Dar Liturghierul rusesc, sau grecesc, cum introduce pomenirea viilor și a morților ? Fără nici o rugăciune, direct ?
Direct, cu "Pomeneşte, Doamne, pe (adormiţii) robii Tăi..."
Iar dacă noi, românii, am adăugat aceste rugăciuni, cu ce greșim ?
Greşeala e că ele n-au fost compuse pentru Proscomidie şi, de aceea, conţin referinţe la persoane care, în mod normal, nu pot fi pomenite la Proscomidie (cum ar fi "pruncii fără vreme"). Plus că aceste rugăciuni înfig încă un ţăruş în practica aceasta a pomenirilor cu scoateri de miride, pe care nu o consider chiar sănătoasă...
După scurtarea rugăciunii pentru adormiți din noul liturghier, e oricum mai bine.
Da, e mai bine. Şi m-am bucurat că "autorităţile" au ţinut cont de recomandările mele făcute încă în 2008.
Voiam să mai întreb de ce se zice că ecfonisul ”cu harul și cu îndurările...” de după Tatăl nostru trebuie spus de preotul care a făcut proscomidia?
Ce legătură are?
Totul e simplu. Închipuiţi-vă că slujesc 20 de preoţi. De obicei, unul mai mic (să presupunem că al 17-lea sau al 18-lea) a săvârşit Proscomidia. În timpul Liturghiei nu sunt atâtea ecfonise ca să-i revină fiecăruia câte ceva, de aceia, s-a ajuns la practica de a-i oferi acest ecfonis preotului care a săvârşit Proscomidia (întrucât a fost mai serios implicat în pregătirea şi slujirea Liturghiei), iar ultimul, adică cel mai mic, zice "rugăciunea din spatele amvonului". Acolo unde slujesc 3-4 preoţi, această prevedere este lipsită de logică şi nu-i obligatorie.