Postul de miercuri şi vineri este reglementat încă în Didahia (sec. 1) şi el trebuie ţinut de toţi. Eventualele dezlegări, pentru cazurile de boală sau altele, se iau de la duhovnic.In cartea de spovedanie este asa pacat, ca na-m postit miercuria si vineria.
1. Nu putem vorbi de pedeapsă, atunci când preotul dă un anumit canon, căci acesta este o măsură de îndreptare, un medicament, fie el şi puţin amar...Daca am mincat carne si peste nefiind dezlegare nici la unt-de-lemn, pedeapsa este una pentru toate?
Sa nu o luati ca pe o razvratire pt ca demult aveam nelamurirea asta: Cum il poate ajuta sufleteste pe un crestin, pe un mirean care lucreaza in trei schimburi si are acasa vreo trei copii, postul fara undelemn si vin ?ce canon opreste pe mireni de la ulei si vin doar in Postul Mare si Postul Maicii Domnului!?
Si eu, ca mirean, percep ca foarte dificila abtinerea de la ulei. Nu am reusit niciodata sa tin post fara ulei.postul fara undelemn si vin ?
Nu există canoane în acest sens. Există nişte reguli nescrise iniţial, apoi reflectate în diferite pravile târzii, care stabilesc aceste lucruri.În mare parte, ele sunt bazate pe Tipicul Mănăstirii Studion din Constantinopol, care avea posturile mult mai lejere...Eu nu cunosc,dar sfintia voastra poate cita ce canon opreste pe mireni de la ulei si vin doar in Postul Mare si Postul Maicii Domnului!?
Probabil v-aţi referit la Tipicul Mănăstirii Sf. Sava şi nu la vreo scriere a Sf. Sava, pe care nici nu aveţi de unde să o luaţi...Pt ca la Sf Sava eu gasesc altceva!
Postul e vechi si incepe odata cu omul. E prima porunca de stapanire de sine.
Cu trupul nu putem trata decat prin post. El nu stie si nu recunoaste convingeri . De aceea el trebuie uscat incet si cu socoteala, fiindca in mocirla uscata, porcii patimilor nu mai vin sa se scalde.
Hristos le zice [fariseilor] ca fiii nuntii nu au motive sa posteasca atata vreme cat Mirele este cu ei, vor veni zile cand Mirele se va lua de la ei, in zilele acelea vor posti (Lc. 5, 34-35). Zilele "acelea", in care Mirele S-a luat, sunt miercuri, ziua vinderii si vineri, ziua rastignirii. La anul 50, apostolii convoaca un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul in aceste zile pentru credinciosi.
Ier. Savastie Bastovoi continua si spune "postirea este alegerea libera de catre om a unei vieti mai nobile, care are in ea ceva din realitatile vietii vesnice" [pentru ca Insusi Mantuitorul, Sf. Ioan Botezatorul, toti apostolii au postit]Orice lucrare care nu se face dintr-o desavarsita libertate nu poate avea valoare vesnica
Interesant, de unde a luat p. Savatie informaţia asta?! Nu-i prima dată când trişează...La anul 50, apostolii convoaca un sinod la Ierusalim, unde stabilesc postul in aceste zile pentru credinciosi.
Off...Nu-i prima dată când trişează
Postul de miercuri şi vineri îl avem menţionat deja în Didahia, la sfârşitul sec. I. Deci, e foarte vechi. Dar asta nu înseamnă că el a fost fixat la Sinodul Apostolic de la Ierusalim (aprox. 49-51). Cel puţin nu avem informaţii veridice care să îndreptăţească o asemenea afrimaţie...Cand a fost stabilit postul, parinte, pentru linistea noastra, a celor care ne-am informat gresit ?
Doamne ajuta!Inca avem hotarare de la Sfintii Apostoli, ca si pe cele doua zile ale saptamanii, adica, Miercuri si Vineri, de peste tot anul, sa le postim intocmai ca si Sfantul si Marele Post, zicand ei in canonul 69, asa : "Daca vreun Episcop sau Preot, Diacon, Ipodiacon, Citet sau cantaret, nu postesc Sfantul si Marele post, sau Miercurea , sau Vinerea, sa se cateriseasca, fara numai de s-ar dezlega pentru boala trupeasca, iar de va fi mirean sa se afuriseasca."[...]Dar ce trebuie a insira marturiile de fata, catre cei dreptcredinciosi, cand, Insusi Mantuitorul Hristos a legiut aceste doua zile de post? Si cum ca acestea sunt adevarate asculta-i pe insisi Sfintii Apostoli, ce zic in asezamintele lor (cartea 5, cap. 14): "Ne-a poruncit noua insine sa postim Miercurea si Vinerea."
Deci Balsamon, in talcuirea canonului 69 apostolic, zice asa: "De vreme ce s-a dovedit, ca asemenea este Postul cel Mare cu postul de Miercuri si de Vineri, apoi, prin urmare, asemenea este si dezlegarea acestor doua zile, la cei bolnavi. Drept aceea, precum Sfantul Timotei al Alexandriei, in canonul al 8-lea si al 10-lea al lui, iarta pe femeia cea lehuza, ca in Postul cel Mare, sa bea vin si sa manance indestula Hrana, incat sa se poata tine. Iar pe cel tare uscat de vreo boala covarsitoare, il iarta a manca untdelemn in Postul cel Mare, intru asemenea chip se cade a se ierta sa manance numai untdelemn si sa bea vin Miercurea si Vinerea, cel ce s-a uscat de o mare boala" si altele. Insa si acestea sa se faca spre a-si intari slabiciunea sa, precum i s-ar randui de catre vreun doctor temator de Dumnezeu, dupa cum zice acelasi la talcuirea canonului al 10-lea al lui Timotei. Pentru ca si Marele Atanasie, la Nomocanonul 218 zice: "Cel ce dezleaga Miercurea si Vinerea, unul ca acesta rastigneste pe Domnul, ca si evreii, pentru ca Miercurea s-a vandut, iar Vinerea s-a rastignit", si altele. Asemenea pentru acestea zice si dumnezeiescul Ieronim si sfintitul Augustin si altii.
Înapoi la “CANOANE şi REGULI BISERICEŞTI”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori