Doamne ajuta!
Cu tristete adanca marturisesc si imi plang pacatul meu.La 12 saptamani de sarcina cand s-au facut masuratorile copilului am aflat ca lipsesc mai multe parti ale craniului. Acranie se cheama malformatia . Si mortalitatea e de 100%. La noi lipsea osul de la nas si cel mai important calota craniana, iar creierul nu se putea divide in 2 emisfere lipsind osul, insa cel mai grav e ca plutea in lichidul amniotic creierul….neavand os sa fie inchis in cutia craniana…. Mi s-a propus chiuertaj imediat, insa am refuzat, incercand sa repet analiza la inca alte doua spitale nespunand ca am deja un diagnostic negativ. Am primit acelasi diagnostic si aceleasi indicatii de urgenta. Mi s-a spus ca nu imi poate garanta ca mai traieste pana in seara zilei respective copilul, sau inca doua zile, saptamani sau luni… Si ca si daca s-ar naste ar muri in primele 5 minute, neputand sa traiasca cu creierul asa. Asta era a 3a sarcina din viata mea, pe primele doua reusind sa le duc la capat si ambii copii sunt sanatosi. In cea de-a doua insa am facut tromboza in sarcina si am facut o luna inainte de nastere si o luna dupa nastere Fragmin, niste injectii in burta sa nu circule cheagurile de sange prin organism si sa blocheze vreun organ vital si sa mor…. ( puteam face emfizem pulmonar de ex si muream) Asa ca mi-au zis si acum ca daca nu inteleg sa intrerup sarcina asta si moare intrauterin copilul nu garanteaza nimeni pt mine…. putand sa se declansese si acum vreo tromboembolie… Nici eu si nici sotul meu nu am crezut vreodata ca vom face noi avort, insa fiind impus de peste 5 medici pe care i-am consulatat si toti zicand ca imi pun si viata mea in pericol si imi pot ramane si cei doi copiii fara mama am acceptat sa mi se induca travaliul la 14 saptamani si jumatate….Speram sa se nasca viu, si fie si 1 minut daca ar fi trait sa il fi botezat urgent… Insa nu a rezistat travaliului si iesit fara suflare. Sunt inca lauza si urmeaza sa merg la duhovnic sa ma spovedesc apoi, insa tare necajita sunt si nu stiu ce se intampla cu sufletelul copilasului pierdut si nici cu sufletele noastre, al meu si al sotului care si-a dat si el acordul…. E o crima, fie si asa impusa medical. El zice ca daca nu acceptam si lasam lucrurile sa se intample cum vrea Dumnezeu…daca muream ajungeam martira…Asa mi-am ratat sansa si acum am si pacatul pe cap…. care nu stiu cand si cum va fi iertat….cati ani de pocainta imi trebuie pana sa ma pot impartasesc din nou….
Ce zice biserica in astfel de cazuri? Pe langa cele spuse, copilul mai avea si sindrom Down, pentru care nu as fi intrerupt sarcina, ca se poate trai cu asa ceva, insa acrania era grava si faptul ca imi putea fi si mie pusa in pericol viata…. Imi amintesc cum am intors o femeie de la avort stand la usa ginecologului acum cativa ani buni si acum nu imi vine sa cred ca am ajuns in situatia asta….