Adormirea şi prohodul Maicii Domnului

[porfirie]

As vrea sa intreb ce parere aveti de aceasta Utrenie speciala si anume Utrenia in care se include Prohodul Maicii Domnului? Canoanele din Minei nu sunt bune? De ce avem si acest Prohod? In unele locuri este destul de raspandit... Cat de veche este aceasta slujba? Unde gasim mai multe informatii despre ea. Mie mi se pare o copie infidela a Prohodului Domnului.

[ccristi]

Daca se face Utrenia si Doxologia la prohod (14 august seara) mai e necesara Utrenia si Doxologia la sarbatoarea ,,Adormirii Maicii Domnului,, din 15 august inainte de Sf Liturghie ?
Ce varinate ar mai fi de facut ?

[protosinghel]

Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului:
Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de Sardes (sec. 2), Epifanie de Salamina (sec. 4), Juvenalie al Ierusalimului (sec. 5) şi Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. 5). Toate aceste izvoare, precum şi altele necunoscute (inclusiv apocrife), au fost adunate şi sintetizate de Nichifor Calist Xanthopol (isihast, sec. 14), care a scris o istorisire mai amănunţită a acestei sărbători.
În Apus, conform Sacramentariului papei Gelasiu (sec. 5), sărbătoarea era deja cinstită pe 15 august; la fel şi în Răsărit, dar nu cu un fast deosebit. Abia în anul 595, împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită cu mult fast, compunându-se imne şi cântări, pe care deja le regăsim în Lecţionarul georgian din sec. 7.
Tipicurile Constantinopolitane din sec. 9-11 ne dau amănunte despre slujba Adormirii, iar unele dintre ele vorbesc deja de "după-prăznire", cu Odovanie la 3, 4 sau chiar 8 zile. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava generalizat în tot spaţiul ortodox (în sec. 13-14), prevede ca în Mănăstiri să se facă Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fără să amintească de Prohod), iar Odovania să se facă a 8-a zi.
Înainte de Praznicul Adormirii M.D., Biserica a rânduit un post de 2 săptămâni (1-14 august). O primă mărturie despre acest post, chiar dacă indirectă şi un pic confuză, o avem de la Sf. Leon al Romei (sec. 5), iar generalizarea acestui post s-a făcut în sec. 11-12.

Puţină istorie a Prohodului Maicii Domnului:
În rânduiala ierusalimiteană a Utreniei duminicale, încă din vechime se citea sau se cânta Psalmul 118. De prin sec. 8-9, unele stihuri ale acestui psalm au fost secundate de anumite tropare, care au primit numele de "Binecuvântările Învierii", întrucât primul tropar se cânta abia după stihul 12 ("Binecuvântat eşti, Doamne.."), care a rămas mai târziu ca singurul stih chiar şi pentru troparele următoare. Se pare că la acea etapă, toate stihurile intermediare erau citite şi numai cele de dinaintea troparelor erau cântate. (În Athos, în duminicile când nu se cântă Polieleu (Psalmii 134 şi 135, integral), Ps. 118 încă este citit înainte de Binecuvântări, ca o a treia Catismă, aşa cum şi prevede Tipicul actual.)

Rânduiala Utreniei din Sâmbăta Mare (cântată în Vinerea Mare seara) avea şi ea Ps. 118 cu "Binecuvântările Învierii", dar de prin sec. 14, "Binecuvântările" au fost plasate la sfârşit, iar între stihurile Psalmului 118 au fost intercalate tropare despre îngroparea Domnului Hristos. Unii specialişti consideră că evlavia de a cânta prohodirea Mântuitorului a început imediat după recontruirea complexului eclesial de la Mormântul Domnului sub cruciaţi (1130-1147).

În cazul altor sărbători, indiferent de rangul lor: ale Mântuitorului, Născătoarei sau Sfinţilor, în loc de Ps. 118 au început să fie aleşi alţi psalmi, la care se adăugau imne de preamărire (megalinarii = mărimuri), inclusiv la Praznicul Adormirii, care are Mărimuri (obişnuite).

Prin sec. 15, odată cu completarea Prohodului Mântuitorului cu strofe după numărul stihurilor din Ps. 118, la Ghetsimani Mărimurile obişnuite au fost înlocuite cu tropare asemănătoare Prohodului Mântuitorului şi însoţite de acelaşi Ps. 118. În sec. 16, numărul troparelor a fost completat (probabil de Manuil al Corintului), imitând forma şi ideile Prohodului din Sâmbăta Mare. Prin sec. 16 se observă încercări de răspândire a acestui Prohod în toată lumea ortodoxă, dar fără prea mult succes, întrucât melodiile erau extrem de lente (nu ca cele de acum), iar Tipicul nu prevederea nici o modalitate de încadrare a Prohodului în Utrenie, ci doar Mărimurile şi Evanghelia înainte de Canoane (nu după Doxologie ca în Sâmbăta Mare). Tocmai de aceea, o indicaţie tipiconală a staroverilor îl introduce după cântarea a 6-a a Canonului, fără să dea detalii sau textul acestuia.

Prin sec. 18 încep contactele mai strânse ale ruşilor şi românilor cu Ţara Sfântă, iar după 1821 (etheira / elefteria) - şi a grecilor. Atunci în spaţiul ortodox apare ideea de a sluji Liturghia Sf. Iacov (care chipurile s-a slujit neîntrerupt la Ierusalim, ceea ce nu este corect) şi de a imita întocmai Prohodul Maicii Domnului de la Ghetsimani. Cu ocazia aceasta au fost făcute primele traduceri integrale ale Prohodului Maicii Domnului (1820 în română, de Ion Pralea; 1845 în rusă, de M. Holmogorov), completându-se şi cu o variantă marilogică a Binecuvântărilor (a căror provinienţă nu o cunosc).
Sf. Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei instituie (probabil în 1845-46) la "Schitul Ghetsimani" de pe lânga Lavra Sf. Treime să fie prăznuită "Învierea şi Înălţarea Maicii Domnului" în data de 17 august (a 3-a zi după Adormire), iar Prohodul să se cânte în ajunul datei de 17. Această nouă sărbătoare n-a apucat să fie generalizată, mai ales datorită polemicilor legate de dogma mariologică a Vaticanului din 1854, dar obiceiul de a săvârşi Prohodul a treia zi după Adormire s-a păstrat la ruşi până astăzi. Românii şi Grecii însă, aşa cum e obiceiul şi la Ghetsimani, îl cântă în ajunul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Privegherii (unind Vecernia cu Utrenia).

Personal (dar nu numai eu) consider că toate aceste paralele dintre Sâmbăta Mare şi Adormirea Maicii Domnului, mai ales în varianta lui Filaret Drozdov, sunt exagerate şi nejustificate. Slujba Adormirii Maicii Domnului întruneşte un conţinut imnografic mai mult decât suficient pentru preaslăvirea Născătoare de Dumnezeu şi a slăvitei sale treceri la Domnul şi nu mai e nevoie şi de Prohodul ei.
Deci să rămână în cult numai Prohodul Domnului din Sâmbăta Mare.

Indicaţii tipiconale:
Acolo unde se doreşte cântarea Prohodului Maicii Domnului + acele (dubioase) "Binecuvântări", se recomandă următoarea rânduială:
- La Dumnezeu este Domnul se cântă troparul Praznicului de 3 ori, apoi imediat începe cântarea Prohodului cu Ps. 118.
- După "Binecuvântările" speciale se zice ectenia obişnuită, se pot cânta toate Sedelnele Mineiului (lăsate după necitirea Catismelor de rând), apoi Antifon I al gl. 4, Prochimenul, Evanghelia şi restul rânduielii Utreniei (deja fără Polieleu, Cuvânt bun, Mărimuri sau altceva).
- După Doxologie se înconjoară biserica cu Epitaful, apoi este pus tot în mijlocul bisericii şi în timp ce se cântă troparul se face cădire în jurul epitafului. Urmează ecteniile şi apolisul. Liturghia a doua zi.

Alte variante tipicoanel nu văd (deşi nu exclud că ar fi, dar cu siguranţă mai complicate şi obositoare).

P.S. Unele informaţii mi-a fost greu să le găsesc, dar mă bucur că în cele din urmă, absolut neprevăzut, am scris acest scurt studiu istorico-liturgc. Dacă cunoaşteţi ceva detalii suplimentare, vă rog să mi le spuneţi, ca să completăm aceste date, la moment unice în liturgica românească.

[Anthropos]

De acord să rămînă în cult doar Prohodul Mântuitorului. Maica Domnului este doar preacinstită, adică mai mare decît sfinţii, dar nu este în rînd cu Dumnezeu.

Sf. Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei instituie (probabil în 1845-46) la "Schitul Ghetsimani" de pe lânga Lavra Sf. Treime să fie prăznuită "Învierea şi Înălţarea Maicii Domnului" în data de 17 august (a 3-a zi după Adormire), iar Prohodul să se cânte în ajunul datei de 17. Această nouă sărbătoare n-a apucat să fie generalizată, mai ales datorită polemicilor legate de dogma mariologică a Vaticanului din 1854, dar obiceiul de a săvârşi Prohodul a treia zi după Adormire s-a păstrat la ruşi până astăzi. Românii şi Grecii însă, aşa cum e obiceiul şi la Ghetsimani, îl cântă în ajunul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Privegherii (unind Vecernia cu Utrenia).

Este interesantă treaba asta. Şi totuşi, ar ieşi că Biserica crede în învierea şi înălţarea Maicii Domnului, dar nu spune asta oficial şi nici nu sărbătoreşte?

[protosinghel]

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este unul care concentrează în sine mai multe evenimente: moartea Fecioarei, îngroparea, învierea, înălţarea la cer şi descoperirea mormântului gol de către Toma. Cu privire la viaţa Mântuitorului noi ştim exact (sau aproape exact) când a avut loc fiecare din aceste evenimente şi le sărbătorim separat, fiecare la timpul său. Dar cu privire la Adormirea Maicii Domnului noi nu avem nici cel mai mic indiciu pentru 15 august. Această dată a fost fixată arbitrar şi ea de la început concentra în sine mult mai mult decât o spune numele sărbătorii. Dacă evenimentul Adormirii Maicii Domnului a reuşit să depăşească spaţiul, "adunând pe Apostoli de la margini" (cum spune Luminânda), de ce n-ar putea fi depăşit şi timpul, concentrând într-o singură zi de prăznuire toate evenimentele.
Şi-apoi, cultul Bisericii reflectă dogmele ei, iar Biserica nu consideră ca dogme normative învăţătura despre învierea şi înălţarea Maicii Domnului, din moment ce acest lucru nu este amintit în Sfânta Scriptură. Biserica primeşte şi transmite această Tradiţie, dar nu o consideră una indispensabilă mântuirii, pe când adevărul despre moartea, învierea şi înălţarea Domnului sunt indispensabile mântuirii şi totcmai de aceea se regăsesc şi în Biblie şi în Crez.

Deci toate evenimentele le sărbătorim într-o singură zi, de aceea, în cazul în care se doreşte cântarea Prohodului, aceasta trebuie să se facă la Privegherea din ajun.

[protosinghel]

Iată şi o icoană ortodoxă cu Înălţarea la cer a Maicii Domnului

[protosinghel]

Un material întregitor la această temă

[luca1010]

Buna seara,
as dori sa va intreb daca exista undeva vreo informatie despre cat trebuie tinuta Sfanta Cruce in Biserica dupa ce a fost scoasa spre cinstire la 1 august?
Multumesc si sarut mana!

[protosinghel]

as dori sa va intreb daca exista undeva vreo informatie despre cat trebuie tinuta Sfanta Cruce in Biserica dupa ce a fost scoasa spre cinstire la 1 august?

După Tipicul actual, până după Liturghie, iar după vechiul Tipic de Constantinopol, până pe 14 septembrie, căci asta şi însemna scoaterea Sf. Cruci: tot anul ea se păstra în palatele împărăteşti, iar în perioada 1 august - 14 sau chiar 21 septembrie, ea se păstra în Catedrala Sf. Sofia, apoi iar era dusă în palat şi scoasă la închinare în Săptămâna a IV-a a Postului Mare.

[presviter]

De ce la praznicul Adormirii si la celelalte praznice ale Maicii Domnului este prevazuta la Vecernie cantarea "Fericit barbatul" ?

[protosinghel]

De ce la praznicul Adormirii si la celelalte praznice ale Maicii Domnului este prevazuta la Vecernie cantarea "Fericit barbatul" ?

1. E o regulă specifică sărbătorilor mari. Excepţie se face doar duminică seara.
2. "Fericit bărbatul", aşa cum tâlcuiesc Sf. Părinţi, se referă la orice om, inclusiv la femei. Eu cred că nici Maica Domnului "n-a umblat în sfatul necredincioşilor, şi în calea pierzătorilor n-a stat şi pe scaunul hulitor n-a şezut"...

[protosinghel]

Textul anti-axionului la acest Praznic este foarte complicat şi chiar confuz:

Irmos, Cântarea 9-a

Neamurile toate te fericesc pe tine, una, de Dumnezeu Născătoare!

Biruiescu-se hotarele firii întru tine, curată Fecioară, că nașterea feciorește și moartea arvunește viață. Ceea ce ești după naștere fecioară și după moarte vie, mântuiești pururea, Născătoare de Dumnezeu, moștenirea ta.

În greceşte

Αἱ γενεαὶ πᾶσαι, μακαρίζομέν σε, τὴν μόνην Θεοτόκον.

«Νενίκηνται τῆς φύσεως οἱ ὅροι, ἐν σοὶ Παρθένε ἄχραντε· παρθενεύει γὰρ τόκος, καὶ ζωὴν προμνηστεύεται θάνατος. Ἡ μετὰ τόκον Παρθένος, καὶ μετὰ θάνατον ζῶσα, σώζοις ἀεί, Θεοτόκε, τὴν κληρονομίαν σου».

Mitropolitul Hierotheos Vlachos face o scurtă tâlcuire a unor expresii şi arată clar că "ζωὴν προμνηστεύεται θάνατος" în greacă nouă înseamnă "ο θάνατος προμνηστεύεται την ζωή", care s-ar traduce: "moartea înainte-logodeşte viaţa" sau, mai clar: "moartea promite/făgăduieşte viaţa".
Aici este foarte important să se înţeleagă valenţa corectă a "logodnei", mai ales că textul grecesc foloseşte termenul de μνηστεία (προ-μνηστεύεται), care are sensul de promisiune/făgăduinţă de nuntă, dar nu pe cel de ἀραβῶνος, cu sensul de "arvon", adică angajament sau chiar gaj, chiar dacă în română, în context matrimonial, atât μνηστεία cât şi ἀραβῶνος se traduc ca "logodnă", de unde a şi venit marea confuzie în traducerea românească curentă.

E foarte greu de tradus acest irmos, dar încerc şi eu o variantă:

Scholie

Neamurile toate te fericesc pe tine, singura de-Dumnezeu-Născătoare!

Se biruiesc limitele/marginile firii întru tine, curată Fecioară, căci fecioria [ta] dă naştere, iar moartea [ta] făgăduieşte viață. Şi astfel, tu, care şi după naștere eşti fecioară și după moarte vie, mântuiești pururea, Născătoare-de-Dumnezeu, moștenirea ta.

[presviter]

Traducerea aceasta ne este de folos, dar cantaretii mei nu vor sa schimbe textul sub nici o forma.
Iar la sfarsit iar nu se intelege in ce fel ne mantuieste Maica Domnului. De fapt, se pare ca doar eu am o problema cu acest atribut comun Maicii si Fiului...