Nimic mai FALS.Ori ortodoxia pare sa fie impotriva cunoasterii si DOAR pentru credinta.
Ei aici este problema: că teologie nu face cu adevărat oricine !! Teologie poate face cu adevărat acela căruia Dumnezeu i Se descoperă prin Duhul Sfânt. Argumentele teologiei sunt argumente ale gnozei creştine însă nu gnostice, pentru că ele presupun, dincolo de argumentaţia intelectuală şi raţională, şi putem chiar vorbi despre o raţiune luminată sau iluminată de Dumnezeu cu Lumina Adevărului, o cunoaştere prin experienţă spirituală a lui Dumnezeu în energiile Sale necreate, adică o cunoaştere totală care este în acelaşi timp o cunoaşterea a raţiunii şi a inimii care amândouă sunt umbrite sau unse, în limbaj biblic, de harul dumnezeiesc. Prin urmare în creştinism nu se poate vorbi doar despre o cunoaştere raţională, intelectuală, pentru că Lumina lui Hristos poate pătrunde, şi a şi făcut-o în multe cazuri, în adâncul cel mai adânc al raţiunii şi al inimii, la o stare înaltă a nivelului conştiinţei, şi răscumpără adâncul spiritului omului, îl curăţă şi îi descoperă dumnezeirea cea adevărată, în harul necreat; în această iluminare spirituală în care Dumnezeu i Se face cunoscut, creştinul acela cunoaşte viaţa veşnică încă din această viaţă, iar aceasta îi întăreşte şi mai mult credinţa în Dumnezeu ca Sfântă Treime, în înomenirea, jertfirea şi învierea Domnului Iisus Christos.Dar ceva a ramas. De pilda, cand dumneavoastra faceti teologie, vreti- nu vreti, dati si in gnosticism, pantru ca nu puteti dialoga, sau infrunta...etc. doar cu sentimentul credintei. Folositi ARGUMENTE, cunostinte...etc. De unde ar incepe "erezia" gnostica cand le folositi?
În cazul ăsta este valabil un răspuns fundamental: "Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu", iar această vedere a lui Dumnezeu nu se referă exclusiv la viaţa viitoare, ci este posibilă chiar în această viaţă.Alta forma a intrebarii: cand Christos spune lui Toma: "Fericiti cei ce vor crede fara a vedea", ii spune ca sa "vezi" e ceva rau, ca cei care cred in ciuda "cecitatii" sunt mai legitimi decat cai care cred pentru ca "vad"? (nu sunt sigur ca am ales un bun exemplu).
De fapt cred că, de autist ce eşti, chiar nu conştientizezi că aici pe această temă adevăratul autist eşti chiar dumneata. Sau cum ar spune maestrul Heidegger nu doar că eşti într-o stare de uitare, dar eşti chiar într-o stare de uitare a uitării, adică într-o stare în care ai uitat de propria-ţi uitare; pur şi simplu nu poţi să conştientizezi, să îţi aduci aminte că eşti într-o stare de uitare.Trista specie de autism....Aveti asa un dispret ptr ceilalti ca nici macar nu-i auziti.
Ortodoxia (adică creştinismul) nu este doar pentru credinţă, ci este şi cunoaştere, şi nu orice fel de cunoaştere. Evident cunoaşterea prin credinţă este fundamentală pentru creştinism însă nu este unica formă de cunoaştere; propriu-zis chiar şi gnoza creştină necesită (poate nu chiar în fiecare caz) şi credinţă în prealabil, şi întăreşte foarte mult credinţa în tot ce propovăduieşte Noul Testament şi Biserica în general, însă totuşi cunoaşterea propriu-zisă de ordin tainic este diferită de cunoaşterea prin credinţă. Altfel spus cunoaşterea este cunoaştere şi nu mai este doar credinţă. Un fragment fundamental despre tipul de cunoaştere sau gnoză creştină este în epistola întâia către corinteni a sfântului apostol Paul unde apostolul tratează această problemă. Din acest fragment reiese tipul de cunoaştere care caracterizează gnoza creştină, şi anume că este o cunoaştere care vine de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt, este o cunoaştere spirituală şi este o cunoaştere ascunsă, tainică şi care în esenţa ei ultimă este de fapt incomunicabilă; se poate vorbi despre conţinutul ei, însă de înţeles cu adevărat (adică nu doar la suprafaţă şi prin vagi intuiţii) este înţeleasă doar de cei care au trăit experienţă de cunoaştere similară celor care au primit gnoză creştină, din "înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă", pentru că gnoza creştină este un dar de la Dumnezeu.Ori ortodoxia pare sa fie impotriva cunoasterii si DOAR pentru credinta.
Prin urmare este o greşeală a se susţine că ortodoxia ar fi împotriva ştiinţei, a cunoaşterii; însă ortodoxia este împotriva pretenţiilor absolutiste absurde ale celor care vor să treacă totul prin filtrul raţiunii lipsite de lumina harului lui Dumnezeu şi să monopolizeze cunoaşterea adevărată doar pentru ei. Cunoaşterea creştină despre care vorbeşte sfântul Paul, şi nu doar el, este un tip diferit de cunoaştere, însă este cunoaştere în cel mai profund înţeles al termenului, este o cunoaştere care vine şi luminează spiritul prin harul lui Dumnezeu şi de a cărei lumină evident că se foloseşte şi raţiunea umană (aceea care nu poate prin propriile ei puteri, fără harul lui Dumnezeu, să Îl cunoască pe Dumnezeu aşa cum doar prin lumina harului lui Hristos Îl poate cunoaşte). În acelaşi timp, deşi creştinismul este şi gnoză, şi gnoză de cea mai înaltă valoare şi calitate, pentru că este cunoaştere a lui Dumnezeu, care este existenţă necreată deasupra oricărei existenţe create, totuşi creştinismul nu se constituie într-un sistem gnostic propriu-zis pentru că nu pretinde că accesul la mântuire este limitat exclusiv la cei care au gnoza, aşa cum pretind sistemele gnostice. Gnoza creştină îşi are temeiul fundamental în lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu.Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; căci "Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?" Noi însă avem gândul lui Hristos. (1 Corinteni 2:6-16)
După aceea Iisus le-a grăit din nou, zicând: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina Vieţii“. (Ioan 8:12)
Şi cuvântul profetic îl avem mai întărit, la care voi bine faceţi că luaţi aminte ca la o făclie ce străluceşte'n loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi luceafărul va răsări în inimile voastre. (2 Petru 1:19)
Tendinţa gnostică, în sensul gnozei despre care vorbesc sfinţii părinţi ai Bisericii, nu a încetat nici până în ziua de astăzi în creştinismul oficial; dovadă este şi "Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe" a preotului profesor Dumitru Stăniloae care şi astăzi este pe piaţă editată de Institutul Biblic [eu am o ediţie din 2002 cu coperţi tari]. Lectură plăcută !!Vorbesc de demersul interior al omului cautandu-l pe Dumnezeu fara sa cunoasca cuvantul "gnoseologie". La inceputurile crestinismului aceasta tendinta gnostica, (dar nu vorbesc de traznaile la moda, ci de cele din sec. 1 sa spunem) exista pana cand, nu stiu cum/cand ea a disparut din crestinismele oficiale.
Adâncirea cunoaşterii intelectuale a chestiunii, când vorbim despre chestiune experienţei de cunoaştere a lui Dumnezeu [a cunoaşterii mistice], survine în urma dorinţei de a înţelege cât mai mult, chiar pe cale intelectuală, a naturii, sensului, valorii [şi a altor aspecte, nu doar a celor pe care le-am menţionat] cunoaşterii mistice a lui Dumnezeu.Mi se pare ca ori de cate ori teologia vrea sa adanceasca lucrurile ajunge, ca metoda, la gnosticism (adica la adancirea cunoasterii intelectuale a chestiunii).
Dar ceva a ramas. De pilda, cand dumneavoastra faceti teologie, vreti- nu vreti, dati si in gnosticism, pantru ca nu puteti dialoga, sau infrunta...etc. doar cu sentimentul credintei. Folositi ARGUMENTE, cunostinte...etc. De unde ar incepe "erezia" gnostica cand le folositi?
Înapoi la “DOGMATICĂ şi CATEHISM”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 3 vizitatori