
Iar acum câteva precizări:
1. Pentru grilajul şi suportul cu icoane dintre naos şi altar este mai corect să folosim anume cuvântul "iconostas" şi nu "catapeteasmă", care înseamnă de fapt "perdea" (vezi şi Ieşire 26:31-33, unde în greceşte avem cuvântul καταπέτασμα). Folosirea pentru "perdea" a slavonescului "dvera" este inacceptabilă, pentru că "dveri" în limbile slave înseamnă "uşă". Deci vorbim despre ICONOSTAS şi PERDEA / CATAPETEASMĂ.
2. Cuvântul "altar" înseamnă de fapt "Sfânta Masă". Vechile referinţe istorice despre umbrirea altarului se refereau în mod special la Sf. Masă şi nu la întregul spaţiu. Iată cum era umbrit altarul de la Sf. Sofia din Constantinopol:

Menţionez că acele perdele nu erau închise tot timpul, ci doar în anumite momente ale Litiurghiei.
Iată şi Biserica Sf. Clement din Roma:

Abia după 1261 la Constantinopol s-a construit un iconostas mai înalt, iar exemplul a fost urmat şi de alţii, mai ales în Rusia. În Grecia însă deseori se întâlnesc iconostase cu maxim 2 rânduri de icoane.

3. Eu nu sunt adeptul dispariţiei totale a iconostasului, ci consider că el trebuie să fie anume în forma expusă în prima poză. Un astfel de iconostas nu realizează apropierea clerului de popor, dar reduce din îndepătarea ce s-a produs între ei. Îngrădirea întregii "beme / βήμα" cu icoane nu sporeşte nici evlavia, şi nici percepţia "tainicului", ci doar crează spaţii pentru bancuri şi jocuri la mobil.