FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Părinte Petru, dvstră spuneţi şi eu sunt de acord, că pomenirea altor persoane decât cele prezente la Maslu sau ungerea hainelor lor cu mir este un obicei greşit şi acestea nu extind nicidecum "efectul Tainei" asupra celor absenţi... deci ar trebui desfinţate pomelnicele de la această Taină, nu ?

Părinte Petru, dvstră spuneţi şi eu sunt de acord, că pomenirea altor persoane decât cele prezente la Maslu sau ungerea hainelor lor cu mir este un obicei greşit şi acestea nu extind nicidecum "efectul Tainei" asupra celor absenţi... deci ar trebui desfinţate pomelnicele de la această Taină, nu ?

Dar încă nu le-aţi desfiinţat?

Doamne, ajuta!
ar putea sa ofere cineva o referinta patristica sau din teologii Bisericii Ortodoxe unde sa se arate ca untdelemnul si vinul pe care samarineanul milostiv le toarna pe ranile celui cazut intre talhari simbolizeaza Maslul si Euharistia?
va multumesc.

ar putea sa ofere cineva o referinta patristica sau din teologii Bisericii Ortodoxe unde sa se arate ca untdelemnul si vinul pe care samarineanul milostiv le toarna pe ranile celui cazut intre talhari simbolizeaza Maslul si Euharistia?

Origen face primul comentariul al pilda Samarineanului Milostiv (PSB 7, Omilia 34, pp. 124-128), dar nu spune care ar fi interpretarea simbolică a acestor 2 elemente. Mai departe Biserica a preluat acest comentariu, aducând diferinte completări şi precizări.
Totuşi, interpretarea de care vorbiţi, se pare că este destul de târzie, din moment ce în primele rânduieli ale Slujbei Maslului nici nu se citea această pericopă evanghelică. Abia de prin sec. 13-14 pericopa cu Samarineanul Milostiv apare constant în rânduiala Maslului.

m-am uitat in P.S.B. volumul 7, care cuprinde fragmente din omiliile lui Origen la Noul Testament, iar la explicarea pildei lucanice nu ma lamureste prea mult cu privire la cele 2 elemente. Aveti o trimitere mai concreta? Nu am la indemana cartea parintelui Melniciuc "Parabolele Evangheliei după Luca – aplicaţii exegetice"... cred ca s-ar gasi ceva pe acolo.

Părintele Petru a şi scris că Orgine nu dă vreo tâlcuire uleiului şi vinului. Vă dă şi pagina acolo. Ce trimitere mai concretă vreţi.
Şi eu cred că interpretările astea sunt mai noi, reieşind din faptul că Maslul, în trecutul Bisericii, se săvârşea f. rar, în cazuri particulare, nu aşa cum scrie acum pe site-ul patriarhiei.

cand am scris eu mesajul, cel al parintelui protosinghel era mult mai scurt [a spus ca origen si cei de dupa el au interpretat untdelemnul si vinul nu ca simboluri pentru maslu si euharistie ci botez, mirungere si euharistie] intre timp l-a editat, completandu-l cu informatii.

Doamne ajută, m-ar interesa ceva bibliografie pentru că vreau să scriu un articol despre evoluția Tainei Sfântului Maslu în primele 4 veacuri creștine si apoi sa precizez Taina Sfântului Maslu în Bisericile Vechi-Orientale vă mulțumesc

Doamne ajută, m-ar interesa ceva bibliografie pentru că vreau să scriu un articol despre evoluția Tainei Sfântului Maslu în primele 4 veacuri creștine si apoi sa precizez Taina Sfântului Maslu în Bisericile Vechi-Orientale

Nu prea veţi avea ce scrie, decât presupuneri şi interpretări (trase de păr) ale unor texte care vorbesc despre ulei.
În română aveţi doar cartea lui Paul Meyendorff (apărută la Cluj) şi studiul meu (pe blog). La prima notă din studiu găsiţi cea mai serioasă bibliografie la acest subiect, care bineînţeles este în rusă.
Prima mărturie clară despre Maslu (dar nu chiar aşa cum îl înţelegem noi) este din prima jumătate a sec. IV: Evhologhiul lui Serapion de Tmuis şi Papyrusul de la Barcelona.

Update: Am şi redactat două rânduieli distincte ale Maslului, cu corectările şi adaptările de rigoare.

Urmează să mai edităm şi un "Maslu penitenţial" şi gata...

Pentru Maslul penitențial din Săptămâna Mare, putem folosi prima rânduială redactată de sf. vs., dar cu o singură ungere la sfârșit ?

Pentru Maslul penitenţial ar fi mai potrivită rânduiala actuală din Molitfelnic, cu următoarele deosebiri:
- fără Canon;
- doar 3 rugăciuni: 5,6 şi 7, iar la sfârşit cea cu Evanghelia;
- din cele 7(x2) pericope să fie alese tot numai 3, cele mai penitenţiale;
- o singură ungere la sfârşit;
- făcut doar celor care au de gând ca în Joia Mare, Sâmbătă Mare, noaptea Învierii şi următoarele 2 zile din Săptămâna Luminată au de gând să se împărtăşească (fără spovedanii suplimentare, pt că Învierea este oarecum incompatibilă cu penitenţa).

Dacă ultimul punct este neglijat, în zadar se face totul.

Pentru Maslul penitenţial ar fi mai potrivită rânduiala actuală din Molitfelnic, cu următoarele deosebiri:
- fără Canon;
- doar 3 rugăciuni: 5,6 şi 7, iar la sfârşit cea cu Evanghelia;
- din cele 7(x2) pericope să fie alese tot numai 3, cele mai penitenţiale;
- o singură ungere la sfârşit;
- făcut doar celor care au de gând ca în Joia Mare, Sâmbătă Mare, noaptea Învierii şi următoarele 2 zile din Săptămâna Luminată au de gând să se împărtăşească (fără spovedanii suplimentare, pt că Învierea este oarecum incompatibilă cu penitenţa).

Dacă ultimul punct este neglijat, în zadar se face totul.

Cineva ma intrebat. De ce sa faci 40% din slujba cand o poti face pe toata?Ce ii raspund?

Simplu! (Şi sper că şi întrebarea e una sinceră, nu ironică)
"Toată" slujba sunt de fapt 2 slujbe în una: primele 4 rugăciuni sunt din Maslul pt bolnavi, iar celelalte din Maslul penitenţial. Unirea lor nu e deloc "fericită".
Canonul şi celelalte stihiri sunt pt Utrenia zilei, dar cu tematică numai pt bolnavi.

Intrebarea era sincera. Contiunui cu intrebarile.De unde stiti? Eu unul n-am gasit despre asta nimicIn romana nu sunt prea multe despre Sf. Maslu.
In engleza-franceza gasesc ceva diferit de ce este in romana?

Intrebarea era sincera. Contiunui cu intrebarile.De unde stiti? Eu unul n-am gasit despre asta nimicIn romana nu sunt prea multe despre Sf. Maslu.
In engleza-franceza gasesc ceva diferit de ce este in romana?

Ei, deja treaba se îngroaşă. Păi eu nu vorbesc de pe pereţi. Şi dacă cineva nu crede, poate să parcurgă toată bibliografia la subiect sau măcar să citească rugăciunile de la Maslu, şi va ajunge la aceleaşi convingeri. Nimeni nu-i vinovat că Branişte este anistoric atunci când scrie despre Maslu sau Cununie, iar toţi ceilalţi n-au auzit de nimeni altcineva decât de Branişte.

În română, pe lângă studiul meu despre Maslu mai este şi cartea lui Paul Meyendorf (tradusă din engleză). În rusă găsiţi cel mai mult: Aliontov, Remorov ş.a. În celelalte limbi căutaţi singur.

Hristos aînviat!
La expresia „Însuți binecuvântează”, preotul mai face semnul binecuvântării? Regula este universal valabilă?
Sunt vreo cinci locuri în cuprinsul slujbei Sfântului Maslu când se pronunță, într-un fel sau altul binecuvântări asupra untdelemnului. Binecuvântările repetate asupra unei materii nu reprezintă o problemă dacă sunt în cuprinsul aceleiași slujbe? (Mă refer la faptul că în slujbe diferite, binecuvântarea aceleiași materii reprezintă o încălcare gravă a sensului acesteia.)
Ce ne puteți spune despre practica deschiderii Evangheliei deasupra capului bolnavului? De ce el și nu preotul? De ce la întâmplare, și nu la o pericopă anume, pentru a evita și eventualele interpretări (de exemplu, la ultima citită)? Am înțeles din alte contexte că încercăm să păstrăm cât mai mult aspectele practice și logice ale slujbelor. Evanghelia se cinstește (cred) prin citire, prin primirea învățăturii și, (gestual) prin sărutare. Punerea pe capul bolnavului nu îngăduie cumva confuzia cu gestul magic?
Ce legătură (există?) între Sfântul Maslu și alte rugăciuni pentru sănătate (la toată nevoia, la năjit, cu copia , rugăciunile de ridicare pentru femeia care a născut, etc.)
Demonizarea face parte din categoria bolilor?
Ce anume înțelegem prin aceea că Rugăciunile Sfântului Vasile se citesc „și la toată trebuința”?
Cu drag, Dumitru

Hristos aînviat!
Ce ne puteți spune despre practica deschiderii Evangheliei deasupra capului bolnavului?

Adevărat a înviat!
Pr Petru este cel avizat la Liturgică. Doar o părere să spun şi eu. Cred, deschiderea şi punerea pe cap a evangheliei, preînchipuie harul lui lui Dumnzeu, care se invocă şi intr-o altă formă , în ultima rugăciune, care se citeşte în acest moment, prin imaginea mâinii. Nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui care a venit la Tine cu pocăinţă şi cere de Tine prin noi, iertare păcatelor, ci pun mâna Ta cea puternică şi tare, ce se află în această evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o ţin deschisă pe capul robului Tău(N).

De ce el și nu preotul?

Cel puţin, într-o versiune mai veche 1896, care este după una şi mai veche din 1836, nu apare acestă precizare. Acolo se specifică că, preotul să deschidă cartea pe capul celui bolnav , atât. Cred că acestă recomandare ,care apare în ediţiile recente, de a deschide bolnavul cartea, este o practică populistă cu tentă magică, şi una din multele prostioare şi greşeli strecurată cu acordul "specialiştilor" care au lucrat la cărţile de cult şi care au ţinut cont mai mult de obiceiul din popor. Sper să nu greşesc. Pr Petru poate spune mai multe la acest capitol.
Pt că se introduce superstiţia, întreţinută din nefericire chiar de unii preoţi, care susţin că este important în ce loc se deschide cartea. Adică, dacă este nu ştiu ce culoare care predomină( nu ştiu exact cu roşu sau cu negru. Sunt unele babe care se pricep la asta extraordinar de bine) . Una din aceste culori prevesteşte celui care îi s-a făcut Maslu, dacă este spre moarte sau spre viaţă . Noi nu practicăm aşa ceva. Eu personal nu o deschid ci, o întorc numai, chiar acolo unde a rămas ultima evanghelie. Şi de câte ori s-a ivit prilejul am explicat oamenilor şi acest fapt, anume că, este o superstiţie păgână strecurată în această slujbă. Pt că unii speculază la maxim această practică şi alţii chiar se tem să facă maslu pe acest motiv că trebuie să moară, sau cel puţin pt a avita o supărare dinainte prevestită, că trebuie să moară. Am întâmpinat nu o dată întrebări insistente din partea familiei a unui bolnav care i-am făcut maslu, care ne percep pe noi ca şi nişte ghicitori care citim acolo în carte viitorul, dacă va trăii, s-au va murii cel care îi s-a făcut Maslu. La răspunsul meu, unii prea dornici de prevestire au rămas dezamăgiţi, alţii au înţeles şi s-au mai conformat.

cu copia ,

La aberaţiile cu copia s-a discutat nu demult, căutaţi pe blogul pr Petru...

Hristos a înviat!
Atribuirea unui organ omenesc lui Dumnezeu (aici mâna) se numește „antropopatie” (v. simpatie/empatie) și nu am nimic împotriva exprimării iconice, se întâlnește de multe ori, mai ales în Psalmi.
Întreb dacă este neapărată nevoie să obiectivizăm (materializăm) Mâna (lucrarea lui Dumnezeu) - care este Fiul lui Dumnezeu - („Cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului, cu desăvârșirea Duhului). Oricum, în Sfânta Evanghelie s-au scris doar o parte din faptele Mântuitorului că altfel, „nici în lumea întreagă nu ar fi încăput cărțile ce s-ar fi scris”, deci „Mâna cea puternică și tare” nu este întreagă în Sfânta Evanghelie.
(Poate din deosebită grijă pentru reprezentare, de aceea se și pune „cu fața în jos”, ca să fie cu palma pe creștetul omului )
Așa s-a ajuns la reprezentarea Duhului - în permanență aproape - „în chip” de porumbel (ori el s-a arătat, chiar și la Botez „ca” un porumbel - Uspensky parcă, spunea că nu are pene și nu face ouă), a „ochiului” lui Dumnezeu (bine, știm noi de ce, dar nu știm care), la „detalierea” Trupului lui Hristos (Biserica) la Proscomidie - în miride - (că doar suntem „mădulare fiecare în parte”), sau la practica unui Preasfințit de a cădi doar mirida Maicii Domnului de pe Sfântul Disc la „mai ales pe Preasfânta” (bineînțeles, din exces de precizie) și bineînțeles, poate ar mai fi exemple.
Nevrând însă să rătăcesc „neștiind scripturile”, nici să fiu dintre aceia care „socotindu-se a fi înțelepți deșertăciuni au grăit” din trufie, cu smerenie ( ) întreb: știe cineva autorul și timpul apariției acestei rugăciuni?
Bineînțeles, atunci când răspunde Părintele Petru „operează chirurgul”, dar apreciez bunăvoința și osteneala fiecărui participant la forum.
P.S.: mai erau câteva întrebări, nu lipsite de importanță pentru mine.
Cu drag, Dumitru

Având în vedere că rugaciunea se adresează către Dumnezeu-Fiul, care are şi trup omenesc, de aceea, este posibilă intervenţia Mântuitorului, atât la propriu ,fiind de fată cu trupul, căci cu fiinta orcum este, cât şi la figurat, prin har de la distanţă.
De aceea, am avut reţinere să numesc imaginea mâinii ,,antropomorfă’’.
Totuşi, prin ,,mâna Ta cea tare şi puternică ce se află în aceasta evanghelie’’, cred că se înţelege lucrarea tămăduitoare de multe feluri făcută de Hristos în timpul vieţii Sale pământeşti . Se invocă să se facă, precum atunci, aşa şi acum.