Iisus a fost Om! Daca pacatul s-ar fi mostenit, atunci ar insemna ca Iisus ar fi avut pacat. Dar noi stim ca Iisus este fara de pacat, Om desavarsit
"Pacatul stramosesc" este o expresie care trebuie luata
ad litteram: "stramosesc" - comis candva, deci "neactual".
Atentie: a nu se confunda pacatul cu inclinatia la pacat. Toti ne nastem cu inclinatia la pacat, dar asta nu inseamna ca suntem co-vinovati cu Adam, ca participam la pacatul lui. Nu mostenim pacatul, nici vina, ci numai urmarea "pacatului stramosesc" - firea cazuta, care ne predispune la pacat (datorita coruptibilitatii firii, al faptului ca suntem muritori, depindem de lumea materiala, si in masura in care ea ne absoarbe - ne indepartam de Dumnezeu).
Iata de ce putem vorbi despre Iisus, in acelasi timp, ca a mostenit "pacatul" si ca a fost fara de pacat. De fapt,
tocmai pentru ca a mostenit aceeasi fire ca si noi - cazuta, tarata de "pacatul stramosesc" - a putut sa fie si Om deplin, si numai asa putea sa ne vindece.
In ce sens totusi zicem, cu Apostolul, ca a fost fara de pacat? Apoi, in ce masura Hristos ramane "in toate asemenea noua" necunoscand pacatul?
Urmand conceptia comuna a Sfintilor Parinti despre pacat, ca originea oricarui pacat este lepadarea de Dumnezeu, si sprijinindu-ne pe Dogma Intruparii, si anume pe conceptul de "unire ipostatica", raspundem ca in Domnul nostru Iisus Hristos apropierea firii omenesti de firea dumnezeiasca, indumnezeirea, a fost cea care L-a ferit de pacat.
Dar aceasta rezistenta nu a fost automata si gratuita. Intr-adevar, daca Hristos ar fi fost incapabil sa pacatuiasca - incapabil sa se opuna lui Dumnezeu - atunci cum am putea vorbi despre "ascultarea Lui"? Iar daca ar fi fost capabil sa pacatuiasca, cum am mai putea vorbi atunci de "unire ipostatica"? Aceasta dilema fundamentala a fost solutionata definitiv in teologia Sf. Maxim Marturisitorul.