Autor selectii: Cristian I. Maris
I. Arsenie Boca - SCRIERI
II. Arsenie Boca - Viata in date
III. Arsenie Boca - Picturi
IV. Autobiografie dată în arest la Securitate (17 iulie 1945)
Biblia Explicatii verset cu verset (Noul Testament)
http://forum.teologie.net/viewtopic.php?f=13&t=3806
Psalmii Explicatii verset cu verset (Vechiul Testament)
http://forum.teologie.net/viewtopic.php?f=13&t=3805
BIBLIA -traduceri in romana dupa 2000 (2000-2009)
http://forum.teologie.net/viewtopic.php?f=13&t=3792
Sfantul Arsenie Boca - SCRIERI. Viata in date. Picturi
Reguli forum
Regulamentul general al forumului
Regulamentul general al forumului
-
CrestinismAutentic
Ultima oară modificat 09 Sep 2019, 08:56 de către CrestinismAutentic, modificat de 2 ori în total.
-
CrestinismAutentic
Re: Sfantul Arsenie Boca - SCRIERI. Viata in date. Picturi
I. Arsenie Boca - SCRIERI
Mesajul Parintelui Arsenie Boca pentru romani (brosura)
citeste - click pe link sau copy/paste:
http://pro-romanesc.ro/Bro ura_Mesajul_Pr_Arsenie_Boca_pentru_romani.pdf
1. Arsenie Boca - Cararea Imparatiei
citeste - click pe link sau copy/paste:
https://scribd.com/document/37913686/CarareaImparatiei
https://scribd.com/doc/36340198/Arsenie ... Imparatiei
2. Arsenie Boca - Cuvinte Vii
https://scribd.com/document/51158106/Ar ... uvinte-Vii
3. Arsenie Boca - Omul imbracat in haina de in si Îngerul Cu Cadelniţa de Aur
https://scribd.com/doc/236887336/Pr-Ars ... iţa-de-Aur
editia 2009
https://scribd.com/document/181503482/O ... e-Boca-pdf
4. Arsenie Boca - Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul
https://scribd.com/doc/181503477/Lupta- ... e-Boca-pdf
5. Arsenie Boca - Ridicarea Casatoriei la Inaltimea de Taina
https://scribd.com/document/17204943/Ri ... senie-Boca
editia 2
https://scribd.com/document/181503479/R ... e-Boca-pdf
Mesajul Parintelui Arsenie Boca pentru romani (brosura)
citeste - click pe link sau copy/paste:
http://pro-romanesc.ro/Bro ura_Mesajul_Pr_Arsenie_Boca_pentru_romani.pdf
1. Arsenie Boca - Cararea Imparatiei
citeste - click pe link sau copy/paste:
https://scribd.com/document/37913686/CarareaImparatiei
https://scribd.com/doc/36340198/Arsenie ... Imparatiei
2. Arsenie Boca - Cuvinte Vii
https://scribd.com/document/51158106/Ar ... uvinte-Vii
3. Arsenie Boca - Omul imbracat in haina de in si Îngerul Cu Cadelniţa de Aur
https://scribd.com/doc/236887336/Pr-Ars ... iţa-de-Aur
editia 2009
https://scribd.com/document/181503482/O ... e-Boca-pdf
4. Arsenie Boca - Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul
https://scribd.com/doc/181503477/Lupta- ... e-Boca-pdf
5. Arsenie Boca - Ridicarea Casatoriei la Inaltimea de Taina
https://scribd.com/document/17204943/Ri ... senie-Boca
editia 2
https://scribd.com/document/181503479/R ... e-Boca-pdf
-
CrestinismAutentic
Re: Sfantul Arsenie Boca - SCRIERI. Viata in date. Picturi
II. Arsenie Boca - Viata in date
Despre moartea sa martirică vorbeau pe şoptite toţi cei veniţi în 4 decembrie 1989 la Prislop la înmormântarea Părintelui. Iată ce spunea călugărul care a fost la Sinaia când a murit Părintele ieromonah Arsenie Boca.
“ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate (…) Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo timp de o săptămână şi jumătate. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu.
Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT.
Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun”.
Parintele a lasat cu limba de moarte ca nimeni sa nu se atinga de osemintele lui “pana la a doua venire a lui Hristos”.
