Mesaj necititde daniel tuduran » 25 Dec 2010, 22:07
Zice distinsul autor np Petru Blaj :
PĂGÂNISMUL CA MODEL DE ÎNCHINARELA UNII CREŞTINI
6. Zeităţi păgâne continuă să trăiască în icoane zis creştine:
"(Chipul lui Orfeu socotit drept chipul Mântuitorului, de necrezut dar adevărat - n. n.)"
Ca sa puteti intelege raspunsul ortodox le asemenea acuzatie aveti nevoie de un pic de minte si de un pic de bun simt.Mai intai trebuie precizat ca in primele trei secole crestinii isi puteau pierde viata si pt o simpla pictura iar a va pune voi in judecatori martirilor si sfintilor este cam nefiresc.Oare voi cum ati fi propovaduit Evanghelia? Oare ati fi avut mai multa intelepciune decat ei?
Citez din Teologia icoanei -- LEONID USPENSKY,poate va ajuta:
In catacombe apar, inca din secolele I si II, o intreaga serie de teme din Vechiul si Noul Testament. In secolul I e vorba de: Bunul Pastor, Noe in arca, Daniel in groapa cu lei, scena banchetului. Din secolul II avem numeroase imagini din Noul Testament: Buna Vestire, Nasterea lui Hristos, Botezul si multe altele. Pictura catacombelor trateaza frecvent teme inspirate din Evanghelia dupa Ioan: invierea lui Lazar (de 53 de ori), vindecarea paraliticului (de 20 de ori) etc.F. M. Braun, Jean le Théologien et son évangile dans l’Eglise ancienne, Paris,1959)
pentru a-si exprima invatatura, Biserica primara se foloseste deopotriva de simboluri pagine si de anumite subiecte din mitologia greco-romana. Ea utilizeaza de asemenea formele artei antice, grecesti si romane, conferindu-le un continut nou, in asa fel incit acest nou cuprins sa modifice insesi formele prin care se exprima.
O data cu aparitia unui om nou, apare si imaginea noua care ii corespunde: crestinismul creeaza propriul sau mod de viata, propria sa viziune asupra lumii, propriul sau „stil” artistic. In fata conceptiei antice despre lume si a expresiei picturale corespunzatoare, apare o alta conceptie despre arta, o viziune artistica inedita, diferita de cea pe care se sprijinea arta antichitatii.
Arta catacombelor este mai ales o arta care propovaduieste credinta. Cele mai multe dintre subiecte – atit cele simbolice, cit si cele directe – corespund textelor sfinte: celor din Vechiul si Noul Testament, textelor liturgice si textelor patristice.
Asadar, sensul simbolurilor crestine le era dezvaluit catehumenilor in mod progresiv,pe masura pregatirii lor pentru botez. Pe de alta parte, raportul dintre crestini si lumea din afara necesita de asemenea un fel de limbaj cifrat. Nu era in interesul crestinilor sa divulge lumii exterioare, pagina si ostila, sfintele taine.
Primii crestini foloseau inainte de orice simboluri biblice – mielul, arca etc. Dar aceste simboluri nu erau de ajuns paginilor care veneau in Biserica, raminindu-le adesea de neinteles. Atunci, pentru a-i apropia de adevar, Biserica a adoptat anumite simboluri pagine susceptibile de a comunica diverse aspecte ale invataturilor sale. Biserica redresa, purifica si regasea semnificatia originara a acestor simboluri degradate printr-o lunga degenerescenta folosindu-le pentru a exprima mintuirea implinita prin Intrupare.
Astfel, pentru a face mai bine cunoscute invataturile in fata convertitilor de origine pagina, Biserica utiliza anumite mituri antice facind oarecum din ele un fel de ecou al crestinismului.
O alta imagine simbolica a lui Hristos este preluata din mitologia antica: reprezentarea, mai degraba rara, a Domnului Nostru sub chipul lui Orfeu, cu lira in mina,inconjurat de animale. Acest simbol este foarte folosit si in scrierile autorilor antici, incepind cu Clement Alexandrinul. Precum Orfeu imblinzea cu lira sa fiarele salbatice si vrajea muntii si copacii, la fel Hristos ii atragea pe oameni prin dumnezeiestile Sale cuvinte si domolea fortele naturii.
Unul dintre simbolurile cele mai raspindite in primele veacuri crestine era cel al pestelui 47. Importanta atit de mare pe care o are pestele in textul Evangheliei a contribuit cu siguranta la adoptarea acestui simbol de catre crestini, Hristos Insusi l-a intrebuintat. Adresindu-Se unor pescari, El recurgea fireste la niste imagini care le erau familiare si pe inteles; chemindu-i la apostolat, El ii numea „pescari de oameni” („Urmati-Ma si va voi face pe voi pescari de oameni”, Mt. 4, 19; Mc. 1, 17).
El compara Imparatia cerurilor cu un navod plin cu tot soiul de pesti. Imaginea pestelui serveste totodata ca simbol al bunatatilor ceresti (Mt. 7, 9-11; 13, 47-48; Lc. 5, 10). E cu totul de inteles atunci faptul ca imaginile pescarului si pestelui desemneaza predicatorul si pe cel convertit. Dar vasta raspindire a simbolului pestelui in crestinism are si alte ratiuni. Sensul ascuns al celor cinci litere ce compun cuvintul Ichthus este prima dintre ele48.
Imaginea aceasta este figurata pretutindeni: in picturile murale, pe sarcofage, in inscriptiile funerare, pe diferite obiecte. Crestinii purtau la git pestisori din metal, din piatra sau din sidef pe care figura inscriptia: „Fie mintuirea Ta” sau mintuieste”49.
Extraordinarei raspindiri a imaginii grafice a pestelui ii corespunde o utilizare literara nu mai putin frapanta, in inscriptiile funerare precum si la foarte numerosi autori crestini50. Totodata, valoarea acestui simbol le parea crestinilor din primele veacuri a fi atit de importanta, incit semnificatia lui a fost ascunsa mai mult decit in alte cazuri; luind in considerare documentele pe care le cunoastem, se pare ca pina in secolul IV nici un autor nu i-a dat o explicatie completa.
Asadar, Hristos Insusi reprezinta semnificatia primordiala si esentiala a pestelui. Unii autori antici Il numesc uneori pe Domnul Nostru „pestele ceresc” (Ichthus ouranios).
47 Si acest simbol a fost preluat din paginism. La popoarele primitive, pestele simboliza fecunditatea. La romanii de la inceputul erei noastre, el incepe sa fie un simbol erotic.
48 Denumirea greaca a „pestelui” (Ichthus) contine cinci litere care sunt initialele celor cinci cuvinte in legatura directa cu Hristos: Iesous Christos Theou Uios Soter – Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Mintuitorul.
„Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul tău cel lin alergând, strig către Tine Doamne: scoate din stricăciune viaţa mea, mult Milostive!” (din slujba înmormântării)