FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Din definitia catehumenatului dată de părintele Petru rezultă că este catehumen cel nebotezat şi care aspiră la Taina Botezului. De aici ar rezulta că ectenia pentru catehumeni trebuie rostită doar când există cel puţin un catehumen în biserică la acea sfântă Litughie, cum susţine dânsul.
Însă Sf. Simeon al Tesalonicului în catrea sa Tâlcuire privitoare la templul sfânt şi Liturghie, cap 73- 74 dă de înţeles că în Biserică sunt mereu catehumeni. În primul rând sunt pruncii nebotezaţi şi doar care au primit rugăciuni sfinte îndată după ce se nasc. Prin urmare pentru ei ne rugăm totdeauna. Mai sunt ce apostaziaţi, forţaţi şă-şi lepede credinţa din diferite motive. Alţii nu au primit dumnezeiescul Mir. În ultimul rând îi avem drept catehumeni pe cei ce au căzut în învinuiri grave, fie de ucidere, fie de alt păcat greu, cărora nu le este îngăduit să se cuimnece cu Sfintele Taine, ci le este permisă numai auzirea cuvintelor dumnezeieşti. Acest lucru s-a făcut ulterior prin iubirea de oameni a Părinţilor, fiindcă mai înainte, cum spun canoanele, şi ei erau scoşi afară (din biserică).
Aşadar definiţia catehumenului este mai largă, iar rugăciunea în general se răsfrânge şi asupra celor care nu sunt de faţă la acea Sfântă Liturghie. Nu trebuie să aplicăm soluţii limitate de ideea unei rezolvări concrete.
În acest caz eu cred că formula prescurtată dată mai sus a celor de la Simonos Petras este bine venită.

În privinţa cuvintelor:
Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte! (cf. lui Nicolae al Andidei, acest îndemn se referă închiderea uşilor sufletului faţă de cele zilnice)
Să stăm frumos, să stăm cu frică, să luăm aminte la sfânta ridicare (a minţii, cf. Nicolae al Andidei. Este vorba de închiderea uşii inimii faţă de cele trecătoare şi să luăm bine aminte la jertfa noastră în duh) Consideraţie preliminară despre simbolurile şi misterele Liturghiei, în integrala comentariilor liturgice bizantine, de Ioan Ică jr., p.300.

E bine când încercăm să ne întemeiem părerile pe scrierile Sf. Părinţi, dar e foarte rău că nu-i înţelegem (şi asta pt că nu ştim contextul istoric şi teologic al celor scrise).
Bineînţeles în Biserică avem catehumeni, aşa cum spune Sf. Simeon, şi aceştia sunt în primul rând copiii cărora li s-au citit rugăciunile la 40 de zile şi li s-a permis să intră în Biserică, dar care încă nu sunt botezaţi. Pe timpul Sf. Simeon copiii erau botezaţi la 3 ani sau cel puţin la un an, aşa cum fac grecii şi astăzi. Mai mult decât atât, aceşti catehumeni trebuie pomeniţi nominal, aşa cum se fac în unele "parohii misionare", căci ne rugăm pt oameni concreţi, pe care-i ştim şi-i catehizăm, nu pt nişte potenţiali sau presupuşi catehumeni care n-au nici o legătură cu acea comunitate.
În BOR însă, pruncii fie că se botează înainte de 40 de zile, fie că exact la acest termen sau puţin după, ei nu ajung să mai fie catehumeni şi asta pt că rugăciunile la 40 de zile sunt citite abia după botez - ceea ce este greşit şi absurd, iar cateheză nu se face nici măcăr cu părinţii şi naşii.
Eu ieri am slujit şi am pomenit la Liturghie pe catehumenul Alexandru şi părinţii lui Victor şi Larisa. Dar cu aceşi părinţi deja am făcut 4 cateheze şi duminică urmează să botez pruncul în cadrul Liturghiei. Iată aşa - DA, dar cum se face de obicei la noi - NU.

Cât priveşte interpretarea dată de Nicolae al Andidelor, trebuie să înţelegem că este o interpretare simbolică din sec. 11, care n-are nimic comun cu timpul şi scopul introducerii acelor cuvinte în Liturghie. La momentul introducerii cuvintelor "Uşile, uşile..." ele se refereau la închiderea uşilor bisericii. Orice altă speculaţie n-are nimic comun cu realitatea, chiar dacă e spusă de Sfântul X sau Y.

La momentul introducerii cuvintelor "Uşile, uşile..." ele se refereau la închiderea uşilor bisericii. Orice altă speculaţie n-are nimic comun cu realitatea, chiar dacă e spusă de Sfântul X sau Y.

De unde ştiţi că strict la asta se refereau cuvintele acelea? Puteţi argumenta îndrăzneala cu care contraziceţi atât de uşor chiar şi pe sfinţi? Credeţi-mă, fac eforturi să nu vă zic cuvinte mai aspre aici, pe forum!

Luaţi şi Scriptura în consideraţie când mai faceţi afirmaţii de-astea? Ar fi de mare folos.
Oare v-aţi gândit de ce se spune de două ori uşile şi nu doar o dată? Nu cumva cuvintele acestea ne îndeamnă să ne ridicăm mintea la lucruri şi mai înalte? Acestea ar trebui să ne amintească - mai presus de orice - de cuvintele rostite de Însuşi Domnul, atunci când ne învaţă cum să ne rugăm:
6. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Mt.6)

Părinte, dacă v-ar fi cercetat Harul în timpul Sfintei Liturghii (precum şi pe alţi teilogi de azi), aţi fi ştiut din cercare că cuvintele Sfintei Liturghii (precum şi ale Sfintei Scripturi) cuprind înţelesuri mult mai mari, mai adânci, nebănuite vreodată chiar, decât cele ce le-ar putea înţelege cu uşurinţă până şi unul neuns cu Sf. şi Marele Mir. Îmi amintesc din Patericul athonit cum slujeau Liturghia doi părinţi (unul ieromonah, altul doar monah): cu şiroaie de lacrimi în ochi, abia putând să zică fiecare ce avea de zis, atât cel din altar cât şi cel de la strană. Ba încă slujeau mai des Liturghia Sf.Vasile cel Mare, că aceea fiind mai lungă le prelungea bucuria prezenţei Harului dumnezeiesc. Harul dumnezeiesc vine atunci şi bucură atât mintea prin noile în înţelesuri/raţiuni ale cuvintelor din cuprinsul Liturghiei, cât şi inima prin dragostea şi delicateţea lui Dumnezeu exprimate şi ascunse atât de adânc în acele cuvinte. Totodată Harul aprinde atunci în om şi dorul după cele înalte.

- În această lumină a Harului înţelege omul şi vede cu adevărat că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru şi nu în afară; acum i se deschid omului ochii minţi şi vede ce sunt cu adevărat cele ale împărăţiei din afară - GUNOAIE.
- În această lumină unii au părăsit porfira şi visonul şi au îmbrăcat haina săracă a monahului, părăsind palatele şi socotind cocioaba palat. Ba alţii au părăsit până şi cocioaba în schimbul peşterilor şi al crăpăturilor pământului.
-În această lumină a Harului au putut unii să simtă odihnă în a şedea mai bine pe mânz decât pe cal (Domnul ne este pildă aici), mai bine într-o maşină mai smerită decât în una socotită până atunci de dorit şi foarte confortabilă.
-În această lumină preferă unii mâncarea mai simplă decât cea dorită mult de cei trupeşti (de unul ca mine). Etc.
Repet, dacă am experia prezenţa Harului în timpul liturghisirii, nu am mai găsi nimic de prisos acolo, nimic ce nu ar mai fi conform realităţii Bisericii de azi, nimic fără noimă.

Abia atunci, în lumina Harului poate cuprinde omul cu mintea şi cu inima (fie şi în parte) nevoia serafimilor de a striga ziua şi noaptea, "fără de tăcere"(Liturghia Sf. Vasile el Mare) Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot (Is.6:2-3, Apoc.4:8), trăind el însuşi nevoia acelora de a striga fără de încetare Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot.
Neexperiind Haul lui Dumnezeu nu vom putea fi cu adevărat teologi, ci teloghisirea noastră va fi o simplă repetare a celor predanisite nouă bazată numai pe credinţă, fără cunoaşterea adevărului celor predanisite nouă şi prin lucrarea confirmatoare a Harului.

La momentul introducerii cuvintelor "Uşile, uşile..." ele se refereau la închiderea uşilor bisericii. Orice altă speculaţie n-are nimic comun cu realitatea, chiar dacă e spusă de Sfântul X sau Y.

De unde ştiţi că strict la asta se refereau cuvintele acelea?

De unde? De la ALŢI SFINŢI PĂRINŢI!
Citiţi TOATE comentariile Sf. Liturghii şi izvoarele istorico-liturgice şi explicaţi-mi de ce până în sec. 7 toate comentariile şi manuscrisele vorbesc clar despre închiderea uşilor pentru a nu intra catehumenii şi necredincioşii, iar comentariile de mai târziu vorbesc despre cu totul altceva? Şi dacă veţi constata că nu am dreptate, eu sunt gata să-mi cer iertare în public, mă voi lăsa de studiul liturgic şi vă voi asculta cu plăcere lecţiile duhovniceşti pe care mi le daţi.

Mulţumim părintelui că are răbdare şi îşi face timp să răspundă fiecărui necunoscător. Care profesor de teologie mai face asta ? Ni se oferă posibilitatea de a confrunta cunoştinţele noastre cu alte studii mult mai ample.

Pe unde am mai fost la slujbe, peste tot se zice ectenia catehumenilor.
Mai nou pe la intrunirile de grad din Oltenia se justifica prin faptul că in biserica intra si alte persoane apartinand altor culte crestine sau necrestine din curiozitate.

De acord

Iată textul ecteniei, aşa cum se spune el la Simonos Petras (dar nu şi în alte Mănăstiri Athonite):

Diaconul: Să ne rugăm pentru cei chemaţi, Domnului.
Strana: Doamne miluieşte.
Diaconul: Ca Domnul să-i miluiască pe dânşii.*
Strana: Doamne miluieşte.
Diaconul: Să i înveţe pe dânşii cuvântul adevărului.
Strana: Doamne miluieşte.
Diaconul: Să le descopere lor Evanghelia dreptăţii.
Preotul desface partea de sus a Antimisului.
Strana: Doamne miluieşte.
Diaconul: Să i unească pe dânşii cu Sfânta Sa sobornicească şi apostolească Biserică.
Strana: Doamne miluieşte.
Diaconul: Mântuieşte, miluieşte, apără şi i păzeşte pe dânşii, Dumnezeule, cu harul Tău.
Strana: Doamne miluieşte.
Preotul: Ca şi aceştia împreună cu noi să slăvească preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.
Strana: Amin!
_______________

Ce părere aveţi de această reformulare? Rezolvă ea în vreun fel problema?

Rezolvă faptul că exclude adresarea către cei chemati spre rugăciune, îndemnul de plecare a capului pt. rugaciunea cu punerea mâinilor de către episcop/preot şi îndemnul pentru concediere. Nu o consider potrivită deoarece poate aduce mai multă confuzie, care şi aşa există. Se elimină ideea prezentei la propriu a catehumenilor în (b)iserica cu ideea că ei sunt în (B)iserica. Si că aceasta prezenta a lor în biserica este limitată şi că la Liturghia Euharistica nu pot participa decât cei credincioşi.
Cred că trebuie păstrat textul pt ai reda sensul original . Şi spusă ectenia doar în cazul in care sunt catehumeni în biserica.
Şi pentru ca cuvintele să nu fie fără sens şi rost, ar trebui reluată practica concedierilor. Şi nu doar pentru catehumeni ci şi pentru celelalte categorii.
Cred că dacă s-ar relua practica concedierilor pe categorii, s-ar schimba radical datele problemei şi percepţia actuală că e suficientă doar asistenţa la liturghie. Cred că marea majoritate a celor care nu se împărtăşesc ar fi foarte bulversaţi , iar impactul ar fi nemaipomenit .
Consideraţi necesară repunerea în practică a concedierilor? Credeţi că ar mai fi speranţă de indreptare şi revenire a practicii vechi sau e un vis nostalgic frumos?

Iată textul ecteniei, aşa cum se spune el la Simonos Petras (dar nu şi în alte Mănăstiri Athonite):
...
Ce părere aveţi de această reformulare? Rezolvă ea în vreun fel problema?

Rezolvă faptul că exclude adresarea către cei chemati spre rugăciune, îndemnul de plecare a capului pt. rugaciunea cu punerea mâinilor de către episcop/preot şi îndemnul pentru concediere. Nu o consider potrivită deoarece poate aduce mai multă confuzie, care şi aşa există. Se elimină ideea prezentei la propriu a catehumenilor în (b)iserica cu ideea că ei sunt în (B)iserica. Si că aceasta prezenta a lor în biserica este limitată şi că la Liturghia Euharistica nu pot participa decât cei credincioşi.

Părinte, aţi remarcat bine, numai că spre deosebire de simonopetriţi, eu o spun în cu totul alte condiţii. Avem în parohie prunci, a căror mame vin cu ei la biserică şi ele chiar se împărtăşesc. Pruncii însă nu sunt botezaţi încă, căci suntem în perioada de catehizare cu părinţii şi naşii. Şi dacă nu sunt motive, nu grăbim botezul. Totuşi rostin ectenia pentru catehumeni fără să-i concediem (căci mamele îi ţin în braţe), rugăciunea o citim fără "Capetele voastre, Domnului să le plecaţi", iar în cadrul ei pomenim chiar nominal pe catehumeni: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti , Care ai trimis mântuire neamului omenesc pe Unul Născut Fiul Tău şi Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, caută spre catehumenii aceştia (N) şi-i învredniceşte pe dânşii, la vremea potrivită, de baia naşterii celei de a doua , de iertarea păcatelor şi de veşmântul nestricăciunii; uneşte i pe dânşii cu sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică şi i numără pe dânşii cu turma Ta cea aleasă, ca şi aceştia împreună cu noi să slăvească preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor."

Cred că trebuie păstrat textul pt ai reda sensul original . Şi spusă ectenia doar în cazul in care sunt catehumeni în biserica.

Dacă am avea catehumeni maturi, am pune textul original şi i-am concedia.

Cred că dacă s-ar relua practica concedierilor pe categorii, s-ar schimba radical datele problemei şi percepţia actuală că e suficientă doar asistenţa la liturghie. Cred că marea majoritate a celor care nu se împărtăşesc ar fi foarte bulversaţi , iar impactul ar fi nemaipomenit .
Consideraţi necesară repunerea în practică a concedierilor? Credeţi că ar mai fi speranţă de indreptare şi revenire a practicii vechi sau e un vis nostalgic frumos?

Eu cred că revenirea la această practică este aproape imposibilă şi chiar Biserica s-a împăcat cu această situaţie, deplasând concedierea penitenţilor după "Tatăl nostru" şi nu înainte de Heruvic, cum ar fi corect. Deci nu zic că revenirea la practica veche n-ar fi bună, dar cred că nu va putea fi pusă în practică.

În asemenea situaţii DA. Şi exprimarile ţin cont cât se poate de real de starea catehumenilor de fată. Dar din nefericire în RO nu sunt nici acest fel de catehumeni .

Doresc sa aflu mai multe despre actualitatea cuvintelor "Usile, usile...". Sa le spun si cu mintea nu doar cu buzele.

Doresc sa aflu mai multe despre actualitatea cuvintelor "Usile, usile...". Sa le spun si cu mintea nu doar cu buzele.

Dacă doriţi să nu fiţi sancţionat, spuneţile doar cu buzele şi nu puneţi întrebări...
Bineînţeles cuvintele nu au nici o actualitate. Interpretările privind "deschiderea uşilor minţii ca să înţelegem ce mărturisim în Crez" sunt din sec. 20 (vezi la Stăniloae) şi n-ai nici o valoare liturgică! În trecut expresia se spune cu privire la închiderea uşilor bisericii, nu la deschiderea uşilor minţii.

Mă tot gîndesc, oare nu s-ar putea resemnifica această ectenie?
De pildă, în loc de cei chemaţi, să ne rugăm pentru cei care s-au îndepărtat de Trupul lui Hristos, ca Domnul să le dea gîndul cel bun de mărturisire a păcatelor, să-i călăuzească pe calea pocăinţei, să-i unească cu sfânta Sa Biserică,...

Ar fi un mesaj care să-i responsabilizeze pe cei spectatori la Sf. Liturghie?

Mă tot gîndesc, oare nu s-ar putea resemnifica această ectenie?
De pildă, în loc de cei chemaţi, să ne rugăm pentru cei care s-au îndepărtat de Trupul lui Hristos, ca Domnul să le dea gîndul cel bun de mărturisire a păcatelor, să-i călăuzească pe calea pocăinţei, să-i unească cu sfânta Sa Biserică,...

Ar fi un mesaj care să-i responsabilizeze pe cei spectatori la Sf. Liturghie?

Da, dar pentru asta nu trebuie să "resemnificăm această ectenie", ci putem compune alta, căci şi de asta e nevoie uneori.
Eu însă fac altfel: reformulez rugăciunea de după "Tatăl nostru" (la "Capetele voastre"), în care mă rog cu voce tare pentru cei care au participat la Liturghie, dar din lenevie şi slabă credinţă nu doresc să se împărtăşească. Nu pot să vorbesc despre careva efecte, căci e o experienţă nouă şi pentru mine...

E totuşi mai simplu de resemnificat ceva ce avem deja, dar nu mai corespunde realităţii.

Şi cu concedierea cum faceţi?

E totuşi mai simplu de resemnificat ceva ce avem deja, dar nu mai corespunde realităţii.

Ectenia pentru catehumeni are rost ei, drept că numai uneori. De exemplu, acum în post eu pomenesc la catehumeni 3 copilaşi, ca Domnul să-i învrednicească de botez. Botezul va avea lor de Bobotează.

Şi cu concedierea cum faceţi?

Orice rugăciune de plecare a capetelor este practic o rugăciune de concediere. După "Tatăl nostru" cei care nu se împărtăşesc au dreptul să plece. Majoritatea însă vor să rămână până la sfârşit ca să ia anafură.

nu trebuie să "resemnificăm această ectenie", ci putem compune alta, căci şi de asta e nevoie uneori.
Eu însă fac altfel: reformulez rugăciunea de după "Tatăl nostru" (la "Capetele voastre"), în care mă rog cu voce tare pentru cei care au participat la Liturghie, dar din lenevie şi slabă credinţă nu doresc să se împărtăşească. Nu pot să vorbesc despre careva efecte, căci e o experienţă nouă şi pentru mine...

Atunci când compui ceva nou, sau modifici radical un text liturgic existent, te expui la sigur acuzelor de tot felul.
Eu aș prefera să audă credincioșii ectenia celor chemați, mai ales în timpul posturilor, cu specificarea că nu ne rugăm pentru catehumeni, ci pentru cei rupți de Biserică, ca să-și vină în fire, iar Domnul să le dea întoarcerea fiului risipitor și pocăința vameșului, ceva de genul. În fond, cred că sunt destul interpretări în manualele de liturgică care să indice în această direcție.
Ce ziceți ?

Ideea de care vorbeşti sfinţia ta oricum presupune să compui/reformulezi textul existent. Este inadmisibil ca prin "cei chemaţi" să înţeleagă fiecare pe cine vrea. "Cei chemaţi" sunt catehumenii (nebotezaţi). Pentru orice altă categorie existentă sau închipuită trebuie un alt text sau poate chiar slujbe speciale în afara Liturghiei, cu ocazia unor sărbători mai speciale - Cincizecimea, de exemplu. De ce n-ar fi încă o rugăciune la Cincizecime pentru cei rătăciţi?!
Până una alta, o scurtă lecţie de limba greacă:

Iată textul original al Ecteniei

ΔΕΗΣΙΣ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΚΑΤΗΧΟΥΜΕΝΩΝ
Διάκονος

Εὔξασθε οἱ κατηχούμενοι τῷ Κυρίῳ.

Χορὸς

Κύριε, ἐλέησον.

Διάκονος

Οἱ πιστοὶ ὑπὲρ τῶν κατηχουμένων δεηθῶμεν.

Ἵνα ὁ Κύριος αὐτοὺς ἐλεήσῃ.

Κατηχήσῃ αὐτοὺς τὸν λόγον τῆς ἀληθείας.

Ἀποκαλύψῃ αὐτοῖς τὸ Εὐαγγέλιον τῆς δικαιοσύνης.

Ἑνώσῃ αὐτοὺς τῇ ἁγίᾳ αὐτοῦ καθολικῇ καὶ ἀποστολικῇ Ἐκκλησίᾳ.

Σῶσον, ἐλέησον, ἀντιλαβοῦ καὶ διαφύλαξον αὐτούς, ὁ Θεὸς τῇ σῇ χάριτι.

Οἱ κατηχούμενοι, τὰς κεφαλὰς ὑμῶν τῷ Κυρίῳ κλίνατε.

Ἱερεὺς

Κύριε ὁ Θεὸς ἡμῶν, ὁ ἐν ὑψηλοῖς κατοικῶν καὶ τὰ ταπεινὰ ἐφορῶν, ὁ τὴν σωτηρίαν τῷ γένει τῶν ἀνθρώπων ἐξαποστείλας, τὸν μονογενῆ σου Υἱὸν καὶ Θεόν, τὸν Κύριον ἡμῶν Ἰησοῦν Χριστόν, ἐπίβλεψον ἐπὶ τοὺς δούλους σου τοὺς κατηχουμένους, τοὺς ὑποκεκλικότας σοι τὸν ἑαυτῶν αὐχένα· καὶ καταξίωσον αὐτοὺς ἐν καιρῷ εὐθέτῳ τοῦ λουτροῦ τῆς παλιγγενεσίας, τῆς ἀφέσεως τῶν ἁμαρτιῶν καὶ τοῦ ἐνδύματος τῆς ἀφθαρσίας· ἕνωσον αὐτοὺς τῇ ἁγίᾳ σου καθολικῇ καὶ ἀποστολικῇ Ἐκκλησίᾳ καὶ συγκαταρίθμησον αὐτοὺς τῇ ἐκλεκτῇ σου ποίμνῃ.

Ἵνα καὶ αὐτοὶ σὺν ἡμῖν δοξάζωσι τὸ πάντιμον καὶ μεγαλοπρεπὲς ὄνομά σου, τοῦ Πατρὸς καὶ τοῦ Υἱοῦ καὶ τοῦ Ἁγίου Πνεύματος, νῦν καὶ ἀεὶ καὶ εἰς τοὺς αἰῶνας τῶν αἰώνων.