–29 septembrie 1910 – in localitatea Vata de Sus (judetul Hunedoara) s-a nascut intr-o familie de tarani simpli,
Zian Valean Boca;
-A urmat in satul natal cursurile scolii elementare,
iar in 1921, intra la Liceul “Avram Iancu” din Brad;
-In timpul Teologiei si-a vandut casa parinteasca pentru a-si putea continua studiile;
-In 1939, isi incepe viata de monah la manastirea de la Sambata de Sus, unde, in 1940, a primit numele de Arsenie;
-nouă ani (1940 -1948) petrecuti la Sâmbăta de Sus unde a fost tuns în monahism pe „3 mai 1940 cu ocazia Praznicului Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, de către Mitropolitul Nicolae Bălan,
iar pe 10 aprilie 1942 a fost hirotonit Ieromonah (preot monah)
si tot atunci „instituit ca Duhovnic si Staret al Mănăstirii Brâncoveanu”
-In 1942, din ordinul maresalului Ion Antonescu, serviciile de informatii de la acea data ii deschid parintelui primul dosar de urmarire, fiind banuit ca are legaturi cu Miscarea Legionara (perioada in care era duhovnic la Sambata).
Autoritatile acelei epoci il suspectau ca ar fi tainuit, in curtea manastirii, mai multi legionari, dar acuzatia i-a fost stearsa, dupa ce s-a dovedit ca parintele nu este amestecat in nicio “conspiratie”
-Pana in 1944, cand comunistii au preluat puterea, Arsenie Boca este tinut strict sub supraveghere, fara a fi insa retinut vreodata;
-La mijlocul lunii iulie 1945, Sfantul Ardealului este inchis pentru prima oara, vreme de doua saptamani, de catre autoritatile comunistei;
-In mai 1948, este acuzat ca i-a ajutat cu hrana pe “partizanii” din Muntii Fagarasului;
-In noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan il stramuta pe parinte de la Sambata la Prislop, unde devine staret;
-Securitatea a reluat falsa teorie ca parintele “a facut parte din Miscarea Legionara” cand era la Sambata si ca, de aceea, ar fi fost mutat la Prislop, asa incat, in octombrie 1950, s-a decis trimiterea lui la Canal;
-se intoarce la manastirea Prislop, in 3 aprilie 1952;
– In 1955, parintele este rearestat pentru “omisiune de denunt” si eliberat in 1956;
-In decembrie 1958, manastirea de la Prislop a fost inchisa, iar in mai 1959, parintelui i se interzice sa mai slujeasca si sa mai poarte reverenda sau rasa calugareasca;
-Din acel moment, parintele va fi pana la sfarsitul vietii pictor bisericesc;
-Intre anii 1968 si 1984, realizeaza pictura bisericii din localitatea Draganescu de langa Bucuresti
-In 1984, se retrage la Sinaia;
-28 noiembrie 1989, moare Sfantul Ardealului.
-închis fără vină între
17 iulie –30 iulie 1945,
Sf. Paşti –august 1948,
ian 1951-martie 1952,
de Rusalii 1953,
20 sept. 1955- aprilie 1956.
O nepoata indepartata a parintelui, Zoe Daian, a povestit intr-un interviu acordat agentiei Agerpres ca “Prin anii '80, Arsenie Boca a fost dus si la Ceausescu, care l-a intrebat:Hai, popo, am auzit ca tu prezici soarta unui om. De mine ce stii? Si Arsenie i-a spus:ntr-o zi de mare sarbatoare veti fi omorati amandoi! Ceausestii nu au crezut si i-au spus maiorului sa-l ia si sa nu-l mai vada".
Despre moartea sa martirică vorbeau pe şoptite toţi cei veniţi în 4 decembrie 1989 la Prislop la înmormântarea Părintelui. Iată ce spunea călugărul care a fost la Sinaia când a murit Părintele ieromonah Arsenie Boca.
“ În 1989 părintele Arsenie spunea celor apropiaţi: ‘nu mă mai vedeţi în curând că aştia mă termină’. În ultimii ani celor de la conducere le era foarte teamă de părintele Arsenie. Era ţinut în satul Drăgănescu iar intrările în sat erau păzite zi şi noapte de Securitate (…) Ultimele momente şi le-a petrecut la Sinaia. Trebuie neapărat să scrieţi asta. Am fost la el împreună cu parintele Dometie care a fost ţinut acolo timp de o săptămână şi jumătate. Si nu i-au dat voie să vorbească cu el. Maica de acolo ne spunea că e la Drăgănescu.
Părintele Arsenie avea însă un căţel mic, flocos, negru. Unde era părintele, acolo era şi căţelul. Când am văzut căţelul, mi-am dat seama că este acolo. În cele din urmă ni s-a spus că este bolnav şi că nu poate vedea pe nimeni. I se poate trimite doar un pomelnic sau o scrisoare… După trei zile ni s-a spus că a murit părintele. L-au adus şi era aşa cum era: TORTURAT şi CHINUIT.
Se vedea la degete şi la faţă faptul că a fost torturat. Eu am fost la înmormântare şi am văzut: unghiile de la două degete îi erau pur şi simplu zmulse…Toate acestea s-au petrecut pentru că a prezis căderea şi moartea lui Ceauşescu. Nu mi-e frică să spun adevărul, chiar dacă unii mai vor să ascundă acest lucru. Puteţi fi şi un om trimis de cei care l-au torturat şi acum vor cu orice preţ să ascundă adevărul. Eu spun adevărul pe faţă, pentru că mulţi îl ştiu, dar nu îl spun”.
Parintele a lasat cu limba de moarte ca nimeni sa nu se atinga de osemintele lui “pana la a doua venire a lui Hristos”.
–29 septembrie 1910 – in localitatea Vata de Sus (judetul Hunedoara) s-a nascut intr-o familie de tarani simpli,
Zian Valean Boca;
-A urmat in satul natal cursurile scolii elementare,
iar in 1921, intra la Liceul “Avram Iancu” din Brad;
-In timpul Teologiei si-a vandut casa parinteasca pentru a-si putea continua studiile;
-In 1939, isi incepe viata de monah la manastirea de la Sambata de Sus, unde, in 1940, a primit numele de Arsenie;
-nouă ani (1940 -1948) petrecuti la Sâmbăta de Sus unde a fost tuns în monahism pe „3 mai 1940 cu ocazia Praznicului Izvorului Tămăduirii din Săptămâna Luminată, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, de către Mitropolitul Nicolae Bălan,
iar pe 10 aprilie 1942 a fost hirotonit Ieromonah (preot monah)
si tot atunci „instituit ca Duhovnic si Staret al Mănăstirii Brâncoveanu”
-In 1942, din ordinul maresalului Ion Antonescu, serviciile de informatii de la acea data ii deschid parintelui primul dosar de urmarire, fiind banuit ca are legaturi cu Miscarea Legionara (perioada in care era duhovnic la Sambata).
Autoritatile acelei epoci il suspectau ca ar fi tainuit, in curtea manastirii, mai multi legionari, dar acuzatia i-a fost stearsa, dupa ce s-a dovedit ca parintele nu este amestecat in nicio “conspiratie”
-Pana in 1944, cand comunistii au preluat puterea, Arsenie Boca este tinut strict sub supraveghere, fara a fi insa retinut vreodata;
-La mijlocul lunii iulie 1945, Sfantul Ardealului este inchis pentru prima oara, vreme de doua saptamani, de catre autoritatile comunistei;
-In mai 1948, este acuzat ca i-a ajutat cu hrana pe “partizanii” din Muntii Fagarasului;
-In noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan il stramuta pe parinte de la Sambata la Prislop, unde devine staret;
-Securitatea a reluat falsa teorie ca parintele “a facut parte din Miscarea Legionara” cand era la Sambata si ca, de aceea, ar fi fost mutat la Prislop, asa incat, in octombrie 1950, s-a decis trimiterea lui la Canal;
-se intoarce la manastirea Prislop, in 3 aprilie 1952;
– In 1955, parintele este rearestat pentru “omisiune de denunt” si eliberat in 1956;
-In decembrie 1958, manastirea de la Prislop a fost inchisa, iar in mai 1959, parintelui i se interzice sa mai slujeasca si sa mai poarte reverenda sau rasa calugareasca;
-Din acel moment, parintele va fi pana la sfarsitul vietii pictor bisericesc;
-Intre anii 1968 si 1984, realizeaza pictura bisericii din localitatea Draganescu de langa Bucuresti
-In 1984, se retrage la Sinaia;
-28 noiembrie 1989, moare Sfantul Ardealului.
-închis fără vină între
17 iulie –30 iulie 1945,
Sf. Paşti –august 1948,
ian 1951-martie 1952,
de Rusalii 1953,
20 sept. 1955- aprilie 1956.
O nepoata indepartata a parintelui, Zoe Daian, a povestit intr-un interviu acordat agentiei Agerpres ca “Prin anii '80, Arsenie Boca a fost dus si la Ceausescu, care l-a intrebat:Hai, popo, am auzit ca tu prezici soarta unui om. De mine ce stii? Si Arsenie i-a spus:ntr-o zi de mare sarbatoare veti fi omorati amandoi! Ceausestii nu au crezut si i-au spus maiorului sa-l ia si sa nu-l mai vada".
Ultima oară modificat 09 Sep 2019, 17:15 de către CrestinismAutentic, modificat de 4 ori în total.
-
CrestinismAutentic
Re: Sfantul Arsenie Boca - SCRIERI. Viata in date. Picturi
III. Arsenie Boca - Picturi
Biserica de la Draganescu
click pe link
https://scribd.com/document/180230415/B ... senie-Boca
https://scribd.com/document/180229484/A ... ca-Picturi
Biserica de la Draganescu
click pe link
https://scribd.com/document/180230415/B ... senie-Boca
https://scribd.com/document/180229484/A ... ca-Picturi
-
CrestinismAutentic
Re: Sfantul Arsenie Boca - SCRIERI. Viata in date. Picturi
IV. Autobiografie dată în arest la Securitate (17 iulie 1945)
Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vața de Sus, jud. Hunedoara. Școala primară și liceul în orășelul Brad, același județ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Așa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele rațiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și n-am uitat până acum, și de multe ori mi-a folosit în viață.
În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul și muzica. Terminând liceul și luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviație la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă, sau speculativă și în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram și bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor și nici nu mă înduram, întrucât era divorțată de tata iar eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la școală. În timpul teologiei mi se lămurea frumusețea chipului viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieții. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine și cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite și să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Așa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoștință cu fete. Ceea ce n-am reușit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie și fetelor să studieze teologia, și m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoștințe în oraș am izbutit să n-am. Asta am reușit toată vremea teologiei, deși făceam parte și din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, și care era mixtă. Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din București, și-mi parveneau pe această cale.
Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei. Mă abțineam de la „voia în oraș”, ci stam în curtea școlii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieșeam în oraș decât dacă trebuia în interesul școlii, a vreunui profesor, sau însoțiți de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat și n-am învățat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – și mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac așa ceva.
De viața altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferență și necunoștință. Toate preocupările mele erau și sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.
Teza de licență în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârșire interioară a omului, și purta titlul: „Încercări asupra vieții duhovnicești”. Terminam teologia prin 1933.
În vacanță mă ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din București, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Șirato, Costin Petrescu și Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea și cunoștințele de anatomie și antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-și țină cursul. Abia aci m-am lovit de mișcările politice studențești, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mișcări studențești n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universității, ci ca o școală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenții ce să se poată înscrie în centrul studențesc București. Am fost complet în afară de orice mișcare studențească sau înscriere în vreo mișcare politică.
Vremea în București am petrecut-o nelipsind de la școală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineața și mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanție pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau și studenți legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Școala mă absorbea total și n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind și discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Așa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în românește, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mișcarea legionară era în toi și se discuta de ea în toate părțile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinație către mișcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morți, Moța și Marin, am ieșit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviței”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviței. Deci am privit o parte din convoi și pe cei doi morți. Atâta tot.
Colegi la școală am avut de toate soiurile și neamurile. Aveam, la alți profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roșie, însă discuții n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Ițhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu ești evreu și eu creștin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine și tu n-ai să te poți supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viață.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieși din țară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obținut pașaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliției din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obținut și încuviințările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului și a Atenei, precum și a celor două guverne: român și grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârșirea interioară prin meșteșugul călugăriei.
M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară prin Moravița am văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.
De la data aceasta, până la Paștile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur „cicanca”, și alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
În Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraș. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învățat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic. A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. Știam că tot ce pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau păcatelor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață. I-am învățat să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie etc.) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi).
Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire, și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții.
Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri și rosturi sunt străin.
(R. Vâlcii. 17 iulie 1945 - Ieromonahul Arsenie)
Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vața de Sus, jud. Hunedoara. Școala primară și liceul în orășelul Brad, același județ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinație spre singurătate și spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Așa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele rațiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”
La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și n-am uitat până acum, și de multe ori mi-a folosit în viață.
În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul și muzica. Terminând liceul și luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre științele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviație la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinația contemplativă, sau speculativă și în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.
În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram și bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor și nici nu mă înduram, întrucât era divorțată de tata iar eu eram dat tatii prin sentința de divorț, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la școală. În timpul teologiei mi se lămurea frumusețea chipului viețuirii călugărești și doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieții. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine și cât mai fără corespondență, ca oarecum să mă uite și să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Așa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoștință cu fete. Ceea ce n-am reușit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie și fetelor să studieze teologia, și m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoștințe în oraș am izbutit să n-am. Asta am reușit toată vremea teologiei, deși făceam parte și din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, și care era mixtă. Aveam problema voinței în stăpânirea simțurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experiență, cât se întinde sfera voinței în domeniul vieții sufletești și biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărțile asupra actelor reflexe, și asupra instinctelor, că anume sunt independente de voință și controlul conștiinței. Experiența mea personală însă mi-a dovedit că acțiunea voinței și a conștiinței se poate întinde și peste instincte și actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri și studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din București, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din București, și-mi parveneau pe această cale.
Toate acestea mă interesau să le aflu și să le probez în vederea călugăriei. Mă abțineam de la „voia în oraș”, ci stam în curtea școlii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieșeam în oraș decât dacă trebuia în interesul școlii, a vreunui profesor, sau însoțiți de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat și n-am învățat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – și mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac așa ceva.
De viața altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferență și necunoștință. Toate preocupările mele erau și sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă știu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie își alesese nevoința tăcerii, prin care s-a desăvârșit interior.
Teza de licență în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârșire interioară a omului, și purta titlul: „Încercări asupra vieții duhovnicești”. Terminam teologia prin 1933.
În vacanță mă ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit școala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din București, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Șirato, Costin Petrescu și Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor și grevelor studențești, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea și cunoștințele de anatomie și antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-și țină cursul. Abia aci m-am lovit de mișcările politice studențești, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mișcări studențești n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universității, ci ca o școală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenții ce să se poată înscrie în centrul studențesc București. Am fost complet în afară de orice mișcare studențească sau înscriere în vreo mișcare politică.
Vremea în București am petrecut-o nelipsind de la școală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineața și mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanție pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau și studenți legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Școala mă absorbea total și n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind și discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Așa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în românește, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.
În vremea aceea, mișcarea legionară era în toi și se discuta de ea în toate părțile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinație către mișcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morți, Moța și Marin, am ieșit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviței”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviței. Deci am privit o parte din convoi și pe cei doi morți. Atâta tot.
Colegi la școală am avut de toate soiurile și neamurile. Aveam, la alți profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roșie, însă discuții n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Ițhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu ești evreu și eu creștin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine și tu n-ai să te poți supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viață.
Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieși din țară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obținut pașaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliției din Sibiu.
Iar întrucât eram diacon, am obținut și încuviințările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului și a Atenei, precum și a celor două guverne: român și grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârșirea interioară prin meșteșugul călugăriei.
M-am întors în țară la 8 iunie 1938. Țin minte data pe aceea, că intrând în țară prin Moravița am văzut drapelele românești, de acel 8 Iunie de odată.
De la data aceasta, până la Paștile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învățat la Chișinău cu niște meșteri ruși poleitura cu aur „cicanca”, și alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.
În Vinerea Izvorului după Paștile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraș. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învățat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoția – eu simțindu-mă nevrednic. A primit-o. Așa au început slujbele la Mănăstire după puteri.
Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vârstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot. Știam că tot ce pățesc oamenii, li se trage de pe urma greșelilor sau păcatelor. Așa m-am văzut silit să primesc preoția și misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat și Om adevărat, precum și a sfințirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viață. I-am învățat să fie curați față de oameni și față de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetățenească, dajdie etc.) și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat și trup curățit de patimi).
Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire, și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții.
Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire.
De alte gânduri și rosturi sunt străin.
(R. Vâlcii. 17 iulie 1945 - Ieromonahul Arsenie)
Înapoi la “Personalităţi ortodoxe”
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator
|
|
|
|
|
|