Recent, cineva care imi vrea binele mi-a aratat mesajul pr Petru de la topicul cu glossolalia. Am fost foarte placut surprinsa, caci mi s-a parut un studiu de bun simt, exprimat cu sinceritate. As fi preferat sa scriu la acel topic, nu aici, dar topicul a fost inchis.
Mesajul se bazeaza pe un studiu exclusiv mental al glossolaliei . Fara a avea pretentia ca stiu totul, as dori sa fac si eu cateva observatii. Voi comenta numai ideile care ar fi de comentat; pe celelalte le voi aplauda in liniste.
2. Termenul grecesc: γλωσσολαλία este unul convenţional, întrebuinţat ca un termen tehnic pt expresia paulină: λαλείν γλώσσαις (I Corintheni 14: 23.39 ş.a.). El nu înseamnă "vorbirea în limbi (străine)", ci "gânguirea limbilor" de la λαλεῖν - λαλώ / λαλέω = gânguire, emiterea unor sunete nearticulare sau neclare.
Chiar daca ar fi gangurire, este vorba de niste limbi. Iar limbile sunt prin definitie articulate, caci se rostesc folosind organele de vorbire. E un nonsens sa vorbim de limbi nearticulate. Nearticulate pot fi gangurelile bebelusilor, gemetele, strigatele, urletele, mormaielile, etc. Deci aveti dreptate cand spuneti ca verbul se refera de fapt la “a grai”.
Aceste "limbi" mai erau numite "convorbire cu Îngerii", (I Cor. 13:1).
1 Cor 13:1 nu spune nimic despre "convorbiri cu ingerii". A vorbi limbile ingerilor (1 Cor 13:1) nu inseamna a vorbi ingerilor, ci, pur si simplu, a vorbi in limbi folosite de ingeri.
Cei mai multi exgeti considera ca si textul de la I Cor. 11:10 se refera la aceeasi "Îngeri" cu care vorbesc cei care aveau acest dar al glossolaliei în comunitatea din Corinth.
Nici in 1 Cor 11:10 nu ni se spune ca s-ar vorbi cu ingerii, ci ca acoperamantul este un semn pentru ingeri. "Cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci
lui Dumnezeu. " 1 Cor 14:2
Nu stim în ce consta aceasta harisma, dar stim despre ea ca:
- a fost data de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, spre întarirea Bisericii, dar în Corinth ea devenise motiv de cearta între cei care aveau acest dar si cei care nu-l aveau
Foarte bine punctat. A se observa ca darul vorbirii in limbi nu este insotit intotdeauna de sfintenie. Se poate sa vorbesti in limbi si sa fii certaret sau sa ai ganduri de inaltare. Caci multi se intreaba de ce unii nu sunt perfecti desi vorbesc in limbi. Darul vorbirii in limbi este dat mai ales pruncilor in Hristos, caci ajuta la zidirea sufleteasca si maturizare.
Totusi, pacatul principal al corintenilor nu era ca se laudau cu darul in fata celor ce nu-l aveau, ci ca il intrebuintau dezordonat, deranjand pe altii. Aveau ravna fara pricepere.
Mai precizam ca ea a fost data doar pt o vreme, doar în secolul apostolic (I d. Hr), dupa care prin aceeasi rânduiala a lui Dumnezeu harisma glossolaliei nu a mai fost data crestinilor.
Acum, eu nu am sa va cer dovezi...Numai dvs sa va raspundeti: Ce sens ar avea sa dea Dumnezeu Bisericii, odata cu nasterea ei, noua daruri duhovnicesti, iar dupa un timp sa se razgandeasca si sa ii ia unul inapoi, cand chiar dvs spuneti ca a fost dat pentru intarirea Bisericii? Oare nu mai avea Biserica nevoie de intarire? Sau s-o fi speriat Dumnezeu de neintelepciunea Corintenilor? Sa fi eliminat Dumnezeu vorbirea in limbi dintre semnele celor care cred, dupa ce o declarase ca semn? (Marcu 16:17) Sau sa fi scos Dumnezeu vorbitorii in limbi din ierarhia bisericeasca doar asa…pur si simplu? (1 Cor 12:28). Caci vorbirea in limbi este intr-adevar cel mai mic dintre daruri, dar este totusi un dar al Duhului Sfant! Si nici un dar al Duhului Sfant nu poate fi ceva care sa se dovedeasca nefolositor, asa incat Dumnezeu sa-l ia inapoi dupa 50-100 de ani (timp foarte scurt pentru un Dumnezeu imuabil, care, in materie de principii, lucreaza cu dispensatiuni). Sper ca nu asa Il cunoasteti dvs pe Dumnezeu.
