Atitudinea Bisericii fata de eretici

Expunerea învăţăturii de credinţă ortodoxă pentru cei care nu sunt ortodocşi
Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu
Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 18 Noi 2011, 11:40

Subiect delicat pentru unii, dar savuros pentru altii. Cred ca multi dintre noi folosim termenul de "eretic" la modul general, fara sa ne intrebam prea mult ce inseamna. A venit timpul sa ma intreb si eu mai exact cam ce ar fi.

M-ar interesa, pentru inceput, in ordine, trei aspecte; si anume:
1. Ce este un eretic? Cine sunt considerati eretici (cat mai specific, daca se poate)?
2. Cum ar trebui sa se comporte un crestin serios cu un eretic?
3. Care sunt sansele de a se mantui ale ereticilor, cat de dorita este aceasta mantuire de Biserica si ce (ar putea) face Biserica in acest sens?

Multumesc pentru raspunsuri.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Avatar utilizator
Floryan
Mesaje:652
Membru din:15 Ian 2010, 07:59
Confesiune:ortodox
Preocupări:Viata la tara
Localitate:Bacau

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Floryan » 18 Noi 2011, 14:08

Sarut mina. Va citesc raspunsurile de ceva timp si tb sa recunosc ca acestea sunt bine argumentate si de bun simt. Cu riscul de a va supara (nu acesta este scopul meu) si cu dorinta ca si ceilalti sa vina si sa raspunda pentru a va lamuri cit mai bine, am sa incerc sa va scriu citeva randuri, asa cum inteleg eu aceste probleme ridicate de dv.

La intrebarea 1 - in dex gasim raspuns - Eretic- Adept, susținător, propovăduitor al unei erezii,
Erezie - 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greșeală, eroare, rătăcire.
Eretici sunt considerati toti cei care s-au rupt de biserica lui Hristos, cea ortodoxa.

Stim ca, chiar de la începutul crestinismului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos si Sfintii Sai ucenici si Apostoli ausemanat samânta cea buna a Cuvântului vietii (I Ioan 1, 1) în tarina lumii acesteia, dar nu dupa multa vreme a aparut lânga samânta cea buna si neghina celui rau (Matei 13, 25). Asa gasim Sf Scriptura gasim eretici ca Simon Magul, sau pe nicolaiti
Dintre erezii mai amintim:
Cei dintâi au fost gnosticii, foarte puternici în sec. I;
- montanistii si pepuzenii în sec. II;
- arienii si macedonienii în sec. III;
- nestorienii si apolinaristii în sec. IV, ca si eunomienii;
- monofizitii în sec. V;
- origenistii, condamnati în sec. VI;
- monotelitii în sec. VII;
- iconoclastii, începând cu sec. VIII.
Pe lânga aceste erezii amintite, au tulburat si au hartuit Biserica lui Hristos, înca din primele secole, si alte numeroase secte si erezii, precum au fost: sabelienii, eudoxienii, marcioni-tii, valentinienii, jumatatenii (care tineau jumatate din dogmele cele spurcate ale lui Arie), pnevmatomahii (luptatorii împotriva Sfântului Duh), urmatorii lui Macedonie, marchelienii, hiliastii (vechii milenisti), neasemanatii, meletienii, novatienii, donatistii, patrusprezecinii, protopaschitii, frigii, pelagienii, evrocratistii, maniheii, eustatienii si multi altii.

La intrebare 2 - folosim Sf Scriptura care spune ca de omul eretici dupa primele mustrari sa te lepezi.
Eu va spun asa. Nu sunt interesat de credinta nimanui, ne-am nascut liberi, si avem aceasta libertatea care este un dar de la Dumnezeu, fiecare crede ce vrea. Atita timp cit nu sunt atacat (aici ma refer la batut la usa, biblii cadou, propavaduiri, doar daor sa ma atraga intr-o anume confesiune, din sutele de oferte de confesiuni americane)fiecare om va fi aproapele, indiferent de confesiunea sau religia pe care o are.

Intreabrea 3 - folosim ceea ce spune Sf Ciprian care spune asa: "În afara Bisericii nu există mântuire" (Ecclesiam nulla salus). NU stiu ce ar putea face biserica, dar stiu ce nu poate face. Nu poate obliga pe nimeni.

Va intreb eu, ce sanse de mantuire au gnosticii, sau arienii sau nestorienii , care au luptat cu idei eretice impotriva Dumnezeirii Domnului si a bisericii Lui?

Cu respect.
Dumnezeu este totul întru toate si întru nimenea nimic

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 18 Noi 2011, 22:36

Multumesc pentru raspuns, domnule Floryan. Il gasesc, de asemenea, argumentat si de bun simt.
Il voi studia mai in amanuntime si voi reveni maine cu un raspuns, plus noi intrebari.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Dionysie » 19 Noi 2011, 00:38

I-aţi uitat pe ereticii "penticostali", ăia care încă se mai iluzionează că l-au prins pe Duhul Sfânt de picior. Bine, au şi ei, ca orice eretici entuziaşti, o latură romantică, dar problema este că romantismul acesta nu ţine loc de adevăr.

