Mesajde protosinghel » 30 Dec 2013, 04:24
Eu cred că pentru a săvârşi Liturghia în astfel de bisericuţe mobile este nevoie, în primul rând de binecuvântarea ierarhului (şi dacă tu eşti dintr-o eparhie, iar munţii sunt în altă eparhie, atunci trebuie de la ambii ierarhi, iar la Liturghie să fie pomenit cel al locului). De asemenea este nevoie de antimins şi de toate celelalte necesare Liturghiei: veşminte, prescuri (sau pâine naturală), vin, sfinte vase, apă rece şi caldă etc. Dacă preotul nu-şi poate lua veşmintele necesaree, atunci va lua el toate celelalte? În acest caz propun:
- dacă se întrunesc toate condiţiile enumerate mai sus, să se slujească Liturghia completă;
- dacă nu se întrunesc toate condiţiile, se pot lua Sfinte Taine uscate şi să se săvârşească un fel de "Liturghie a Darurilor Înaintesfinţite", care în astfel de situaţii, nu necesită antimins, apă fierbinte, discos, copie etc., şi ar putea fi săvârşită chiar numai cu epitrahil şi fără binecuvântarea ierarhului. Adică se poate alcătui un ritual de împărtăşire, cumulat cu citire din Sf. Scriptură şi alte rugăciuni, ceea ce e mult mai practic şi mai simplu.
Iar acum să ne lămurim cu istoria şi teologia:
- orientarea spre răsărit este una din cele mai vechi şi mai respectate tradiţii liturgice. Despre asta vorbeşte şi Sf. Vasile în Tratatul despre Sf. Duh.
- Când nu a fost posibil ca o biserică să fie orientată strict spre Răsărit, s-a încercat să se facă aceasta cât mai mult posibil, dar nici orientarea spre Apus nu poate fi considerată un păcat.
- orientarea preotului spre răsărit, nu cu faţa spre credincioşi, iarăşi e o tradiţie veche şi ea reflectă rolul preotului de "delegat al comunităţii". Preotul nu este decât primul dintre credincioşi, şi doar atunci când binecuvântează, se întoarce ca o icoană a lui Hristos Însuşi. Aşa a fost şi în Apus până la II Vatican, când majoritatea altarelor lor erau chiar lipite de peretele estic, după care au făcut încă un altar, mai spre mijlocul bisericii, pentru a se putea plasa după el, cu faţa spre credincioşi.
- bisericile cu altarele în mijloc au fost mai mult în Siria şi au dispărut de timpuriu. Şi în ele preotul era orientat spre Răsărit, iar mai la est de el se plasau alţi clerici asistenţi. De obicei Liturghia era slujită de episcop sau de un preot mai în vârstă, iar ceilalţi stăteau de o parte şi de alta, ocupând locul de Răsărit. Cu timpul, acest spaţiu a fost considerat unul "mort", mai ales că şi numărul clericilor a scăzut în biserici, din cauza răspândirii teritoriale a parohiilor.