Mesaj necititde Efthimie » 16 Mai 2018, 17:19
Mulţumesc mult, între timp am reuşit să ajung la bibliotecă şi să parcurg integral ediţia revăzută a lucrării. Mi se pare interesantă abordarea pe care aţi avut-o acolo, şi nu o contest defel. Îndrăznesc să continui, fără să îmi doresc o polemică, fiindcă văd că în carte scrieţi: «Problema traducerii acestui text rămâne deschisă». Doar un gând lingvistic legat de sensul propus în forma «Ţie aducem de/despre (în legătură cu, referitor la) toate şi pentru toate» - nu consideraţi că, în cazul acesta, apare un dublet semnificaţional, fiindcă în româna «bisericească» despre şi pentru sunt sinonime (vezi, de ex., în Filocalie formele Capete pentru nevoinţă/Capete despre nevoinţă etc.)?
Eu mă problematizez în continuare din alt punct de vedere, principial: în general, enunţurile din cadrul Liturghiei au un caracter preponderent concret-pragmatic, şi abia apoi unul simbolic-mistic (parcă, dacă îmi aduc aminte, susţineaţi acelaşi lucru cu referire la tâlcuirile esenţial simbolice de după primul mileniu ale Liturghiei) - îmi vin în minte aici, în primul rând, îndemnuri precum «Înţelepciune, drepţi» şi «Uşile, uşile...». Apoi, din punct de vedere traductologic: există regula ca, în pasajele obscure, să te foloseşti de înţelegerea comun-acceptată a Bisericii, aşa cum a fost exprimată în comentariile patristice şi în traducerile în alte limbi. Or (şi aici rămân totuşi neîmpăcat cu formula pe care o avem acum în română), traducerile la care făceam referire în mesajul iniţial par să dea lui κατὰ πάντα un înţeles - deşi este neîndoielnic că prolixitatea exprimării este intenţionată, în buna tradiţie bizantină, pentru a permite multiple straturi de interpretare - care pare să implice prioritar universalitatea spaţio-temporală a Jertfei (am în vedere aici, în primul rând, traducerea în neogreacă).
Din păcate, tâlcuirile pe care le-am putut folosi ca material de studiu sunt destul de neclare în această privinţă - posibil în mod intenţionat. Sf. Nicolae Kavásila afirmă doar atât (aşa cum îl traduce aproximativ Pr. Ene Branişte): «Vezi? Zice că aducem aceste daruri pentru că ne aducem aminte de binefacerile primite (...) Darurile pe care Ţi le aducem, dintru ale Tale ni le-ai dat nouă, ale Tale sunt întru toate şi pentru toate (câte ai făcut nouă)» (Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii, Cap. XLIX). Sf. Gherman este şi mai vag, eludând pasajul în discuţie: «"Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem", adică din Trupul şi Sângele Celui care a spus: "Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea". Aceasta înseamnă că cele pe care Tu ni le-ai transmis prin Sfintii Tăi Apostoli, pe acestea Ţi le aducem, pentru mântuirea noastră» (Tâlcuirea Sf. Liturghii, Liturghia Credincioşilor). Sf. Simeon al Thessalonicului omite cu totul pasajul în comentariul său, şi la fel face şi Sf. Maxim. Văd că citaţi studiul PS Athanasie (Ievtici), care nu mi-e accesibil, deşi m-ar interesa. Se menţionează acolo mai multe comentarii patristice la subiect?
Deşi unii liturgişti contemporani, precum Robert Taft, plasează expresia strict în contextul rememorării faptelor istorice a lui Hristos, Panaghiotis Trembelas interpretează κατὰ πάντα în contextul acelui ἐν παντὶ τόπῳ din Maleahi 1:11 («în tot locul... să aduceţi... jertfă» în elinocalchianta traducere românească din 1688).
Am dat chiar astăzi peste un studiu (Andreas Andreopoulos, ‘All in all’ in the Byzantine Anaphora and the Eschatological Mystagogy of Maximos the Confessor, în Studia Patristica LIV, 1-00), care trece în revistă mai multe traduceri liturgice contemporane. Astfel, avem în engleză: «după (potrivit cu, conform cu) toate şi pentru toate» (cu sensul de «aducem conform tuturor poruncilor Tale şi pentru toate cele pe care le-ai făcut», «întru toate şi pentru toate», «pe seama (în contul) a toate şi pentru toate», «în tot chipul (în orice fel posibil) şi pentru tot». Deşi părerea majoritară este că ambele πάντα sunt la neutru plural, Sf. Iustin Popovici (care, totuşi, ştia bine şi greacă), a înţeles primul πάντα ca un masculin: «pentru toţi [oamenii] şi pentru toate [lucrurile]» (Omul şi Dumnezeul-om, p. 77). Andreopoulos propune şi el, pe linia asta, o posibilă contextualizare nouă plecând de la Sf. Maxim Mărturisitorul şi tâlcuirea sa la Coloseni 3:11 (acel ἀλλὰ πάντα καὶ ἐν πᾶσιν Χριστός / ci toate şi întru toţi Hristos) - Liturghia ca un parcurs mistagogic al «devenirii întru fiinţă» (the becoming into the being)/îndumnezeirii - şi înţelegerea lui κατὰ πάντα, καὶ διὰ πάντα pe linia lui «toţi» şi «toate». Citez: «Preferinţa Sf. Maxim pentru Coloseni 3:11, care se referă la diferitele posibilităţi de condiţie umană, în locul imaginii similare, dar mai cosmologice oferite de πάντα ἐν πᾶσιν din Efeseni 1:10 şi 1:23, ne sugerează că, cel puţin pe acest plan liturgic, Sf. Maxim are în gând poporul lui Dumnezeu care urmează calea credinţei, şi nu toate cele de sub cer şi de pe pământ sub Hristos. Considerând acestea, putem interpreta expresia liturgică κατὰ πάντα, καὶ διὰ πάντα ca fiind o referire la aducerea-înainte euharistică care se face întru toate (sau la nivelul tuturor, sau potrivit cu toate) elementele constitutive ale Bisericii şi mădularele Acesteia, şi pentru toate persoanele care participă în aceasta şi îşi depun fiinţa ipostatică la picioarele Mirelui Hristos. În acest caz, primul πάντα se referă la toate lucrurile, sau toate calităţile, sau toate posibilităţile de existenţă..., iar al doilea se referă la oameni...".
Ultima oară modificat 19 Mai 2018, 22:22 de către
Efthimie, modificat de 2 ori în total.