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 19 Noi 2011, 15:46

Deci revin.
Mi-ati dat intr-adevar o lunga si impresionanta lista cu eretici, in majoritate din istorie. Ati evitat in mod delicat sa-i numiti pe ereticii de astazi. Vreau sa specific ca atunci cand am deschis acest subiect mi-am asumat riscul de a fi numita in randul ereticilor, asa ca nu va fi o problema daca spuneti tot ce aveti de spus. Iau afirmatia dvs:
Eretici sunt considerati toti cei care s-au rupt de biserica lui Hristos, cea ortodoxa.
De aici eu inteleg cam tot ce merge de la Marea Schisma incoace: anume catolicii, apoi protestantii si neo-protestantii.
Intrebari:
1. Cum sunt considerati budistii, mahomedanii, confucianistii, ateii?
2. Dar budistii, mahomedanii, etc, care s-au nascut ortodocsi si au parasit Biserica?
3. Dar catolicii, neoprotestantii, protestantii care asa s-au nascut si nu s-au desprins de nimic, ci sunt asa din tata in fiu?
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde dimitrie » 20 Noi 2011, 01:22

-Toţi cei ce s-au desprins de Biserica lui Hristos (Ortodoxă) în alte biserici şi bisericuţe, dar nu pentru motive doctrinare ci de altă natură, se numesc schismatici. Aceştia nu au preoţie lucrătoare fiind caterisit clerul lor (adică nu mai au Taine valide);
-Toţi cei care s-au desprins de Biserica lui Hristos în alte biserici din pricina schmbării dogmelor de credinţă (dogme contrare adevărului revelat al Bibliei), se numesc eretici. Ei se numesc eretici deoarece falsul doctrinar se cheamă eres, şi aceasta este ceea ce-i diferenţiază de ortodocşi ori de cei care-i consideră aşa. Aceştia nu au preoţie şi deci nici Taine valide;
-Toate grupările religioase care nu s-au deprins din creştinism şi nici au avut vreo tangenţă cu creştinismul, le numim alte religii. Şi aici amintim: mozaismul, islamul, hinduismul, etc. Aceştia sunt cei care declară că cred în divinitate, şi ei pot fi monoteşti sau politeişti;
-Toţi aceia care declară că nu cred în divinitate (ca fiinţă nici monopersonală, nici pluripersonală) sunt numiţi fără (D)dumnezeu, adică ateişti. În categoria lor intră şi cei care au avut aparteneţă religioasă în prealabil, ateismul fiind noua lor concepţie cu privire la explicarea originii vieţii şi a materiei în general;
-Toţi cei care mai întâi au avut aparteneţă religioasă apoi şi-au renegat religia şi au îmbrăţişat o alta, sunt numiţi de excoreligionarii lor apostaţi.

P.S. Am scris după cum mă pricep şi eu să explic.
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 20 Noi 2011, 14:23

Un raspuns complex, care ar trebui sa fie de ajuns. Deci, sa vedem daca am inteles (si va rog sa ma corectati daca gresesc):
- bisericile ortodoxe schismatice sunt ... schismatice
- catolicii, protestantii, neoprotestantii sunt eretici.
- budistii, mahomedanii, confucianistii, etc, sunt "alte religii"
- cei botezati ortodocsi dar care au luat-o pe alte cai sunt apostati

Mai raman vreo doua nelamuriri:
- ateii botezati ortodox sunt atei sau apostati?
- cei nascuti protestanti/neoprotestanti sunt eretici, iar cei nascuti si botezati ortodocsi , apoi rebotezati la protestanti/ neoprotestanti sunt doar apostati? Desi fac parte din aceeasi biserica cu ereticii?

Incerc sa vad o aplicatie practica a acestor clasificari, pentru ca ma intereseaza cum relationam in practica cu acesti oameni.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 22 Noi 2011, 17:04

Da, se pare ca a fost o intrebare cam grea. Poate apare totusi un raspuns, caci pe mine chiar ma intereseaza logica. Adica, eu ce as fi? Eretic sau apostat? :) Nu ca ar fi vreuna mai buna ca alta, zic eu... sau e?

