De obicei cand se prezinta copilul la scoala, are deja niste cunostiinte fundamentale de ce e bine si ce e rau.
Cum îţi explici influenţa în bine a "binelui" respectiv în rău a "răului" din viaţa ta ? Acestea, după consecinţele lor, se observă că
acţionează,
modelează viaţa unui om ceea ce înseamnă că aceste "cunoştinţe fundamentale" diferă cu mult de cele dobândite de exemplu prin studiul istoriei sau al matematicii care nu au menirea decât de
a ascuţii mintea, de a o face să înţeleagă mai bine realitatea, adevărul; cu alte cuvinte ele nu pot schimba viaţa, modul de trăire al unui om aşa cum o fac "cunoştinţele fundamentale" care vorbesc, cuvântează de bine şi rău, de ceea ce trebuie să facem pt a le cunoaşte şi a le alege.
Foarte simplificat ar fi: suntem fiinte sociale. ne bazam pe alti indivizi pentru supravietuire. Automat este nevoie de trai pasnic intre oameni, ceea ce implica niste constrangeri.
Ok, suntem fiinţe sociale, avem nevoie unii de alţii, dar de ce,
cine,
ce se asunde în spatele a ceea ce provoacă, aduce această nevoie de relaţionare ? De ce modul de vieţuire paşnic, deşi implică costângeri (
el) ne influenţează pozitiv viaţa ?
ceea ce sugerezi tu prin postul tau, este ca gandurile pozitive si moralitatea in general, este un beneficiu al credintei.
Aşa cum ai demostrat, acestea nu sunt "un beneficiu al credinţei", acestea sunt
manifestări ale existenţei a ceva, a cuiva care ajută sau nu omul, viaţa lui.Nu spun că ar fi existenţa Lui Dumnezeu sau cum L-a chema pt că aşa ca tine nici eu nu am dovezi palpabile, vizibile ale Lui, însă nu pot nega existenţa
a ceva care acţionează în viaţa mea, că o fi numele Lui Dumnezeu în Treime: Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt sau pur şi simplu Milostivul, Domnul sau oricare vrei tu nu mă interesează pt că de existenţa Lui,
a acestui ceva în viaţa mea depinde viaţa mea pe care mă lupt şi ne luptăm să o dăm, să o lăsăm în mâinile Lui, la umbra acelui "bine", trăire paşnică care nu are
nimic "rău" în Sine.
Existenţa
acestui bine nu o vei găsi numai la cei-ce-cred într-Un Dumnezeu, la creştini,
ea este prezentă în viaţa fiecărui ateu, musulman, african, a fiecărui om creat; diferenţa între ei constă în faptul că unii o află şi o urmează într-un mod, alţii în alt mod mai mult sau mai puţin aproape de ceea ce trebuie să fie manifestarea
acestei existenţe în viaţa noastră. Fără să promovez creştinismul, am auzit despre creştini fapte eroice, pace, frumuseţe şi armonie, cunoscându-le viaţa am zis că nu este nimic rău în a fi creştin; unora doar chipul trebuie să îl vezi şi te convingi că a reuşit prin statutul de creştin să fie un om perfect, desăvârşit; oare este rău să îţi doreşti să fi erou, să fi desăvârşit şi să accepţi ajutorul
aceluia nedefinit pt aceasta, adică urmarea a ceea ce este "bine", conduita prescrisă de
el