Să-l accepţi aşa cum e.Cum il pot odihni pe fratele meu? Ce anume ar trebui sa fac ca celalalt sa fie multumit, fericit si in acelasi timp sa ma accepte si pe mine ca ortodox?
Aşa e părinte, însă să nu uităm de noi (Ca pe sine să iubeşti, nu?), căci dacă noi nu suntem în regulă, orice gest e făţărnicie şi ea poate distruge, poate revolta, poate îndepărta căci este o energie negativă.Căutând să fim pe plac la ce este bun celor din jur şi jertfind din iubirea desine egoistă, aşa cum spune aici. Bucurând pe cei ce au nevoie de mângâiere şi dăruind dragoste, aşa cum făceau apostolii.
Parinte incerc sa inteleg acest verset si partea cu sufletul este usor de insusit, dar restul oare cum este cu putinta? Luca 14, 26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.Bucurând pe cei ce au nevoie de mângâiere şi dăruind dragoste, aşa cum făceau apostolii.
Căci am avut multă bucurie şi mângâiere, din dragostea ta, întrucât inimile sfinţilor s-au odihnit prin tine, frate.Filimon
Cap. 1, 7.
Mulţumesc! Dacă aş putea vinde iubirea de sine... gratis aş da-o, celui de la care am cumpărat-o.pentru Andreea
"Câtă vreme eşti plin de iubirea de sine nu vei putea să-i încapi în inima ta nici pe oameni şi nici pe Dumnezeu. Pe cât curăţeşti inima de iubirea de sine, pe atât de mult îi cuprinzi în tine pe fratele tău şi pe Dumnezeu." spune arh. Gheorghios
Eu aş arăta bărbăţie că altfel s-ar supăra Sf. Andrei pe mine, dar tu poţi alege arma ce ţi se potriveşte mai bine. Să nu uităm că nu trebuie să ne ruşinăm de Dumnezeu.Da, am inteles, multumesc. Dar daca cel pe care il iubesc si pentru care ma rog nu ma accepta pe mine ca ortodox si chiar incearca sa ma piarda cum ar trebui sa reactionez?
Părintele Paisie Aghioritul tratează pe larg acest subiect în cartea Cale către Cer, cu multe exemple chiar din viaţa sa. Cartea se dovedeşte a fi abc-ul tânărului din lume care îşi orientează viaţa spre monahism.Si apostolii au daruit dragoste celor carora le propovaduiau, insa ei si-au parasit casele si nu s-au mai uitat in urma. Am auzit ca nu este bine ca un mirean sa plece la manastire pentru a se calugari fara binecuvantarea familiei, a parintilor. Si ca esti responsabil pentru cei lasati in urma. Sunt acestea sustinute in scrierile ortodoxe?
Dacă nu suntem condiţionaţi de prezenţa lui/ lor, ne depărtăm, iubirea cere a fi iubită, astfel vom suferii. Mai cu seamă dacă suntem slabi şi suntem în pericol să ne pierdem.Da, am inteles, multumesc. Dar daca cel pe care il iubesc si pentru care ma rog nu ma accepta pe mine ca ortodox si chiar incearca sa ma piarda cum ar trebui sa reactionez?
Sf Teofilact al Bulgariei, în comentariu la ev de la Luca, dă următorul răspuns.Parinte incerc sa inteleg acest verset si partea cu sufletul este usor de insusit, dar restul oare cum este cu putinta? Luca 14, 26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.
Fiindcă mulţi din cei ce mergeau cu Iisus, nu cu toată osârdia şi lepădarea îi urmau Lui, ci mai reci erau, pentru aceasta, învăţându-i pe dânşii cum trebuie să fíe „ucenicul" Lui, hotărăşte cele ce i se cuvin acestuia şi oarecum îl închipuieşte şi îl zugrăveşte [îl înfăţişează], învăţând că se cuvine ca el să urască nu numai rudeniile lui cele după trup, ci şi sufletul său.
Şi vezi să nu fii răpit de înţelesul cel simplu şi fără de socotinţă, căci Iubitorul de oameni nu ne învaţă cruzimea, nici nu sfătuieşte să ne omoram. Ci voieşte [Domnul] ca adevăratul Său ucenic, atunci să le urască pe rudenii, când acestea îl împiedică de la cinstirea de Dumnezeu şi, din pricina dragostei către dânşii, este oprit el de la a face lucrul cel bun. Pentru că, de nu îl vor împiedica [de la cinstirea de Dumnezeu], învaţă Domnul a-i cinsti mai vârtos, până la suflarea cea mai de pe urmă. Şi cum învaţă Hristos acestea? Prin cea mai mare învăţătură, adică, prin cele ce însuşi El le-a făcut, căci lui Iosif îi era supus (Luca 2,51), măcar că nu era cu adevărat tată al Lui, ci numai era socotit aşa. Iar de Maica Sa atâta purtare de grijă avea în toată vremea, încât nici când era răstignit nu a trecut-o cu vederea pe dânsa, ci a încredinţat-o ucenicului celui iubit (Ioan 19, 27). Aşadar, cum Acela Care învăţa unele ca acestea prin lucruri, altele prin cuvinte ar fi sfătuit? Dar, ceea ce am zis, ne porunceşte nouă să-i urâm pe părinţi, [atunci] când pentru cinstirea de Dumnezeu este primejdie. Căci, dacă la un folos ca acesta ne stau nouă împotrivă, atunci nu sunt socotiţi nici părinţi, nici rude. încă şi de aici este arătată ceea ce zice, dintru a porunci să urască [ucenicul] „şi sufletul său", căci cu adevărat nu ne porunceşte să ne omoram noi singuri, ci de poftele sufletului, care ne despart pe noi de la Dumnezeu, să ne lepădăm. Şi de ne va sta înainte mucenicie, să nu purtăm grijă de suflet, ci numai de dobânda cea veşnică ce ne stă înainte. Şi cum că aceasta ne învaţă şi nu să ne omoram noi singuri, arată iarăşi El însuşi, prin aceea că diavolul, ispitindu-L pe Dânsul sa Se arunce însuşi de pe templu a împins [alungat] ispita (Matei 4,5-7). Şi nici nu Se dădea pe Sine iudeilor, ci Se depărta şi, prin mijlocul lor suindu-Se [trecând], Se tăinuia [ascundea] de ucigaşi (Luca 4,29-30, Ioan 8,59).
Deci acela care se vatămă la cinstirea de Dumnezeu de oarecare dintre rudenii şi primeşte dragostea cea către dânşii şi mai mult o cinsteşte pe aceasta decât a plăcea lui Dumnezeu, şi încă pentru iubirea de viaţă de multe ori şi mucenicie stând înainte, întru lepădare cade, acesta nu poate să fie „ucenic" a lui Hristos.
Căutarea de a plăcea oamenilor la ce este bine spre zidire, nu înseamnă împlinirea toanelor şi poftelor lor.Aşa e părinte, însă să nu uităm de noi (Ca pe sine să iubeşti, nu?), căci dacă noi nu suntem în regulă, orice gest e făţărnicie şi ea poate distruge, poate revolta, poate îndepărta căci este o energie negativă.
[/quote]când acestea (rudele) îl împiedică de la cinstirea de Dumnezeu
Si daca ai incercat toate armele vreme indelungata, atunci poti abandona cu constiinta impacata, fara sa fi castigat ceva duhovnicesc, ci doar sa-ti fi dat seama ca rabdarea ta fost zadarnica atata timp cat nimic nu s-a schimbat ci mai rau s-a inrautatit? Daca il zgandari pe vrajmas e posibil sa ti se urce in cap sau sa te lege prin mandrie caci ce zice "aaa, te lupti pe baricade cu mine, lasa ca iti arat eu"...Eu aş arăta bărbăţie că altfel s-ar supăra Sf. Andrei pe mine, dar tu poţi alege arma ce ţi se potriveşte mai bine. Să nu uităm că nu trebuie să ne ruşinăm de Dumnezeu.
Cunosc cartea. Sunt multe carti de acest gen, doar punerea in practica este mai dificila.Părintele Paisie Aghioritul tratează pe larg acest subiect în cartea Cale către Cer, cu multe exemple chiar din viaţa sa. Cartea se dovedeşte a fi abc-ul tânărului din lume care îşi orientează viaţa spre monahism.
Este un avva, chiar unul caruia nici ingerii nu au ce-i reprosa si m-a indemnat la rabdare... Dar stiti cum este omul, cand nu are stare, cauta oriunde raspunsuri pe care le cunoaste sau de care nu are neaparata nevoie...Atunci, e nevoie de îndrumtor, un avva, un duhovnic. Rostul duhovnicului este unul mare aici. Eu am pe al meu, deşi nu sunt din acest cin, însă acesta este un important povăţuitor de monahi ieşit din Frăsinei. Dar de, mă duc şi eu la el ca ăla care are trotinetă şi-i face revizia la... Mercedes. Mi-e ruşine.
Fără un duhovnic trecut prin focul nevoinţelor monahale, al rugăciunii neîncetate... , nu ştiu cât ai putea înainta. De un avva ai nevoie; literatura ascetică strigă la tot pasul acest lucru. Internetul .... poţi să-l arunci pe fereastră în acest caz.
Înapoi la “SFÂNTA SCRIPTURĂ / BIBLIA”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 11 vizitatori