Contiunui sa incerc sa inteleg. Deci:
La intrebare 2 - folosim Sf Scriptura care spune ca de omul eretici dupa primele mustrari sa te lepezi.
Ce ar insemna "sa ne lepadam" de omul eretic? Sa nu mai vorbim cu el? Sa nu mai vorbim despre religie? Sa nu-l mai ajutam/sa nu ne mai lasam ajutati de el? Sa-l anatemizam? Sa ne facem ca nu exista? Sau, ce ar fi?
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Pr Haralambie » 22 Noi 2011, 20:05

Da, se pare ca a fost o intrebare cam grea. Poate apare totusi un raspuns, caci pe mine chiar ma intereseaza logica. Adica, eu ce as fi? Eretic sau apostat? :) Nu ca ar fi vreuna mai buna ca alta, zic eu... sau e?
Dna Doriana, conform dicţionarului: APOSTAZÍE= Renunțare publică la o anumită credință religioasă; renegare a unei doctrine sau concepții.
De aceea oricine renunţă la o anumită credinţă, sau, înlocuind-o cu alta, este definit ca apostat. Dacă aţi fost ortodoxă şi aţi trecut la penticostali, aţi apostaziat la credinţa ortodoxă. Dacă mâine veţi trece la ortodocşi, veţi apostazia la credinţa penticostală.
Deci, apostazia nu este înţeleasă ca o ocară sau dispreţ, ci, ca o stare reală de fapt.

Mai raman vreo doua nelamuriri:
- ateii botezati ortodox sunt atei sau apostati?
Şi una şi alta, întâi apostaţi apoi atei, dacă, bineînţeles, au crezut cândva, iar dacă nu au crezut, chiar dacă i-a primit apa botezului, nu neapărat şi Duhul Sfânt, după mărturiile sfinţilor. Practic, ei au fost ortodocşi în virtutea credinţei naşului, părinţilor, până la vârsta majoratului, dacă au fost botezeţi de mici.
- cei nascuti protestanti/neoprotestanti sunt eretici, iar cei nascuti si botezati ortodocsi , apoi rebotezati la protestanti/ neoprotestanti sunt doar apostati? Desi fac parte din aceeasi biserica cu ereticii?
Nu înţeleg ce este aşa complicat, că mie mi-se pare simplu. La fel ca şi ateii, întâi au apostaziat la ceea ce au avut( credinţa ortodoxă= dreapta slăvire) dacă a au avut-o, apoi au devenit eretici, dacă au îmbrăţişat credinţa ereticilor şi s-au unit cu ei.
Iar cel născut protestant sau în erezie, este doar eretic dacă are convingeri eretice, fără să fie şi apostat, pt că el nu a avut o altă credinţă ca să poată apostazia la ea. Va fi apostat al protestanţilor sau al ereticilor, n,n, de ex, când va venii la ortodoxie.
La intrebare 2 - folosim Sf Scriptura care spune ca de omul eretici dupa primele mustrari sa te lepezi.
Ce ar insemna "sa ne lepadam" de omul eretic? Sa nu mai vorbim cu el? Sa nu mai vorbim despre religie? Sa nu-l mai ajutam/sa nu ne mai lasam ajutati de el? Sa-l anatemizam? Sa ne facem ca nu exista? Sau, ce ar fi?
Atât inspiraţia de la Duhul Sfânt a apostolului, cât şi experienţa lui, dar şi cea seculară, chiar milenară, ne arată că ereticii, foarte greu revin şi acceptă adevărata cunoaştere şi slăvire a lui Dumnezeu, de aceea porunca apostolului este cât se poate de întemeiată. Anume, după câteva discuţii cu ereticul care îşi susţine cu tărie convingerile, fără să aibă interes de adevărată cunoaştere, trebuie îndepărtare de el, pt că mai departe nu este decât timp pierdut.
Dar nu numai pt aceasta ci şi pt faptul că însoţirea cu eretici poate influenţa în credinţa lor pe cei drept credincioşi, spre paguba Bisericii, mai ales când unii credincioşi nu pot să deosebească între bine şi rău şi nu sunt suficient de întăriţi în credinţă, de aceea trebuie o delimitare clară, care este poruncită în multe locuri, chiar şi în Evanghelie de Mântuitorul.
Cu mult respect.
Cu mult respect.

Constantinos

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Constantinos » 22 Noi 2011, 20:44

Poate ai scris dar nu am aflat daca ai fost botezata ortodox ( daca ai fost sfanta in copilarie) sau te-ai nascut intr-o familie neo-protestanta .
Serafim Rose zice ca primul drept slavitor a fost Abel pentru ca i-a dat lui Dumnezeu ce a avut mai bun, iar Cain a fost primul rau , urat slavitor pentru ca a pastrat pentru sine ce credea ca merita mai mult decat Dumnezeu. Nu stiu cum te considera Mantuitorul . A mai fost o intrebare in alta parte despre cati vor fi mantuiti si nu L-am intrebat pe Dumnezeu, dar din cele citite am facut o socoteala aiurita care sigur poate fi gresita. Miriade de miriade (zeci de mii de zeci de mii ) este numarul ingerilor. Punem cu multa daruire 99.000 x 99.000= 9.801.000.000 . Dintre ei au cazut a treia parte dintre stelele cerului
(Apocalipsa 12 , 4) = 3.267.000.000 demoni . Acest numar al ingerilor cazuti va fi implinit de oamenii care le vor lua locul din cer. Nu au de unde sa stie dar unii banuiesc ca de la facerea lumii exista 83 miliarde pentru data de azi: http://www.bbc.co.uk/news/world-15391515 . Mult mai multi ajung in iad, exact cati nu pot birui nici macar un demon slab , pentru ca nu au inlauntru Lumina Biruitoare.

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 23 Noi 2011, 18:25

Destul de clar, parinte Haralambie. Inteleg ca va referiti la evitarea certurilor inutile de vorbe, mai ales pe teme religioase. Caci nu stiu cat este de posibila aceasta evitare a ereticilor intr-o tara ca cea in care traiesc eu, si in care 99% sunt eretici, dupa definitia ortodoxa. Si nu stiu cat ar mai conta ereziile in momentul in care viata ta este in pericol si ajungi pe mainile unui medic eretic, sau ale unui politist..
. Cu acelasi respect...

Domnule Constantinos, botezata ortodox. Chiar azi ma intrebam cine oare o fi fost preotul care m-a botezat. Caci in satul meu nu era preot. Mai venea cate cineva din cand in cand.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Pr Haralambie » 23 Noi 2011, 19:31

Destul de clar, parinte Haralambie. Inteleg ca va referiti la evitarea certurilor inutile de vorbe, mai ales pe teme religioase.
Da, şi nu numai, ci, la prietenii, însoţiri, întruniri, schimburi de părerei şi convingeri, deschidere sufletească şi sentimentală, comuniune în împreună rugăciune, şi tot ceea ce caracterizează o împreună vieţuire în dragoste şi credinţă, o comunitate ca un singur trup. Acestea nu pot fi adevărate, decât, între oameni care au aceleaşi convingeri, aceeaşi credinţă şi aceeaşi vieţuire.
Caci nu stiu cat este de posibila aceasta evitare a ereticilor intr-o tara ca cea in care traiesc eu, si in care 99% sunt eretici, dupa definitia ortodoxa.
Eu nu am spus că trebuie evitaţi ereticii în sensul ca să nu-i mai vezi în faţa ochilor, sau să nu te mai întâlneşti cu ei pe stradă. Depărtarea de care vb apostolul, nu înseamnă izolare, nu înseamnă ieşirea din oraş, nu înseamnă lipsă de comunicare sau ajutor, , nu ştiu de unde aţi înţeles aşa. Ci, înseamnă a nu avea părtăşie în materie de credinţă şi a faptelor ce decurg din credinţă. A nu avea comuniune în cele amintite mai sus şi asta nu înseamnă că nu-i iubim, sau nu-i ajutăm, mai ales la nevoie, sau nu-i respectăm, acestea ţin de omenie şi cei 7 ani de acasă. Dar este necesară această depărtare, pt ca, tovărăşiile rele să nu strice obiceiurile bune, şi pt ca Duhul Sfânt să nu se depărteze. Ştiu că e posibil să râdeţi când auziţi de ''obiceiuri bune ale ortodocşilor'' dar eu nu mă refer la formaliştii de umplutură ci la cei adevăraţi. Şi din acest motiv, chiar nu are importanţă numărul, fie că sunt 99% eretici, fie că sunt1%.
Nu vreau să supăr pe nimeni, dar Mântuitorul este mult mai radical la acest capitol.
Si nu stiu cat ar mai conta ereziile in momentul in care viata ta este in pericol si ajungi pe mainile unui medic eretic, sau ale unui politist..
Noi nu vorbim din punct de vedere profesional în cele materiale sau sociale, sau care nu constituie obiect al credinţei, acolo fiecare îşi face meseria. Aici nu are importanţă, deşi uneori implicaţiile credinţei se fac simţite şi au importanţă. Nici nu neg faptul că sunt oameni cu credinţă eretică care ,moral, îi întrec cu mult pe unii ortodocşi.
Cu mult respect.

Avatar utilizator
Floryan
Mesaje:652
Membru din:15 Ian 2010, 07:59
Confesiune:ortodox
Preocupări:Viata la tara
Localitate:Bacau

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Floryan » 24 Noi 2011, 10:38

Ştiu că e posibil să râdeţi când auziţi de ''obiceiuri bune ale ortodocşilor'' dar eu nu mă refer la formaliştii de umplutură ci la cei adevăraţi. Şi din acest motiv, chiar nu are importanţă numărul, fie că sunt 99% eretici, fie că sunt1%.
Nu vreau să supăr pe nimeni, dar Mântuitorul este mult mai radical la acest capitol.
Asa este. Foarte adevarat.
Indraznesc sa completez ceva la ce spune Pr Haralambie, un lucru de folos cred si dsoarei Doriana si nu numai ei, citeva vorbe ale Parintelui Antonie cel Mare si ale lui Ioan Scararu. Prin aceste vorbe vreaus a clarific ceea ce a spus si pr Haralambie, ca numai numele de ortodox, chiar botezul ortodox nu inseamna ca esti mintuit, situatie intilnita la multe confesiuni crestine, in sensul ca daca ai optat pt un anume cult inseamna automat ca ai garantata mintuirea. Nu, ortodoxia este doar calea, care este anevoie de urmat, inseamna jertfa, cruce. Ortodoxia este o credinta ascetica. Asa ceva nu exista la celelalte confesiuni.
Serafim Rose spune asa - raportandu-se la oferta de zeci de confesiuni crestine precum si alte religii:
"Nu-i de mirare, atunci,(adica acum) ca este dificil sa fii crestin – nu este dificil, este imposibil. Nimeni nu poate accepta cu buna-stiinta un mod de viata care, cu cat este trait mai autentic, cu atat mai mult duce spre auto-distrugere"

