Pãrerea cea nouã cã Duhul Sfînt purcede de la Tatãl si de la Fiul este potrivnicã lãmuririi hotãrîte a Domnului nostru, datã cu grijã pentru aceasta (Ioan XV, 26): Care de la Tatãl purcede, si potrivnicã mãrturisirii întregii Biserici catolice, dupã cum este încredintatã de cãtre cele sapte Sinoade ecumenice: Care de la Tatãl purcede (Simbolul Credintei).
I. Pentru cã înlãturã progresiunea cea mãrturisitã de Evanghelie a persoanelor dumnezeiesti ale Fericitei Treimi, progresiune dintr-o singurã cauzã, unicã, dar diferitã.
II. Pentru cã introduce raporturi diferite si inegale între ipostasele cele de aceeasi putere si împreunã mãrite, si confundarea sau amestecarea lor.
III. Pentru cã dovedeste asa zicînd ca fiind imperfectã, ba chiar obscurã si greu de înteles pînã la ea mãrturisirea Bisericii una, sfîntã, catolicã si apostolicã.
IV. Pentru cã atacã pe sfintii Pãrinti din sinodul întîi ecumenic de la Niceea si din Sinodul al doilea ecumenic de la Constantinopol, ca si cum adicã ar fi teologhisit nedesãvîrsit despre Fiul si Sfîntul Duh si ar fi trecut sub tãcere o asemenea însusire a Dumnezeirii fiecãreia din cele douã persoane, desi era nevoie sã fie lãmurite toate însusirile lor dumnezeiesti împotriva si a arienilor si a macedonenilor.
V. Pentru cã insultã pe Pãrintii Sinodului al treilea, al patrulea, al cincilea, al saselea si al saptelea ecumenic, cari au vestit în lume desãvîrsit si întreg dumnezeiescul Simbol, încît si cu blesteme înfricosate si cu pedepse nedeslegate au oprit orice adaos sau scãdere sau schimbare sau mutare fie si de o cirtã, si lor însisi si oricãror altii; ca si cum ar trebui sã fie îndreptat si mãrit, si prin urmare toatã învãtãtura teologicã a Pãrintilor catolici ar fi de schimbat, descoperindu-se parcã noi însusiri tuturor celor trei persoane ale Fericitei Treimi.
VI. Pentru cã s-a strecurat la început în Bisericile Apusului, ca un lup în piele de oaie, cu însemnare adicã nu de purcedere, dupã întelesul grecesc din Evanghelie si din simbol, ci cu însemnarea de trimitere, cum se apãra papa Martin fatã de Maxim Mãrturisitorul si cum explica Anastasie Bibliotecarul sub Ioan VIII.
VII. Pentru cã forteazã în chip deosebit, cu neînchipuitã îndrãznealã, si falsificã Simbolul însusi, care este depozit comun al crestinismului.
VIII. Pentru cã a adus atîtea tulburãri în Biserica cea linistitã a lui Dumnezeu si a dezbinat neamurile.
IX. Pentru cã a fost dezaprobatã în chip solemn de la prima înfãtisare de cãtre doi papi de vesnicã amintire, Leon III si Ioan VIII, care - acesta din urmã - în epistola cãtre sfîntul Fotie - a pus în rîndul lui Iuda pe cei care au introdus-o întîi în dumnezeiescul Simbol.
X. Pentru cã a fost condamnatã de multe sfinte Sinoade ale celor patru Patriarhi ai Rãsãritului.
XI. Pentru cã a fost lovitã cu anatemã, ca o inovatie si adãogire în Simbol, la Sinodul al optulea ecumenic cel întrunit la Constantinopol pentru pacea Bisericilor rãsãritene si apusene.
XII. Pentru cã odatã introdusã în Bisericile din Apus, fie a nãscut fãpturi de rusine, fie a atras dupã sine în curînd alte inovatii, cele mai multe potrivnice poruncilor celor hotãrît scrise în Evanghelie ale Mîntuitorului nostru si tinute pînã la introducerea ei în Bisericile în care s-a furisat, ca: stropire în loc de botez, refuzarea sfîntului Potir laicilor, ridicarea uneia si aceleiasi pîini frînte, dar folosirea de hostii, azimã în loc de pîine, lãsarea din liturghii a binecuvîntãrii, adicã a dumnezeiestii chemãri a prea Sfîntului Duh celui Care sfinteste slujirea si desfiintarea vechilor ceremonii apostolice ale Bisericii catolice, oprind de exemplu ungerea cu sfîntul mir si împãrtãsirea cu prea curatele Taine a pruncilor botezati; necãsãtorirea preotilor, infailibilitatea si vicariatul lui Hristos în persoana Papii si celelalte, înlãturînd astfel tot tipul vechi apostolic aproape al tuturor tainelor si al întregii învãtãturi, pe care-l tinea vechea sfîntã si dreptcredincioasã Bisericã a Romei, pe atunci mãdular prea cinstit al sfintei Biserici catolice si apostolice.
XIII. Pentru cã a îndemnat pe teologii Apusului, apãrãtorii ei, neavînd nici un loc nici în Scripturã, nici în Pãrinti, pentru a da chip plãcut gresitelor învãtãturi enumerate, nu numai la rãstãlmãcirea Scripturilor, cum nu vedem la nici unul din Pãrintii sfintei Biserici catolice, dar si la falsificarea textelor sfinte si neatinse ale dumnezeiestilor Pãrinti rãsãriteni ca si apuseni.
XIV. Pentru cã a apãrut ca ceva strãin, nemaiauzit si blasfemiator chiar si pentru celelalte comunitãti crestine existente, care, pentru alte drepte pricini, au fost înlãturate din Staulul catolic.
XV. Pentru cã nu se poate încã apãra nici mãcar cu probabilitate din Scripturi, sau cel putin în chip rational din Pãrinti, cu tot zelul si cu toatã lupta apãrãtorilor ei, în nici una din acuzatiile enumerate. O asemenea pãrere poartã toate caracteristicile învãtãturii gresite, ce provin din firea si din însusirile ei. Si deoarece orice învãtãturã gresitã, care atinge cugetarea catolicã cu privire la Fericita Treime si la progresiunile dumnezeiesti, si încã chiar existenta Prea Sfîntului Duh, este si se numeste erezie, si cei care cugetã astfel eretici, dupã hotãrîrea celui întru sfinti Damasus Papã al Romei: Dacã cineva va avea dreaptã pãrere despre Tatãl si Fiul, dar nu va avea despre Sfîntul Duh, este eretic (Mãrturisirea credintei catolice pe care Papa a trimis-o Episcopului Paulin al Tesalonicului),
de aceea Biserica una, sfîntã, catolicã si apostolicã, mergînd pe urmele sfintilor Pãrinti, rãsãriteni ca si apuseni, a declarat odinioarã pe timpul Pãrintilor si declarã iarãsi astãzi în sinod, cã aceastã nouã pãrere mai sus arãtatã, cã Duhul Sfînt purcede de la Tatãl si de la Fiul, este în esentã erezie, iar partizanii ei, oricine ar fi, eretici, potrivit cu sus numita hotãrîre sinodicã a Prea Sfintitului Papã Damasus, si adunãrile lor eretice, si orice comuniune duhovniceascã si religioasã a fiilor ortodocsi ai Bisericii catolice cu unii ca aceia neîngãduitã, mai ales în virtutea canonului 7 al Sinodului al treilea ecumenic.
sursa: EPISTOLA ENCICLICĂ a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos
http://www.angelfire.com/linux/viataort ... rsrit.html
. Si care, din fericire, nu vor ajunge la nici un rezultat, decat, poate, calcand peste Adevar.
Sf. Apostol Pavel era împotriva "dialogului", vezi: Tit 3:10 - "De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te".