Aveți dreptate, există adevăruri care nici nu pot fi confirmate și nici nu pot fi infirmate: de exemplu faptul că există extratereștri sau, dacă e să vorbim de istorie, că Martin Luther a golit din greșeală călimara cu cerneală după ce a scris cele 99 de teze. Da , numai că istoria nu se ocupă de așa ceva, ci doar de ceea ce se poate vedea, iar dacă totuși își dă cu presupusul, istoria pornește de la lucruri vizibile, chiar palpabile câteodată.Am o mica precizare. Exista adevaruri care nu pot fi nici confirmate, nici infirmate, decat exclusiv in mod subiectiv. Spre ex, istoria. Nu ma refer la izvoarele scrise, ci la "viata traita", cea rareori documentata, si totusi reala. Fiind atat de intima, ea nu poate fi testata in mod obiectiv (sau doar indirect si in parte infima). Cred ca experierea existentei lui Dumnezeu este de acest tip, o intalnire profund personala, care muta muntii, schimba vieti, dar care nu poate fi "pusa pe raft", trimisa pe e-mail sau documentata in mod pozitiv cum o cere stiinta.
Experiența întâlnirii cu Dumnezeu cred că e o experiență de tip emoțional. Or emoțiile provoacă uneori reacții foarte puternice. Dar ele nu cred că se rezumă întotdeauna la o singură persoană, ci pot cuprinde chiar un grup care va trăi acea emoție în comuniune.
Aveți dreptate, e argumentul lui Dawkins. Cât despre problema lui Descartes, cred că o putem rezolva astfel: să presupunem că gândesc. Da, numai că nu pot gândi în gol, ci trebuie să gândesc despre ceva. Să presupunem că mă gândesc la Dumnezeu, adică am în minte ideea unei ființe infinite și perfecte. Nu rezultă deloc de aici că o asemenea idee a trebuit să fie plantată în mintea mea de către o ființă infinită și perfectă, ci doar că pot gândi despre ceva infinit și perfect, la fel cum pot gândi despre ceva finit și imperfect și la fel cum, până la urmă, pot gândi despre ceva în general. Cât despre acest cogito sum despre care Descartes spune că există cu necesitate, el are nevoie de ideea de Dumnezeu pentru a dobândi certitudinea că ceea ce știe el despre lume nu e simplă înșelătorie. Dar dacă din faptul că Dumnezeu există în mintea mea nu rezultă și că el există, înseamnă că toată teoria lui Descartes cade și va fi nevoie să găsim o altă dovadă decât a sa că lumea pe care o gândim nu e simplă fabulație, ci e reală.Acesta cu complexitatea este un argument al lui Dawkins. Si pentru ca Dawkins are o logica beton si se pricepe la filozofie foarte bine ii putem raspunde asa :
Cu secole in urma, Descartes a sesizat o problema. Daca spun i think pot ajunge la concluzia ca i am. Dar mai exista si altceva in afara de mintea mea ? Am eu trup ? Exista si alte minti in afara de mintea mea sau totul este o inchipuire a mintii mele ?
Probabil pe timpul acela nu exista Dawkins sa-i fi spus ca nu are rost sa adauge alte entitati pentru ca asta ar complica lucrurile si ca sigur nu exista altceva in afara mintii lui.
Așadar, nu e vorba să nu adăugăm alte entități, ci să nu adăugăm acele entități care nu sunt necesare, sau chiar strică.
Că vom avea parte de un cutremur de amploare, asta e clar și nu e nevoie să ne spună Arsenie Boca. Problema e că nu știm când va fi și nici Arsenie Boca nu a știut. Nu asta înseamnă clarviziune, să spui un lucru mai enigmatic decât lucrul pe care vrei să îl explici. Cât despre păcatele oamenilor care ar fi cauza producerii cutremurelor, aici am oarecare îndoieli, mai ales că la baza producerii cutremurelor stau curenții de convecție din astenosferă care produc tensiuni între plăcile tectonice și care tensiuni sunt eliminate prin intermediul acestor cutremure. După teoria dumneavoastră ar rezulta că cei mai păcătoși oameni ar fi cei ce locuiesc în jurul coastelor Pacificului, cei de la limita dintre placa africană și cea europeană și cei cam de peste tot unde există fenomene de subducție, falii de transformare și alte năzdrăvănii care scutură pământul.Dupa cum se vede, dincol de cauzele 'geofizice' ale cutremurelor, acestea se produc cu ingaduinta lui Dumnezeu; INCUSIV CEI CE MOR SAU SCAPA DIN ACESTE TRAGEDII. Pana astazi, stiinta este neputincioasa in fata cutremurelor, dar in mod cert pacatele oamenilor sunt una din cauzele care duc la producerea lor. Cu toate aceste avem o profetie a par Arsenie Boca: "Ne-a mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri." http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/11/ ... %E2%80%9D/
O parte din aceste legi sunt departe de a fi proprietatea creștinismului. Ele se regăsesc și în Codul lui Hammurabi apărut poate cu vreun mileniu înaintea Decalogului iudaic. Cât despre porunca "să nu judeci, ca să nu fii judecat", ea e o poruncă imorală, deoarece temeiul ei este frica. Iar frica e determinată de violență și nu cred că ar fi o problemă dacă legile morale ar condamna violența ca fiind un rău.O serie de legi duhovniceşti este exprimată în poruncile dumnezeieşti: Să nu dai mărturie mincinoasă, să nu ucizi, să nu furi, să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta, nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi şi aşa mai departe… Aceste cerinţe morale sunt comparate, pe bună dreptate, cu avertismentele despre pericole: „Atenţie: înaltă tensiune!”, „Stop! Zonă de contaminare radioactivă”, „Otrăvitor!”, „Toxic!”.