Pentru lamurire... amandoi (parintele Catalin si Joan) aveti dreptate (dar separat luat). Adica:
Starea paradisiaca surprinde calitatea perfecta a "chipului" - din punct de vedere structural - si calitatea perfectibila a "asemanarii" - din punct de vedere functional. Adam nu ajunsese inca la asemanarea cu Dumnezeu deoarece cresterea (dezvoltarea potentelor) nu avusese loc. Adam tocmai fusese creat iar timpul petrecut pana la caderea in pacat nu i-a permis actualizarea potentelor. De fapt, de o actualizare "deplina" - ca saturatie ontologica - nu poate fi vorba. Daca Dumnezeu e infinit, "asemanarea" va fi si ea infinita. E aici o antinomie, aceea a "implinirii neimplinite", a "asemanarii vesnice" cu Cel ce este ne-asemenea cu nimeni.
Apoi, starea de "suflet pur - fara trup" a omului nu e una proprie lui. Omul desavarsit este trup si suflet. Vesnicia o s-o petreaca ca "trup si suflet", ca de aceea va fi invierea de obste: revenirea in trupuri. De recitit ce am scris in alt topic despre aceasta - nu mai repet:
http://forumortodox.ro/viewtopic.php?f=30&t=127
Deci sufletul nu e "trimis aici pe pamant" de Dumnezeu. Aici e locul lui - dimpreuna cu trupul si dimpreuna cu Dumnezeu facut Om. Aici e (repet) locul de intalnire. Aici sunt si energiile (harul) lui Dumnezeu - ca prezenta a Dumnezeirii - ca de aceea avem preotia.
"Iesirea" de la Dumnezeu e o falsa iesire. Ea nu se poate judeca in functie de loc. Adica in Eden era Dumnezeu si in afara Edenului nu mai era. E de fapt o pierdere (imputinare) a harului divin ce-l sustine pe om in relatie cu Dumnezeu. Aceasta este de fapt "iesirea": pierdere relatiei de iubire - pierderea harului. Adam si Eva s-au vazut goi: "goi de har - goi de Dumnezeu ca relatie" prin neascultare. Nu e important locul (fizic) in care esti. "Intrarea si iesirea" de la Dumnezeu inseamna RELATIA - intrarea si iesirea din relatie - toata posibila prin puterea lui Dumnezeu si energiile sale necreate - dar si prin iubirea si ascultarea (libera) a noastra fata de Dumnezeu.
De aceea si porunca cea mai mare: Sa iubesti pe Dumnezeu - refacerea relatiei. Si de aici rugaciunea (vorbirea) neincetata cu Dumnezeu - refacerea relatiei. Dumnezeu nu le impune - ele se impun de la sine pentru ca le-am pierdut. Dumnezeu nu face decat sa ne indrume... pentru ca am uitat si ceea ce am pierdut.
Poti sa fi cu Dumnezeu la fel de mult pe pamant (in trup) cat si in "ceruri" (in duh).
De aceea e importanta perioada aceasta a noastra in trup - ca daca aici nu-l intalnesti pe Dumnezeu si nu te intorci in relatia de iubire din care ai cazut - nici ca duh-pur n-o s-o poti face. Si mori si nu te "intorci la Dumnezeu" cum s-a spus mai devreme ci ramai in afara relatiei cu El. Expresia "iar sufletul se intoarce la Dumnezeu care l-a creat" nu inseamna reintoarcerea in relatia cu Dumnezeu ci inseamna vedere realitatii divine de catre suflet. Si daca relatia Dumnezeu-Om nu a fost restabilita (restaurata) de catre suflet cat era in trup - prezenta Realitatii divine pentru suflet devine chinuitoare cum a explicat parintele diacon Catalin in topicul despre iad.