Păi toromacul ăsta a făcut Vechiul Testament timp de 2 ani cu marele profesor
Dumitru Abrudan, iar Noul Testament tot 2 ani cu un profesor şi mai renumit,
pr. Vasile Mihoc. Ambii profesori cu renume mondial la care trebuia să înveţi, nu glumă. Planul de învăţământ prevede pt fiecare disciplină câte 2 ore de curs şi una de seminar. Pe lângă astea se învaţă câte un an greaca şi ebraică, plus Arheologie Biblică şi alte discipline adiacente.
Pe lângă examenele la respectivele discipline biblice, fără cunoaşterea pe dinafară a câteva zeci de versete mai ales din NT nu poţi promova discipline precum Dogmatica, Catehetica şi Omiletica, Îndrumări Misionare, Morala ş.a.
Tipul ăsta însă zice că nu ştia NICIUN verset biblic, deşi era preot. Iertaţi-mă, dar numai rugăciunea Tatăl nostru, câte versete biblice cuprinde? Apoi chiar el a cântat (în stil oarecum ortodox) Ps. 120(121) "Ridicat-am ochii mie la ceruri...", "Cu noi este Dumnezeu" cu stihuri din Isaia ş.a. Astea nu-s versete? Şi tot el zicea că chiar înainte de Facultate îşi punea problema mai multor versete biblice (ceea ce eu nu cred) şi cum atunci după absolvirea acesteia nu mai ştia nici un verset? Trebuie să fii plătit bine de tot sau să ai nişte complexe personale foarte serioase ca să vorbeşti în termeni de ăştia despre Ortodoxie.
Ce să mai zic de ideea precum că ortodocşii nu s-ar ruga niciodată lui Dumnezeu direct, ci numai prin intermediari: Maica Domnului şi Sfinţi. Imbecilul ăsta unde se gândea când slujea Liturghia ca să vadă că Maica Domnului şi Sfinţii aproape că nici nu sunt amintiţi în Liturghie?
De ce nu spune că la fiecare Liturghie, în Biserica Ortodoxă, se citeşte din Apostol şi Evanghelie, iar la Vecernie şi Utrenie din Psalmi şi alte fragmente din VT? Ce să mai zic că el ca preot ortodox trebuia să le şi tâlcuiască... Şi atunci de ce amăgeşte lumea şi scuipă în farfuria din care a mâncat?
Iar când am auzit că preoţia a fost instituită în anul 365 la nu ştiu ce Sinod Ecumenic, îmi venea să-i dau o palmă. Păi ce Sinod Ecumenic a avut loc în 365 de au auzit numai proştii despre el şi ce fel de preoţie a fost instituită acolo, când toto NT vorbeşte despre existenţa preoţiei în sec. I, nemaivorbind de izvoarele din sec. II şi III?
Două palme îmi venea să-i dau când am auzit că chipurile ortodocşii se ţin de Evangheliile apocrife în primul rând şi abia pe ultimul plan este Scriptura (cu cărţile ei canonice). Trebuie să fii prost să crezi aşa ceva, iar pentru asemenea afirmaţii trebuie dat în judecată... şi m-am bucura ca un ortodox înţelept, cu un avocat bun, să o şi facă, mai ales că imbecilul ăsta a dat un jurământ la absolvirea Facultăţii, de a nu păta bunul nume al Facultăţii în care a învăţat, or el îi face proşti pe toţi profesorii Facultăţii de Teologie de la Sibiu, care e una dintre cele mai tari din lume.
Nu mai am putere să contunui şi cred că nici nu are rost.