Asteptam.......
Trebuie sa caut si comentarii din Sf. Parinti.
M-ati bagat in ceata! Am retinut ca sunteti medic ,nu? Dar se pare ca aveti destule cunostiinte teologice.Mi-am reamintit ca nu demult asistam la o discutie ,unde un parinte are fetita cu un handicap destul de mare.Si o remarca facuta de dansul a fost ceva de genul :,,cine stie ce pacate de-ale mosilor si stramosilor nostrii s-au abatut asupra copilei".Si sunt si destui duhovnici ,care fac greseala in momentul cand vine vreo familie cu un copil nascut cu probleme, sa spuna ca ceva s-a intamplat si din cauza pacatelor s-a nascut copilul astfel.Categoric NU!
Cititi Cap. 18 din Cartea lui Iezechiel. Iata, bunaoara, un citat de acolo:
(20) Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa.
Au batatorit dansii ,,calea" dar cine a venit cu ,,materialele geosintetice" ?Draga Elena-Petra,
Multumesc si celor ce au scris mai inainte (Pr Diacon, Ioan Cr) mi-au batatorit calea.
Cand ati postat raspunsul sigur nu eram,ce sa fac trebuie sa mai dorm si eu! Dar sunt acum!Draga Elena-Petra,
Astfel spus (mai iesti cu mine?)
Totusi exista si situatii cand pacatele parintilor ii chinuie pe copii,adica daca cineva a trait o viata desfranata si din aceasta pricina a dobandit anumite boli( ca de exemplu sifilisul sau altele), acestea au urmari asupra copilului,fara ca acesta sa greseasca in vreun fel.A mai punctat si,,altcineva " acest lucru si am fost de acord cu el.
Revenind la intrebarea ta... pe om nu-l chinuieste pacatele parintilor,
V-ar prinde foarte bine, draga Elena, sa faceti rost de Comentariul la Epistola catre Romani a Sf. Ioan Gura de Aur, unde la Omilia la Romani 9 veti gasi exact aceleasi intrebari infruntate de acest mare invatator al Bisericii. (il am doar in l. engleza, daca doriti in format electronic)Cum vom gasi raspuns la toate acestea? Cum ingaduie Dumnezeu aceste lucruri? Pentru ce ? Cine e vinovat?
Stiti, noi de multe ori vedem lucrurile in mod pueril si in putinii sau multii ani pe care-i traim in lume,ne intristam de cel ce sufera si zicem:,,pacat de el saracul!" Insa Dumnezeu nu vede doar acesti putini ani pe care noi ii traim in aceasta viata ci eternitatea.Doar El le cunoaste pe toate,le randuieste si fiecare trebuie sa-si accepte crucea, sa primeasca voia lui Dumnezeu iconomia si pronia Lui.Si doar asa vom ajunge la mantuire.( :? sper)
Iar daca ceea ce ne intereseaza ca si crestini este viata si fericirea vesnica - de ce am fi atat de preocupati de "pedeapsa" temporara a cuiva din aceasta viata?
off-topic (subiectul asta e pentru topicul "de ce traim aici pe pamant?" dar daca tot s-a deschis subiectul aici off-topic, il continui eu:In doua cuvinte, sfatul e ca daca Dumnezeu ingaduie ceva, nu e de nasul nostru sa stim de ce anume si pentru ce, atata vreme cat ne incredem in Pronia Dumnezeiasca.
Problema care se intrezareste aici este urmatoarea: de ce am considera bunastarea pamanteasca ca un criteriu al fericirii si binecuvantarii Dumnezeiesti? Iar daca ceea ce ne intereseaza ca si crestini este viata si fericirea vesnica - de ce am fi atat de preocupati de "pedeapsa" temporara a cuiva din aceasta viata?
oare chiar asa de secretos sa fie Dumnezeu? ...poate ca totusi este "de nasul nostru" si eu sunt convins ca este. mai sunt convins ca insusi Dumnezeu ne-ar vrea partasi la aceste "taine" in modul cel mai sincer si direct; numai ca am impresia ca noi oamenii nu vrem sa stim mai multe (si aici ma ingrozesc mtivele pentru care "anume oameni" nu vor sa stie si nu vor ca nici altii sa stie).
probabil ca in mana mai ai doar firimituri ale unui adevar petrecut cu mult timp in urma. personal, ma uimeste extraordinara convingere a celor care isi pun viata si existenta in baza acestor firimituri.
"Imparatia Mea nu este din lumea aceasta", "Cautati intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Sa, si celelalte vi se vor adauga voua". Partial sunt de acord cu dvs. Un exemplu graitor este si dezvoltarea stralucita a Bisericii in Imperiul Bizantin, dezvoltare inclusiv materiala, care a fost o binecuvantare a lui Dumnezeu pentru credinta poporului Sau. Dar si o mare ispita. Din faptul ca bunastarea a devenit un prejudiciu pentru Biserica s-a nascut miscarea monastica, ceea ce insemna atunci ca nu bunastarea este criteriul adevaratei fericiri, ci fidelitatea fata de credinta si invataturile mantuitoare.1. de ce nu am considera asta asa? nu neaparat ca o regula, dar de ce am fugi de o astfel de purtare de grija? am vazut, si stim cu totii de manastiri de 5 stele. si stiti bine la ce ma refer. sau aici nu e vorba de un criteriu al fericirii si binecuvantarii lui Dumnezeu? bogatia sau saracia pot fi un astfel de criteriu?
Total de acord. Cu conditia ca "indreptare" aici inseamna intoarcerea catre Dumnezeu, altfel indreptarea nu are nici o valoare pentru vesnicie.2. daca privim pedeapsa asta ca o metoda de "educare" de indreptare a cuiva astfel incat acele/ anume greseli/rele/ faradelegi sa nu se mai repete, de ce nu?
Exceptie, crestinii. "Razbunarea este a Mea" zice Domnul. Noi il pedepsim pe pacatos prin dragoste, dragostea nu fata de rautatea lui, desigur, ci mila fata de boala grava de care sufera - pacatul. Tot ce tine de noi, e sa-i sarim in ajutor. Restul vine de la Domnul.astfel, cei ce fac rau cuiva aici si nu sunt pedepsiti, nu fac decat sa ii inraiasca pe ceilalti
BO nu impartaseste asemenea viziune (dezvoltata de scolasticismul catolic, ex, la Toma de Aquina).iar dincolo nu ar mai folosi nimanui sa stie ca cei fara-de-lege se chinuie in iad la nesfarsit. cam sadic din partea celor mantuiti sa gaseasca satisfactie in chinul etern al cuiva care le-a facut un rau intr-o viata atat de scurta si de trecatoare ca asta;
La ce fel de pedeapsa va referiti? Poate omul sa-si dea seama cu sila ca este pacatos? Ori, fara constiinta pacatoseniei nu poate fi nici vorba de indreptare duhovniceasca, constientizare care vine DOAR din liber consimtamant si iubire. Unul Dumnezeu stie cum sa pedepseasca in acest fel. Sa-I lasam dar Lui judecata si razbunarea.pe de alta parte, daca aici ar fi o pedeapsa cat de mica pentru cei care fac rau altora, ar mai fi o sansa pentru acestia sa se corecteze, sa se indrepte si in felul asta sa se impace cu cei carora le-au facut rau, sa isi schimbe viata.
Se poate spune precis ca are suflet, sufletul nu i-a fiinta o data cu nasterea ci cu zamislirea trupului.hodor cristiuc:
O fiinta ce nu a trait sa vada lumina zilei pe pamant,se poate spune precis, ca are suflet?
Înapoi la “ALTE SUBIECTE TEOLOGICE”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 19 vizitatori