1. In timpul activitatii ca profesor, am auzit in diverse scoli, la elevi si chir profesori exprimare de genul "Slava Tatalui si-a Fiului si-a Sfantului Duh". Analizand textul din punct de vedere gramatical ne dam seama de flagranta greseala dogmatica exprimata. Din textul citat, s-ar deduce faptul ca doar Tatalui i se cuvine slava, iar la aceasta (slava) se adauga si cea care se cuvine Fiului si cea a Sfantului Duh.
2. As vrea sa va aduc in atentie un alt text liturgic care poate fi auzit in biserica in diferite forme. Pentru a fi concludent, sa presupunem ca este vorba de ectenia celor adormiti spusa pentru o femeie:
"Ca Domnul Dumnezeul nostru sa aseze sufletul ei unde dreptii se odihnesc, mila lui Dumnezeu, Imparatia cerurilor si iertarea pacatelor..." iar aici vine intrebarea: ale cui pacate? Ale ei, femeia? sau ale lui, sufletul?
3. Tot la slujba (sau partea de slujba) funebra, ne rugam ca Dumnezeu sa faca celui adormit "vesnică pomenire" sau "vesnică pomenirea"? Parca inclin pentru a doua varianta, mai ales ca spunem "...pomenirea lui din neam in neam..."
Astept reactii pertinente!