LITURGHIERUL MISIONAR (ed. 2019): comentarii şi observaţii

[protosinghel]

Dechid un subiect nou, în care vom discuta despre "Liturghierul Misionar", pe care l-am prezentat aici.

În România, cartea poate fi cumpărată de aici.

Câteva explicaţii mai detaliate aveţi în acest interviu.


Aştept părerile, comentariile şi observaţiile voastre.

[presviter]

Mă bucur că s-a redeschis Forumul. Chiar dacă multă vreme îmi secase inspirația pentru a mai scrie sau a mai întreba ceva, dar uneori îmi venea să caut discuții din trecut ca să mi lămuresc mai bine anumite subiecte. Legat de noul Liturghier, am făcut câteva însemnări:

p.53 -atunci cand preotul pomeneste pe ierarh si clerul (ba chiar si cinul monahal), firesc ar fi sa se pomeneasca si pre sine (ba chiar si familia sa), fiind vorba de cei ”care slujesc Domnului”. Adică să se treacă și pe sine la vii, îndată după episcop, duhovnic și colegii preoți și diaconi. Dealtfel, așa se pomenește preotul la Dipticele de la Lit. Sf. Vasile și așa se exprimă solidaritatea corpului clerical. În forma actuală a Proscomidiei, pomenirea preotului la urmă, după cei răposați, denotă o izolare pietistă, după părerea mea.

-dupa cum ați spus intr-un articol despre pomenirea cârmitorilor, la proscomidie nu pot fi pomeniti decat conducatorii ortodocsi, deci ar trebui specificat acest lucru; apoi ar trebui sa avem o coerenta in formulare: ori ne rugam pentru guverne si armate (ceea ce sună prea secularizat), ori pentru conducatori si ostasi sau militari (mai degraba asa, pentru ca Biserica se roaga pentru persoane, nu pentru institutii seculare).

p.59: de unde provine rugaciunea de binecuvantare a anafurei? Intrucat preotul face semnul crucii peste prescuri cand le primeste in altar de la credinciosi, nu cred ca ar trebui sa mai repete acest semn.

p.79 : daca Ectenia este pentru catehumeni, de ce ne rugam pentru cei nebotezati, iar nu pentru catehumeni? Consider ca este o lipsă de coerență dar si de sens, pentru ca mai degraba se potrivea termenul ” cei chemati” decat ”cei nebotezati”. La fel si in rugaciunea din josul aceleiasi pagini. In schimb mai bine ar fi fost ca in cadrul rugaciunii sa se spuna ”baia Botezului” pentru mai multa precizie. Asadar sa nu ocolim exprimarea literala, asa cum precizeaza nota de subsol nr. 2 !

p. 99-100: de ce trebuie pomeniti apostolii si inaintea Preasfintei Născatoare si după ?

p.101: de ce trebuie pomeniti conducatorii si armatele in acelasi paragraf in care avem Sfanta Biserica si fiii ei cei traiesc in har? E o alăturare cam nefirească, cam prea bizantină… In plus, armatele nu participa la ocarmuire, ci sunt de obicei simple instrumente ale acesteia (cu exceptia dictaturilor militare).

p.116: sa zicem si noi cu grecii ”Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!” in loc de ”D. miluiește”. Doar prima formulă are de-a face cu mulțumirea.

p.168: mai firesc ar fi ca la Intrare preotul sa ia sfesnicul de la paraclisier si sa-i binecuvânteze pe credincioși zicand: „Lumina lui Hristos luminează tuturor!” iar strana sa raspunda cantand ”Lumină lină…” iar la cele doua paremii sa se adauge si a treia, de la Isaia (intrucat nimeni nu tine in bisericile de mir Ceasul VI) pt a intregi ciclul triadic si triodic al Vechiului Testament (”in Lege, in Prooroci si in Psalmi”). Lectura din Isaia ar putea reveni preotului (tinand cont ca este numita ”evanghelia V.T.”), care sa adauge apoi un scurt cuvant de invatatura.

p.175: la a 2-a rug a apropierii de altar este o ezitare ciudată intre singular si plural, desi este vorba de ”preacuratul trup și de viață făcătorul Sânge” și de ”împărtășirea cu acestea”. Firesc ar fi atunci să spunem ”se vor pune…fiind înconjurate…”

[protosinghel]

p.53 - atunci cand preotul pomeneste pe ierarh si clerul (ba chiar si cinul monahal), firesc ar fi sa se pomeneasca si pre sine (ba chiar si familia sa), fiind vorba de cei ”care slujesc Domnului”. Adică să se treacă și pe sine la vii, îndată după episcop, duhovnic și colegii preoți și diaconi. Dealtfel, așa se pomenește preotul la Dipticele de la Lit. Sf. Vasile și așa se exprimă solidaritatea corpului clerical. În forma actuală a Proscomidiei, pomenirea preotului la urmă, după cei răposați, denotă o izolare pietistă, după părerea mea.

