Cum să urâm ce urăște Dumnezeu? Știu că Dumnezeu urăște păcatul, dar nu știu cu ce fel de ură. De exemplu urăște nedreptatea dar nu știu cum anume se comportă față de ea pentru ca și eu să mă comporta asemenea...Ei practicand ce place lui Dumnezeu si urand ce uraste Dumnezeu.
Este atat de greu sa uram ce uraste Dumnezeu? Stim ca Dumnezeu uraste pacatul si noi trebuie sa il uram, cum? Adica sa nu il facem, sa il marturisim atunci cand dintr-o greseala l-am facut, sa nu ne fie drag.Cum să urâm ce urăște Dumnezeu? Știu că Dumnezeu urăște păcatul, dar nu știu cu ce fel de ură. De exemplu urăște nedreptatea dar nu știu cum anume se comportă față de ea pentru ca și eu să mă comporta asemenea...
Urati pacatul, iubiti pacatosii, am invatat.Cum să urâm ce urăște Dumnezeu? Știu că Dumnezeu urăște păcatul, dar nu știu cu ce fel de ură. De exemplu urăște nedreptatea dar nu știu cum anume se comportă față de ea pentru ca și eu să mă comporta asemenea...Ei practicand ce place lui Dumnezeu si urand ce uraste Dumnezeu.
Nu stiu daca va scandalazia. caci iata:maria_andreea, va dau o pista: (s-ar putea sa va dezamageasca). Aflam din Ioan ca „iubirea de Dumnezeu este sa-i respecti poruncile ” (la 3.5 sau 5.3). Asta este „iubirea de Dumnezeu”! Nu este vorba chiar de sentimentul de iubire catre El. Ci catre ceilalti oameni! Argument: la pilda tanarului bogat (acela care vrea sa-L urmeze si intreaba ce sa faca pentru asta) Christos face un rezumat al Legii, unde enumera doar cinci dintre cele 10 porunci. „Dragostea de Dumnezeu” NU figureaza printre ele! In schimb TOATE cele 5 se refera la semenii nostri. Veti gasi in Acte, cred ca in iacob, sau in Petru (1)- nu mai stiu unde, daca am timp o sa caut maine- alt rezumat al Legii. compus. de data aceasta. din doar 4 Porunc, care, la fel se refera la atitudinea fata de semeni. ....Altfel spus faceti mai mult pentru aproapele, decat pentru domnia-voastra. „Lepadarea de lume” este, de fapt, lepadarea de SINE! (sunt sigur ca asta va scandaliza, dar o postez).
Sunt de acord. Atunci când sinele este adâncit în preocupări egoiste sau lumești, când Hristos nu este luat în calculul ecuației mele, centrul existenței, cauza tuturor fiind doar eu... pentru a putea trăii duhovnicește trebuie în primul rând să o rupi cu ego(ismul, centrismul) cu care te îndeletnicești deci cu lumescul acționat de sinele egocentric.„Lepadarea de lume” este, de fapt, lepadarea de SINE!
Eu am inteles exact ce a intrebat Maria Andreea. Insa dvs nu m-ati inteles pe mine. Ceea ce am spus nu este catusi de putin kitsch. Recunosc ca spun lucrurile mai pe jumatate cateodata, si atunci sunt neinteleasa.Aoleu, Nora, ce-i kitschul asta? Maria_andreea pusese problema doar a dragostei NOASTRE catre DUMNEZEU, si nu si pe acea a lui Dumnezeu catre noi. (Fireste ca o relatie intre ele nu ar fi exclusa). Am mai remarcat si la alti ortodocsi melting pot-ul asta de argumente convergente, dar niciodata co-ncidente. E vorba de „ce sa fac eu (maria-andreea) ca sa-l iubesc desavarsit pe Dumnezeu - in munca de induhovnicire?”
Dacă vă referiți la lepădarea de lumesc aceasta este condiționată de două direcții: 1. a omului conștient care dorește să se lepede de lumesc (respinge lumescul) și 2. a celorlalți oameni care acționează cu lumescul asupra primului, presionându-l. Eu văd că aici se cere un compromis, dar de ce fel de natură?Poate ca se cuvine mai intai sa facem cateva distinctii: lume ca totalitate de oameni si fiecare om in parte SI lume ca moravuri actuale, la moda, dictate de timp, "lumescul". [...]Deci lepadarea de lume se poate face chiar in mijlocul lumii, iubind frumosul bunaoara.
Nu se poate face compromis. Caci nu ajungi nicaieri. Si asteptarea, rabdarea, ca sa inteleaga ceilalti oameni lepadarea ta de lumesc, este intr-un anumit fel un compromis. Nu e bun. Nu e bun compromisul. Cu atat mai mult anumite concesii in legatura cu lumescul. Aceasta presiune este tocmai lupta ta, marturisirea ta. Asa il poti marturisi pe Hristos fiind in lume. Cum gestionezi aceasta nevointa - lupta cu lumescul, cu presiunea celorlalti - depinde de cum pastrezi legatura cu Dumnezeu. Cu cat cazi in compromis (la Biserica nu tot timpul - munca , cei din casa, societatea, spovedanie rara, etc) cu atat legatura ta personala cu Dumnezeu este mai slaba, mai indepartata daca pot spune asa, iar tu esti in consecinta mai slab, mai ancorat in lumesc, mai fara puteri.Dacă vă referiți la lepădarea de lumesc aceasta este condiționată de două direcții: 1. a omului conștient care dorește să se lepede de lumesc (respinge lumescul) și 2. a celorlalți oameni care acționează cu lumescul asupra primului, presionându-l. Eu văd că aici se cere un compromis, dar de ce fel de natură?Poate ca se cuvine mai intai sa facem cateva distinctii: lume ca totalitate de oameni si fiecare om in parte SI lume ca moravuri actuale, la moda, dictate de timp, "lumescul". [...]Deci lepadarea de lume se poate face chiar in mijlocul lumii, iubind frumosul bunaoara.
Ce fel de compromis? Deși, sincer mi se pare absurd să aștepți ca ceilalți să te înțeleagă; lepădarea de lumesc privesc omul în cauză și pe Dumnezeu...Si asteptarea, rabdarea, ca sa inteleaga ceilalti oameni lepadarea ta de lumesc, este intr-un anumit fel un compromis.
V-am raspuns acolo, pe threadul cu banii si credinta.Nora,
Indraznesc sa va rog din nou sa-mi transmiteti si mie titlul lucrarii in care ati aflat ca omul vechiului testament este „invartosat”.
Va multumesc frumos.
Înapoi la “MORALĂ şi SPIRITUALITATE: aspecte practice ale vieţuirii ortodoxe”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 11 vizitatori