Am observat că râvna adevărată către Hristos, studiul cu rezultate în viața practică, viață duhovnicească, rugăciune, ascetism, le au în mare parte monahii!!! protosinghelii, ieromonahii, schimonahii ... arhimandriții, ierarhii și doar puțini dintre preoții de mir.. nu zic deloc, ci puțini.
Preoții de mir sunt preocupați cu alte lucruri sau, mai bine zis, viața și împrejurările ei, sunt de așa natură încât nu permite o apropiere de Dumnezeu „cu totul” a preoților de mir. Știm de Sf. Ioan de Kronstadt, știu și exemple reale, dar aceștia au avut/au o altfel de viață.
1. Cât la sută am dreptate și cât nu am ?
2. Cum ne putem „sfinți” preoții, mirenii, cei care suntem în mir/ lume, dacă viața cere altceva, familia, grijile, dezamăgirile ... ?
3. Oare depinde de chemarea fiecăruia ? Nu toți sunt chemați să fie monahi, nici episcopi, nici preoți, nici schimonahi, nici rugători, nici nici... sau depinde de altceva? Citeam în viața unui sfânt că, el îi vedea cu mult înainte chiar pe sfinții care urma să fie canonizați, pe episcopi că vor fi episcopi, chiar dacă aceia erau pe atunci membri de partid, sau „căldicei” în credință, și tot așa, pe monahi, pe preoți... sau că unele mame vor naște preoți... etc? De ce depinde viața? De noi și atât?
Cer scuze, dar cred că dintr-un subiect s-au făcut 2 (două)