Pomenirea preotului slujitor abia la sfârşit cred că s-a făcut din raţiuni spirituale, arătând smerenia preotului slujitor. Există o maximă la părinţi: "Doamne, mântuieşte-i pe toţi, iar la urmă, dacă vrei, şi pe mine".
Totuşi, pentru coerenţă, şi ţinând seama şi de observaţia Sf. Voastre, pentru următoarea ediţie aş propune următoarea variantă:

Pomenire generală pentru vii:

Pomeneşte, Doamne, pe (arhi)episcopul nostru (N) şi pe toţi episcopii ortodocşi, pe tot cinul preoţesc şi călugăresc; pe ctitorii, binefăcătorii şi ostenitorii acestui sfânt locaş; pe părinţii, fraţii şi fiii noştri duhovniceşti şi trupeşti; pe toţi conducătorii şi armatele lumii; pe tot sufletul necăjit şi întristat, care are trebuinţă de mila şi de ajutorul Tău; pe cei ce sunt în călătorii; pe cei ce zac în boli, în necazuri sau strâmtorări; pe văduve şi pe orfani; pe cei ce ne urăsc şi pe cei ce ne iubesc pe noi; pe cei ce ne miluiesc şi ne ajută, şi pe cei ce ne-au cerut nouă nevrednicilor să ne rugăm pentru ei, şi pe mine, nevrednicul robul Tău.

[protosinghel]

p.175: la a 2-a rug a apropierii de altar este o ezitare ciudată intre singular si plural, desi este vorba de ”preacuratul trup și de viață făcătorul Sânge” și de ”împărtășirea cu acestea”. Firesc ar fi atunci să spunem ”se vor pune…fiind înconjurate…”

Aşa este în originalul grecesc şi în toate traducerile.
Dar cred că, fără probleme, se poate redacta şi în felul următor

A doua rugăciune a apropierii de altar (LDIS)

Stăpâne Sfinte, Preabunule, rugămu-Te pe Tine, Cel bogat în milă: milostiv fii nouă, păcătoșilor, și ne fă vrednici de primirea Unuia-Născut Fiului Tău și Dumnezeului nostru, Împăratul slavei. Căci, iată, Preacuratul Lui Trup și de viață făcătorul Lui Sânge, în acest ceas intrând, se va pune înainte pe această masă de taină, fiind înconjurate, în chip nevăzut, de mulțimea oștilor îngerești. Și ne dăruiește ca, împărtăşindu-ne cu acestea fără de osândă şi luminându-se ochiul gândului nostru, fii ai luminii și ai zilei să ne facem. / Prin darul Hristosului Tău , cu Care ești binecuvântat, împreună cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

[protosinghel]

p.59: de unde provine rugaciunea de binecuvantare a anafurei? Intrucat preotul face semnul crucii peste prescuri cand le primeste in altar de la credinciosi, nu cred ca ar trebui sa mai repete acest semn.

Textul l-am scris eu, dar are corespondenţe în rugăciunea de la Litie.
Personal cred şi eu că nu e nevoie de o rugăciune specială de binecuvântare a anafurei, dar pentru cei care s-au obişnuit să o spună după epicleză şi nu pot fără ea, le-am pus una într-un alt moment, unde este exprimat mai clar şi sensul anafurei.
Întru cât nu peste tot este obiceiul de a primi prescuri la altar, eu însemn fiecare prescură cu copia în semnul crucii (şi pt asta este menţiune la Sf. Simeon al Thessalonicului), apoi le dau la tăiat.

Celelalte prescuri/pâini care se vor tăia pentru anafură se binecuvântează, însemnându-le cruciş cu copia şi zicând: În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh; Amin.
Sau cu următoarea rugăciune:
Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai binecuvântat cele cinci pâini în pustie şi ai săturat cu ele pe cei ce ascultau cuvântul Tău, binecuvântează (†) şi pâinile care au prisosit la această punere-înainte şi le dă ca mângâiere şi întărire celor care, din slăbiciunea trupului şi a sufletului, nu vor putea să se împărtăşească din pâinea cea cerească. Că Tu eşti Cel ce binecuvântezi şi sfinţeşti toate şi Ţie slavă înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[protosinghel]

p.79 : daca Ectenia este pentru catehumeni, de ce ne rugam pentru cei nebotezati, iar nu pentru catehumeni? Consider ca este o lipsă de coerență dar si de sens, pentru ca mai degraba se potrivea termenul ” cei chemati” decat ”cei nebotezati”. La fel si in rugaciunea din josul aceleiasi pagini. In schimb mai bine ar fi fost ca in cadrul rugaciunii sa se spuna ”baia Botezului” pentru mai multa precizie. Asadar sa nu ocolim exprimarea literala, asa cum precizeaza nota de subsol nr. 2 !

