Mesaj necititde emanuel » 24 Iun 2010, 11:04
Bine multumesc f mult, acuma am inteles. Cele ce le-ati spus sunt foarte de incredere.
Am citit din pravila bisericeasca si am gasit urmatoarele invataturi mai importante in problema asta. Iata-le :
246. - La fiecare pacat, duhovnicul trebuie sa dea canon, potrivit cu intelegerea, starea sanatatii, posibilitatea materiala si familiala, cu slujba sau indeletnicirea, pregatirea culturala, felurile pacatelor spovedite si evlavia intru pocainta a penitentului, aplicand canonisiri potrivite, care sa duca la indreptarea si intarirea duhovniceasca. Canonisirea prea aspra duce la deznadejde (II Cor. 2, 5-11), iar, cea prea ingaduitoare, duce la incurajare spre pacat si astfel, duhovnicul in loc sa indrepte, mai rau strica. "Unii ca acestia, leaga in chip usuratic ranile fiilor poporului meu, zice Domnul spunand: pace, pace, dar pacea Domnului nu exista" (Ier. 8, 11). Canonisirea trebuie sa se faca numai dupa legea Domnului, caci duhovnicul nu judeca dupa legile facute de el, ci este sluga si ispravnic pus de Domnul pentru mantuirea sufletelor, care este obligat sa implineasca poruncile Stapanului sau. Duhovnicul trebuie sa puna inaintea celui pacatos calea vietii si calea mortii aratata numai si numai de legea Domnului, iar nu de inchipuirea sau pacatele sale, prin care ar voi sa aprecieze pe ale altuia (Ier. 21,8; Simeon al Tes. IX, 72).
270. -"Cine va lua canonisire de la duhovnicul sau, ca sa nu se impartaseasca, si se va priceslui sa se desparta de biserica trei ani, ca se cade ca cel ce leaga sa-l si dezlege. Insa de-l vor lega altii, altii sa-l dezlege, iar de se va pocai, sa-l primeasca la impartasanie, ca scris este: cine va veni catre mine, nu-l voi scoate afara". -PBG, 115.
Foarte important : cine se impartaseste de capu lui are mare pacat si cade sub afurisenia bisericii.
701. - Duhovnicia este judecatoria interna a sufletului crestin, care are imparatia lui Dumnezeu inlauntrul sau (Luca 17, 21), avand ca judecator constiinta sa, adica stiinta de sine in raport cu legile: Domnului, cu ajutorul caruia el poate face deosebire intre bine si rau. Intrucat crestinul nu se poate cunoaste exact, si nici legea Domnului n-o stie pe deplin, si nici aplicarea ei la faptele sale, n-o poate face fara partinire, pentru a-si completa aceasta judecata interna, apeleaza la un judecator extern asemenea lui, dar superior lui prin situatia bisericeasca si har, pe care-l consulta si de la care cere ce-i lipseste: Lumina si adevar. Acesta este duhovnicul a carui misiune este sa examineze, sa indrumeze, sa judece si sa dea sentinta dezlegarii neconditionate sau conditionate, sau nedezlegarii, toate implinite numai in cadrul legilor lui Dumnezeu, date lui in Sfanta-Scriptura si Sfanta Traditie a sfintelor canoane, in afara carora nu poate fi legare sau dezlegare, lumina si adevar duhovnicesc (Ioan 14,15-30; 15,1-14).
963. -Impartasirea, cuminecarea sau euharistia este impreunarea cu Hristos prin gustare, a insusi trupul si sangele Domnului (Matei 26,19-30; Ioan 6,32-58). Omul trebuie sa se ispiteasca pe sine pregatindu-se prin spovedanie curata si implinirea canonisirii (I Cor. 11, 28; II Cor. 13, 5) si numai daca duhovnicul ii va da voie poate sa guste din Stanta Euharistie. Cei nevrednici mananca si bea intru osanda (I Cor. 11-27-32) iar cei ce duc o viata imorala si dispretuiesc prin indiferenta aceasta taina, speculand-o ca Iuda, prin inselaciuni de tot felul, va intra satana in ei (Ioan 13, 27). De aceea duhovnicul trebuie sa fie cu mare grija in aprecierea celor vrednici. In caz ca cineva nu mai poate vorbi si nici nu este nimeni care sa marturiseasca, prin garantia sufletului sau (Ex. 32, 32; Rom. 9,1-5) cum ca cel ce este gata de moarte, este om credincios si s-a spovedit in cursul anului si a dorit sa se impartaseasca nu poate sa i se dea euharistia, aruncand margaritarele inaintea porcilor (Matei 7,6). Cel mai mare pacatos, daca pe patul de moarte se spovedeste plangand cu amar (Matei 27,75) asemenea cu talharul de pe cruce (Luca 23, 4043) poate fi impartasit. In caz de insanatosire isi urmeaza canonisirea (I ec. 13; Grigore de. Nissa 5).
