Cum ne mantuim?

[esenin]

Nici n-o sa "produca" sfinti !
Cum "Dumnezeu ii stie deja pe cei pe care sunt ai lui, si i-a ales deja....etc" (Romani 8:29,30), cum ar putea omul sa declare un alt om "sfant" ? Sfinti in sensul protestant sunt doar unele personaje atestate deja in NT. Asta se numeste "smerenie".

[Dionysie]

Aletheia, eu sunt de acord cu tine. Viaţă morală, ascetică, sacramentală, mistica. Insa asta nu este de ajuns. Sau poate este de ajuns pentru crestinul de rand. Cei care ajung la o cunoastere mai profunda a lui Hristos nu se mai multumesc sa Il aiba doar ei, sa fie doar ei sfinti, ci daruiesc si altora tot ceea ce sunt si cunosc. Sfintenia, prin definitie, este insotita de dorinta de a darui. Un crestin adevarat, un om sfant, va avea aceeasi dorinta pe care a avut-o Hristos si apostolii: de a vedea lumea mantuita. Va sta printre ei facand bine si vestindu-le pe Hristos care poate sa-i mantuiasca. Acestea sunt cele mai inalte fapte de credinta, care arata ca ai gasit mantuirea si ca o poti imparti si altora.

Este clar din ceea ce ai scris că nu înţelegi chiar nimic din viaţa "morală, ascetică, mistică, sacramentală" a Bisericii. Probabil crezi că spiritualitatea ortodoxă este una care tinde doar să se retragă undeva într-un "turn de fildeş" pentru a îşi consuma viaţa contemplativă sau de nevoinţă, lăsând pe ceilalţi în stare de ignoranţă şi de nemântuire. Ori tocmai această părere a ta este complet contrară a ceea ce au trăit, au spus, au gândut şi au făcut sfinţii Bisericii. Este încă o dovadă ori că eşti de rea credinţă, ori că nu ştii nimic de fapt despre Biserica Ortodoxă şi despre scrierile sfinţilor Bisericii. Adică despre scrierile acelora care într-adevăr au primit harul şi şi-au dat şi osteneala de a duce o viaţă după dreptarul spiritualităţii creştine ortodoxe. Ba mai mult creştinul de rând gustă doar limitat viaţa spirituală dumnezeiască de care se împărtăşesc, conştient de cele mai multe ori, aleşii Bisericii.

Prin urmare am înţeles că toată această piruetă a fost clar ca să te abaţi de la demonstraţia pe care tocmai am făcut-o pentru a susţine că faptele (poruncile lui Dumnezeu) sunt necesare pentru mântuire, chiar dacă am vorbi chiar şi numai despre păstrarea mântuirii sau rămânerea în starea de mântuire pe care o primim prin har şi prin credinţă. După cum spune şi textul cărţii lui Ioan, precum şi interpretarea lui Chiril al Alexandriei, cel care nu trăieşte conform cu poruncile lui Dumnezeu, cu Legea lui Hristos, chiar şi dacă a fost încorporat în Hristos, el poate să îşi piardă starea de încorporare în Hristos, starea de mântuire. Din această perspectivă, pe care o arată Evanghelia după sfântul Ioan şi Comentariul sfântului Chiril, faptele, chiar şi ulterioare încorporării în Hristos, prin har, prin botez şi prin credinţă, sunt totuşi necesare pentru mântuire, pentru că sunt necesare pentru păstrarea stării de mântuire; fără ele, mântuirea se poate pierde, ori tocmai acest fapt le face necesare pentru mântuire.

[Doriana]

Este clar din ceea ce ai scris că nu înţelegi chiar nimic din viaţa "morală, ascetică, mistică, sacramentală" a Bisericii.

Nu inteleg, asa ca explica-mi tu daca stii mai bine. Dar, te rog, fa-o ordonat si fara fumuri inutile.
Ca faptele sunt necesare pentru mantuire, inteleg, in sensul ca dovedesc ramanerea in Hristos. Dar detaliaza putin viata asta morala, ascetica, sacramentala si mai ales mistica....

[Dionysie]

Deci este clar şi limpede că nu înţelegi pur şi simplu. În legătură cu ascetica, etc tocmai ţi-am spus ce ar trebui să faci, pentru că eu nu pot explica tratate întregi, şi anume să pui mâna să citeşti. Să citeşti pur şi simplu. Sfânta Scriptură, teologie patristică (atât cârţi ale Părinţilor cât şi studii despre ei), teologie mai nouă ortodoxă şi nu numai. Cred că ar fi bine pentru tine. Eu spre exemplu m-am străduit să citesc literatură protestantă, spre deosebire de "pocăimea" care nu vrea să se "spurce" sau care nu mai poate de aerele de (falsă) superioritate. Iar ca să înţelegi şi mai bine atunci ar trebui să şi găseşti oameni potriviţi care să aibă o astfel de viaţă.

Cu privire la mântuire am mai încercat o dată să deschid subiectul, tot aici, a ceea ce este în definitiv mântuirea. Şi de aici apare în mod evident neînţelegerea care văd că persistă. Mântuirea, în concepţia creştină autentică, este un fenomen care trebuie să se finalizeze cu o statornicie a omului în bine, în binele dumnezeiesc. De aceea mântuirea în Biserica Creştină Ortodoxă nu se opreşte la un sens primar, de primire a mântuirii, care e clar că se face prin har (harul premergător şi harul sfinţitor al botezului) şi prin credinţă. Dar mântuirea nu se opreşte aici. În concepţia ortodoxă mântuirea este de fapt eliberarea de rău, şi câştigarea statorniciei în bine. De aceea mântuirea nu poate fi una desăvârşită, autentică, decât atunci când se ajunge la "statura bărbatului desăvârşit" care nu mai poate cădea în păcat, în răutăţi, în ispitele diavolului. Deci cred că s-a înţeles, mântuirea este eliberarea de rău şi statornicia în bine, în Hristos. În Ortodoxie se mai vorbeşte şi despre sfinţire, luminare, desăvârşire, hristificare, îndumnezeire.

Problema este că nu se poate câştiga această eliberare de rău şi statornicia în faptele credinţei, speranţei şi iubirii fără libera colaborare a omului, indiferent de cât de predestinat ar fi el la mântuire. Ori această eliberare de rău, de întuneric, de păcat, de starea de moarte adusă de păcat, precum şi câştigarea statorniciei în bine, şi numai prin acestea putem vorbi despre o mântuire autentică, pentru că atâta timp cât omul "mântuit" ar mai fi încă posibil să cadă în păcat, în urma ispitelor, slăbiciunilor, etc, el nu se poate considera cu adevărat şi definitiv mântuit, nu se poate dobândi fără colaborarea prin alegere a omului !! Mântuirea, în sensul autentic, este dobândirea stării de a nu mai putea păcătui, de a dobândi o asemănare perfectă cu Dumnezeu !! De ce? Pentru că numai atunci când omul nu va mai putea păcătui el va avea o libertate autentică în care să nu mai poată cădea în păcat. Deci nu doar că omul mântuit nu va mai păcătui, el nici nu va mai putea păcătui, pentru că va dobândi libertatea, adevărata şi definitiva eliberare de orice posibilă cădere în păcat şi îndepărtare din harul lui Dumnezeu.

Ori această stare de desăvârşire a mântuirii, de maturizare, aşa încât omul să fie cu adevărat eliberat de rău, nu se poate dobândi fără colaborarea prin alegere a omului cu harul lui Dumnezeu care trebuie să lucreze în el. Atâta timp cât un om, care a primit mântuirea, mai este în continuare în primejdia ca, în urma ispitelor, să cadă în păcat, atunci înseamnă că el nu este întru totul eliberat de rău, că el nu este întru totul şi autentic mântuit. Iar ca să dobândească această stare de imposibilitate de a mai cădea în păcat şi răutate, în potrivnicie faţă de Dumnezeu şi faţă de Legea şi Voia Lui, omul trebuie să dea şi partea sa, prin alegerea sa, ca răspuns şi colaborare (conştientă) cu harul mântuitor şi sfinţitor al lui Dumnezeu. Omul primeşte în dar, ca har, mântuirea, dar în acelaşi timp el trebuie să o şi dobândească (în sensul în care am vorbit mai sus). Pentru că statornicia în adevăr nu se poate câştiga fără exersarea, punerea în practică a adevărului până la desăvârşire !!

[Doriana]

Stiu, Aletheia, stiu... Cel mantuit nu mai poate pacatui, pentru simplul motiv ca a fost eliberat de pacat prin cunoasterea Adevarului. Dar exista si ceva mai mult decat aceasta stare de desavarsire; de fapt este un efect al ei. Este vorba despre acele rauri de apa vie despre care Hristos spune ca vor curge din inima celui ce crede. Cu alte cuvinte, omul este atat plin de Viata (Hristos), incat se revarsa in afara, peste ceilalti oameni. Efectul imediat este ca oamenii aflati in prezenta lui invie spiritual, trec de la moarte la viata, se mantuiesc. Aceasta este dovada vizibila a starii de mantuire in care se afla omul. A fost prezenta la Hristos si la apostoli si la toti crestinii mantuiti. Si este inca semnul dupa care iti dai seama daca cel ce-ti vorbeste despre mantuire a gasit-o intr-adevar sau are doar o credinta mentala, fara rod, chiar daca bine argumentata.

Tu cam cati oameni eliberati de pacat ai intalnit? Poti sa-mi dai exemple? Dar, te rog, sa fie vii... Sunt numai ochi.

[Dionysie]

Cel mantuit nu mai poate pacatui, pentru simplul motiv ca a fost eliberat de pacat prin cunoasterea Adevarului.

Dar tu spui că "mântuitul" a fost eliberat prin cunoaşterea Adevărului. Şi spui că el nu mai poate cădea. Păi tocmai astea ţi le-am contrazis atât cu Scripturile, cât şi cu Sfinţii Părinţi. Iar faptul că un om poate cădea chiar şi după cunoaşterea Adevărului este o învăţătură clară a Bibliei. Chiar în postările anterioare am dat citate şi din evanghelia după Ioan precum şi din Chiril al Alexandriei care arată clar că un om care a fost încorporat în Hristos poate totuşi să cadă, chiar după cunoaşterea adevărului. "Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie" (Ioan 15, 2) "Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard." (Ioan 15, 6) Observă clar că este vorba despre nişte mlădiţe care deja erau încorporate în Hristos. Şi totuşi ele pot fi tăiate din viţă. Prin urmare oameni care au primit mântuirea, încorporându-se în Trupul Mistic al lui Hristos, şi devenind astfel mlădiţe din viţă, pot fi totuşi tăiate din viţă de Tatăl ceresc, prin urmare îşi pot pierde mântuirea în Hristos. Orice contradicţie pe care o mai aduci acestei doctrine evidente a Bibliei trebuie luată ca un afront clar şi obstinat împotriva adevărului.

Altă justificare pe baza unor texte din Epistola către evrei.

"Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt, şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură. Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu; dar dacă aduce spini şi ciulini, se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape iar la urmă focul o aşteaptă." (Evrei 6, 4-8)

Acesta este un text fundamental care îţi face praf pur şi simplu falsa doctrină. Pentru că aceia pe care îi numeşti că ar fi cunoscut Adevărul sunt tot aceia care s-au luminat, au gustat darul cel ceresc, s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, au gustat puterile veacului viitor, prin urmare toţi aceştia fac parte din categoria celor care au avut parte de cunoaşterea Adevărului, cel puţin până într-o anumită măsură. Şi este de remarcat ce cuvinte foloseşte Epistola, pentru că atunci când vorbeşte de "gustare" este vorba despre cunoaştere, şi prin urmare cunoaştere prin luminare, cunoaştere a puterilor veacului viitor (adică ale puterilor învierii şi vieţii fără de moarte, iar Hristos este învierea şi viaţa), părtăşie la Duhul Sfânt. Şi totuşi ceea ce spune Epistola este că astfel de oameni pot să cadă, chiar şi după atâta bogăţie de cunoaştere şi după cunoaştere a adevărului (atât cât se poate cunoaşte adevărul). Prin urmare învăţătura biblică a putinţei căderii celor care au cunoscut adevărul este evidentă. Ba mai mult versetele următoare aruncă lumină spre înţelegerea sursei căderii. Sursa căderii este, ca şi în textul evangheliei după Ioan, lipsa de rodire sau rodirea unei vieţi potrivnice lui Dumnezeu. Şi este vorba aici despre o viaţă întreagă, nu doar despre faptul că ai făcut o eroare la un moment dat. Prin urmare răspunsul prin alegere la chemarea şi mai mult cunoaşterea Harului este necesar. Lipsa de răspuns, sau răspunsul greşit, la nivelul unei vieţi întregi, chiar şi în condiţiile unei prealabile cunoaşteri a adevărului şi părtăşii a Duhului Sfânt sunt posibilităţi pe care textele biblice le lasă în mod clar deschise. Astfel opinia ta este infirmată de Scripturi.

"Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit Duhul harului. Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti". Şi iarăşi: "Domnul va judeca pe poporul Său". Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu." (Evrei 10, 26-31)

Celălalt text din Epistolă este cam în acelaşi registru cu primul. Prima frază este absolut grăitoare împotriva poziţiei pe care o susţii. Prima frază lasă în mod evident deschisă posibilitatea căderii în păcat, şi mai mult a căderii în păcat de voie, după cunoaşterea adevărului. Prin urmare şi acest text vorbeşte clar de posibilitatea, pentru cei care deja l-au cunoscut pe Hristos, să Îl răstignească a doua oară spre a lor cădere şi condamnare.

Dar exista si ceva mai mult decat aceasta stare de desavarsire; de fapt este un efect al ei. Este vorba despre acele rauri de apa vie despre care Hristos spune ca vor curge din inima celui ce crede. Cu alte cuvinte, omul este atat plin de Viata (Hristos), incat se revarsa in afara, peste ceilalti oameni. Efectul imediat este ca oamenii aflati in prezenta lui invie spiritual, trec de la moarte la viata, se mantuiesc. Aceasta este dovada vizibila a starii de mantuire in care se afla omul. A fost prezenta la Hristos si la apostoli si la toti crestinii mantuiti. Si este inca semnul dupa care iti dai seama daca cel ce-ti vorbeste despre mantuire a gasit-o intr-adevar sau are doar o credinta mentala, fara rod, chiar daca bine argumentata.

La aceste ultime remarci nu pot să fac prea multe comentarii pentru că nu face obiectul acestui fir de discuţie. În altă parte cu multă plăcere, dar nu aici pentru a abate discuţia. Însă nici nu conştientizezi măcar câte erezii ai putut să spui în această frază, semn clar al lipsei de discernământ spiritual (deci ca boală sprituală) care te caracterizează, şi care îi caracterizează în general pe neoproţi. Probabil că o să deschid un fir şi pe acest subiect ca să îţi scot şi pe această temă în evidenţă falsitatea neoprotă.

[Doriana]

Dar tu spui că "mântuitul" a fost eliberat prin cunoaşterea Adevărului. Şi spui că el nu mai poate cădea. Păi tocmai astea ţi le-am contrazis

Aletheia draga, te rog eu frumos, nu fi ipocrit. E rugamintea mea. Iata cuvintele tale:

În concepţia ortodoxă mântuirea este de fapt eliberarea de rău, şi câştigarea statorniciei în bine. De aceea mântuirea nu poate fi una desăvârşită, autentică, decât atunci când se ajunge la "statura bărbatului desăvârşit" care nu mai poate cădea în păcat, în răutăţi, în ispitele diavolului. Deci cred că s-a înţeles, mântuirea este eliberarea de rău şi statornicia în bine, în Hristos.

Ai spus sau nu ai spus ca "barbatul desavarsit" nu mai poate cadea in pacat si ispite?

Doi: Acest "nu mai poate pacatui" are un sens pe care nu l-am explicat, considerand ca-l cunosti. Nu e vorba ca nu ar mai putea, caci nu-l impiedica nimic sa ia bata si sa-i dea in cap aproapelui. Dar nu mai are cu ce, deoarece raul a iesit din el si nu mai exista cel ce aduce omului gandul rau. Omul locuieste in Hristos, in Care nu exista pacat. Cat timp ramane acolo nu mai poate pacatui. Insa omul poate iesi din Hristos prin departarea de partasia Lui, prin trandavie si lipsa rugaciunii. Atunci isi pierde protectia si se poate intampla ceea ce scrie in versetul cu care tu ma ameninti. Atunci e grav.

Trei: exista o incalcita diferenta de terminologie intre ortodocsi si np, care duce la contraziceri inutile, desi ideile sunt aceleasi. Pana invat sa vorbesc ortodoxeste ca sa ma fac inteleasa, ma descurc cum pot.

Probabil că o să deschid un fir şi pe acest subiect ca să îţi scot şi pe această temă în evidenţă falsitatea neoprotă.

Nu te osteni. Am prostul obicei de a nu-i auzi decat pe cei care demonstreaza ca au credinta pe care o propovaduiesc. Cred ca e un defect omenesc, de fapt. Hristos si apostolii au stiut de el, asa ca au facut intai ceva, au oferit inainte de a pretinde sa fie ascultati. Nu au intrat pe scena predicand, ci vindecand si eliberand de draci, ajutand oamenii, apoi au predicat. Au aratat ca au ceea ce altii nu aveau si astfel predica lor a avut credibilitate. Dar astazi e plina lumea de "big mouths".

[Dionysie]

Acum cu privire la "locuirea în Hristos" şi la viaţa în Hristos. Credeam totuşi că îţi este clar că lucrul acesta nu este chiar aşa de simplu, de uşor şi de uşor de realizat şi de întreţinut şi de dezvoltat. Din ceea ce ai scris reiese o mare superficialitate cu privire la ceea ce presupune viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt. Este o învăţătură clară a tuturor evangheliilor necesitatea lucrării adevărului, a voii lui Dumnezeu pentru mântuire. Aproape că nici nu ştiu cu ce să încep. Sunt atâtea pilde referitoare la împărăţia lui Dumnezeu, sunt atâtea predici ale Mântuitorului. Evident că privind şi din perspectiva sfântului Paul, harul este cel care lucrează şi faptele adevărului în noi, cel puţin în sensul că le impulsionează, însă este evident că harul nu lucrează de unul singur, că este necesară şi conlucrarea omului. Este o învăţătură clară a evangheliei pe care nu ştiu până la urmă de ce o tot contestaţi. "Fără de Mine nu puteţi face nimic." Remarcă totuşi sublinierea. Se referă clar la fapte. Nu doar la fapte, dar şi la fapte.

Viaţa aceasta în Hristos, locuirea în Hristos de fapt nu este chiar aşa de facilă. Nu se poate trece chiar aşa simplu. Nu suntem aici la un mall sectar, unde să primeşti "mântuirea" în business. Omul de fapt chiar dacă Îl primeşte prin credinţă pe Hristos, ca urmare a harului lui Dumnezeu în jertfa lui Iisus Hristos, nu are de la început o conversie definitivă la Hristos. Această convertire sau conversie deplină, această transformare mântuitoare are loc în timp, chiar dacă sămânţa ei este pusă la convertirea iniţială şi la botez. În om rămân multe lucruri de transformat, pentru că scopul mântuirii este acela de a îl aduce pe om la o asemănare deplină cu Dumnezeu, la o încorporare cât mai deplină a Duhului Sfânt şi o schimbare cât mai deplină la faţă ca Hristos să ia chip în noi. Ori această transformare fundamentală mântuitoare doar începe la botez dar ea trebuie dusă la împlinire. Mântuirea trebuie şi lucrată. Evident că nu contest că harul are primordialitate în lucrarea mântuirii, că Dumnezeu este izvorul mântuirii în toată lucrarea de mântuire a Fiului trimis de Tatăl în Duhul Sfânt, dar nu se poate face această conversie mântuitoare aşa cum Dumnezeu a dorit-o fără conlucrarea prin alegere (liberă) a omului. Chiar şi Hristos a fost ispitit după botez de diavol şi l-a respins, în Duhul Sfânt fiind. Restului de umanitate netransformată catolicii îi spun concupiscenţă; poate i se poate spune şi altfel, dar învăţătura este totuşi universală. Asta ca să nu mai pun la socoteală şi nenumăratele ispite ale diavolului, ale naturii noastre nedesăvârşite, nespiritualizate, neraţionalizate, ispite prin care totuşi se poate cădea; chiar şi această lucrare de respingere a ispitelor, atunci când ele apar, face parte din conlucrarea omului la propria sa mântuire.

Prin urmare această lucrare de convertire treptată, de transformare şi conversie înspre o umanitate care să îşi fi încorporat mântuirea până acolo încât să se ajungă la statura bărbatului desăvârşit, la transformarea mântuitoare deplină (nu doar cea de la început) aşa încât întreaga făptură şi întreaga viaţă să fie pătrunsă de Duhul Sfânt, să devină treptat complet desprinsă de duhul lumesc şi să se înduhovnicească, să se spiritualizeze, nu poate avea loc fără conlucrarea omului, fără punerea în practică a faptelor, a poruncilor lui Dumnezeu mântuitoare, pentru că prin acestea şi prin dorinţa omului de a le aplica, urmare harului care lucrează şi îl impulsionează, îl călăuzeşte, îi deschide mintea şi inima, omul, creştinul, poate ajunge la încorporarea harului, a Duhului Sfânt şi la transformarea deplină radicală pe care o propovăduieşte Iisus Hristos şi Scriptura. Prin conlucrarea omului cu Dumnezeu, Duhul Sfânt se statorniceşte în omul care a primit mântuirea şi s-a convertit iar viaţa lui se spiritualizează treptat, se converteşte până în cele mai adânci profunzimi aşa încât omul să devină treptat drept înaintea lui Dumnezeu, adică să fie drept nu doar să fie declarat drept. Mântuirea are în definitiv în vedere transformarea radicală reală a omului, deci nu doar o "transformare" declarativă sau o transformare de început. Ori ca această transformare să aibă loc pe deplin (şi acesta este scopul lui Dumnezeu !!) creştinul trebuie să conlucreze cu harul mântuitor şi sfinţitor pentru că altfel mântuirea nu se statorniceşte în el, altfel mântuirea care a fost semănată, însămânţată în el prin harul lui Dumnezeu nu ajunge la o plantă matură, nu îşi poate câştiga un statut definitiv şi prin urmare de la care să nu se mai poată cădea.

Evident că prin conlucrarea omului la propria sa mântuire nu trebuie să se ajungă la slăvirea omului, la slava de sine, la slava deşartă, la mândrie, etc. Faptul că Dumnezeu este izvorul mântuirii nu înseamnă că în ochii lui Dumnezeu faptele nu sunt necesare pentru mântuire.

Cu privire la răspândirea mântuirii de care te tot legi, nu contest ceea ce spui. Dealtfel dorinţa de răspândire a mântuirii a fost întotdeauna o caracteristică a oamenilor care au ajuns o anumită treaptă de maturitate, de desăvârşire de la sfinţii apostoli până în ziua de azi. Însă din punctul de vedere ortodox, deşi sunt de acord cu multe critici ale protestanţilor (însă nu sunt de acord cu intenţia lor de a distruge Biserica lui Hristos), totuşi nu ne putem baza pe doctrine eretice. Nu contest că sunt foarte multe erori, în special de aplicare dar nu numai, în cadrul Bisericii Ortodoxe, însă pe mine personal mă interesează şi puritatea doctrinei (şi de aceea nu pot accepta erezia protestanţilor cu privire la mântuire) pentru că pentru a pune lucrurile drept în practică trebuie să le ai drept şi în doctrină, în dogmă, în înţelegere. Astfel nu poate exista, şi nu doar din punctul meu de vedere, ortopraxie şi o cale dreaptă spre Dumnezeu fără ortodoxie a credinţei şi a cunoaşterii.

[dumitru85]

aletheea scrie:
Este clar din ceea ce ai scris că nu înţelegi chiar nimic din viaţa "morală, ascetică, mistică, sacramentală" a Bisericii. Probabil crezi că spiritualitatea ortodoxă este una care tinde doar să se retragă undeva într-un "turn de fildeş" pentru a îşi consuma viaţa contemplativă sau de nevoinţă, lăsând pe ceilalţi în stare de ignoranţă şi de nemântuire. Ori tocmai această părere a ta este complet contrară a ceea ce au trăit, au spus, au gândut şi au făcut sfinţii Bisericii. Este încă o dovadă ori că eşti de rea credinţă, ori că nu ştii nimic de fapt despre Biserica Ortodoxă şi despre scrierile sfinţilor Bisericii. Adică despre scrierile acelora care într-adevăr au primit harul şi şi-au dat şi osteneala de a duce o viaţă după dreptarul spiritualităţii creştine ortodoxe. Ba mai mult creştinul de rând gustă doar limitat viaţa spirituală dumnezeiască de care se împărtăşesc, conştient de cele mai multe ori, aleşii Bisericii.

De asceza ortodoxa am vazut destul:e ridicola.Ar trebuie sa se faca o contextualizare cu vremurile in care traim.Voi nu vestiti evanghelia si nici mesajul mantuirii ci accentuati lipsa de discernamant al adversarilor care nu stiu ce este adevarata ortodoxie.Cine sunt ma rog alesii bisericii?N-au fost toti oameni?
Cautati semne aletheea cautati,mistica, sacramente!!!! Sunteti intr-un cerc vicios.Biblia ne spune clar ca credinta este o puternica incredintare in lucrurile care NU SE VAD

[Doriana]

Asceza ortodoxa nu e deloc ridicola, dumitru. Oamenii astia au lasat aproape tot pentru Hristos (cei care sunt sinceri). Iar Evanghelia o vestesc oamenilor care ii cauta. Daca nu ii cauta nimeni inseamna ca Dumnezeu nu-i considera pregatiti sa vesteasca Evanghelia. Dar sa vestesti Evanghelia cand Hristos nu a luat inca chip in tine este mai mult spre paguba lui Hristos. In plus, nu toti sunt chemati la vestire. Unii sunt chemati la asceza spre pocainta lor in primul rand.