Ştiu foarte bine că "nebotezat" nu înseamnă "catehumen", dar am vrut cu orice preţ să scap de confuzul "cei chemaţi". Există încă foarte mulţi preoţi care chiar şi atunci când slujesc singuri sau în mănăstiri unde nici nu au de unde să fie catehumeni, ei pun totuşi aceste ectenii fără să înţeleagă la cine se referă. În Moldova (de pe ambele maluri ale Prutului), când se spune "Cei chemaţi, capetele voastre să le plecaţi" - înteaga comunitate pleacă capul. Ce facem cu asta?

[protosinghel]

p. 99-100: de ce trebuie pomeniti apostolii si inaintea Preasfintei Născatoare si după ?

Problema e mai complicată.
În mod normal prima dată trebuie să fie ceata, iar a doua oară, numele fiecăruia sau cel puţin a celor mai importanţi.
Cred că mai corect ar fi, ca după "Mai ales pentru Preasfânta..." şi pomenirea nominală a Botezătorului să-l pomenim nominal măcar pe Ap. Andrei, de la care pretindem că suntem creştini. Aşa se făcea în vechile Biserici: fiecare îşi pomenea aici apostolii. Dar pentru că s-au generalizat riturile, iar includerea unor sau altor apostoli se făcea mai mult pe baza de legende nedemonstrabile, s-a ajuns la această pomenire repetitivă.

[protosinghel]

p.116: sa zicem si noi cu grecii ”Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!” in loc de ”D. miluiește”. Doar prima formulă are de-a face cu mulțumirea.

Am făcut această menţiune la nota de subsol. Nu văd o problemă dacă în viitoare ediţie s-ar pune şi la noi "Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie".
Până la urmă,"Doamne miluieşte" nu exclude mulţumirea şi nu trebuie interpretat doar penitenţial. Cred că la noi se cântă aşa din cauza că înainte de cererea "Drepţi! Primind...", apare uneori cuvântul "ectenie" şi nu există ectenii la care să se răspundă cu "Slavă Ţie...".

[protosinghel]

p.168: mai firesc ar fi ca la Intrare preotul sa ia sfesnicul de la paraclisier si sa-i binecuvânteze pe credincioși zicand: „Lumina lui Hristos luminează tuturor!” iar strana sa raspunda cantand ”Lumină lină…” iar la cele doua paremii sa se adauge si a treia, de la Isaia (intrucat nimeni nu tine in bisericile de mir Ceasul VI) pt a intregi ciclul triadic si triodic al Vechiului Testament (”in Lege, in Prooroci si in Psalmi”). Lectura din Isaia ar putea reveni preotului (tinand cont ca este numita ”evanghelia V.T.”), care sa adauge apoi un scurt cuvant de invatatura.

Cu Paremia nu sunt de acord. Mai degrabă trebuie să vedem cum introducem Ceasurile în parohii măcar în Postul Mare, că acolo sunt şi multe alte elemente care nu trebuie pierdute.
Iar cu privire la "lumină/lumânare", să ştiţi că am mediat mult şi chiar am introdus treaba asta într-o variantă de lucru, dar eram sigur că nu voi primi binecuvântare pentru aşa ceva. Mai apărea şi întrebarea: ce zicem şi cum facem când Intrarea la LDIS trebuie să o faci cu Evanghelia, pt că urmează a se citi din ea? Şi de asta am renunţat...
Dar se poate supune unei discuţii mai generale şi poate se ajunge vreodată la o înţelegere mai clară e vechiului ritual în care cântarea "Lumină lină" era legată de punerea sfeşnicului cu o lumânare în mijlocul bisericii. Acest sfeşnic era adus fie din pridvor, fie din altar.

[protosinghel]

Cineva din România a tipărit textul proscomidiei din „Liturghierul Misionar” (adică ediţia mea din 2019) pe coli mari de hârtie (73x53 cm), pentru a fi înrămate şi folosite la proscomidiar.
Varianta pe hârtie foto costă 24 de lei (RONi), iar cea pe hârtie satinată – 21 de lei (+ taxa de expediere).
Comenzile se pot face la numărul de mobil: +40 799 263 209.
Doamne ajută!