Lingurita de la impartasire

Totul despre Liturghie şi alte teme implicite
David33
Mesaje: 29
Membru din: 05 Oct 2009, 17:09
Confesiune: ortodox

Lingurita de la impartasire

Mesaj necititde David33 » 10 Mar 2010, 10:55

Interviu realizat pentru Evenimentul Zilei

Andreea Dogar – reporter EVZ

Am văzut că pe mai multe forumuri de discuţie de pe internet se discuta despre modul cum Împărtăşania este oferită credincioşilor ortodocşi cu aceeaşi linguriţă şi despre posibila transmitere în acest mod a unor boli. Am citit acolo despre unele mame care nu voiau să îşi ducă copiii la Împărtăşanie tocmai din acest motiv, temându-se că ar putea contacta o eventuala boală, mai ales în cazul copiilor cu o vârstă fragedă.

Din ceea ce am văzut - la Biserica Domnească Sfântul Gheorghe din Piteşti folosiţi mai multe linguriţe - cate una pentru fiecare credincios. În această privinţă aş dori să ne daţi anumite lămuriri:

1. Din ce considerente aţi luat decizia de a oferi Împărtăşania cu linguriţe diferite credincioşilor ? Este vorba de rigoarea pentru igienă sau aţi recurs la aceasta în urma solicitării enoriaşilor ?

pr. Lucian Grigore:

Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului este Taina Bisericii care încununează toate celelalte Sfinte Taine. Momentul împărtăşirii pentru un credincios constituie chiar împlinirea unui dor nesfârşit, este dorul supremei lui aşteptări. Am avut, din mila lui Dumnezeu, şansa să văd în lucrarea mea preoţească câteva cazuri de credincioşi care împărtăşindu-se îşi schimbau chipul, străluminau, erau de-a dreptul incandescenţi, dar nu în lumina osândei, ci într-o lumină care nu venea din lumea aceasta. Dumnezeu mi-e martor că am văzut aşa ceva şi această vedere m-a smerit în acest fel pe mine cel care prea des mă împărtăşesc în nebăgare de seamă.

Apostolul ne îndeamnă să ne cercetăm pe noi înşine şi aşa să ne atingem de cele sfinte (I Corinteni 11,28). Un om care aşteaptă de ani buni acea picătură a mângâierii şi binecuvântării lui Dumnezeu, când nu numai că te atingi – ci chiar cuprinzi cu făptura ta întreagă viaţa lui Hristos în tine, se poate considera un om fericit. Nu aveţi la îndemână nici o comparaţie să vă puteţi imagina ce bucurie am văzut odată pe chipul unui creştin bolnav căruia i-am dat îngăduinţa de a se împărtăşi, deşi se afla sub canonul opririi. Pentru că trebuia să meargă la operaţie, şi pentru că îi era frică să nu moară neîmpărtăşit, am socotit că se cuvine a birui canonul opririi cu socotinţa unei iconomii şi a unui pogorământ ce se cerea făcut. Am văzut în ochii lui ceva ce n-am să pot descrie: era ceva ca şi cum l-aş fi scăpat de la moarte, era o bucurie în lacrimi, şi o adâncă suferinţă, o conştienţă sfântă a nevredniciei şi în acelaşi timp un tremur de mulţumire a întregii lui făpturi. Unor astfel de oameni nu le pasă cu ce fel de linguriţă le ajunge împărtăşania pe buze. Socotesc însă că trebuie mai mult să ne pese nouă, preoţilor, în ce fel îi împărtăşim.