Pentru altii sa fi crestin inseamna a te "distruge" foarte adevarat.

Si acum revin la cuvintele Sf Antonie cel Mare:
"Este cu neputinta sa se faca cineva dintr-o data barbat bun si intelept. Trebuie gind staruitor, vietuire, incercare, vreme, nevointa, si dor dupa lucrul bun. Iar omul bun si iubitor de Dumnezeu, nu inceteaza a face din belsug toate cate plac lui Dumnezeu. Dar astfel de oameni se gasesc rar."
Daca se gaseau rar atunci, azi oare se mai gasesc astfel de oameni??? Vai noua!

Iar Ioan Scararu ne da un indicii, in sensul daca am gasit calea spre mantuire, ca sa nu cadem in amagire:
"Să luăm aminte la noi înşine, ca nu cumva, spunînd că umblăm pe calea strimtă şi plină de necazuri, să ne rătăcim ţinînd pe cealaltă lată şi largă (Mt. 7, 13—14)". Calea strimtă ţi-o va pricinui întris tarea pîntecelui, starea de toată noaptea în picioare, apa cu măsură, puţinătatea pîinii, băutura curăţitoare a necinstirii, batjocurile, luările în rîs, tăierea voilor proprii, răbdarea certărilor, primirea în tăcere a dis preţuirii, silnicia înjurăturilor, răbdarea neclintită a nedreptăţirii, suportarea bîrfirilor fără supărare, răbdarea fără mînie a neluării în seamă, primirea ocări lor cu smerenie. Fericiţi sînt cei ce umblă pe calea amintită, că a lor este împărăţia cerurilor"

Cu respect.
Dumnezeu este totul întru toate si întru nimenea nimic

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 25 Noi 2011, 11:25

Ok, multumesc. Pot spune acum ca am o baza de la care sa pornesc mai departe. Si nu rad de obiceiurile bune ale ortodocsilor, parinte. Cunosc si eu cativa ortodocsi adevarati si ma bucur de ei. Singurul meu regret e ca oamenii minunati sunt trecatori si nu te poti bucura mereu de partasia lor. Ce bine ar fi sa-i reintalnim in cer! In plus, pe forumul acesta nu mi-am propus sa rad de nimic.

Deci, dupa calculele mele, ereticii din lumea aceasta sunt vreo 2 miliarde. Un numar imens, zic eu, mult mai mare ca pe vremea lui Pavel.
Cat de mult o intereseaza pe Biserica mantuirea acestora? Am inteles ca multe sfaturi duhovnicesti nu se dau, ci doar o mustrare - doua si apoi ne departam. (Tin insa sa amintesc ca pe vremea lui Pavel nu erau eretici nascuti eretici, ci doar unii care cunoscusera credinta si o lepadasera. Celor nascuti eretici nu stiu daca este de ajuns sa le spui o mustrare - doua, ca sa darami credinta lor de o viata. Si nu vor vedea in doua mustrari dragostea lui Hristos pe care ei nu au cunoscut - o probabil niciodata). Este foarte important aspectul pe care l-ati mentionat cu ajutorarea si omenia; acesta poate face mult mai mult ca o mustrare, poate arata pe Hristos din noi.

Vreau sa dezbat insa lucrarea cea mai importanta prin care contribuim la mantuirea cuiva, anume rugaciunea, mai ales rugaciunea fierbinte. Inteleg ca mantuirea nu e garantata, dar inteleg ca noi suntem cei care putem contribui la mantuirea cuiva rugandu-ne pentru el. As dori sa stiu daca este permisa in BO rugaciunea pentru mantuirea ereticilor, pentru ca ei sa vina la credinta adevarata. Daca da, pentru care eretici, in ce circumstante si cu ce limite?
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Pr Haralambie » 25 Noi 2011, 16:03

