Am tot aşteptat să se rezolve problema conectării mele la servărul forumului pt a putea să dau răspunsuri argumentate, dar rezolvarea nu prea se vede așa că m-am hotărât în cele din urmă să mă duc pe la vecini.
Am mai urmărit ce s-a scris, multe s-au mai completet la acest capitol cu referire şi la blestem/ afurisire, dar totuşi mai este loc şi pt alte completări.
Ultima dată am spus că anatema şi blestemul sunt acelaşi lucru. Şi DEX-ul le recunoaşte ca fiind şi sinonime, deşi au şi particularităţi diferite, la fel spune şi dicţionarul NT. Anatema, are sensul de: lepădare aşa cum spunea aletheia dar nu numai atât ci, şi de blestem, şi de osândire. Blestemul, diferă în funcţie de vorbele rostite.
(ἀνάθεμα, τό — anatema)— excomunicare, blestem, afurisanie, act religios prin care Biserica înlătură din rândurile ei pe cei care se fac vinovaţi de grave încălcări ale doctrinei şi dogmei creştine. Excluderea se face pe timp limitat (până la îndreptarea şi ispăşirea greşelii) sau se face pentru totdeauna. Dreptul de anatemă din sânul Bisericii creştine a ereticilor şi a celor ce nu respectă învăţătura morală şi dogmatică a fost stabilit de sinoadele ecumenice, prin formula: „Să fie anatema“.Am văzut că mai sunt păreri diferite precum a lui aletheia, care aduce câteva argument că ar avea totuşi alt sens.
Şi eu sunt de acord cu cei care spun că anatema este o lepădare sau excomunicare.
Şi cu pr Petru Pruteanul sunt de accord, şi cu alţii, dar trebuie ştiut că fiecare a spus câte ceva dar fără a aduce o explicaţie completă, de aceea nimeni să nu creadă că părinţii se contrazic dacă unii au vb mai mult despre un sens iar alţii despre altul sau alţii despre mai multe.
Nici eu nu am pretenţia de a spune că aduc o explicaţie completă.
Se ştie ce semnificaţii a avut în vechime şi care sunt sensurile în NT, sunt explicaţii pe net destule, de aceea nu intru în detalii în acest sens, doar să trecem fugitiv la câteva explicaţii unde ne interesează studiu de faţă legat de anatemizarea ereticilor.
Sf Ioan Gură de Aur spunea poporului în predicile sale despre anatemă următoarele:
Te întreb: Ce vrea să însemne cuvântul acesta pe care-l spui: Să fie anatema! ? Ştii oare ce spui? Îţi dai seama ce grăieşti? Cunoşti puterea acestui cuvânt?
Vei găsi, într-adevăr, în Scriptura cea de Dumnezeu insuflată rostindu-se “anatema” peste Ierihon: Şi toată cetatea aceasta îi va fi anatema (va fi pusă deoparte) Domnului Dumnezeului tău . Şi până în ziua de azi este printre noi acest obicei, să se spună: “Cutare a făcut aceasta, a făcut anatemă (ofrandă) în acest loc”. Oare aceasta să fie anatema pe care tu o rosteşti? Nu! Căci prin această anatemă se înţelege o faptă bună, un dar făcut lui Dumnezeu. Tu însă ce vrei să spui când rosteşti: “anatema!”? Iată ce vrei să spui!: “Să fie dat diavolului, să nu mai aibă parte de mântuire, să ajungă străin de Hristos!” Cuvântul acesta, anatema, prin înţelesul pe care-l are, ne separă cu totul de Hristos!
Deci în vremea lui avea acest sens, dar, de reţinut că, sfântul când vorbeşte despre anatemă înţelege şi blestem, precum şi este.