[emy777]

Mi-a placut foarte mult Doriana,la felul cum ai vorbit in ultimul comentariu lasat,ejti primul protestant care incearca macar pe putin sa cunoasca ortodoxia.Cat despre dumitr85 tu omule taci!!!am vorbit cu tine comentarii intregi la ,De ce nu se mantuiesc "si ti-am aratat ca credinta fara fapte ii moarta,dar degeaba la tine pot sa iti arat toata biblia ca tu ai invatatura ta corecta de gresita.Fara suparare asta-i adevarul tu omule ai ceva,nici macar nu mi-ai citit comentariile si iar vi cu pretextul,,credinta fara fapte"cand tu il contrazici pe fata pe Sf ap Iacob ,,credinta fara fapte este moarta";Sf ap Pavel ,,Toti v-om sta in fata divanului Hristos ca sa platim fiecare dupa faptele lui"Auzi mai cere fapte,psalmul 61 Ca tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele(Efeseni 2,10)si uite alte versete care vorbeste despre faptele bune care sunt de trebuinta ptr mantuire.Biblia este foarte bogata in texte care confirma cu staruinta ca mantuirea este conditionata de faptele noastre cele bune.Matei16,27;25,34-35;Ioan5,29;Romani 2,7-13;2Corinteni 5,10;Iacov 2,14-26;1Tim 6,18,19;Apoc 20,12,13s.a.

[dumitru85]

de emy777:
Mi-a placut foarte mult Doriana,la felul cum ai vorbit in ultimul comentariu lasat,ejti primul protestant care incearca macar pe putin sa cunoasca ortodoxia.Cat despre dumitr85 tu omule taci!!!am vorbit cu tine comentarii intregi la ,,Sectari se mantuiesc"si ti-am aratat ca credinta fara fapte ii moarta,dar degeaba la tine pot sa iti arat toata biblia ca tu ai invatatura ta corecta de gresita.Fara suparare asta-i adevarul tu omule ai ceva,nici macar nu mi-ai citit comentariile si iar vi cu pretextul,,credinta fara fapte"cand tu il contrazici pe fata pe Sf ap Iacob ,,credinta fara fapte este moarta";Sf ap Pavel ,,Toti v-om sta in fata divanului Hristos ca sa platim fiecare dupa faptele lui"Auzi mai cere fapte,psalmul 61 Ca tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele(Efeseni 2,10)si uite alte versete care vorbeste despre faptele bune care sunt de trebuinta ptr mantuire.Biblia este foarte bogata in texte care confirma cu staruinta ca mantuirea este conditionata de faptele noastre cele bune.Matei16,27;25,34-35;Ioan5,29;Romani 2,7-13;2Corinteni 5,10;Iacov 2,14-26;1Tim 6,18,19;Apoc 20,12,13s.a.

Mantuirea este prin credinţă, iar judecata este după fapte! Cum se împaca dar aceste doua afirmatii? Se contrazice Biblia? Pavel se contrazice singur pe sine? Faptele dovedesc mântuirea sufletelor noastre!!!!!(dovedesc Emmy)“
"Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele.” Ef 2:10
Dacă cineva a primit Duhul Sfant, in viaţa lui trebuie sa se vada roada Duhului Sfant – aceasta este dovada unei credinţe adevarate.
Sfantul Iacov scrie in epistola sa despre credinta adevarata (Iacov 2:14-26). El scrie că credinta fara fapte este moarta şi că credinta se vede din fapte. Aici el aduce două exemple. Primul este exemplul lui Avraam. Avraam a crezut pe Dumnezeu si lucrul acesta i-a fost socotit ca neprihanire. Prin faptul ca a adus pe fiul sau jertfa pe altar, Avraam a dovedit credinta sa – prin fapte credinta lui a ajuns desavarsita. Deci, omul este socotit neprihanit prin fapte şi nu numai prin credinţă. Al doilea este exemplul Lui Rahav. Iacov scrie ca Rahav a fost socotita neprihanita prin fapte cand a gazduit pe soli si i-a scos afara pe alta cale. De ce a gazdiut pe soli? Care a fost marturia credintei ei? Răspuns găsim la Iosua 2:8-11. Iată ce a motivat-o pe ea sa ascunda iscoadele: “căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în ceruri şi jos pe pămînt.”

După cum am vazut mantuirea este prin credinţă, iar credinţa implica cunoaştere, recunoasterea a ceea ce cunoşti, incredere deplina in lucrurile care le-ai recunoscut.

[Dionysie]

Dumitru, este evident că, în urma îndoctrinării, şi ţie îţi scapă multe lucruri în ceea ce priveşte adevărul. Deşi în postările anterioare am cam lămurit lucrurile, din punctul meu de vedere, şi evident că pentru unul ca tine este uşor să treci peste tot ce s-a spus ca şi cum cele 6 pagini care s-au scris până acuma ar fi tabula rasa şi lipsit de orice importanţă (şi prin urmare tu nu trebuie să ţii cont, nu-i aşa "prietene"?), pot relua şi te întreb:

Dacă lucrurile ar sta cum spui tu, atunci cum explici îndemnurile permanente ale apostolilor şi ale lui Iisus Hristos Însuşi (vezi primele trei capitole din cartea Apocalipsei) ca aceia care au primit mântuirea să o ducă până la capăt, să o păstreze până la capăt, să o păstreze cu tărie? De ce se mai ţin de ei dacă, primind mântuirea, o să dovedească oricum de la ei înşişi? De ce îi îndeamnă să se mai ostenească să o ţină cu tărie până la capăt, de ce dacă nu cumva tocmai pentru ca să nu cadă şi să piardă starea de mântuire? De ce mai trebuie să îşi dea şi ei ostenelile pentru a primi cununa gloriei, cununa pe care Hristosul o va da biruitorilor (vezi Apocalipsa 2-3)? Mai mult de ce vorbeşte Hristos de biruitori, de ce îi numeşte biruitori, învingători dacă Duhul Sfânt rezolvase totul? Dar pune mâna şi gândeşte înainte prietene, că nu faci faţă doar cu catehismul tău eretic.