A fost o vreme când nici mie nu mi-a păsat cum şi dacă arată Sfintele în vreun fel, pentru că ştiam că nimeni şi nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos – aceasta până în prima zi de Sfintele Paşti îndată după hirotonie, când, după ce am împărtăşit peste o mie de oameni cu aceeaşi linguriţă, Sfintele care au rămas în Potir au trebuit să le consum eu însumi (aceasta se numeşte în limbajul nostru liturgic – potrivire). Ei bine, atunci am simţit că în Sfântul Potir nimic din ceea ce se adunase acolo (şi observaţi cum spun că „se adunase” şi nu anume că „rămăsese”), nu mai avea firea Sfintelor Taine. Gustul lunecos şi bălos îmi dădea semnul că în Sfântul Potir se adunase o peliculă groasă de ruj şi un soi de secreţii care făceau consumarea Potirului absolut de nesuportat. Mi-am învins această mâhnire cu chipul celor primite şi rostuite în suflet de îndrumarea părintească a învăţăturilor Bisericii, dar de atunci mi-am pus serios problemele următoare:

- Se cuvine, sau nu se cuvine, a ne îngriji de Sfântul Potir ?! Este, sau nu este indiferent ce anume ajunge în Sfânta Împărtăşanie şi mai apoi, ce ajunge cu Sfânta Împărtăşanie cu tot pe buzele credinciosului ?!

Eu consider că este o nesocotinţă să băgăm în Sfântul Potir orişice murdărie! Nu se cuvine a lăsa Cele Sfinte în batjocură; de aceea cei care pun problema împărtăşirii cu o singură linguriţă – care să treacă prin secreţiile salivare şi mucozităţile tuturor - ca apoi să o introducă iarăşi în Sfântul Potir peste Sfintele, socotesc că greşesc de moarte.

Am gândit în acest sens să înaintez un document către forurile noastre ierarhic superioare, prin care să-mi declar argumentele şi să cer a se lămuri această situaţie la vârf, la nivelul întregii Biserici. Mai apoi am văzut o serie de împotrivitori cu privire la această problemă, preoţi care văd în această lucrare a împărtăşirii cu o singură linguriţă o „dogmă” de neatins – care ar fi în măsură să probeze măsura credinţei noastre în puterea lui Dumnezeu de a curăţa necurăţiile – şi m-am retras ca să nu aduc în inima cuiva vreo pricină. Acum însă, mă somaţi oarecum să dau un răspuns şi fac aceasta pentru că văd că şi alţii se frământă pe această temă.

Cel mai adesea creştinul căruia i se administrează Împărtăşania în acest chip silnic i se pune dinaintea dilema: „ori crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti !” Eu zic că e mare păcat să aruncăm bunacuviinţă şi sfintele aşteptări ale credincioşilor în derizoriu spunând acestea şi ispitindu-i astfel.

Să ne trezim ! Preotul care pune credinciosul să meargă pe tăişul acestei dileme nu dovedeşte nici credinţă şi nici cuviinţă dreaptă faţă de oameni. El necinsteşte împărtăşirea cu chipul unei false evlavii şi al unei false credinţe. Este asemenea demonului care L-a ispitit pe Domnul Hristos atunci când l-a îndemnat să se arunce de pe aripa templului zicându-I: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: “Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus însă i-a răspuns: Iarăşi este scris: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”(Matei 4, 6-7). Aşadar, noi nu trebuie nici să ispitim pe Dumnezeu ca să vedem ce se întâmplă cu Sfintele batjocorite şi nici să aruncăm inima credinciosului în tulburare, pentru că de multe ori bunii credincioşi ai Bisericii Domnului se apropie de Cele Sfinte cu un fior mai înalt şi cu mult mai adânc decât noi preoţii. Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant. Pentru aceasta sunt mijloace potrivite cu rolul şi lucrarea dezinfectării. Sfânta Împărtăşanie este o mare bucurie, un mare dor, o dragoste nesfârşită – care mistuie, înalţă, înaripează… Să nu-i stricăm nici bucuria şi nici lumina şi nici revărsarea plinirii harului cu întunecări şi întrebări şi practici nebuneşti.

Am împărtăşit odată un bătrân căruia îi atârnau mucozităţile dinaintea nasului. Era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie. Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea nici la ce îi zicem eu şi nici la grija la care îl chemam. Sumar a făcut gestul de a se şterge. Bărbia de jos îi era foarte mult deplasată spre nas. Linguriţa a trecut cu mare greutate printre cele două obstacole ca să ajungă la gură. După ce am tras linguriţa am constatat că mucozităţile, care arătau ca o secreţie purulentă, ajunseseră în linguriţă în locul Sfintelor. Credeţi-mă, aşa ceva nu am cum să bag în Sfântul Potir! Mi s-a adus argumentul că există un procovăţ (o bucată de pânză de culoare roşie) pe care astfel de lucruri se şterg înainte de a refolosi linguriţa! Mă întreb însă dacă ştergând aceste necurăţii nu luăm pe linguriţă de pe procovăţ necurăţiile pe care tocmai le-am şters mai înaintea celor din urmă. Nu aceasta este soluţia… Iar pe cei mai catolici decât Papa, care ne pun pe noi în astfel de dileme, i-aş întreba: sfinţia ta ţi-ai putea împărtăşi vreodată copilul cu o linguriţă ca cea despre care zic eu când povestesc aici despre bătrân ?! Să nu fim ipocriţi, ci să fim cinstiţi cu noi înşine !

Am sute de exemple ca cel despre care vă spun. Ultimul este legat de un pacient împărtăşit la spital. Avea gura plină de un fel de spumă, buzele crăpate, uşor sângerânde, era conştient – dar trăgea să moară. L-am spovedit şi l-am împărtăşit ! După ce l-am împărtăşit a rămas de pe limba lui pe linguriţă un soi de griş lăptos.

Întrebare pentru cei care se bat cu cărămida dreptei slujiri în piepturile umflate ale părutei evlavii: – V-aţi putea împărtăşi copiii voştri cu o astfel de linguriţă ?!

Cineva mi-a spus că da! Şi atunci m-am simţit dator să-l întreb dacă el ar putea folosi o astfel de linguriţă pentru el însuşi; mi-a răspuns că da (eu însă, nu ştiu de ce am simţit că trebuie să mă îndoiesc de sinceritatea lui); şi atunci i-am zis: Bine, dar tu nu ştii cu ce anume vrei să te împărtăşeşti ! Tu vrei să te împărtăşeşti cu linguriţa, sau vrei să te împărtăşeşti cu Sfânta Împărtăşanie ?!

Ca să mă întorc la întrebarea dumneavoastră: am luat decizia de a împărtăşi credincioşii cu linguriţe dedicate fiecăruia din dorinţa de a-i împărtăşi pe aceştia numai cu ceea ce se cuvine a-i împărtăşi, adică cu Sfintele Taine şi nu cu altceva – cu mucozităţi, sau cu materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea bucală a altora; Pe de altă parte decizia aceasta vizează un aspect cu mult mai important, anume grija de a nu introduce în Sfântul Potir alte materii decât cele îngăduite ca Trup şi Sânge ale Domnului. Consider că lucrurile acestea nu mai trebuie discutate într-atât de aprofundat întrucât sunt precizate în Liturghier. Nu ai voie să introduci în Sfintele Taine, din Sfântul Potir, nimic străin de ele. Punct !

reporter EVZ

2. Am văzut că mulţi credincioşi ortodocşi spun că în bisericile în care se foloseşte o singură linguriţă, acest obicei ar trebui schimbat din motive de igienă. Are o semnificaţie linguriţa ?! Se poate schimba ceva în rânduiala asta ?! Trupul si Sângele lui Hristos ar putea să îmbolnăvească pe cineva ?! Dumneavoastră cum vedeţi această problemă?

L.G. Că Dumnezeu face minuni, este lucru ştiut ! Ceea ce nu ştim noi îndeajuns e că minunea nu se cere şi nu se forţează. Minunile se săvârşesc cu noi după planul lui Dumnezeu şi nu după planul nostru. Noi nu trebuie să ne aruncăm în pericol doar ca să testăm capacităţile şi virtuţile minunii aşa orişicând, printr-o atitudine nebunească, ca şi cum Dumnezeu ar fi angajat prestidigitator la cheremul satisfacerii curiozităţilor noastre meschine. Parafrazând oarecum cele ce spuneam mai devreme – e păcat să-i zici lui Dumnezeu: „Doamne, eu mă arunc acum de pe aripa templului să vedem dacă trimiţi tu îngerii să mă prindă!” O astfel de ispitire a lui Dumnezeu numai diavolul a putut să zămislească!

Să lămurim lucrurile: unii argumentează că împărtăşirea cu o singură linguriţă trimite la împărtăşirea în comuniune, adică trimite la unitatea credinţei, a lucrării, a Împărtăşirii. Însă nu linguriţa are semnificaţii în această privinţă, ci Sfântul Potir. Împărtăşirea comunităţii din acelaşi Sfânt Potir poartă cu sine sensul comuniunii: Un Domn, o credinţă, un botez (Efeseni 4, 5), aş zice mai departe o Împărtăşire în acelaşi gând al aceleiaşi mărturisiri. Sfântul Potir ne uneşte în jurul aceleiaşi motivaţii care este Hristos. Deci ce este mai important, chipul acestei uniri sau unirea însăşi în Hristos ?!

Linguriţa nu este nici chip şi nici unire, este doar vehiculul care face posibilă trecerea Sfintelor Taine spre buzele credincioşilor în siguranţă, fără riscul de a le risipi pe mâinile credincioşilor (care pot fi nebăgători de seamă cu cele ce au atins); să fie în siguranţă, aşadar, fără riscul de a le risipi pe jos – acesta socotindu-se a fi un păcat de moarte !

Eu nu găsesc un impediment în a sfinţi în loc de una singură mai multe linguriţe şi a le folosi în cult la momentul cuvenit. Rugăciunea necesară sfinţirii linguriţei poate fi citită mai multora la fel de bine cum se citeşte uneia. Atâta timp cât acestea sunt dedicate cultului şi nu sunt folosite şi la borcanul cu miere sau la cel cu magiun, mi se pare că se respectă regula. Şi totuşi mai există o cale potrivită a folosi linguriţa la împărtăşire, dar aici se cere educaţie mai multă din partea credincioşilor.

reporter EVZ

3. In general, care credeţi ca este cea mai bună soluţie pentru această problemă – mai multe linguriţe, fiecare credincios să vină cu linguriţa sa ?!

L.G. Tocmai aceasta încercam să vă spun! Cea mai potrivită soluţie pentru a împărtăşi credincioşii mi se pare cea folosită în Biserica Ortodoxă Rusă: credinciosul vine fără lumânare la împărtăşire, pentru ca să-şi concentreze atenţia asupra împărtăşirii şi nu asupra modului cum să ţină lumânarea – astfel încât să nu dea foc mâinii preotului sau acoperămintelor. Pentru împărtăşire este aşezat undeva într-un loc potrivit, pe solee (treapta lărgită dinaintea Sfântului Altar), un sfeşnic uni-suport cu o lumânare aprinsă pentru toţi credincioşii.

După ce credinciosul vine înaintea uşilor împărăteşti ale Sfântului Altar, i se aşează sub bărbie procovăţul (acea bucată de pânză de culoare roşie). Cu această operaţie se ocupă paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe ori diaconul sau un alt slujitor. Având dinainte un credincios cu fruntea orientată spre vârful catapetesmei şi gura deschisă, preotului îi vine uşor, adică la îndemână să transporte pe deasupra procovăţului linguriţa – purtând cele sfinte – şi să le lase să se prelingă în cavitatea bucală a primitorului, fără să o atingă. Astfel, linguriţa cea unică a preotului rămâne la fel de curată la sfârşitul împărtăşirii a o mie de credincioşi precum a fost şi la început. Totul însă ţine de educaţia pe care s-ar cuveni să o facem credincioşilor în acest sens. Dacă forurile noastre ocârmuitoare s-ar îngriji să poruncească şi la noi, în Biserica Ortodoxă Românească, o astfel de practică am scăpa de „dilema linguriţei”.

Mulţumim pentru întrebări şi iertare pentru lungimea cuvântului !

prmarius
Mesaje: 2
Membru din: 08 Mar 2010, 10:42
Confesiune: ortodox

Re: Lingurita de la impartasire

Mesaj necititde prmarius » 10 Mar 2010, 18:47

am comentat, pe blogul parintelui care a dat interviul cu pricina, lucrul acesta:

"Parinte,

Va inteleg dilemele in calitate de preot, dar am si eu niste nelamuriri, pe care as vrea sa vi le marturisesc:
Sunt de acord cu ceea ce spuneti sfintia voastra in prima parte a interviului de aici ” Sfânta Împărtăşanie cu Trupul şi Sângele Domnului este Taina Bisericii care încununează toate celelalte Sfinte Taine….” si pana aici: ” o conştienţă sfântă a nevredniciei şi în acelaşi timp un tremur de mulţumire a întregii lui făpturi.” Mai departe incep nelamuririle.
Parinte, iertati-ma, dar cine credeti in opinia sfintiei voastre ca este responsabil de educarea oamenilor in biserica? Nu noi, preotii? Cu alte cuvinte cine ar trebui sa educe mai ales femeile care vin rujate ca nu se cuvine a se prezenta asa in fata lui Hristos? Aceasta nu e o batjocura mai mare? Pentru nestiinta lor in privinta celor sfinte sa incepem si noi sa adaptam lucrurile dupa putinatatea credintei? Pai haideti sa scurtam slujbele, pentru ca multi se plang si despre aceasta. Haideti sa purtam si noi tricou si bermude ca doar e mai comod vara decat sa stam invesmantati in toate cele ale preotului.
De ce am devenit noi preotii atat de lipsiti de curaj incat nu mai avem taria sa-i si mustram pe cei care trebuie mustrati, sau invatati? De frica de a nu-i pierde pentru ca ni se micsoreaza parohia? De frica de raspunsul posibil agresiv al acestora? Din cauza slavei noastre desarte ca am putea fi considerati prea conservatori sau retrograzi sau ingusti la minte si ca nu ne aliniem si noi chipurile progresului si viziunilor largi ale acestei lumi? Nu inteleg. De ce trebuie sa incercam sa ne adaptam dupa pacatosenia lumii si nu sa-i tragem pe oameni acolo unde ar trebui ? Este adevarat ca daca-i lasam sa vina asa, dupa ureche, si mie mi-ar fi sila de ceea ce ar putea ramane in potir. Dar repet, oamenii pot fi educati.

Spuneti : “Cel mai adesea creştinul căruia i se administrează Împărtăşania în acest chip silnic i se pune dinaintea dilema: ori crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile (contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti ! Eu zic că e mare păcat să aruncăm bunacuviinţa şi sfintele aşteptări ale credincioşilor în derizoriu spunând acestea şi ispitindu-i astfel.”
Eu nu cred ca le punem adevaratilor crestini astfel de dileme. Cei care stiu ce este Sfanta Impartasanie nu isi pun astfel de probleme. Problemele apar la cei mai incepatori in ale credintei, iar solutia cred ca este educarea lor.
Mai departe, iertati-ma, dar fortati nota. Daca exista vreun crestin care vine bolnav si balos ca sa cerceteze daca cel de dupa el ia boala, sau daca cineva vine cu gandul sa vada daca ia vreo boala dupa ce se impartaseste, atunci au probleme serioase la nivel duhovnicesc. Problemele unui astfel de om trebuie vindecate, nu luate ca si criteriu de statornicire a unor randuieli in Biserica. Apoi iarasi amestecati lucrurile. Adevaratii credinciosi care se apropie cu „fior sfant si inalt de Sfanta Impartasanie” nu se vor poticni in problema linguritei. Intr-adevar, scopul Sfintei Impartasanii nu este de a se transforma in dezinfectant. Dar cand se pune o astfel de problema? Eu cred ca aici nu este vorba despre cat de eficienta este Impartasania in a elimina microbii. Este vorba de o pedagogie dumnezeiasca, care nu ingaduie ca oamenii sa se imbolnaveasca strict in conditiile acestea (la impartasire) pentru ca nu este de folos omului lucru acesta, ba din contra, poate fi chiar spre pierzania lui.

“Noi nu trebuie să ne aruncăm în pericol doar ca să testăm capacităţile şi virtuţile minunii aşa orişicând, printr-o atitudine nebunească, ca şi cum Dumnezeu ar fi angajat prestidigitator la cheremul satisfacerii curiozităţilor noastre meschine”
Parinte din nou iertare, dar cine gandeste asa, chiar are probleme de intelegere duhovniceasca serioase. Si am spus mai sus ca o astfel de abordare contravine oricarei gandiri crestine sanatoase si corecte.

“Şi totuşi mai există o cale potrivită a folosi linguriţa la împărtăşire, dar aici se cere educaţie mai multă din partea credincioşilor.”
Aha ! Deci ajungem in punctul educarii credinciosilor. Si de ce sa nu optam pentru lucrul acesta decat pentru 1000 de lingurite ? Pentru ca e mai greu si mai incomod? In ultima parte a interviului dati o posilbila alternativa corecta. De ce e nevoie de porunca sinodala sa facem acest lucru? Cine ne opreste?"

Daca existe si alte opinii va rog sa le asternem pe forum ca sa fie cat mai multe si cat mai consistente sa avem o viziune coerenta si corecta.
Ganduri bune,
Pr. Marius

nicolae claudiu
Mesaje: 37
Membru din: 27 Feb 2010, 12:43
Confesiune: ortodox

Re: Lingurita de la impartasire

Mesaj necititde nicolae claudiu » 10 Mar 2010, 20:37

Doamne ajuta!
Sunt inmarmurit citind interviul cu acest parinte Lucian;pune problema intr-un mod cu totul neduhovnicesc,nepermis pentru un preot,care ar trebui sa-si insuseasca invatatura Bisericii si a Sf Parinti,in legatura cu acest lucru.
Il cred ca s-a lovit concret de acele situatii-si inca rau-dar nu cred ca a gasit medicamentul potrivit.
Sunt tare uimit ca parintele Petru nu isi spune mai repede punctul de vedere,pe care il asteptam cu nerabdare.
Oare sa nu fie prea important? Pentru mine este!
Va rog parinte,raspundeti-i punct cu punct si dati si niste solutii...

prmarius
Mesaje: 2
Membru din: 08 Mar 2010, 10:42
Confesiune: ortodox

Re: Lingurita de la impartasire

Mesaj necititde prmarius » 11 Mar 2010, 22:13

Parintele Lucian Grigorie si-a scris replica :
http://luciangrigore.wordpress.com/2010 ... /#more-383

AMaria

Re: Lingurita de la impartasire

Mesaj necititde AMaria » 17 Mar 2010, 19:35

Pe mine m-a smintit enorm aceasta polemica. Nu pentru ca preotul Lucian ar avea dreptate, pentru ca este evident ca a gresit, dar acest linsaj mediatic m-a intristat pina la depresie. Nu stiu cum li se pare celorlalti, dar mie nu mi se pare crestineste ca un preot sa fie expus in piata publica si lapidat de mireni, preoti si monahi impreuna. De ce nu s-a tratat aceasta problema cu delicatetea pe care ar trebui s-o aiba ortodocsii? Am citit postari in care oameni de rind cereau, nici mai mult nici mai putin, decit sa fie caterisit si anatemizat. Ma iertati, dar pe mine aceasta minie proletara ma inspaimanta. De ce pretindem sfintenia de la altii? De ce nu s-a ridicat o voce care sa incerce sa calmeze agitatia maselor? Nu cred ca asta inseamna a avea dreptate. Sa ne ierte Dumnezeu ca intr-o tara cu milioane de avorturi, cu ierarhi care se impartasesc la eretici si cu ierarhi care se roaga pentru mediu indraznim sa ridicam piatra...


Înapoi la “Dumnezeiasca LITURGHIE. Istorie, rânduială şi explicare”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 7 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron