7. E etic, cel putin, a evangeliza o comunitate, tara deja crestina, chiar daca se afla inca in febra dupa foamea spirituala a comunismului?
8. Puteti sa aratati aceaisi continuitate istorico-confesionala din sec. I asa cum o fac greco- si romano-catolicii(cel putin)?
9. Aveti aceasi structura organizatorico-educativa ca si primii crestini?
10. Aveti curajul sa afirmati ca primii crestini faceau/ziceau/credeau exact ca dvs, nici mai mult, nici mai putin?
O sa incerc o prezentare de ansamblu, caci ortodocsii au tendinta de a se vedea intr-o tabara separata si privilegiata, si asa nu ne putem intelege.
Prezentarea dvs de ansamblu, nu răspunde întrebărilor în cauză. Dacă comunităţile p/np, nu corespund în principiu, cu Biserica Apostolică, şi le lipseşte acele harisme sau criterii care p/np susţin că trebuie să le aibă o biserică, ca să fie adevărată. Atunci, logic, ei se află înafara Bisericii.
Tendinţa ortodocşilor de a se vedea şi apoi de a se situa într-o tabără separată este normală şi firească, inclusiv apostolul Pavel îi îndemna pe corinteni (II 6, 17) , sau la (I Corinteni 5, 2), sau laII Tesaloniceni 2, 14, iar la I Corinteni Cap 5, 9-11, Apostolul este foarte clar.
In viziunea lui Dumnezeu nu exista mai multe biserici (ortodoxa, baptista, catolica, s.a.), ci numai una singura. Aceasta Biserica s-a nascut la Cincizecime, prin Duhul Sfant si a cunoscut in primul secol cea mai mare putere duhovniceasca, semananad seminte care au dat rod peste veacuri. Insa, chiar din primul secol au inceput sa apara lupi rapitori, decare se plang si apostolii in epistolele lor.
Înşelarea multor protestanţi şi nu numai, este că, ei cred că se află în Biserică dacă îl mărturisesc pe Hristos, indiferent cum. Să nu uităm că şi acei eretici, sau lupi răpitori despre care s-a amintit, erau tot creştini.
Şi ei îl mărturiseau pe Hristos, dar într-o altă formă, şi trinitatea şi lucrarea Ei o mărturiseau, dar intr-o formă diferită.
Pt unii erau nişte diferenţe de termeni fără importanţă prea mare. Împăratul Constantin a numit disputele arianiste la început ''cuvinte deşarte'', dar care în fond, atacau dumnezeirea Lui Hristos.
Şi au fost lepădaţi înafara Bisericii toţi ereticii.
Tot in acest timp, in mod progresiv, prezenta lui Dumnezeu si, implicit, harismele au disparut aproape total din Biserica, ramanand doar unele forme mostenite de la primii crestini (botezul, liturghia, rugaciunile, etc.).
Mântuitorul spune la Evanghelie La Matei capitolul 7, 22 , că vor merge la osândă multi care au harisme, cum ar fii facerea de minuni , proorocia, scoaterea demonilor, ş.a. De unde rezultă că harismele nu sunt numaidecât un criteriu sigur al mântuirii, sau al garantării că cei care le au nu sunt în înşelare pe drumul pierzării.
Mai mult, facerea de minuni şi alte puteri miraculoase şi aşa zise harisme, pot fi şi de la draci, (de fapt asta este momeala în care au căzut toţi protestanţii) fapt suficient pt a fi în înşelare crezînd că sunt pe drumul cel drept.
De aceea Biserica, mă refer la credincioşii ei, nu au ca scop in această viaţă căutarea de a dobândii aceste harisme şi nu pune prea mare importanţă pe ele, cu atât mai mult că semnele( minunile) sunt pt necredincioşi nu pt cei credincioşi..
Sunt cazuri în patristica noastră când unii sfinţi care au primit de la Dumnezeu aceste harisme,au refuzat să le folosească, sau au cerut de la Dumnezeu să le ia înapoi.
Şi alte cazuri când unii le-au cerut şi primindu-le înainte de vreme, pt multa lor stăruinţă, au căzut prin mândrie.
Credincioşii primesc încredinţare din poruncile evanghelice şi în tainele bisericii, pe măsură ce creşte cunoaşterea de sine(pe care protestanţii nu le au, şi nu au cum să înţeleagă acest lucru) dacă sunt in Biserică şi locul unde se află.
Deci nu harismele definesc dacă Biserica este reală, unele din ele ele au fost bune în anumite timpuri, iar când nu au mai fost necesare au dispărut fără să afecteze fiinţa bisericii.
Cu mult respect.