[dumitru85]

Aletheea esti foarte tipic pentru confesiunea din care faci parte.Cand se vorbeste de ducerea mantuirii pana la capat se are in vedere altceva.Nu ai luat in cont faptul ca oamenii mai pot sa se razvrateasca sau sa se lepede de credinta(prin urmare pierd mantuirea).Cand vorbim de rolul faptelor in mantuire mai tinem cont si ca in ceruri nu toti vor avea acelasi statut(rasplata va fi diferita).La fapte ne motiveaza credinta.Imi pare rau ca voi luati ca punct de sprijin nu studiul propriu ci scrierile sfintilor parinti.Eu nu prea vad ortodocsi care sa-mi spuna parerea lor proprie,permanent va referiti ca ceea ce spune cutare sau cutare.Adica ei sunt etalonul,ei sunt dreptarul interpretarii bibliei.

[Dionysie]

După cum s-a mai subliniat, însăşi credinţa este o faptă, o virtute, o lucrare, o alegere, o activitate sau o manifestare activă intenţionată, conştientă. Din punctul meu de vedere credinţa însă trebuie să fie răspunsul chemării pe care Dumnezeu prin Iisus Hristos şi prin Duhul Sfânt o face acelora pe care Dumnezeu alege să îi cheme la mântuire. Însă în urma chemării libere a lui Dumnezeu cel care a fost chemat trebuie să aleagă şi el în mod liber mântuirea care i se acordă prin jertfa şi învierea lui Iisus Hristos. Evident chemarea poate să ajungă la nivele diferite de conştiinţă, însă chemarea cu adevărat mântuitoare sau deplin mântuitoare este aceea resimţită până în adâncul spiritului sau a inimii. Această alegere a credinţei, această primire a chemării, a ofertei dumnezeieşti în Iisus Hristos, este ea însăşi o faptă, o faptă spirituală, o lucrare / energie spirituală, care este necesară pentru mântuire. Această mişcare a inimii, a spiritului şi a întregii făpturi spirituale, în libera alegere, este propriu-zis necesară pentru mântuire. Evident că ea trebuie să se şi concretizeze în fapte exterioare, nu să se reducă la faptă interioară a primirii active a harului mântuitor. "Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine." (Apocalipsa 3, 20) Din acest verset se poate vedea foarte bine că primirea lui Hristos şi a mântuirii, în cazul acelora care sunt chemaţi la mântuire spre a fi aleşi ai lui Dumnezeu, este ea însăşi o activitate, o lucrare, un efort spiritual activ, ales de voie; cel care este chemat la mântuire trebuie "să deschidă uşa", să Îl accepte şi să Îl primească pe Iisus ca mântuitor. Această acceptare ca să fie însă mântuitoare trebuie să fie şi ea făcută din adâncul inimii, din acelaşi adânc al inimii în care a simţit în prealabil chemarea şi aşa încât "cinarea", comuniunea cu Hristos să fie adevărată, veritabilă, autentică.

Necesitatea faptelor pentru mântuire, anume faptul că deşi fapta mântuitoare iniţială este primirea prin credinţă şi alegerea din inimă, este tocmai pentru a salvgarda această mântuire primită în mod iniţial din alegerea liberă a inimii. Astfel deşi credinţa iniţială poate să fie mântuitoare, totuşi (şi aceasta este chiar o metodă pedagogică, iniţiatică a lui Dumnezeu) cel care a primit mântuirea va trece inevitabil printr-o încercare a credinţei, printr-o ispitire şi încercare a inimii prin care trebuie să dovedească fidelitate până la capăt, indiferent de ispite. Prin urmare această salvgardare, această păzire necontenită prin întreaga vieţuire a credinţei mântuitoare şi a harului mântuitor este ea însăşi necesară pentru mântuire, pentru că este necesară pentru păstrarea până la capăt a mântuirii. Bineînţeles că aici este inclusă şi credinţa, care şi ea trebuie păstrată.

Acestea le-am mai spus şi în postări anterioare, aşa cum am mai spus şi altceva, lucruri pe care le-am adăugat în chiar postările de mai sus de pe această pagină, şi pe care nu ţin în această clipă să le repet. Este suficient să fie citite şi celelalte postări, şi este în general indicat să nu ne mai comportăm ca şi cum cele 6 pagini care s-au scris până acum pot fi trecute cu vederea aşa simplu. În cazul în care suntem de bună credinţă. Altfel, .... fiecare îşi merită soarta.

[emy777]