Deci, dupa calculele mele, ereticii din lumea aceasta sunt vreo 2 miliarde. Un numar imens, zic eu, mult mai mare ca pe vremea lui Pavel.
Numărul mare nu ne impresionează, Mântuitorul a spus că, largă şi lată este calea pierzării şi mulţi merg pe ea.
Cat de mult o intereseaza pe Biserica mantuirea acestora? Am inteles ca multe sfaturi duhovnicesti nu se dau, ci doar o mustrare - doua si apoi ne departam. (Tin insa sa amintesc ca pe vremea lui Pavel nu erau eretici nascuti eretici, ci doar unii care cunoscusera credinta si o lepadasera. Celor nascuti eretici nu stiu daca este de ajuns sa le spui o mustrare - doua, ca sa darami credinta lor de o viata. Si nu vor vedea in doua mustrari dragostea lui Hristos pe care ei nu au cunoscut - o probabil niciodata). Este foarte important aspectul pe care l-ati mentionat cu ajutorarea si omenia; acesta poate face mult mai mult ca o mustrare, poate arata pe Hristos din noi.
Pe Biserică o interesează mântuirea tuturor oamenilor, de aceea şi participă în C.M.B, unde există posibilitatea dialogului cu eterodocşii şi alte confesiuni; dar din nefericire, din relatările celor care au participat, atât eterodocşii cât şi catolice, cât şi cei de alte credinţe, vor să domine, să-şi impună credinţa lor, vor calea compromisului în ortodoxie, de parcă credinţa s-ar negocia, vor orice, numai cunoaşterea Adevărului mărturisit în ortodoxie nu! evident, nu generalizez, dar este vizibil faptul că de când Biserica participă în acest consiliu nici o roadă nu a avut, a avut doar de pierdut.
Există şi misionarism în unele ţări, chiar păgâne. Chiar şi în ţările în care domină protestanţii sunt multe biserici ortodoxe.
Sfaturi se dau atunci când sunt căutate, la fel şi mustrările, când sunt meritate. În privinţa faptului că Biserica ar fii zgârcită în sfaturi, nu-i adevărat. Problema se pune şi altfel, de exemplu, eu trăiesc într-o zonă cu mulţi neoprotestanţi, chiar m-am născut şi am copilărit cu ei.
Ar fi posibilitatea dialogului, dar de când sunt cleric, nici unul nu mi-a călcat pragul pt acest lucru, deşi, cum v-am spus , sunt mulţi în zonă, dar faţă de noi clericii, unii au o atitudine ostilă.
Ba încă şi cei apropiaţi din copilărie mă evită, deşi i-am chemat la discuţie, dar câţi au venit?
Iar dacă mă duc eu sau întâmplător intru în discuţie cu unii, sunt prea convinşi ca să primească cuvântul meu, au o fermă convingere că noi suntem în înşelare, că suntem idolatrii, mereu îmi cer aceleaşi argumente pe care ei le ştiu că nu există în scriptură, nu am decât două alternative, ori să le dau dreptate( fapt pe care nu pot să-l fac) sau să închei discuţia.
Iar în privinţa celor născuţi în altă credinţă, sunt mulţi care s-au născut protestanţi sau în alte religiişi au găsit ortodoxia, aşa cum este Serafim Rose ş.a. Căci nemincinos este cuvântul care spune: Căutaţi veţi găsi! Bateţi şi vi se va deschide!
Vreau sa dezbat insa lucrarea cea mai importanta prin care contribuim la mantuirea cuiva, anume rugaciunea, mai ales rugaciunea fierbinte. Inteleg ca mantuirea nu e garantata, dar inteleg ca noi suntem cei care putem contribui la mantuirea cuiva rugandu-ne pentru el. As dori sa stiu daca este permisa in BO rugaciunea pentru mantuirea ereticilor, pentru ca ei sa vina la credinta adevarata. Daca da, pentru care eretici, in ce circumstante si cu ce limite?
Citiţi această scrisoare, care lămureşte cele întrebate, iar dacă mai rămân nedumeriri le dezbatem.
Cu mult respect.