De la nasterea ei Biserica lucreaza si creste dupa aceleasi principii, valabile atunci si acum. De ce tocmai acest dar nu ar mai fi valabil?
…prorocia (adica învatatura) …
- harisma a fost data ca semn pt cei necredinciosi, spre deosebire de propovaduire (predica) care este destinata celor credinciosi (I Cor. 14:22);
Aici faceti o confuzie. A da invatatura nu inseamna a prooroci, ci a predica. Proorocia este un dar exclusiv al Duhului Sfant, un cuvant rostit sub inspiratie directa, de multe ori de moment. Predica poate veni din multe surse. Proorocia este un semn pentru credinciosi, nu predica. E drept ca o predica poate contine si proorocie, dar nu musai. Simplul fapt ca in Biblie femeile proorocesc dar nu dau invatatura ar trebui sa va spuna ca proorocia nu este acelasi lucru cu predica.
Observam din istorie că această harismă nu s-a mai manifestat din secolul I încoace, fiind o rânduială a lui Dumnezeu pentru acele timpuri, şi nicidecum o condiţie obligatorie pentru dovedirea prezenţei harului divin.
Observarea istoriei nu este principiu divin. Faptul ca darul a disparut in istorie (sau s-a rarit mult, mai precis, ca si celelalte daruri) nu inseamna neaparat ca asta a fost dupa voia lui Dumnezeu. E cel putin neintelept sa spui ca, daca in primul secol primirea Duhului Sfant a fost insotita de semnul vizibil al vorbirii in limbi sau proorociei, sau, oricum, manifestari foarte vizibile, acum caracterul Duhului Sfant s-a schimbat si se coboara fara semne exterioare. De fapt e chiar comod sa gandim asa; astfel ne putem declara toti botezati cu Duhul Sfant…adica, ce atatea dovezi…
Faptul ca observam ca Duhul Sfant nu se mai coboara ca la inceput ar trebui sa ne indemne la pocainta in sac si cenusa, nu la decretarea sfarsitului lucrarii Sale.
Se mai poate spune ca aceasta harisma a fost data de Dumnezeu unor crestini si în special celor din Atica si capitala acesteia - Corinthul, pt ca anume în aceasta regiune erau dezvoltate misterele din Delphi, care aveau si ele niste manifestari "glossolalice", cele ale sacerdotilor lui Python. Nu-i exclus ca puterea credintei crestinilor sa fi fost pusa la îndoiala de pagâni pe motivul ca acestia ar fi fost inferiori acelor sacerdoti pagâni care vorbeau si ei în niste limbi "pline de mister" si chiar "profetice", iar Dumnezeu a aratat prin aceasta superioritatea glossolaliei profetice a crestinilor, dând-o unui numar mult mai mare de oameni si cu manifestari mult mai evidente.
Sf. Ap. Pavel vorbea in limbi mai mult decat toti si nu era din Corint. Iar limbile lui erau neintelese, din moment ce prefera sa nu le vorbeasca in fata altora. ( 1 Cor 14:14,15,18,19 ) Sa fi fost si prin partile lui ceva manifestari pitonice? Si nu, vorbirea lui nu era (numai) xenoglossie, ci (si) glossolalia, caci el spune foloseste limbile ca sa se roage, nu ca sa vesteasca Evanghelia.
“Şi pe unii i-
a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi
pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile,
felurile limbilor.” (1 Cor 12:28)
Deci, parinte, aceasta e ierarhia randuita de Dumnezeu IN BISERICA, nu numai in Corint.
Părerea mea este alta
Chiar sper...
Unii teologi ortodocsi, dar mai ales protestanti, considera ca trebuie sa vorbim despre doua fenomene distincte:
a) vorbirea în limbi straine de catre Sf. Apostoli, în vederea propovaduirii Evangheliei - asa cum s-ar putea întelege din cap. 2 de la Fapte;
b) vorbirea extatica în niste limbi neclare ce necesitau a fi tâlcuite, de care vorbeste Sf. Pavel în cap. 12-14 de la I Corintheni.
Impărtitul asta in doua e parca o tendinta a teologiei moderne, care nu mai poate vedea lucrurile global. Am auzit recent ca si mantuirea si botezul cu Duhul Sfant ar fi tot in doua faze…
Va trebui insa sa mai adaugati si punctul c), caci eu am auzit vorbire in limbi intelese care era rugaciune, si nu ceea ce dvs numiti vestirea Evangheliei. Sau sa renuntati la clasificare, caci de fapt nici nu exista decat din punctul nostru de vedere. Noi impartim limbile in intelese de noi sau neintelese.
- cuvintele spuse în aceste limbi misterioase erau: rugaciuni (I Cor. 14:14), psalmodie, tradus la noi cu "cântare" (14:15), binecuvântare (14:16), multumire (14:17) si ca "vorbire despre faptele minunate ale lui Dumnezeu" (Fapte 2:11) - deci în scopuri liturgice si doxologice, nu misionare!
Noi, ca oameni limitati, suntem obisnuiti sa gandim pe puncte si pe domenii de activitate. Dumnezeu insa doar vorbeste. Cum si la cine ajunge Cuvantul Lui determina daca este vorba de inchinare, zidire sufleteasca sau misiune.
Prin natura Lui, Duhul Sfant este cel ce face oamenilor cunoscut pe Dumnezeu, (Ioan 14:26, 15:26), iar aceasta prezentare a lui Dumnezeu poate fi rugaciune si zidire sufleteasca pentru cei ce Il cunosc sau misiune cand avem de-a face cu cei ce nu L-au cunoscut inca.
Vorbirea in limbi poate contine rugaciune sau proclamarea adevarurilor divine in alta limba. Este o vorbire prin Duhul Sfant, asa cum sunt multe altele din Biblie, decat ca se face intr-o alta limba. Priviti Psalmii, de exemplu. Ei contin si rugaciune, si lauda, si psalmodie, si binecuvântare si mulţumire şi vorbire despre faptele minunate ale lui Dumnezeu si proorocii, si judecati emise. Aceleasi lucruri se spun si prin vorbirea in limbi, numai ca intr-o limba necunoscuta celui ce vorbeste. In cazul vorbirii in limbi predomina insa rugaciunea, fiind o vorbire adresata in primul rand lui Dumnezeu. Pe scurt, Duhul Sfant invata acel om sa se roage sau vorbeste ce doreste sa vorbeasca prin acel om, caci vorbirea in limbi tradusa echivaleaza cu o proorocie. ( 1 Cor 14:5)
Toate comentariile şi cercetările asupra textului şi fenomenului glossolaliei ne duc însă la ideea că e vorba despre aceeaşi vorbire în limbi străine pe care au avut-o şi Apostolii după Cincizecime şi care nu însemna nicidecum un „limbaj extatic” sau unul codificat şi neînţeles de nimeni, aşa cum consideră penticostalii, ci o limbă străină precum franceza sau engleza de astăzi.
“Toate comentariile si cercetarile” cui? De fapt, singurul caz in care putem spune clar ca a fost vorba de xenoglossie e la Cincizecime. Si nici atunci nu putem baga mana in foc ca nu era akolalie ( Nu ni se spune ca vorbeau limbile acelor popoare, ci ca erau auziti vorbind in limbile lor). In rest, nu stim exact ce limbi s-au vorbit.
Unde scrie în Scriptură că "botezul cu Duhul Sfânt" este legat de darul "grăirii în limbi"?.....NICIODATĂ Scriptura nu leagă botezul de glossolalie.
Pai insăsi promisiunea Duhului din Fa 1:5 (“voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”) este implinita prin coborârea de la Cincizecime, insotita de vorbirea in limbi. Plus Fa 11:16, unde coborârea Duhului Sfant este numita botez in Duhul Sfant si este recunoscuta dupa semnul vorbirii in limbi. Iar in v.17 Sf. Ap. Petru spune ca Dumnezeu ”a dat lor acelaşi dar ca şi nouă”, rezultand de aici ca si la Cincizecime a fost vorba tot de botez in Duhul Sfant.
De fapt, daca ne gandim la sensul cuvantului
baptizo vom intelege ca botezul in Duhul Sfant este pur si simplu o scufundare in El, atunci cand El se coboara peste om. Noi am facut din botez o taina ermetica, dar in limba apostolilor promisiunea Domnului suna cam asa: “Ioan a scufundat in apa, dar voi va veti scufunda in Duhul Sfant”. Deci apostolii cand spuneau botez intelegeau o intalnire coplesitoare cu puterea Duhului Sfant, care invaluieste omul. Iar aceasta intalnire este insotita intotdeauna de semne exterioare. Chiar daca in celelalte parti intalnim alte formule, idea e aceeasi – scufundarea in Duhul Sfant.