Însăşi titlul predicii spune:
Despre anatemă
Cuvine-se să ne învăţăm a nu aduce sub blestem nici pe cei vii, nici pe cei morţi
Iar în cuvântul său, care se găseşte aici
http://www.ioanguradeaur.ro/426/despre-anatema/
Spune aşa:
Apostolii şi urmaşii lor au fost şi în această privinţă, ca şi în toate faptele lor, cu multă luare-aminte: condamnau şi alungau ereziile, dar nu aduceau pe niciunul dintre eretici sub blestem.Eu personal sunt întru totul de acord şi asentiment cu sf Ioan, anume de a nu blestema pe nimeni cu nici un chip, dar ceea ce vreau eu în aceste mesaje este, să apăr Biserica de acuzaţiile care I se aduc precum că ar greşi prin faptul că aruncă anathema( blesteme) peste eretici şi că ar trebui corectată practica.
În nici un caz nu greşeşte, iar corecţiile când o să apară, nu fac decât să vestească prezenţa ereziei în mintea celor care cred acest lucru, dar asta e altă poveste.
Acum să revenim la cele afirmate, anume că ,anathema cuprinde şi blestem şi lepădare şi afurisire, acest lucru l-a arătat şi pr Dimitrie cu citate din Pidalion.
Un exemplu demonstrative este cuprins într-un model de anatemă, care se găseşte şi în Pravila Lui Nicodim Sachelarie prin care se poate vedea limpede ce cuprinde o anatemă.
- Model de anatematisire: Ps. 110. “In numele Tatalui si-al Fiului si-al Sfintului Duh, Treimea cea de o fiinta, prin puterea data Sf. Apostoli si prin ei tuturor episcopilor de a lega si de a dezlega noi adunarea Sf. Sinod…, dupa ce am epuizat toate mijloacele de indreptare, cu adanca parere de rau si mahnire sufleteasca, aruncam anatema asupra ereticului…, potrivit cu faptele sale, noi chemam ca martori pe Sfinta Fecioara Maria, pe toti Sf. Ingeri, pe Patriarhi si Prooroci, pe Sf. Ioan Botezatorul, pe Sf. Apostoli si Evanghelisti, pe Sf. Mucenici si Mucenite, pe Sf. Ierarhi si Pastori, pe Sf. Cuviosi si Cuvioase si pe toti dreptii care au adormit de la Adam si pina astazi, ca in chip nevazut sa-si uneasca glasurile cu noi, cerind de la Scaunul Prea Sfintei Treimi dreptate si razbunare (Apoc. 6,10), pentru adevarurile si legile incalcate si batjocorite de ereticul…, care, ca un lup si fiara salbatica, pus in slujba diavolului, cauta sa piarda si sa nimiceasca turma lui Hristos, pentru care, Fiul lui Dumnezeu si-a varsat singele pe Cruce (F. Ap. 20, 38,31; II Petru 2,1; Mat. 7,15). Pamintul sa nu-i sufere picioarele ca sa umble pe el; apa sa nu-l spele si sa-l hraneasca, cind o va bea, aerul sa nu-i usureze respiratia. La fiecare pas sa fie cuprins de spaima mortii adusa de pacatele lui; asupra capului sa se invirteasca pacatul lui Cain (Fac. 4, H-16) si secera lui Zaharia (5,1-4) ca sa-i curme viata lui. Singele lui sa se innegreasca si maruntaiele lui sa putrezeasca. Damblaua sa cuprinda toate madularele lui, de la picioare pina la cap, sa nu mai auda si sa nu mai vada, ca sa nu mai huleasca si nici sa mai vorbeasca contra lui Dumnezeu (F. Ap. 3, 11; Regi 5, 6). Masa si hrana lui sa se prefaca in amaraciune, iar bautura lui in venin chinuitor (Lev. 26,26). Somnul lui sa fie tulburat de diavol, care sta de-a dreapta lui (I Regi 16,14; 19,9) si furia lui Nabucodonosor sa-l stapineasca (Daniel, 4, 13; 5, 21); satana sa-i umbreasca viata lui cu aripile sale cele negre ca un stapinitor, care-l aduce la muncile cele vesnice. Munca lui sa fie blestemata, agonisirea lui in pulbere sa se prefaca. Urmasii lui intr-un neam sa se stinga daca vor fi ca el, iar tineretea lor sa fie secerata de moartea cea napraznica (I Regi 2, 34; Iov, 1, 18-19). Dupa moarte, trupul lui sa nu-l primeasca pamintul, ci sa stea ca un cadavru innegrit si cuprins de imputiciune. Sufletul lui diavolul sa-l ia, cu care s-a imprietenit si caruia i-a slujit, ca sa-l duca in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui, duhurilor celor necurate si sufletelor oamenilor celor spurcati (Matei, 25, 41; II Petru 2, 4-10; Apoc. 16-14; 19, 20). Acolo sa se chinuiasca in veacul veacului, potrivit cu faptele sale, afara de cazul ca se va dezmetici inainte de moarte, scaldindu-se si curatindu-se de lacrimile amarei pocainte, ceea ce si noi dorim s-o faca cit mai curind, caci acesta este scopul pentru care si Dumnezeu ii lungeste viata, ca el sa inteleaga si sa se pocaiasca. Amin!
De reţinut următorul aspect: Sentinţa nu se face din ură cu patimă şi nu este irevocabilă pt cei care le pare rău şi se întorc de la erezie , se înţelege prin acestă ultima precizare: "Sufletul lui diavolul sa-l ia, cu care s-a imprietenit si caruia i-a slujit, ca sa-l duca in focul cel vesnic [...] Acolo sa se chinuiasca in veacul veacului, potrivit cu faptele sale, afara de cazul ca se va dezmetici inainte de moarte, scaldandu-se si curatindu-se de lacrimile amarei pocainte, ceea ce si noi dorim s-o faca cat mai curand, caci acesta este scopul pentru care si Dumnezeu ii lungeste viata, ca el sa inteleaga si sa se pocaiasca. Amin!”
Acest procedeu este o davadă clară că Biserica nu vrea osândirea oamenilor, ci pe de-o parte, paza celor dinlauntrul Bisericii de invataturile gresite, iar pe de alta, salvarea ereticilor, pocainta si mantuirea lor. Ferirea de relativismul în care au căzut areticii prin diluarea învăţăturilor lor.
Este o diferenţă fundamental între această anatemă aruncată de Biserică cu milă , care are ca scop îndreptarea şi izbăvirea din moartea veşnică a ereticilor ( deci se vrea binele lor)şi care se aruncă asupra unor eretici după epuizarea tuturor mijloacelor de indreptare şi cu posibilitatea reabilitării în sânul bisericii şi anathema evreiască evreiască rabinică, de ex, care nu are aceste scopuri, clar.
De ex: FILOZOFUL BARUCH D'ESPINOZA A FOST ANATEMIZAT DE SINAGOGA, EXPULZAT SI BLESTEMAT
In 1656 vestitul filozof evreu Baruch d'Espinoza a fost atacat de un credincios evreu care i-a gaurit haina cu o lovitura de cutit. Drept cauza pentru acest incident au servit vizitele pe care filozoful le facea unui fost iezuit liber cugetator. Acuzat de "erezii inspaimintatoare" si de "actiuni monstruoase" el este dat afara din Sinagoga prin urmatoarea sentinta: "Pronuntam excomunicarea, expulzarea, anatema si blestemul asupra lui Baruch d'Espinoza... Fie ca Dumnezeu sa nu-l ierte niciodata".
Potrivit lui Colerus, primul biograf al lui Spinoza, la evrei ar exista trei forme de excomunicare dintre care cea mai puternica, anatema Schammatha, i-ar fi fost aplicata filozofului. Ea se incheie cu cuvintele: "Ne rugam bunului Dumnezeu sa nimiceasca un asemenea om si sa grabeasca ziua caderii si pieirii sale. Doamne Dumnezeule, Dumnezeu al duhurilor, coboara-l mai jos decit pe orice pacatos, fa-l sa dispara, nimiceste-l, da-l mortii, fa-l sa piara"*.
* Informatiile despre anatemizarea lui Spinoza au fost preluate din cartea lui Dominique Colas "Genealogia fanatismului si a societatii civile", Ed. Nemira, Colectia "Societatea Politica", Bucuresti 1998, pp. 188-189.
Trebuie de ţinut cont şi de faptul că, predica sf Ioan Gură de Aur care condamnă ferm anatemizarea, era îndreptată către poporul de rând, la fel face şi acum Biserica, nu îngăduie nimănui folosirea acestui blestem.
Din predică se observă că oamenii abuzau excesiv de acest termen, anathema, folosindu-l din obişnuinţă, pt orice nimic.
Însă, pt susţinerea faptului că apostolii au fost învredniciţi cu această putere şi drept de a da anatemei ( de a lega şi dezlega oricâte pe pământ)o spune tot sfântul când mustra poporul .
Pentru ce ţi-ai luat o râvnă atât de mare, cu care a fost învrednicită numai ceata Apostolilor şi cei care au fost, cu adevărat, după toată rânduiala, urmaşii lor, plini de har şi de putere?
Pt cei care susţin că Hristos a spus să nu blesteme nimeni , trebuie ştiut că El s-a adresat mulţimilor , oamenilor de rând în general înainte de înviere şi este valabilă porunca pt toţi oamenii din todeauna, dar puterea de a lega a dat-o doar apostolilor după îmviere şi urmaşilor lor după vrednicie.
Fapt demonstarat şi aplicat şi de apostolul Pavel care spune clar că cel care va aduce o altă evanghelie să fie Anatema, chiar şi înger din cer de ar fi, chiar dacă despre el personal nu se cunoaşte că a dat anatemei pe cineva anume.
Înafară de Imineu şi Alexandru şi desfrânatul din Corint, dar perioadic adică numai în această viaţă nu definitiv, veşnic.
Referinţa este clară asupra oamenilor, nu numai asupra ereziei!
Că atunci de ce a mai dat Hristos puterea de a alega apostolilor? De ce nu a dat doar de a dezlega, dacă e să judecăm după raţiunea np?? La ce foloseşte puterea de a lega? Şi de ce a spus oricâte?
De ce a mai spus Hristos că cei care hulesc împotriva Duhului Sfânt nu vor avea iertare nici în veacul viitor nici în cel de faţă?
Nu era suficient să spună numai în veacul cel viitor, atunci când va judeca El şi va spune duceţi-vă de la mine blestemaţilor în focul cel veşnic…?
Atitudinea np este falsă , este tipic fariseică care se bate cu pumnul în piept că nu-i ca vameşul orthodox de rău, care ţipă în gura mare lăudându-se că este iubitoare întrucât nu anatemizeză.
Evident că nici nu are ce să anatemizeze, căci după ce au relativizat totul…ce să mai anatemizeze+ că nu au nici puterea.
Acum după ce am văzut poziţia sfinţilor şi a Bisericii cu referire la anatemă prin care se poate înţelege şi blestem sau afurisire, precum şi invers prin blestem se poate înţelege şi excomunicare, doar depinde de cuvintele care sunt folosite în diverse situaţii, precum chiar şi D.E.X-ul arată.
BLESTEMÁ vb. v. excomunica.
Are şi această variantă nu numai de a atrage urgia lui Dumnezeu.
În acest caz se poate vorbii şi de ce cere Biserica blestemarea ereziei de provinienţă, precum şi adunarea ereticilor, şi ce se înţelege prin acest blestem şi cine blestemă.
Legat de acest fapt, sf Ignatie Briancianinov spune următoarele:
Erezia, fiind un pacat de moarte, se vindeca usor si hotarât, ca pacat al mintii, prin predarea ei sincera, din toata inima, anatemei. Sfântul Ioan Scararul a spus: Sfânta Biserica Soborniceasca îi primeste pe eretici, atunci când ei predau anatemei cu sinceritate erezia lor (Cuvânt 15, cap. 49) si îndata îi învredniceste de Sfintele Taine; în schimb, pe cei cazuti în curvie, chiar daca ei si-ar marturisi si ar parasi pacatul, porunceste urmând apostolicestilor canoane, sa fie îndepartati de Sfintele Taine pentru multi ani (Canon 6 Sinod Laodiceea). Întiparirea cauzata de pacatul trupesc ramâne în om si dupa marturisirea pacatului si dupa parasirea lui; întiparirea cauzata de erezie este nimicita îndata dupa respingerea ei.
Predarea ereziei anatemei este o doctorie prin care sufletul se elibereaza pe deplin si definitiv de erezie. Fara aceasta vindecare a ereziei, otrava hulei împotriva lui Dumnezeu ramâne în duhul omenesc si nu înceteaza sa-l clatine cu nedumeriri si îndoieli pricinuite de compatimirea nedezradacinata fata de erezie; ramân gânduri ce se ridica împotriva cunostintei de Dumnezeu (II Cor. 10, 5), facând anevoioasa mântuirea pentru cel posedat de ele, posedat de legaturile nesupunerii si împotrivirii fata de Hristos, pentru cel ce se afla în partasie cu satana. În privinta cumplitei plagi a ereziei, tamaduirea prin anatematisire a fost totdeauna socotita ca neaparat trebuincioasa de catre Sfânta Biserica.
Deci pt vindecare de erezie! Dă apoi şi un exemplu cu sf Teodorit.
Fericitului Theodorit, episcopul Cirului, ce se înfatisase la cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic, având de gând sa se îndreptateasca împotriva acuzatiilor care i se aduceau, Parintii prezenti la Sinod i-au cerut mai întâi sa-l predea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Theodorit care, în fond, îl respingea pe Nestorie, dar nu atât de hotarât precum îl respingea Biserica, încerca sa se îndreptateasca. Parintii i-au cerut iarasi sa-l dea anatemei, hotarât si fara rezerve, pe Nestorie si a lui învatatura.
Theodorit iarasi voia sa se disculpe, si atunci Parintii i-au cerut cu fermitate ori sa-l anatematizeze de îndata pe Nestorie, ori îl vor socoti eretic pe Theodorit însusi. În cele din urma Theodorit l-a anatematisit pe Nestorie si pe toate celelalte eresuri ale vremii. Atunci Parintii au slavit pe Dumnezeu si l-au declarat pe Theodorit pastor dreptcredincios, iar Theodorit nu a mai cautat sa faca la fel cum dorea mai-nainte, caci pricinile ce-l îmboldeau sa se îndreptateasca au fost astfel alungate din sufletul sau. http://www.crucea.ro/2007/09/11/sf-igna ... e-anatema/
Aţi văzut vindecarea prin darea anatemei? Deci se vede clar că a foat dat anatemei şi Nestorie Patriarhul nu numai erezia lui.
Referitor la adunarea ereticilor care sunt blestemaţi, a lămurit pr Dimitrie cine sunt această adunare.
Iar prin blestemare de către cei veniţi sau reveniţi dintre protestanţi, se înţelege excomunicarea lor, sau îndepărtarea lor ,sau afurisire, cum arată unele ediţii de molitfelnice. Conform evangheliei, pe cel rău să-l scoateţi dintre voi, chiar dacă sunt părinţi, copii, rude, etc.
Mamă, tată, frate şi soră, a arătat Hristos cine sunt,( cei care fac voia Lui Dumnezeu) iar cei care iubesc mai mult rudele, cunoscuţii, etc decât pe Hristos şi adevărul propovăduit de El, nu sunt vrednici de El.
.
Şi acest blestem cu sensul de îndepăratare este doar la nivel declarativ pt a da dovadă că cel care se întoarce este în asentimentul Bisericii şi al sfinţilor, sinoadelor, etc şi pt dovadă că a lepădat din sufletul lui orice urmă de simpatie faţă de cei care sunt înşelători.
Nimeni nu este pus să blesteme după modelul de anatemă prezentat mai sus, de abia acolo este un blestem la propriu.
Pentru Doriana, nu preoţii blestemă pe ertici ci, tocmai cei care vin la ortodoxie dintre eretici, chiar ei.
Preotul nu lucrează în persoana Christi ca la catolici ci, este doar un slujitor al harului şi a bisericii, nu el cere blestemul ci Biserica, el este doar martorul şi mâna prin care se săvârşeşte slujba, oricare ar fi ea, fie şi cea de revenire la ortodoxie.
Cu mult respect.