Pai dupa cum vad nu are rost sa-ti mai scriu cu exemple biblice degeaba din moment ce nu ai citit comentariile lasate de mien la ,,De ce nu se mantuiesc secatri"dar hai sa iti mai dau odata poate o sa citesti si asa atuncea mi-am pirdut timpul acuma nu ma mai chinui sa-ti explic .Sper sa nu se supere cei din alte confesiuni,acesta est eun comentariu lasat numa ptr dumitru85 ii facut special ptr el. Auzi la 1054 s-a desparit BC de noi ortodocsi da?Iar din anul unu pana la 1054 am fost toti uniti.Ortodoxia a fost si este Adevarul lasat de Hristos-Dumneze de Sfinti apostoli,de ucenici apostolilor.Voi nu credeti nici in uramsi apostolilor care au fost episcopi preoti lasati sa pastoreasca in anumite parti.Spre exemplu domnule dumitru Sf Policarp al Smirnei ne-a invatat despre traditia apostolica(ucenicul Sf ap EV Ioan si hirotonit de Sf apostol Petru) Sf Ignatie al Antitohiei (despre care se spune ca este copilul aratat de Mantuitorul cand spunea cine primeste pe acest copil pemine ma primeste,el a fost episcop hirotonit de Sf ap Petru,si tot odata urmasul al scaunul patriarhal al antitohiei dupa Sf ap Petru)si multi alti nu am timp sa stau sa ti spun pe toti ei ne-au aratat si invatat fix cea ce le-a invatat apostoli.Categoric ca si Sf ap Pavel spune ca dorea sa vb fata catre fata cu oameni ca bucuria s-a sa fie deplina si spune ca 3 ani am invatat........)in acesti trei ani cate inavatturi care nu sunt scrise in Sf Scriptura au inavat ei de exemplu:Sfanta Euharistie spune Sf policarm paraca, aceasta taian era data ca lucru de baza lasat de apostoli.Sf ap Pavel spune ca crestini sunt madularile lui hristos sau toate invataturile despre Biserica se referea la Biserica intemeiata de apostoli,pe vremea aceea nici macar nu era anul 1054 cas sa zici ca v-ar fi intemeiat si pe voi.E asta e mai tarziu prin sec 15 sec 19 apar si sectele protestanti penticostali etc.Zimi tu mi-e cum pot ei sa se mantuiasca daca nu mai sunt legati de biseric alui Hristso intemeiata de apostoli care au lasat episcopi si preoti ti-am si spus cn mai sus care sa invete cum ar fi Sfantul Policarp pe care protyestanti zic ca invata o traditie a lui ...Cum???daca el a fost invatat de apostoli si hirotonit de Sf ap Petru.Luaand si el din Duhul Sfant care l-a calauzit sa invete corect.Deci dupa ca voi sectele aveti si tupeul sa contraziceti ce spun ucenici apostolilor mai si distrugeti biserica lasata........etc)Sa vb despre credinta.Frati mei cu omul eretic nici nu avem dc sa stam de vb,deoarece ei sunt inaintemergatori lui Antihristi(ex de ce trebuia o alta bsieric decat cea lasata de Hristos???)raspund eu deoarece asa zisi blestemati care se cred mai mari ca Mantuitorul desigur ei au vrut s arate ce era gresit in Biserica lui Hristos. ca Mantuitorul a spus la Efeseni, prin Apostolul Pavel : Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos. Fiecare sectar care s-a despartit de Biserica, s-a despartit de Hristos. Este om al satanei!!!!!Evanghelia spune : In vremea de apoi vor iesi hristosi mincinosi si pe multi vor insela.Deci, bagati de seama, ca sectarii nu au ierarhie canonica; n-au pe Duhul Sfant in ei; n-au cele sapte Sfinte Taie, nu cinstesc pe maica Domnului si Sfanta Cruce si nu au mantuire. Auzi ce spune Apostolul Pavel ? Luati aminte de voi si de turma voastra, intru care v-a pus pe voi Duhul Sfant pastori, zice la preoti si la arhierei.Toti secatri care s-au despartit de biserica lui Hristos sau despartit de insusi Hristos,acestia sunt fii ai satanei si inaintemergatori lui Antihrist.Masoneria desigur din occident porneste si anume protestanti etc.Tara noastra Romaneasca s-a nascut ortodoxa.Acum sa ii vorbesc lui dumitru despre CREDINTA.Sa stiti ca nu toata credinta in Dumnezeu este buna.Auzi ce spune marele Apostol Pavel: Fiule Timotei, sfatuieste pe crestini sa fie sanatosi in credinta.Poate sa creada cineva in Dumnezeu ce folos daca credinta lui nu ii aduce nicio roada,niciun folos.Poate sa creada cineva in Dumnezeu si credinta lui sa nu-i aduca nici un folos, daca nu crede cum marturiseste Biserica, adica credinta adevarata Ortodoxa. Si dracii cred in Dumnezeu! Nu spune Apostolul Iacob (cap. 2,19) ca si demonii cred si se cutremura? Dar la ce le foloseste diavolilor credinta, daca ei nu fac voia lui Dumnezeu?(nu fac fapte bune,nu fac fapte bune adica ascultarea de Dumnezeu )Voi sectaria veti credinta eretica deoarece strambati adevarul,si daca cineva stramba adevarul care este ortodoxia,atunci credinta lui nu mai este dreapta si nu-i placuta lui Dumnezeu.Ca marele Apostol Pavel spune asa: Pace peste cei ce vor umbla cu dreptarul acesta – adica cu dreapta credinta -, si peste toti alesii lui Dumnezeu. Si iar zice: Fiule Timotei ,lupta-te ca un bun ostas al lui Iisus Hristos, ca cine nu se lupta dupa lege, nu se incununeaza (2 Timotei 2, 5)Deci est eo lupta si o credinta luptatoare,cand se face dupa legea lui Dumnezeu.Aceasta este credinta dreapta sau ortodoxa.Iar daca acea credinta nu este dreapta,ea este eretica,stramba.(Parintele Cleopa).

[emy777]

Voi Protestantii spuneti “Sola Fide”, mantuirea numai prin credinta. Omul se mantuieste numai prin credinta, fara fapte, ziceti voi. Oare nu ati auzit ce spuen ce spune Apostolul Iacob? Credinta fara fapte este moarta (cap. 2, 20) precum si faptele fara credinta. Deci credinta care nu este unita cu faptele bune nu este mantuitoare; caci si diavolii cred, dar nu fac voia lui Dumnezeu.Auziti ce spuen Sf si marele apostol Pavel Acea credinta este mantuitoare, care se lucreaza prin dragoste. Credinta cunoscatoare au si dracii, iar credinta lucratoare o au numai crestinii cei buni. Deci credinta care este impodobita si imbracata cu fapte bune este cea mantuitoare.Deci, sa nu va inselati cu ideile sectarilor, care vin din sanul Bisericii Protestante, care zic ca ca numai credinta, adica “Sola Fide”, ajunge pentru mantuire, si ca pot sa-si faca de cap, ca n-au nevoie de sfat. Sau “Sola Gratia”, care inseamna mantuirea prin har. Nu este adevarat!Pentru ca A zis Apostolul: In dar suntem mantuiti?Da.Dar acelasia apostol tot el spune Toti vom sta in fata divanului lui Iisus Hristos, ca sa luam fiecare dupa cum a lucrat, dupa faptele lui. Ai auzit ca cere fapte?Si Mantuitorul spune in Evanghelie: Cand va sedea Fiul Omului pe scaunul slavei Sale… si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui; si in psalmul 61 zice: Ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Auzi ce le spune lor Hristos? Toata fapta buna sau rea, o va trage Dumnezeu la judecata. Deci trebuie sa vem o credinta dreapta in Iisus Hristos.Si tu spuneai de faptele bune pai:credinta,euharistia,milostenia,rugaciunea,postul.Si spune-ai de Sfanta Impartasanie,care este cea mai importanta pentru mantuirea noastra deoarece sangele domnului spala si curata pacalele noastre.(Ioan6,53)Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.Sfanta Impartasanie,Euharistia,Cuminecatura) este Taina in care sub chipul paini siavinului se impartaseste credinciosul ortodox cu trupul si sangele Domnului spre iertarea pacatelor si spre viata cea de veci,infatisand tot odata real jerfa de pe cruce a Mantuitorului.Aceasta Taian a randuito si Mantuitorul nostru Iisusu Hristos care nu numai ca vb despre ea dar si a infaptuit-o in ajunul rastigniri sale.,dupa ce a mancat cu apostoli sa-i luand o paine si rugandu-se Tatalui Ceresc a binecuvantat-o si a zis,,LUATI MANCATI ACESTA ESTE TRUPUL MEU "apoi a luat un pahar cu vin s dupa ce a multumit le-a dat zicand ,,Beti dintru acesta toti acesta este sangele meu al legi celei noi care pt multi se varsa spre iertarea pacatelor.(Matei26,26-30;Marcu 14,22-24).Sa faceti lucrul acesta intru pomenirea mea Luca 22,19,20.Iata cum Mantuitorul a poruncit ca toti ce-i care v-or viata vesnica trebuie sa-i manace trupul si sa-i bea sangele Sau sub forma vinului si a paini,fiind sfintite prin slujba sfanta catre Tatal,prin rugaciune si cantari de lauda(Matei 26,26-30)Marcu 14,22,26Iar puterea de a savarsi aceasta taina le-a dat-o apostolilor si episcopilor si preotilor hirotoniti prin alegere asi punerea mainilor preutesti (Tit 1,3-9)Aceasta minunata mancare nu se regaseste nicaieri decat la preoti ortodocsi.Cine vrea sa se mantuiasca sa mearga la casa Domnului sa i se de-a chiar si celor ce n-au bani nefind nevoie de plata(Isaia 60,1-13;Maleahi 1,11;Apoc 21,6Evrei 9,14,16)Asadar ne imapartasim cu trrupul si sangele Domnului in chi real nu cum zic sectari ca ii simbol uitativa ce spune SF ap Pavel Paharul pe care il binecuvantam nu este oare impartasirea cu sangele lui Hristos?(Da!)Paine pe care o frangem nu este oare impartasirea cu trupul lui Hristos.Ba Da !(1Cor 10,16)Deci nu este numai o inchipuire ca nah vai nu se poate,cine nu are aceasta credinta este ratacit si nu are mantuire(Romani 14,23)si despre sangele Euharistic ni se spuen clar fratilor.Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat. (1Ioan 1,7)Domnul dumitru dupa cate vad in Sfanta Scriptura cat de importante sunt faptele si Sfanat Impartasanie observ ca ejti UN RATACIT DE LA ADEVAR.I-a uitati-va oameni buni cine contrazice Sf Scriptura eu sau dumitru???

[dumitru85]

Draga Emmy ce conteaza cine si cand a aparut?Vrei sa spui ca BO are drept de autor asupra bibliei?Pentru mine scrierile sfintilor parinti au importanta doar istorica,ele clarifica intr-un sens lucrurile,pe de o parte tot acolo sunt si contradictii.De aceea si este principiul "consensum patrum" care ne da de inteles ca nu toti au fost de acord la acelasi subiect.Scrierile lor au separate tot de biserica primara de pe atunci si de ce treuie sa vorbim aceleasi lucruri?
Ereziile cum au aparut?Nu tot de la preotii hirotoniti?Eu vorbesc de contradictia la nivel spiritual dintre evanghelie si ceea ce au scris parintii,vorbesc de forma religioasa de esenta spirituala.Si iti multumesc de atentia deosebita.

[Dionysie]

Rog atât pe Dumitru cât şi pe Emy să nu ducă discuţia spre alte subiecte. Dacă aveţi ceva de comentat pe subiect, dacă nu în altă parte. Altfel voi face sesizare moderatorilor pentru a vă exclude din acest subiect de discuţie.

[emy777]

Ce vorbesti mah BO contrazice ?tu nu vezi ca pe fata ca contrazici Sfanta Scriptura.Fara fapte nu neputem mantui de aceea spune la efes ca Dumnezeu le-a gatit faptele bune ptr cei intru Hristos pt ca sa ne mantuim.Adam oare de ce a cazut?Oare nu a crezut in Dumnezeu avand in vedere ca nu spune biblia cat a stat in eden?a facut o fapta rea si indata la judecat Dumnezeu ptr ca a spus prorocul David la psaltire tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui.(psalmul 61).Iar tu vi si imi spui mie ca nu ne mantuim prin fapte?Cand a venit tanarul acela bogat la Mantuitorul si la intrebat ce sa faca ca sa mosteneasca viata cea de veci.....dute de vinde tot ce ai si imparte saracilor si apoi urmeazami mie si vei avea o comoara in cer.Clar pe fata de la fapte bune cum ar fi milostenia te mantuiesti desigur daca le imbinam cu credinta.De credinta care zici e cea cunoscatoare ca Iisus este Dumnezeu dar si draci stiu asta si ei o au credinta cunoscatoare si ei cred ca ii Dumnezeu tare asa cum a spus prorocul Isaia,dar sa nu uitam ca diavoli nu fac voia lui Dumnezeu nu asculta de el nu fac faptele cele bune,de aceea ii va manca focul ghenei.Oare milostenia nu ii o fapta buna ?cand clar Mantuitorul a zis ,,fiti milostivi precum Tatal vostru cel din ceruri milostiv este" dc a pus cu greu va intra un bogat intru Imparatia cerurilor??deoarece nu sunt milostivi nu fac faptele cele bune si atunci ce sa le rasplateasca Hristos?ca spune Sf ap Pavel necurat nu poate mosteni curatia,precum si Hristos nimic necurat nu va intra intru Imparatia Cerurilor.Prin fapte bune se mai milostiveste Dumnezeu ptr tine de aceea spune la efeseni ca Dumnezeu le-a gatit ca sa ne mantuim.Credinta +faptele cele bune ne aduce mantuirea.Si uite cand a vorbit Hristos de judecata de le-a zis celor de-a stanga plecati de la mine blestematilor in fundul iadului in locul unde este gatit lui satan si ingerilor lui ptr ca flamand am fost si nu ma-ti hranit dezbracat am fost si nu ma-ti imbracat...)Puteau ei sa aiba toata credinta in Iisus ca daca credeau cu adevarat faceau si ii urmau viata lui Iisus au fi stiut ca Hristos ne-a indemnat la fapte bune.De aceea spune Sf ap Iacob credinta fara fapte este moarta"asa cum ii la tine pe ce te va judeca Hristos ai tu atat credinta incat sa muti munti ?ca spune Sf ap Pavel si de asi avea tata credinta incat sa mut si munti dar dragoste nu am nimic nu-mi foloseste.De ce a spus asta deoarece dragostea este o virtute care te conduce catre faptele cele bune. si daca ai crede in Hristos ai face exact ca el ,,cadn au venit farisei la Hristos ce i-a spus ca ei sunt fii lui Avraam ,daca a-ti fi fii lui Avraam a-ti face ca AVRAAM.le-a spus Hristos.