Şi eu am auzit de această legendă încă acum vreo 15 ani, dar din start n-am fost deacord cu ea, pentru că fiind la strană am observat că în Canonul Sf. Andrei Criteanul, dar şi alte Canoane din Postul Mare, cântarea a doua totuşi există. Mai târziu, pregătindu-mă pt admitere la teologie mi-am dat seama că această legendă este şi lipsită de logică, pt că Sf. Dionisie Areopagitul vorbeşte de 9 cete de Îngeri buni, fără ca din rândul acestor cete să lipsească ceva. Îngerii răi sunt în afara acestor 9 cete... Răspunsul definitiv l-am aflat abia în facultate, nu de la ore, ci din studiu particular. Studiile de mai târziu mi-au confirmat răspunsul pe care l-am identificat în facultate. Iată în ce constă problema:De mai mult timp am auzit vehiculându-se că, Cântarea a 2-a care lipseşte din aproape toate canoanele pe care le citim fie la Utrenie, fie separat în cinstea unor sfinţi, s-ar "datora" acelei cete de îngeri care au căzut odată cu Lucifer, adică a doua ceată din ierarhia lor.
Depinde în cadrul cărei slujbe se face Paraclisul. Aşa cum apare el în Ceaslov (cu excepţia Apostolului adăugat mai târziu), rânduiala Paraclisului nu este decât o reflecţie a Rânduielii unei Utrenii dintr-un anumit timp şi loc. Dar dacă-l faci seara (de exemplu la Pavecerniţă), nu-i logic să cânţi "Dumnezeu este Domnului..." ş.a., şi poate fi pus doar Canonul, chiar fără Ectenii, pentru că ele oricum sunt de la Utrenie.La paraclis se face ectenie dupa cantarile a 3-a, a 6-a si a 9-a? Daca da ce fel de ectenie si ecfonis? Avem "Pe Nascatoarea" sa direct "Cuvine-se"? Dar "Dumnezeu este Domnul" se canta cu stihuri sau fara?
Depinde în cadrul cărei slujbe se face Paraclisul. Aşa cum apare el în Ceaslov (cu excepţia Apostolului adăugat mai târziu), rânduiala Paraclisului nu este decât o reflecţie a Rânduielii unei Utrenii dintr-un anumit timp şi loc. Dar dacă-l faci seara (de exemplu la Pavecerniţă), nu-i logic să cânţi "Dumnezeu este Domnului..." ş.a., şi poate fi pus doar Canonul, chiar fără Ectenii, pentru că ele oricum sunt de la Utrenie.
În Ceaslov nu este nici un Paraclis separat, ci sunt elemente ale unei Utrenii închinate Maicii Domnului.Dar daca il facem "separat" asa cum e in ceaslov?Depinde în cadrul cărei slujbe se face Paraclisul. Aşa cum apare el în Ceaslov (cu excepţia Apostolului adăugat mai târziu), rânduiala Paraclisului nu este decât o reflecţie a Rânduielii unei Utrenii dintr-un anumit timp şi loc. Dar dacă-l faci seara (de exemplu la Pavecerniţă), nu-i logic să cânţi "Dumnezeu este Domnului..." ş.a., şi poate fi pus doar Canonul, chiar fără Ectenii, pentru că ele oricum sunt de la Utrenie.
1. Canoanele sunt compuse pentru a fi cântate, iar glasul şi melodia sunt dictate de "Irmos".cum se canta/citesc Canoanele: Care sunt regulile?
Doar la ultimul Canon (din 2, 3 sau 4).Daca sunt mai multe canoane la o Cantare, unde punem Slava...Si acum?
1. Aici trebuie să ţinem cont de modul de interpretare a Canoanelor:De cate ori se pune Irmosul? Al doilea Irmos, de la al 2-lea Canon se pune fara stih si tot de 2 ori?
După dispariţia vechii rânduieli a intercalării cântărilor biblice, au apărut mai multe practici locale şi nu se poate spune că ele sunt corecte sau greşite, pentru că singura practică corectă este cea a cântărilor biblice. Şi totuşi...Care este cel mai corect stih pentru praznicele Mantuitoruluii, ale Maicii Domnului si ale Sfintilor?
Da, aşa spun ei la Paraclise şi de acolo a trecut şi la Canoanele Utreniei.Am observat la greci ca la sfinti spun doar: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi! Asta am auzit-o la Paraclis.
Nu la Cântările lui Moise s-a renunţat demult, ci la cântarea a II-a a lui Moise. Şi tocmai de aceea nu i s-a scris nici tropare corespunzătoare.Dar cântarea a doua noi o avem doar în Triod. Așa de demult s-a renunțat la Cântările lui Moise încât cei care au scris canoanele (din Minei) le-au scris fără cântarea a doua?
Era singura varianta logica pe care nu o luasem in seama!Nu la Cântările lui Moise s-a renunţat demult, ci la cântarea a II-a a lui Moise. Şi tocmai de aceea nu i s-a scris nici tropare corespunzătoare.Dar cântarea a doua noi o avem doar în Triod. Așa de demult s-a renunțat la Cântările lui Moise încât cei care au scris canoanele (din Minei) le-au scris fără cântarea a doua?
Asta prevede Tipicul, ca să nu rămână nepuse. E un fel de fariseism, dar...Ce parere aveti despre punerea in avans a canoanelor din Minei in perioada Triodului? Am observat asta la o mănăstire. Cum ar fi în perioada asta, ei pun canoanele pentru sâmbete si duminici, in cursul săptămânii la Pavecerniță. Tot așa pentru perioada din Săptămâna Patimilor si cea Luminată, tot in avans le pun, la Pavecernita de peste săptămână. Cât de corect e?
Cum ar trebui?Asta prevede Tipicul, ca să nu rămână nepuse. E un fel de fariseism, dar...
Poate că e mai bine să se pună aşa, ca măcar unele mănăstiri să citească canoanele acelor sfinţi. Dar nu consider o tragedie dacă se lasă...Cum ar trebui?Asta prevede Tipicul, ca să nu rămână nepuse. E un fel de fariseism, dar...
Înapoi la “Laudele bisericeşti. Istorie şi rânduială”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 5 vizitatori