967. -"Nimeni dintre mireni sa nu se impartaseasca cu de la sine putere cu Sfintele Taine (cum faceau unii voievozi) fiind de fata episcopul, prezbiterul sau diaconul. Iar cel ce ar indrazni sa faca asa ceva, sa se afuriseasca pe o saptamana ca cel ce lucreaza impotriva celor randuite, invatandu-se ca sa nu cugete mai presus de cele ce i Se cuvine a cugeta" (Deut. 8,14; II Cor. 26,16-21; Rom. 12,3; 13,2). -VI ec. 58.
986. -"Preotul care va priceslui pe orice om fie mic, fie mare, tanar sau batran, pana ce nu va lua stire despre dansul de la duhovnicul sau de este destoinic sau nu, unul ca acesta sa se goneasca de la preotie, adica sa se pocaiasca cinci ani, iar daca din neglijenta va gresi si va pricestui, chiar data va fi cucon mic, sapte ani sa aiba pocanie". -PBG, 35.
987. -"Daca cineva va manca ceva, apoi se va impartasi, sa se pocaiasca un an, de va fi mancat branza si oua si apoi se va impartasi, doi ani, iar de va fi mancat carne, trei ani de pocainta si metanii 66. Daca cineva va lua certare de la duhovnic sa nu se impartaseasca, iar el se va impartasi fara invatatura duhovnicului, sa se desparta de biserica, ca un batjocoritor de Dumnezeu, trei ani, nici prescura sa nu primeasca preotul de la dansul". -PBG. 89.
Infricosator !
989. -"Este bine si folositor a se impartasi in fiecare zi si a primi Sfintele Taine ca insusi Dumnezeu a zis: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica" (Ioan. 6, 54). Dar noi ne impartasim de patru ori pe saptamana, duminica, miercurea, vinerea si sambata si in alte zile cand se face pomenirea vreunui sfant... Cei ce vietuiesc in pustietati, unde nu se gaseste preot, pastrand cuminicatura acasa, se impartasesc singuri", -Sf. Vasile 16. -Scris: 83.
Oare in vremurile noastre mai este voie ca un pustnic sa primeasca impartasania in chilia lui si sa se impartaseasca dupa cum ii spune duhovnicul de des ? Are voie un pustnic sa intrebe asta la duhovnic ? Ma refer la un pustnic monah sau mirean.
990. -"Multi se impartasesc cu aceasta jertfa odata pe an, multi de doua, altii mai des si catre toti acestia se indreapta cuvantul nostru. Dar nu numai catre cei de fata ci si catre cei ce sunt in pustietati, caci acestia fac acest lucru odata pe an si de mai multe ori, la doi ani. Deci care trebuiesc laudati, cei ce se impartasesc odata, sau mai de multe ori pe an? Nu voi lauda nici pe cei ce se impartasesc odata, nici pe cei de mai multe ori, ci numai pe cei ce se impartasesc cu constiinta curata si a caror viata este neprihanita. Pe unii ca acestia totdeauna ii vom lauda, iar, cei ce nu sunt curati, sa nu se apropie de Sfanta impartasanie, fiindca acestia primesc asupra lor judecata si osanda...". -Sf. Ioan Hrisostom, Evrei/Omilia XVII.
992. -"Drept aceea tainele acestea le-a dat Iisus pentru ca sa fim una cu Dumnezeu. Noi arhiereii si preotii adesea cu socotinta si spovedanie slujind liturghie sa ne impartasim cu infricosatele Taine; iar ceilalti si ei adesea prin spovedanie, prin sfarimarea inimii si cucernicia sufietului sa se cuminice si nimeni din cei ce se tem si iubesc pe Domnul, sa nu treaca peste 40 de zile si daca cei ce vor pazi pe cat vor putea sa se apropie si mai curand de cuminicatura lui Hristos si daca se va putea si in toate duminicile si mai ales cei batrani si cei bolnavi pentru ca aceasta este viata si taria". -Sim. Tes. VI, 360
993. -"Calugarii pustnici se pot impartasi singuri la vreme de nevoie, cu gura sa se cuminice cu dumnezeiasca paine, apoi sa-si spele gura cu vin sau cu apa". -Sim. Tes. IX, 41.
Repet intrebarea de mai sus.
998. -"La Liturghie nu numai cei vii, ci si cei morti se impartasesc duhovniceste si nevazut, dupa fagaduinta Domnului (Luca 14,15; 22,30; Matei 7,11) caci si sufletele celor adormiti au pe Preotul cel vesnic, Carele le face toate acestea si care imparte si acelora dintre cei vii, care se impartasesc cu adevarat. Caci nu toti cei carora le da preotia se impartasesc cu adevarat, ci numai aceia care le da insusi Hristos. Caci preotia impartaseste intr-adevar pe toti cei ce vin la impartasire. Hristos insa, numai pe cei vrednici de impartasire. De aici se vede ca savarsitorul tainei si sfintitorul sufletelor, atat ale viilor cat si ale mortilor este numai Mantuitond insusi". N. Cabasiia, TDL, XLII
1894. -"Orice persoana de-si va lasa duhovnicul sau fara de oricare vina si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica cu acela ce-l primeste pe dansul... -PBG, 117.
1886. -Spovedania sau pocainta sau marturisirea pacatelor este taina bisericeasca prin care Dumnezeu iarta pacatele tuturor celor ce se pocaiesc cu sinceritate si se hotarasc sa duca o viata curata dupa poruncile Domnului. Ea incepe de la varsta de 6-7 ani. Dupa cum omul se ingrijeste de hrana si imbracaminte, tot asa trebuie sa se ingrijeasca si de hrana sufleteasca prin spovedanie si impartasire care trebuie sa se faca cat mai des, dupa nevoile sufletesti ale fiecaruia. Unii crestini se spovedesc odata pe saptamana sau pe luna. Biserica invata pe crestini a se spovedi in cele patru posturi ale anului (Const. II, 11-15; Mart. Ort. I, 90; Lev. 16, 30-31; Sirah 17, 23; Matei 16, 19; 18,18; Ioan 20,23; I Ioan 1,9)
1887. -"Daca vreun episcop sau prezbiter nu primeste pe cel ce se intoarce de la pacat, ci il leapada, sa se cateriseasca caci mahneste pe Hristos, cel ce a zis: Bucurie se face in ceruri pentru un pacatos care se pocaieste" (Luca 15,7). -Apost. 52
Asta daca s-ar aplica si in cazul preotilor ce nu sunt de acord cu impartasania deasa ar fi grav. Insa preotii sunt de mai multe tipuri, fiecare cu tipul lui de duhovnicie. Par Rafael Noica a zis ca anumite suflete se mantuiesc la un anumit tip de preoti alte suflete se mantuiesc la alt tip de preoti. Deci nu se aplica decat in cazul pacatelor mari, ma gandesc.
1899. -"Unii sunt de parere cum ca in chip exceptional, cand de exemplu, cineva fiind pe camp asista la moartea neprevazuta a cuiva, daca muribundul vrea, se poate spovedi tovarasului sau mirean, ca apoi acesta cand se va spovedi, sa marturiseasca si pacatele celui mort, luand dezlegarea de la duhovnic pentru amandoi".
1900. -Se numeste spovedanie pacatoasa sau falsa: a), cand cineva cauta un duhovnic stiut ca drept calcator de canoane si dezleaga nu dupa legea Domnului, ci dupa poftele sale sau are aceleasi pacate spre a lua dezlegare usoara si potrivnica canoanelor si astfel se afunda intru osandire amandoi, mai rau decat daca nu s-ar fi spovedit; b). cand nu spune toate pacatele sau le spune pe jumatate sau le justifica cu minciuni ducand in eroare pe duhovnic; c). cand se spovedesc mai multi in colectiv, spunand pacatele in gand fara a le auzi pe fiecare duhovnicul si a le aprecia pe toate in lumina canoanelor si a legilor morale, asa cum se intampla cand se ia ca drept spovedanie citirea molitvei mare de dezlegare, care isi are rostul numai la inceputul posturilor, ca pregatire pentru pocainta, servind ca o introducere in adevarata spovedanie (V. Canonisirea).
