Pagina 1 din 1

Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul MD

Scris: 23 Mar 2010, 19:34
de Ormylia
De mai mult timp am auzit vehiculându-se că, Cântarea a 2-a care lipseşte din aproape toate canoanele pe care le citim fie la Utrenie, fie separat în cinstea unor sfinţi, s-ar "datora" acelei cete de îngeri care au căzut odată cu Lucifer, adică a doua ceată din ierarhia lor. Ca şi cum ar fi un semn sau un lucru rău şi care nu ştiu ce ar avea cu rânduiala citirii Canoanelor de la Utrenie sau separate?! Să mă iertaţi pt lipsa de informare şi vă rog să mă ajutaţi să înţeleg corect istoria şi rânduiala canoanelor cu care ne întâlnim zilnic în rânduiala liturgică a Bisericii. Unde aş putea găsi informaţii cu privire la acest subiect? În limba română dacă se poate.
Vă mulţumesc.

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie

Scris: 23 Mar 2010, 20:22
de protosinghel
De mai mult timp am auzit vehiculându-se că, Cântarea a 2-a care lipseşte din aproape toate canoanele pe care le citim fie la Utrenie, fie separat în cinstea unor sfinţi, s-ar "datora" acelei cete de îngeri care au căzut odată cu Lucifer, adică a doua ceată din ierarhia lor.
Şi eu am auzit de această legendă încă acum vreo 15 ani, dar din start n-am fost deacord cu ea, pentru că fiind la strană am observat că în Canonul Sf. Andrei Criteanul, dar şi alte Canoane din Postul Mare, cântarea a doua totuşi există. Mai târziu, pregătindu-mă pt admitere la teologie mi-am dat seama că această legendă este şi lipsită de logică, pt că Sf. Dionisie Areopagitul vorbeşte de 9 cete de Îngeri buni, fără ca din rândul acestor cete să lipsească ceva. Îngerii răi sunt în afara acestor 9 cete... Răspunsul definitiv l-am aflat abia în facultate, nu de la ore, ci din studiu particular. Studiile de mai târziu mi-au confirmat răspunsul pe care l-am identificat în facultate. Iată în ce constă problema:

1. Aşa cum am scris şi aici, prototipul celor 9 cântări ale Canoanelor în constituie 9 Cântări biblice. Vedeţi acolo şi detalii la acest subiect...

2. Cântarea a 2-a, a lui Moise, este o cântare de mustrare şi blestem (şi această tematică trebuia să fie la baza Cântării a 2-a a Canoanelor). Se pare că anume din acest motiv ea a fost exclusă din majoritatea canoanelor, deşi vechile Canoane, aşa cum vedem în Canonul Sf. Andrei Criteanul şi în Tricântările din zilele de marţi au cântarea a 2-a. În Postul Mare, când lupta cu diavolul se intensifică, blestemele rostite de Moise, dar şi de David în Psalmi, sunt înţelese în sens spiritual, ca fiind împotriva demonilor. În restul anului însă, se preferă o variantă "mai paşnică"...

Poate există şi o altă explicaţie, dar eu o cunosc doar pe asta.

Intrebari paraclis

Scris: 09 Sep 2010, 16:49
de Alexandru b17
La paraclis se face ectenie dupa cantarile a 3-a, a 6-a si a 9-a? Daca da ce fel de ectenie si ecfonis? Avem "Pe Nascatoarea" sa direct "Cuvine-se"? Dar "Dumnezeu este Domnul" se canta cu stihuri sau fara?
Multumesc!

Re: Intrebari paraclis

Scris: 09 Sep 2010, 19:56
de protosinghel
La paraclis se face ectenie dupa cantarile a 3-a, a 6-a si a 9-a? Daca da ce fel de ectenie si ecfonis? Avem "Pe Nascatoarea" sa direct "Cuvine-se"? Dar "Dumnezeu este Domnul" se canta cu stihuri sau fara?
Depinde în cadrul cărei slujbe se face Paraclisul. Aşa cum apare el în Ceaslov (cu excepţia Apostolului adăugat mai târziu), rânduiala Paraclisului nu este decât o reflecţie a Rânduielii unei Utrenii dintr-un anumit timp şi loc. Dar dacă-l faci seara (de exemplu la Pavecerniţă), nu-i logic să cânţi "Dumnezeu este Domnului..." ş.a., şi poate fi pus doar Canonul, chiar fără Ectenii, pentru că ele oricum sunt de la Utrenie.

Re: Intrebari paraclis

Scris: 11 Sep 2010, 19:21

Dar daca il facem "separat" asa cum e in ceaslov?

Re: Intrebari paraclis

Scris: 11 Sep 2010, 20:31

În Ceaslov nu este nici un Paraclis separat, ci sunt elemente ale unei Utrenii închinate Maicii Domnului.
Şi totuşi dacă se face "separat", atunci ar fi cazul ca după Psalmul 142 să se pună Ectenia Mare, apoi Ectenii Mici după a 3-a, 6-a şi a 9-a cu ecfonisele de la Utrenie. La sfârşit Ectenia întreită.
Deşi despre Ectenia Mare nu scrie, este absolut necesară punerea ei, pentru că nu poţi pune la a 3-a "Iară şi iară...", fără să fi fost o altă Ectenie înainte.

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 01 Ian 2013, 20:39
de FlorinOnutu
Pr. Petru cum se canta/citesc Canoanele:
1. Care sunt regulile?
2. Daca sunt mai multe canoane la o Cantare, unde punem Slava...Si acum?
3. De cate ori se pune Irmosul? Al doilea Irmos, de la al 2-lea Canon se pune fara stih si tot de 2 ori?
4. Care este cel mai corect stih pentru praznicele Mantuitoruluii, ale Maicii Domnului si ale Sfintilor?

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 02 Ian 2013, 19:01
de protosinghel
cum se canta/citesc Canoanele: Care sunt regulile?
1. Canoanele sunt compuse pentru a fi cântate, iar glasul şi melodia sunt dictate de "Irmos".
2. Irmosul Canonul reflectă tematica uneia din cele 9 cântări biblice, iar restul troparelor trebuie cântate cu stihurile acelor cântări (de la sfârşitul Psaltirii). A pune între troparele Canoanelor "Sfinte X" sau "Preasfântă Născătoare..." este o inovaţie, care a exclus fundamentul Canoanelor - cântările biblice! (Tocmai din acest motiv noi nu cântăm de obicei Cântarea a 2-a, pentru că aceasta are ca model blestemele lui Moise asupra idolatrilor. Şi doar în Postul Mare, când imnografia mai mult ca altă dată interpretează alegoric personajele şi faptele Vechiului Testament - mai ales la Andrei Criteanul - Biserica cântă şi Cântarea a 2-a a Canonului ca blestem îndreptat împotriva diavolului şi a patimilor idolatre din noi.)
3. Orice Canon are: irmos, tropare (dintre care ultimile 2 sunt cu "Slavă", "Şi acum" / iar în Postul Mare - încă 1-2 tropare cu stihuri speciale) şi catavasie (tot cu formă de irmos). În funcţia de tipul slujbei, Canoanele se pun de obicei pe 14 sau pe 12, aici incluzându-se totul de la irmos până la catavasie. Între toate aceste elemente, aşa cum am mai spus, ar trebui să se recite din cântările lui Moise (Athoniţii fac asta în permanenţă, ruşii numai în Postul Mare, iar românii aproape niciodată) sau anumite stihuri în funcţie de tematica Canonului. De remarcat că există şi Canoane cu roluri (la Bunavestire, de exemplu), când în faţa unui tropar trebuie să spunem "Sfinte Arhanghele Gavriile", iar în faţa altuia "Preasfântă, Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi".
4. În zilele praznicale, catavasiile (perioadei liturgice) se cântă după fiecare cântare a Canoanelor, iar în zilele de rând, apre câte un irmos doar după cântările a 3-a, a 6-a, a 8-a şi a 9-a.
5. De regulă se pune mai întâi Canonul din Octoih, apoi din Minei, dar în zilele de sâmbătă - invers. Perioadele Triodului şi Penticostarului au rânduieli speciale de cântare a Canoanelor (mai ales atunci când sunt Tricântări şi Patrucântări), iar toate acestea sunt explicate în Tipic.
Daca sunt mai multe canoane la o Cantare, unde punem Slava...Si acum?
Doar la ultimul Canon (din 2, 3 sau 4).
De cate ori se pune Irmosul? Al doilea Irmos, de la al 2-lea Canon se pune fara stih si tot de 2 ori?
1. Aici trebuie să ţinem cont de modul de interpretare a Canoanelor:
- Dacă ele se cântă în 2 strane, atunci înaintea fiecărui Canon se cântă irmosul prevăzut, inclusiv de 2 ori atunci rânduiala cere asta. Dacă se cântă într-o singură strană, nu-i nevoie de a repeta irmosul.
- Dacă ele se citesc, se poate cânta doar irmosul de la primul canon, iar irmoasele de la celelalte Canoane se suprimă.
2. Dacă Canoanele se citesc sau se cântă fără cântările biblice, înaintea Irmosului niciodată nu se pune stih, pentru că stihurile nu se vor potrivi cu tematica biblică a irmosului, ci numai cu cea a troparelor.
- Dacă ele se citesc
Care este cel mai corect stih pentru praznicele Mantuitoruluii, ale Maicii Domnului si ale Sfintilor?
După dispariţia vechii rânduieli a intercalării cântărilor biblice, au apărut mai multe practici locale şi nu se poate spune că ele sunt corecte sau greşite, pentru că singura practică corectă este cea a cântărilor biblice. Şi totuşi...
- La praznicele Mântuitorului întâlnim următoarele variante: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie / Slavă Doamne Sfintei Învierii Tale / Hristos a înviat din morţi! / Slavă Doamne, Cinstitei Crucii Tale (şi Învierii);
- La praznicele Născătoarei de Dumnezeu: Preasfântă Născătoare-de-Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi;
- La sfinţi: Sfinte prorocule / ierarhe / mucenice (N - la vocativ), roagă-te (lui Dumnezeu) pentru noi / Cuvioase părinte (N - la vocativ), roagă-te (lui Dumnezeu) pentru noi.

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 02 Ian 2013, 22:18
de FlorinOnutu
Va multumesc din inima!
In legatura cu stihul. Am observat la greci ca la sfinti spun doar: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi! Asta am auzit-o la Paraclis.

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 03 Ian 2013, 02:13
de protosinghel
Am observat la greci ca la sfinti spun doar: Sfinte al lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi! Asta am auzit-o la Paraclis.
Da, aşa spun ei la Paraclise şi de acolo a trecut şi la Canoanele Utreniei.

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 06 Ian 2013, 16:53
de porfirie
Dar cântarea a doua noi o avem doar în Triod. Așa de demult s-a renunțat la Cântările lui Moise încât cei care au scris canoanele (din Minei) le-au scris fără cântarea a doua sau au fost lipsite ulterior de cântarea a doua pentru a nu folosi cântarea lui Moise cu blesteme?

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 07 Ian 2013, 06:07
de protosinghel
Dar cântarea a doua noi o avem doar în Triod. Așa de demult s-a renunțat la Cântările lui Moise încât cei care au scris canoanele (din Minei) le-au scris fără cântarea a doua?
Nu la Cântările lui Moise s-a renunţat demult, ci la cântarea a II-a a lui Moise. Şi tocmai de aceea nu i s-a scris nici tropare corespunzătoare.

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 10 Ian 2013, 20:56

Era singura varianta logica pe care nu o luasem in seama! :x22

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 17 Feb 2015, 00:58
de silvestru
Ce parere aveti despre punerea in avans a canoanelor din Minei in perioada Triodului? Am observat asta la o mănăstire. Cum ar fi în perioada asta, ei pun canoanele pentru sâmbete si duminici, in cursul săptămânii la Pavecerniță. Tot așa pentru perioada din Săptămâna Patimilor si cea Luminată, tot in avans le pun, la Pavecernita de peste săptămână. Cât de corect e?

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 23 Feb 2015, 01:03

Asta prevede Tipicul, ca să nu rămână nepuse. E un fel de fariseism, dar...

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 23 Feb 2015, 06:23
de silvestru
Asta prevede Tipicul, ca să nu rămână nepuse. E un fel de fariseism, dar...
Cum ar trebui?

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul

Scris: 23 Feb 2015, 15:41
de protosinghel
Asta prevede Tipicul, ca să nu rămână nepuse. E un fel de fariseism, dar...
Cum ar trebui?
Poate că e mai bine să se pună aşa, ca măcar unele mănăstiri să citească canoanele acelor sfinţi. Dar nu consider o tragedie dacă se lasă...

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul MD

Scris: 07 Iul 2020, 17:21
de presviter
De ce se pun Catavasiile Bunei Vestiri in mai multe perioade ale anului bisericesc ? (mai ales in aceasta perioada) cand regula pare sa tina cont de sarbatoarea care urmeaza sau care a trecut. Aceste Catavasii par a fi mateial de umplutura intre diferitele sarbatori.

Re: Istoria şi rânduiala Canoanelor la Utrenie + Paraclisul MD

Scris: 15 Iul 2020, 15:57
de protosinghel
Am un material interesant la acest capitol, dar pe care mă gândesc să nu-l pun pe internet, ci să-l public într-o carte, alături de alte studii.