Ati pus culorile gresit; trebuia asa:
Căci cine ca voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
Ce se pune in cauza este "eul", "sinea", ta contra celui al lui Hristos.
Deci dvstră identificaţi sufletul, în acest context, cu "eul", am înţeles.
(nu e simpla joaca)
Eul tau trebuie inlocuit cu Hristos. Trebuie indumnezeit. (...) Iar daca il vei inlocui, il vei pastra ("scapa").
Nu e deloc simplă, întradevăr
.
Să încercăm o înţelegere practică. În ziua de astăzi, pentru a-mi scăpa sufletul trebuie să-l înlocuiesc cu Hristos, să uit de mine, de voinţele şi dorinţele mele (care de obicei primează în faţa nevoilor, voinţelor altora) şi să primesc pe Hristos. Iar Hristos se identifică cu cei "prea mici" după cum spune
Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintre-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. . Deci, dacă voiesc să-mi păstrez sufletul (să-l mântuiesc), gândind doar la bunăstarea mea asemenea fariseilor cărora nu le păsa de cei "pre mici", chiar invidiind pe Cel care le făcea bine, o să-l pierd, iar dacă o să renunţ la bunăstarea lui pentru bunăstarea celor "prea mici" (
pentru Mine şi pentru Evanghelie) o să-l câştig.
Acum întrebarea e cine sunt cei "prea mici", în ziua de astăzi?
Ştim din evanghelie că sunt cei flământi, însetaţi, străini, goi, bolnavi, întemniţaţi, deci cei care au nevoie de un om care să-şi pună sufletul pentru ei, să-l piardă. Hristos ne spune că viaţa Lui trebuie să fie pildă pentru a ne trăi viaţa. El fiind Arhetipul nostru. Practic să îţi pierzi sufletul, însemnă să te jertfeşti.
Avem şi o înţelegere profundă, directă a Lui Hristos (neintermediată de cei "pre mici") în cazul sfinţilor care aveau o comunicare vie, o legătură permanentă cu Hristos, în rugăciune. Ei nu-L lăsau pe Hristos străin, gol, însetat etc pentru că necontenit atenţia era asupra Lui, era (şi este) în centul atenţiei lor, iar dacă Îi lipsea ceva din acestea (metaforic vorbind, bineînţeles) ei ştiau imediat, erau înştiinţaţi prin conştiinţă.
Aici era nelămurirea mea, paradoxul: cum cineva care doreşte să-şi scape sufletul în final îl pierde. Iar răspunsul meu e că trebuie să-ţi pese de cei "prea mici", să nu te intereseze doar sufletul tău, bunăstarea ta. Însă nu am găsit nicăieri o confirmare şi de aceea vroia să ştiu ce credeţi şi voi despre acest aparent paradox.