Înviat din inimile oamenilor, mai ales ale tinerilor, s-a văzut însă în Revoluţia din Decembrie 1989. Am crezut atunci că România îşi va regăsi repede demnitatea şi identitatea reprimate de comunism. Privind în urmă, vedem că în România ultimelor două decenii s-au produs schimbări importante şi pozitive în multe privinţe: suntem o ţară europeană şi o societate mai prosperă decât în 1989. Nu putem trece, însă, cu vederea faptul că noul tip de societate, bazat pe libertatea deplină a oamenilor, pune tot mai evident în locul lui Dumnezeu goana nestăvilită după bani, plăceri şi distracţii. În acelaşi timp, se restrânge libertatea adevărată a omului prin aservirea lui poftelor lumii acesteia. Într-o societate consumistă care ademeneşte, dar şi constrânge în acelaşi timp, creştinul zilelor noastre este tot mai mult izolat de adevărata viaţă, de adevărata bucurie. Fiind legat şi dependent de informaţia mass-media, dezorientat şi stresat de avalanşa de încercări care vin asupra lui, rupt astfel de legătura sa cu Dumnezeu, omul contemporan tot mai greu găseşte un sens al existenţei sale. Mutilarea sufletească a oamenilor, mai ales a tinerilor, prin uitarea credinţei creştine, a tradiţiilor româneşti şi a valorilor noastre spirituale este un semn al unei decadenţe primejdioase, care poate aduce o intervenţie aspră a lui Dumnezeu în istoria neamului nostru.

Spunem aceasta fiindcă în acest an şi în cei ce urmează România intră şi ea, împreună cu întreaga lume, într-o perioadă de cumpănă. Timpurile care ne aşteaptă vor fi grele. Vor fi timpurile unei cerneri, ale unei lămuriri spirituale. Poporul nostru a trăit vremuri de criză în decursul istoriei lui, în care a fost privat de bunuri materiale dar şi spirituale, însă a putut trece peste toate fiindcă a ştiut să îşi îndrepte cu totul nădejdea spre Dumnezeu, Singurul care poate face lucruri mari şi minunate tuturor celor care cu dragoste sinceră păzesc poruncile Lui.

Lipsurile economice sunt o judecată asupra vieţii noastre, a tuturor. A sosit, poate, vremea ca, înainte de a fi prea târziu, să ne întoarcem la Dumnezeu, să devenim creştini adevăraţi şi nu doar de circumstanţă, să păzim poruncile Stăpânului, să păzim toate posturile, să-L căutăm pe Dumnezeu în smerenie, simplitate şi milostenie, să căutăm viaţa simplă şi curată a părinţilor şi strămoşilor noştri ale cărei roade sunt dragostea, bucuria, îndelungă răbdarea, discernământul, trezvia şi nădejdea.

Dacă vom fi mai săraci în cele materiale, vom învăţa, poate, să fim mai bogaţi în Dumnezeu, în iubirea jertfelnică de aproapele. Toate acestea sunt, însă, cu neputinţă fără credinţă, dar sunt cu putinţă celor ce cred în Hristos şi în Învierea Lui. Noi, creştinii, va trebui să reînvăţăm noi înşine şi să-i învăţăm pe cei din jurul nostru virtuţile comunitare practice ale iubirii ce izvorăşte din credinţa în Învierea lui Hristos şi în învierea noastră. Fiindcă, „precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi trebuie să umblăm întru învierea vieţii” (Rom. 6, 4). Şi Dumnezeu nu ne va lăsa, va fi lângă noi, dacă nici noi nu vom uita să fim lângă El şi cu El în toate zilele vieţii noastre, prin credinţă, nădejde şi iubire (1 Co 13, 13).

Iubiţi fraţi creştini,

Aceasta e noaptea şi ziua Învierii Domnului, ziua veşnică pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.

Vor urma zile, luni şi ani, pe care Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, ni-i va hărăzi şi care nu vor trece deloc aşa uşor, cum am vrea să credem, dacă nu vom şti să îi transformăm într-o nouă şansă de a-L găsi pe Dumnezeu şi de a ne regăsi pe noi înşine, în Biserica lui Hristos cel Înviat, Domnul Vieţii.

Cu părintească dragoste, Vă chemăm pe toţi, fii ai Sfintei noastre Biserici, la înviere sufletească, din care să izvorască faptele unei noi vieţi, de frăţietate şi solidaritate, prin care să răscumpărăm „vremea crizei” şi toate problemele ei.

Hristos Cel Înviat e cu noi toţi! Nu vă temeţi! Nu deznădăjduiţi! Pentru aceasta, vă adresăm tuturor îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care să ne însoţească mereu:

„Privegheaţi! Staţi tari în credinţă!

Îmbărbătaţi-vă! Întăriţi-vă!

Toate ale voastre în dragoste să se facă! (1 Co 16, 13)

Hristos a înviat!

Sărbători Fericite! La mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

†Laurenţiu

Mitropolitul Ardealului
"Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti." Ps. 22,4

Petre

Înapoi la “BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 10 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron