Diferite întrebări liturgice

Despre cărţi, veşminte, obiecte bisericeşti şi multe alte lucruri care nu se încadrează la alte categorii
OLGA
Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde OLGA » 19 Mai 2013, 17:59

De curand am aflat că rânduiala slujirii Sfintei Liturghii prevede şi când enoriaşii, care participă la slujbă, să îşi facă semnul Crucii. Eu sunt intru totul de acord şi cu ea şi cu respectarea ei, dar dacă nu aş vrea să o respect, crezând că pentru aşa ceva nu se supără Dumnezeu, ar fi păcat?
Unde aţi citit prostia asta şi cum de numai peste de astea daţi?
Blagosloviţi!
De pe facebook. Acesta este textul: "Când ne închinăm în Biserică?

În biserică, după ce am ocupat locul cuvenit, nu ne închinăm fiecare când vrem sau când ne- am trezit din alergarea gândurilor nestăpânite. Să-l urmărim pe preot şi să ne închinăm când se închină şi el. Dacă n...u-l putem vedea, fiind perdeaua Sfintelor Uşi lăsată, să fim atenţi când zice „Al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Tot la fel să ne închinăm când aceste cuvinte le auzim rostindu-se la strană, de către cântăreţ.

În biserică, de fiecare dată când credincioşii sunt blagosloviţi cu Crucea sau cu Evanghelia, cu o icoană sau cu potirul, îşi fac semnul Crucii şi îşi pleacă capetele. Când sunt blagosloviţi cu lumânări, cu mâna sau sunt tămâiaţi cu cădelniţa, creştinii ortodocşi nu se cuvine sa facă semnul Crucii, ci doar să îşi plece capetele. Totuşi, în vremea săptămânii Sfintelor Paşti, atunci când preotul cdelniţează având Crucea, toţi ne facem semnul Crucii şi răspundem „Adevărat a înviat!" Astfel se cuvine să deosebim între închinăciunile datorate lucrurilor sfinte şi cele datorate persoanelor, chiar de sunt din rândul preoţilorVezi mai mult
".

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde protosinghel » 19 Mai 2013, 20:39

Călugării athoniţi mi-au pus o întrebare destul de complicată pentru mine: "De ce românii îşi fac cruce când sunt tămâiaţi?".
Eu cred că dacă am ajuns să vorbim despre subiecte de genul ăsta, suntem într-o criză teologică şi duhovnicească foarte mare.

OLGA

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde OLGA » 19 Mai 2013, 21:14

Călugării athoniţi mi-au pus o întrebare destul de complicată pentru mine: "De ce românii îşi fac cruce când sunt tămâiaţi?".
Eu cred că dacă am ajuns să vorbim despre subiecte de genul ăsta, suntem într-o criză teologică şi duhovnicească foarte mare.
Eu şi acum îmi mai fac cruce când cred că rugăciunea nu îmi este cât aş vrea de adevărată. Consider că închinarea e tot o rugăciune.

silvestru
Mesaje:367
Membru din:09 Apr 2010, 14:28
Confesiune:ortodox
Preocupări:Cunoaşterea, trăirea ortodoxă.

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde silvestru » 15 Sep 2013, 16:49

Călugării athoniţi mi-au pus o întrebare destul de complicată pentru mine: "De ce românii îşi fac cruce când sunt tămâiaţi?".
Eu cred că dacă am ajuns să vorbim despre subiecte de genul ăsta, suntem într-o criză teologică şi duhovnicească foarte mare.
Totusi, este un obicei care se practică. Ce răspuns le-aţi dat atonitilor, sau ce raspuns le-ati da mai ales romanilor?
Cel ce vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca.
Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde protosinghel » 15 Sep 2013, 19:14

Călugării athoniţi mi-au pus o întrebare destul de complicată pentru mine: "De ce românii îşi fac cruce când sunt tămâiaţi?".
Totusi, este un obicei care se practică. Ce răspuns le-aţi dat atonitilor, sau ce raspuns le-ati da mai ales romanilor?
Oamenii trebuie să fie conştienţi de fiecare gest pe care-l fac. Dar noi ştim că nu este. Vede cineva o babă mai evlavioasă că se aşează în genunchi, buff, toată lumea e la pământ, crezând că aşa trebuie. Este prea mult snobism în Biserică.

silvestru
Mesaje:367
Membru din:09 Apr 2010, 14:28
Confesiune:ortodox
Preocupări:Cunoaşterea, trăirea ortodoxă.

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde silvestru » 15 Sep 2013, 19:45

Am intrebat si eu vreo cativa romani, de ce fac cruce cand sunt tămâiaţi sau in alte situatii asemanatoare, ca de pilda, cand se afla in fata unui preot. Si unii au ridicat din umeri, iar altii care au vrut sa arate că-s mai deştepţi, au spus ca din evlavie. Cat de pertinenta vi se pare justificarea?
Totusi, evlavia inseamna trezvie nu sentimentalism.
Eu il consider gestul, pietism inconstient, dar am vrut si altă parere mai avizată. Raspunsul de sus este cam general...
Cel ce vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca.
Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.

silvestru
Mesaje:367
Membru din:09 Apr 2010, 14:28
Confesiune:ortodox
Preocupări:Cunoaşterea, trăirea ortodoxă.

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde silvestru » 08 Dec 2013, 22:16

Am si eu o intrebare. Ce semnifica covorasul cu vulturul la slujbele arhieresti, care se tot pune in anumite locuri pe unde se muta arhiereul?
Cel ce vrea sa se mantuiasca cu intrebarea sa calatoreasca.
Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde protosinghel » 09 Dec 2013, 19:19

Iată cum arată acel vulture la greci şi la români:
Imagine

Iată acum arată el la ruşi:
Imagine

Se pare că aceste însemne au apărut în sec. 13 în Bizanţ, ca un onor special dat patriarhului de către împărat. Deci vulturul bicefal nu are nici un simbol duhovnicesc, ci face trimitere la "simfonia bizantină". Deci, în prezent, nici măcar patriarhul Constantinopolului nu mai este îndreptăţit să-l poarte sub picioare.

Ceva mai târziu ruşii au început să folosească şi ei acel vultul, dar deja cu sens duhovnicesc. Vulturul monocefal este simbolul Sf. Ioan Teologul. Arhiereul când stă cu picioarele pe el, e ca şi cum ar sta la înălţime şi ar propovădui cetăţii adevărul revelat de sus.

catalinconstantin
Mesaje:152
Membru din:06 Mar 2011, 16:14
Confesiune:ortodox

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde catalinconstantin » 19 Apr 2015, 16:02

Hristos a înviat!
Am si eu cateva intrebari:

1. Daca din binecuvantate pricini (distanta prea mare, invitatia de a sluji in parohia depărtată a unui coleg, etc.) nu ajung la timp la Utrenie si deja incepe Sfanta Liturghie, ma imbrac in toate vesmintele si ma impartasesc, sau iau doar epitrahilul si particip la slujbă fara a ma impartasi ?

2. Dacă după Utrenie începe Sfânta Liturghie se poate omite otpustul Utreniei?

3. Dacă la biserică vin părinţii unui copil pentru a-l boteza şi solicită şi cununia lor religioasă, ce se face mai întâi, cununia lor sau botezul copilului?

Cam atat. Multumesc.

Mihailin
Mesaje:1
Membru din:29 Apr 2015, 17:13
Confesiune:ortodox
Preocupări:viaţa

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde Mihailin » 10 Mai 2015, 13:06

Călugării athoniţi mi-au pus o întrebare destul de complicată pentru mine: "De ce românii îşi fac cruce când sunt tămâiaţi?"
Prima explicaţie: mimetism ritualic. Foarte mulţi credincioşi fac gesturi mecanice în biserici, fără să le cunoască rostul profund. Deci românii îşi fac cruce când sunt tămâiaţi pentru că aşa au fost învăţaţi sau au văzut că e bine. Dar la baza acestui obicei stă semnificaţia primă a semnului Sfintei Cruci şi anume rugăciunea de laudă, doxologia cea mică (Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin). Prin urmare, românii, mai mult sau mai puţin conştient, aduc slavă lui Dumnezeu prin gest când sunt tămâiaţi, având probabil în minte stihul din psalmul 140, versetul 2a : "să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta."

radu1984

Re: INTREBARE

Mesaj necititde radu1984 » 24 Iul 2015, 06:52

De cind se face pomenirea patriarhului la ectenii? A fost mereu asa sau aceasta practica este noua? De exemplu la o biserica a ROCOR-ului nu se pomeneste. Am intrebat de ce, doar s-a facut unirea, la care parintele a zis ca este o practica veche ceea ce le permite sa nu-l pomeneasca. Nu prea am crezut aceasta afirmatie.
Preotul si diaconul pomenesc ierarhul eparhiei(mitropolit,arhiepiscop,episcop titular si unde e cazul pe cel vicar) Episcopul titular sau vicar pomeneste pe mitropolit,arhiepiscop,mitropolit si arhiepiscop ori patriarh (de e este eparhiot) , arhiepiscopul pe mitropoli,mitropolitul pe patriarh si asa mai departe .Cand slujeste patriarhul acesta e pomenit de diaconi,preoti si ierarhi impreuna slujitori.

Dumbraveanul
Mesaje:25
Membru din:21 Apr 2016, 19:52
Confesiune:ortodox
Preocupări:Teologie. Muzică. Liturgică.
Localitate:Cluj-Napoca

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde Dumbraveanul » 28 Iun 2016, 21:52

Oare de unde a aparut practica aceea ca, pe perioada cand Sf Evanghelie nu e pe Antimis, sa fie pusa Sf Cruce pe antimis. De unde aceasta practica?
ProtovarisTFS

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde protosinghel » 29 Iun 2016, 23:43

Oare de unde a aparut practica aceea ca, pe perioada cand Sf Evanghelie nu e pe Antimis, sa fie pusa Sf Cruce pe antimis. De unde aceasta practica?
Faptul că doar la români este respectată cu atâta stricteţe, grecii o respectă sporadic, iar ruşii nici n-au auzit de ea, ne dă de înţeles că ar fi destul de nouă (sec. 19-20) şi neînsemnată. Până în sec. 17 antiminsul stătea desfăcut sub acoperemântul Sfintei Mese, iar la liturghie se desfăcea doar elitonul.

Dumbraveanul
Mesaje:25
Membru din:21 Apr 2016, 19:52
Confesiune:ortodox
Preocupări:Teologie. Muzică. Liturgică.
Localitate:Cluj-Napoca

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde Dumbraveanul » 02 Iul 2016, 08:24

Am inteles. Multumesc
ProtovarisTFS

timoteimonahul
Mesaje:1
Membru din:04 Iul 2016, 23:04
Confesiune:ortodox
Preocupări:inginer

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde timoteimonahul » 04 Iul 2016, 23:41

Doamne ajuta!
In urma cu foarte putin timp am participat in Bucuresti la o capela, la slujba de multumire la 25 ani de la casatorie a unor rude. Intrebarea mea este: Are permisiunea preotul de a modifica randuiala slujbelor? Am intrebat acest lucru deoarece stiu ca slujba de multumire ce trebuia savarsita nu are nici-o legatura in mod obligatoriu cu nunta si are o structura destul de fixa. Ca sa fiu mai precis preotul a cerut stranei sa puna inainte de troparele "Multumitori fiind...Slava...Si acum...si Dumnezeu este Domnul. Apostolul a fost altul decat cel din randuiala la fel si Sfanta Evanghelie ce s-a citit. Celor ce sarbatoreau cei 25 ani de la casatorie li s-a savarsit "binecuvantarea" de catre preot care a folosit cununiile pe care le- a pus pe capetele mirilor. Inainte a folosit verighetele pe care le- folosit tot pentru binecuvantare. Li s a dat paharul cu vin si piscotul apoi au facut inconjurarea mesei fara insa a se canta ceva. Daca cele de mai sus nu au fost corecte as avea rugamintea sa imi indicati si unde as putea gasi explicarea teologica a randuielii slujbei de multumire in contextul specificat.Va multumesc pentru rabdarea de a citi si bunatatea de a raspunde. Pace si bucurie tuturor!

Dumbraveanul
Mesaje:25
Membru din:21 Apr 2016, 19:52
Confesiune:ortodox
Preocupări:Teologie. Muzică. Liturgică.
Localitate:Cluj-Napoca

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde Dumbraveanul » 18 Iul 2016, 06:28

Am observat la Vatopedi ca, staretul dupa intrarea mica de la liturghie, face cadire la fel ca arhiereul, numai ca nu purta dicher ci toiag. De undeceste aceasta practica?
Este si aceast ritual printre drepturile liturgice pe care le au staretii din athos?
ProtovarisTFS

MihaEl
Mesaje:48
Membru din:31 Aug 2014, 17:15
Confesiune:ortodox
Preocupări:student

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde MihaEl » 18 Iul 2016, 11:28

Am observat la Vatopedi ca, staretul dupa intrarea mica de la liturghie, face cadire la fel ca arhiereul, numai ca nu purta dicher ci toiag. De undeceste aceasta practica?
Este si aceast ritual printre drepturile liturgice pe care le au staretii din athos?
Am participat la o liturghie arhierească într-o mănăstire din România și starețul a făcut această cădire chiar dacă episcopul era protosul liturghiei. Ce-i drept, episcopul este vicar și își are reședința în acea mănăstire. Personal nu mi se pare ceva deplasat.

Întrebarea mea ar fi de ce există această cădire. Are legătură cu faptul că acest moment este în proximitatea vechiului început al liturghiei?

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Diferite întrebări liturgice

Mesaj necititde protosinghel » 16 Aug 2019, 21:57



Înapoi la “Generalităţi legate de cultul liturgic ortodox”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron