FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Într-o seară am stat şi m-am gândit foarte serios la viaţa mea. Mă cunosc astfel încât să ştiu cum sunt eu, şi, desigur, mai am multe de învăţat şi mă rog să-mi dea Dumnezeu răbdare şi putere să merg înainte.
Dacă va binevoi Dumnezeu să mă căsătoresc, aş dori ca viitorul meu soţ să aibă câteva calităţi. Nu doresc să fiu judecată (dar eu ce calităţi am, dar cine mă cred eu de îmi fac astfel de planuri), ci doar înţeleasă.
A ieşit o listă.
Cum aş dori să fie ''omul meu'''
1. Să fie un om întreg la suflet şi la minte.
2. Să fie fericit şi fără mine adică să-şi găsească bucuria în lucrurile simple, că numai aşa vom putea fi fericiţi şi împreună.
3. Să îmi vorbească firesc, fără cuvinte de genul ''te ador, fără tine simt că mor''! (am auzit aşa ceva, nu glumesc)
4. Să nu-i oprească celulita mea dragostea pentru mine. (N-am, dar nu se ştie niciodată)
5. Să iubească copii şi să nu spună despre un copil care plânge că ''e rău'', copii nu sunt răi!
6. Să nu fie plângăcios: ''vai, s-a spart ţeava de la baie, ce ne facem, ce ne facem, săracii de noi''!
7. Să nu fugă la mama lui când dă de greu, să rezolvăm împreună problemele, adică să aiba cordonul ombilical tăiat. (Nu glumesc, mulţi bărbaţi sunt tot ''băiatul mamei'').
8. Să îmi acorde libertate să respir, adică să nu mă sufoce cu dragostea ca o sugativă afectivă.
9. Să-i respecte pe cei din jur.
10. Să mă iubească firesc, sănătos din toate punctele de vedere.

Întrebarea mea este: ce e rău aici, ce este rău în ce am scris?
Câţiva oameni s-au scandalizat de-a dreptul de ce am spus eu. Dar ce e greşit în ce am spus?

Nu-i rău deloc! Este foarte bine, numai că din ăştia fără cusur nu prea se găsesc, poate doar prin mănăstiri...că şi ăsta e un paradox, cei care mai au calităţi cam fug la mănăstire.

Nu-i rău deloc! Este foarte bine, numai că din ăştia fără cusur nu prea se găsesc, poate doar prin mănăstiri...că şi ăsta e un paradox, cei care mai au calităţi cam fug la mănăstire.

Mulțumesc din suflet! Nici nu stiti ce folositor e raspunsul dumneavoastra! Efectiv mi/a luat un nod din gât! Credeam ca eu am o problema, dar totusi ceva din inima imi spunea ca e firesc sa fie asa.
Acuma, daca sunt oameni intregi numai in manastiri, asta e. Sa fie cat mai multi.
Cum spunea pr. Arsenie Papapcioc, „casatoria - ori bine, ori deloc„ nu/mi amintesc exact, dar asta e esentialul. Decat sa ma casatoresc cu cineva care nu/i intreg (nu spun neaparat fara cusur, dar sa fie totusi intreg la cap si sa traiasca cu Hristos in suflet, sa fie credincios, sa ne rugam impreuna, sa mergem la biserica impreuna, sa facem toate ale casei asa cum se cuvine), apoi mai bine deloc.
Singuratatea e si o binecuvantare.

Nu-i rău deloc! Este foarte bine, numai că din ăştia fără cusur nu prea se găsesc, poate doar prin mănăstiri...că şi ăsta e un paradox, cei care mai au calităţi cam fug la mănăstire.

Mulțumesc din suflet! Nici nu stiti ce folositor e raspunsul dumneavoastra! Efectiv mi/a luat un nod din gât! Credeam ca eu am o problema, dar totusi ceva din inima imi spunea ca e firesc sa fie asa.
Acuma, daca sunt oameni intregi numai in manastiri, asta e. Sa fie cat mai multi.
Cum spunea pr. Arsenie Papapcioc, „casatoria - ori bine, ori deloc„ nu/mi amintesc exact, dar asta e esentialul. Decat sa ma casatoresc cu cineva care nu/i intreg (nu spun neaparat fara cusur, dar sa fie totusi intreg la cap si sa traiasca cu Hristos in suflet, sa fie credincios, sa ne rugam impreuna, sa mergem la biserica impreuna, sa facem toate ale casei asa cum se cuvine), apoi mai bine deloc.
Singuratatea e si o binecuvantare.

Aci, cred şi eu că aveţi dreptate.