Aoleu, Nora, ce-i kitschul asta? Maria_andreea pusese problema doar a dragostei NOASTRE catre DUMNEZEU, si nu si pe acea a lui Dumnezeu catre noi. (Fireste ca o relatie intre ele nu ar fi exclusa). Am mai remarcat si la alti ortodocsi melting pot-ul asta de argumente convergente, dar niciodata co-ncidente. E vorba de „ce sa fac eu (maria-andreea) ca sa-l iubesc desavarsit pe Dumnezeu - in munca de induhovnicire?”
Eu am inteles exact ce a intrebat Maria Andreea. Insa dvs nu m-ati inteles pe mine. Ceea ce am spus nu este catusi de putin kitsch. Recunosc ca spun lucrurile mai pe jumatate cateodata, si atunci sunt neinteleasa.
Fara Dumnezeu nimic bun nu pot sa fac. Asadar, oricat ma straduiesc eu in munca de induhovnicire, daca nu ma invata Dumnezeu Bunul, eu nu voi sti niciodata cum sa ma lepad de lume si totusi sa fiu in lume. Exemplul nostru ce trebuie sa il urmam este Hristos.
De aceea am venit sa arat iubirea nebuna a lui Dumnezeu, aceasta iubire pe care si noi trebuie sa o invatam de la Dumnezeu.
Ce sa fac eu ca sa il iubesc desavarsit pe Dumnezeu? sa ii urmez Lui si sa Il chem sa ma invete. Sa invat de la El iubirea nebuna a Lui.
De altfel Maria Andreea spunea ca nu stie cum se comporta Dumnezeu fata de nedreptate. Ea spunea: Dumnezeu uraste nedreptatea dar nu stiu cum se comporta fara de ea.
de aceea eu am venit sa ii spun ca se comporta cu iubire desavarsita.
Ne punem intrebari cum sa ne lapadam de lume, iar eu am spus urmand iubirii lui Dumnezeu. Cum este iubirea lui Dumnezeu fata de oameni, asa ar trebui sa fie si iubirea noastra fata de oameni.
de aceea am venit si am spus: Cand oare vom invata , ca atunci cand privim un om, sa vedem omul si nu pacatul lui. Pentru ca ajungem de multe ori sa confundam si in loc sa uram pacatul si sa iubim pacatosul ajungem sa iubim pacatul si sa uram pacatosul, sau poate , mai bine zis, sa uram pacatosul crezand ca uram pacatul . acesta este motivul pentru care nu putem si nu stim sa fim in lume si totusi afara din ea.
Dvs ati venit cu o solutie si ati spus: lepadarea de sine.
Aici v-am dat dreptate si am spus ca nu va scandaliza si am venit sa arat ca asa cum Dumnezeu s-a desertat pe Sine din marea Lui iubire pentru noi, la fel trebuie sa invatam sa facem si noi, aceasta este lepadarea de sine.
Vrem nu vrem, nu putem discuta despre iubirea de semeni , daca nu luam ca exemplu iubirea lui Dumnezeu pentru noi. deci cand ne punem intrebari cum sa ne comportam fata de semeni, fata de nedreptate, fata de ura, trebuie sa privim la Hristos si cu siguranta vom sti cum: cu multa, multa iubire. Numai asa vom putea sa ne ferim, ca in loc de lepadare de lume sa ajungem sa traim nepasarea de lume.
citatul pus de mine din cartea lui Evdokimov este esential ca sa invatam sa ne lepadam de lume si sa iubim lumea in acelasi timp:
"Dorinţa divină şi cea umană se împlinesc prin Hristosul istoric în care Dumnezeu şi omul se privesc ca într-o oglindă şi se recunosc, “întrucît iubirea lui Dumnezeu şi iubirea omului sînt cele două feţe ale unei iubiri totale”. După Sfântul Grigorie de Nyssa, erosul se descarca de orice posesiune egocentrică şi se topeşte în “intensitatea agapică”. Dumnezeul filantrop, iubitor de oameni, cere, în schimb, să fie iubit pentru El Însuşi.
În acest fel, “viaţa mistică” e totuna cu “viaţa creştină” de îndată ce se transformă în trăire a iubirii lui Dumnezeu, care cuprinde omul şi de care omul este perfect conştient. Caracterul existenţial al credinţei trebuie subliniat. Pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, insul care nu este mişcat de Duhul Sfânt nu este o fiinţă omenească, aşa cum pentru Sfântul Simeon Noul Teolog, cel care nu are conştiinţa de a se fi “îmbrăcat cu Hristos” pierde harul Botezului.”
fara o comuniune cu Dumnezeu, nu vom ajunge sa ne lepadam de lume, sa traim cu adevarat intru Hristos. Iar cel care nu a fost miscat de Duhul Sfant, se va retrage din lume, incercand sa traiasca duhovniceste insa nu va reusi decat un fel de nepasare de lume. Se va inchide egoist intr-o alergare singuratica dupa mantuire.