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 25 Noi 2011, 16:49

Numărul mare nu ne impresionează, Mântuitorul a spus că, largă şi lată este calea pierzării şi mulţi merg pe ea.
Ah, vai mie, nici prin gand nu-mi trecuse sa-i laud pe eretici ca sunt multi. Nu intentionam sa vad cat sunteti de impresionati, ci cat va doare ca atata multime de oameni merge pe cai ratacite.
dar din nefericire, din relatările celor care au participat, atât eterodocşii cât şi catolice, cât şi cei de alte credinţe, vor să domine, să-şi impună credinţa lor, vor calea compromisului în ortodoxie,
Parinte, asta este omul; nu renunta usor la credinta lui, fie ea de orice culoare. In astfel de cazuri numai rugaciunea poate muia inimi.
Ar fi posibilitatea dialogului, dar de când sunt cleric, nici unul nu mi-a călcat pragul pt acest lucru, deşi, cum v-am spus , sunt mulţi în zonă, dar faţă de noi clericii, unii au o atitudine ostilă.
Ba încă şi cei apropiaţi din copilărie mă evită, deşi i-am chemat la discuţie, dar câţi au venit?
Iar dacă mă duc eu sau întâmplător intru în discuţie cu unii, sunt prea convinşi ca să primească cuvântul meu, au o fermă convingere că noi suntem în înşelare, că suntem idolatrii, mereu îmi cer aceleaşi argumente pe care ei le ştiu că nu există în scriptură, nu am decât două alternative, ori să le dau dreptate( fapt pe care nu pot să-l fac) sau să închei discuţia.
Va inteleg ce simtiti.
Citiţi această scrisoare, care lămureşte cele întrebate, iar dacă mai rămân nedumeriri le dezbatem.
Am citit.
Deci BO se roaga numai pentru ereticii care sunt in viata. Bun, asta ne si intereseaza, hotararea pentru Hristos se ia in aceasta viata.
Insa, Bo se roaga "doar pentru convertirea lor la BO si dupa ce se convertesc pentru mantuirea lor".. Hmmmm....De ce nu se roaga direct pentru mantuirea lor? Pana la urma, Dumnezeu doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti si rugaciunea pentru mantuirea oamenilor este o rugaciune placuta lui Dumnezeu. De rugaciune pentru convertire inca nu am auzit. Datoria noastra este sa ne rugam pentru mantuirea oamenilor, iar, daca Bo este singura cale, Dumnezeu il va aduce in BO. Caci, pana la urma, cum spunea si Domnul Constantinos, apartenenta la BO nu-ti garanteaza mantuirea. Dar daca te rogi pentru mantuirea unui om, Dumnezeu i-o va da.
Cum ar putea Biserica sa-i anatemizeze si in acelasi timp sa se roage pentru ei?
Exact cum spuneati dvs mai sus. Te desparti de ei, nu mai ai partasie duhovniceasca si sufleteasca, urasti erezia, dar continui sa iubesti omul, care, pana la urma, este doar o victima de cele mai multe ori. Asa ca te rogi pentru el ca Dumnezeu sa-l trezeasca; ca si crestin nu poti ramane nepasator.
Sunt de acord sa nu te rogi pentru sa le mearga bine financiar sau trupeste (desi este de discutat), dar mantuirea este scopul lui Dumnezeu pentru toti oamenii, iar scopul Bisericii in aceasta lume este mai ales de a contribui prin orice mijloc la mantuirea lumii, pentru care Hristos a sacrificat totul. Tot ce a suferit El a suferit pentru a mantui lumea; aceasta mantuire a lumii ar trebui sa fie cea mai mare preocupare a urmasilor lui Hristos.

Ar mai fi de spus, dar mesajul este deja prea lung...
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Pr Haralambie » 25 Noi 2011, 20:44

Am citit.
Deci BO se roaga numai pentru ereticii care sunt in viata. Bun, asta ne si intereseaza, hotararea pentru Hristos se ia in aceasta viata.
Insa, Bo se roaga "doar pentru convertirea lor la BO si dupa ce se convertesc pentru mantuirea lor".. Hmmmm....De ce nu se roaga direct pentru mantuirea lor?
Pt că mântuirea nu se poate realiza fără pocăinţă, iar pocăinţa fără dreaptă credinţă, iar dreaptă credinţă este doar în BO, şi pt că nu vrem să le inducem o falsă părere că se vor mântuii ereticii, rugându-ne pt mântuirea lor.
Credeţi oare că Rugăciunea Tatăl nostru nu ar fi suficientă pt toată lumea, sau nu ar cere mântuirea de care spuneţi?
Se poate acuza BO de lipsă de dragoste faţă de eretici prin refuzul rugăciunii de mântuire pt ei?
Dacă da, atunci poate fi acuzat şi Mântuitorul la Ioan 17 cu 9, când se roagă şi spune: Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt.( ?)
Poate fi oare acuzat şi Dumnezeu de lipsă de iubire, când spune lui Ieremia:„Tu
însă nu te ruga pentru acest popor şi nu înălţa rugăciunile de cerere pentru dânşii, nici nu mijloci
înaintea Mea, că nu te voi asculta” (Ier. 7, 16) ?

Vedeţi oare vreo asemănare între practica BO şi cele mai sus?
daca Bo este singura cale, Dumnezeu il va aduce in BO..
Cu condiţia să nu se împotrivească cu îndârjire, lucru care de altfel se întâmplă.
Cu mult respect.

Doriana
Mesaje:773
Membru din:01 Oct 2010, 21:42
Confesiune:neo-protestant
Preocupări:cunoasterea lui Dumnezeu

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Doriana » 25 Noi 2011, 21:41

Pt că mântuirea nu se poate realiza fără pocăinţă, iar pocăinţa fără dreaptă credinţă, iar dreaptă credinţă este doar în BO, şi pt că nu vrem să le inducem o falsă părere că se vor mântuii ereticii, rugându-ne pt mântuirea lor. .
Parinte, dvs trebuie sa fiti constient ca duceti rugaciunea dvs inaintea lui Dumnezeu, nu inaintea unui om. Iar Dumnezeu raspunde in mod direct rugaciunilor unui om dupa inima Lui. Daca ii ceri mantuire, El va da mantuire, nu o falsa impresie de mantuire. Iar daca aceasta mantuire presupune pocainta, va veni si pocainta neaparat.

E ca si cum m-as ruga pentru cineva sa devina...inginer, sa zicem (scuzati exemplul acesta banal). Dar a deveni inginer presupune sa faci intai facultatea de inginerie, iar Dumnezeu, pentru ca vrea sa ma asculte, il va indruma pe acel om intai spre facultatea de inginerie, apoi ii va da diploma. La fel, daca ne rugam pentru mantuirea cuiva, Dumnezeu il va conduce intai catre pocainta si il va aseza in Biserica cea adevarata, apoi il va mantui.

Domnul Iisus se ruga pentru cei care i-au fost dati. Si cine erau acestia? Caci pe vremea aceea nu exista o Biserica; mai toti erau pagani. El se ruga pentru cei pentru care Tatal ii daduse sa se roage ca sa se mantuiasca.
"Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, "
Stitm noi dinainte cine va crede si cine nu?

Iar Saul era doar un om care a avut multe sanse si multe chemari. E drept ca rabdarea lui Dumnezeu are un sfarsit, dar, parinte, vorbim aici de 2 miliarde de oameni! Sunteti sigur ca v-a spus Dumnezeu, ca lui Samuel, sa nu mijlociti pentru ei? Eu m-as ingrozi sa-i stiu pe toti in iad pentru ca Biserica isi este siesi suficienta.
daca Bo este singura cale, Dumnezeu il va aduce in BO..
Cu condiţia să nu se împotrivească cu îndârjire, lucru care de altfel se întâmplă.
Eu am incredere in Dumnezeu si in puterea Lui de a schimba inimi. Rugaciunea exista tocmai pentru a inmuia inimile impotrivitoare. Numai ca trebuie sa fie mai indrazneata si mai staruitoare.
"Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.". 2 cor 5:21

Dionysie
Mesaje:695
Membru din:20 Dec 2010, 20:57
Confesiune:ortodox
Preocupări:înţelegerea
Localitate:fost: "aletheia"

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde Dionysie » 25 Noi 2011, 22:33

vorbim aici de 2 miliarde de oameni!
Care două miliarde ?? :lol: :lol: Trei sferturi dintre ei, sau poate şi mai mult, sunt numai umplutură papistaşă şi protestantă înregimentată fie pentru scopurile politico-economico-hegemonico-religioase ale papistaşilor, fie pentru întreţinerea trântorilor de protestanţi. Prin urmare băieţaşii ăştia rătăciţi de la calea dreptăţii nici măcar în rândurile ereticilor nu trebuie trecuţi. Mai degrabă în rândurile vrednicilor de milă.

Avatar utilizator
dimitrie
Mesaje:984
Membru din:03 Dec 2010, 01:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:preoţie, familie
Localitate:Craiova

Re: Atitudinea Bisericii fata de eretici

Mesaj necititde dimitrie » 26 Noi 2011, 02:55

Destul de clar, parinte Haralambie. Inteleg ca va referiti la evitarea certurilor inutile de vorbe, mai ales pe teme religioase. Caci nu stiu cat este de posibila aceasta evitare a ereticilor intr-o tara ca cea in care traiesc eu, si in care 99% sunt eretici, dupa definitia ortodoxa. Si nu stiu cat ar mai conta ereziile in momentul in care viata ta este in pericol si ajungi pe mainile unui medic eretic, sau ale unui politist..
. Cu acelasi respect...
De care eretic este vorba în cuvântul Apostolului? De cel căruia i s-a prezentat o învăţătură de credinţă greşită şi apoi a adoptat-o (cum sunt majoritatea acelor a de care aţi amintit)? Nu, ci de erticul care stă împotriva adevărului de credinţă învederat! Şi aceasta o înţelegem prin observarea modului de a vedea lucrurile şi de exprimare al Sf.Apostol Pavel:

"9. V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii;
10. Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume.
11. Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă.
12. Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi?
13. Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău." 1Cor.5

Iată şi acum textul nostru din Tit.3:

"10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. " "...s-a abătut", adică de la adevărul de credinţă în care era mai înainte.

Aţi prins cum înţelegem să aplicăm cuvântul Apostolului, da?
Şi ca să vă fie mai clar, citiţi şi despre prietenia dintre Sf.Vasile cel Mare şi medicul evreu, prietenie care dăinuia dinainte de convertirea evreului la creştinism.

P.S. Abia acum am revenit după ultima mea postare la acest subiect. Deci, abia acum am citit ceva din mesajele dvs.
Dragostea unește și străbate lumile... Răsari odată, viață veșnică!

Înapoi la “Ortodoxia pentru ne-ortodocşi”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron