FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Sfinţii Părinţi ne învaţă că un creştin adevărat, atunci cînd are o bucurie trebuie să se aştepte la un necaz (încercare), pt a nu cădea în mîndrie şi a uita de Dumnezeu, şi invers, cînd se află într-o suferinţă trebuie să fie în aşteptarea unei mîngîieri din partea lui Dumnezeu care nu întîrzie niciodată.
Poate aduce această practică frică de Dumnezeu, sau frică omenească, pt că mulţi nu înteleg şi nu-şi dau seama cînd ne cercetează Dumnezeu, pt a vedea credincioşia noastră.

Dacă omul este credincios-conştient, condiţie sine-qua-non a înţelegerii vieţii, sub toate aspectele, îşi va ruina egoismul egocentric cu zâmbetul pe buze, deci nu va fi trist niciodată. Distrugere creatoare, în limbaj modern, adică îndepărtez voia pătimaşă făcând loc voii sfinte pentru că asta îmi va aduce un spor de productivitate şi un randament maxim pe plan duhovnicesc şi apoi prin extrapolare şi lumesc.

Există şi cazul când Dumnezeu se retrage pentru un moment din viaţa noastră pt ca noi să ne dovedim fidelitatea faţă de El şi atunci această tristeţe sfântă va deveni bucurie sfântă dacă răbdarea noastră va trece testul.