1905. -Indiscutabil, spovedania se face individual iar pacatele sa fie rostite cu voce tare, pentru ca duhovnicul sa poata aprecia si la urma sa stie ce leaga si dezleaga. In vremuri exceptionale, cand navaleau barbarii sau in caz de ciuma napraznica sau cand multimea ostasilor plecau grabnic pe front, etc, arhiereul sau duhovnicul acestor oameni pe care ii cunosteau de mai inainte se folosea de: Rugaciunea pe care o citeste arhiereul sau duhovnicul pentru iertarea tuturor pacatelor... din molitfelnic, apoi erau intrebati care vor si numai cei ce au constiinta impacata li se da sfanta impartasanie. Din continutul ei se constata ca ea este alcatuita pentru multime, de aceea se si pomenesc si pacate exceptionale, etc. Uneori se face abuz de aceasta rugaciune, fiindca citirea ei nu poate suplini spovedania in vremea normala si de pace, caci atunci s-ar admite spovedania in colectiv. Sunt unii clerici care cer sa li se citeasca aceasta rugaciune de un proestos, ei pomenesc pacatele in gand, apoi ii pune sa mai spuna tare: Acestea si mai multe decat acestea am facut..., adica se minte; iar proestosul sa dezlege fara sa stie ce. Oare aceasta a avut in minte Domnul nostru Iisus Hristos cand a statornicit aceasta taina? Oare daca el ar fi de fata, in chip vazut si intrebat omeneste ar aproba-o?... Da, ea trebuie sa fie valabila numai si numai exceptional, iar pentru dezlegari intru ambianta frateasca ar trebui sa fie o alta rugaciune cam de felul celei ce urmeaza.
246. - La fiecare pacat, duhovnicul trebuie sa dea canon, potrivit cu intelegerea, starea sanatatii, posibilitatea materiala si familiala, cu slujba sau indeletnicirea, pregatirea culturala, felurile pacatelor spovedite si evlavia intru pocainta a penitentului, aplicand canonisiri potrivite, care sa duca la indreptarea si intarirea duhovniceasca. Canonisirea prea aspra duce la deznadejde (II Cor. 2, 5-11), iar, cea prea ingaduitoare, duce la incurajare spre pacat si astfel, duhovnicul in loc sa indrepte, mai rau strica. "Unii ca acestia, leaga in chip usuratic ranile fiilor poporului meu, zice Domnul spunand: pace, pace, dar pacea Domnului nu exista" (Ier. 8, 11). Canonisirea trebuie sa se faca numai dupa legea Domnului, caci duhovnicul nu judeca dupa legile facute de el, ci este sluga si ispravnic pus de Domnul pentru mantuirea sufletelor, care este obligat sa implineasca poruncile Stapanului sau. Duhovnicul trebuie sa puna inaintea celui pacatos calea vietii si calea mortii aratata numai si numai de legea Domnului, iar nu de inchipuirea sau pacatele sale, prin care ar voi sa aprecieze pe ale altuia (Ier. 21,8; Simeon al Tes. IX, 72).
249. -"Leaga bine pe cel pacatos, pana ce se va impaca cu Dumnezeu. Nu-l lasa nelegat ca nu candva sa fie legat de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Daca il voi lega eu, Dumnezeu nu-l mai leaga, iar daca nu-l voi lega eu, atunci il asteapta legaturile cele nedezlegate. "Ca daca ne-am judecat pe noi insine, nu am mai fi judecati de nimeni" (I Cor. 11, 31).
Deci pentru cei ce vor sa se impartaseaca mai des le ramane numai doua solutii : ori sa gaseasca un duhovnic care impartaseste des, ori sa se faca pustnici, daca au binecuvantare pentru asta de la un duhovnic sporit, in caz ca mai au voie pustnicii sa se impartaseasca singuri la chilia lor in vremurile noastre. Eu cand am cerut binecuvantare pentru asta duhovnicul meu mi-a zis ca nu, dar apoi am luat binecuvantare de la parintele proclu, si cand i-am spus duhovnicului mi-a zis ca bine, pot sa merg.