1. Până unde poate merge ascultarea?
Până la capăt, până la moarte şi chiar după moarte... Se mai zice că "până la păcat", dar aici intrăm în spaţiul speculativ. Stareţul te poate pune să faci un lucru care ţie ţi se pare că-i păcat, dar în realitate să nu fie. Răspunsul se va dezvălui în explicaţiile de mai jos...
2 Dacă un monah/ie are ca duhovnic un părinte dintr-o altă mănăstire, iar stareţul/a îi dă o ascultare care nu este aprobată de duhovnic ce trebuie să facă fratele/sora? De cine să asculte? E posibil ca stareţul să îl dea afară din mănăstire pentru neascultare?
Aşa ceva este inadmisibil. Fratele trebuie să se spovedească la stareţul său şi să rupă orice legătură cu fostul duhovnic. Toţi fraţii (surorile) dintr-o mănăstire trebuie să aibă acelaşi duhovnic. Acest lucru trebuie spus din start şi dacă novicele nu acceptă, să nu fie primit. Asta nu-i de glumă, chiar dacă în BOR gluma asta e la modă...
3. Dacă nu are o părere bună monahul despre stareţul mănăstirii, adică dacă nu are o viaţă duhovnicească potrivită vieţii monahale stareţul, adică are o viaţă-gândire mai mult mirenească, ce să facă fratele? Să caute altă mănăstire cu stareţ îmbunătăţit?
Fratele are drept la păreri despre stareţ până în momentul tunderii. El îşi alege stareţul, nu stareţul pe el. După aceea, cum şi-a ales aşa trebuie să rabde până la sfârşit. Este utopico-fantastică ideea că "eu am venit la mănăstire pentru Hristos, nu pentru stareţ". Dar de fapt tu alegi o anume mănăstire şi asta nu trebuie aleasă în funcţie de frumuseţea clădirilor, ci de duhul mănăstirii al cărei ton este dat de stareţ.
Citiţi TOATE cărţile pr. Emilianos Simonopetritul şi veţi înţelege detaliat tot ce vă spun eu. Că eu nu de la mine vorbesc...